ILIESCU:”Apropos şi de oamenii religioşi, Iisus a fost primul om cu idei socialiste, când a spus că toţi oamenii sunt egali, în faţa lui Dumnezeu, e adevărat, sau în faţa morţii. Dar atunci, în societatea aceea sclavagistă, să vii cu ideea de egalitate era o erezie profundă, era o idee revoluţionară. Aceste idei au animat tot timpul gândirea avansată, gândirea progresistă.”
Vai de capu’ lui de idiot..l-as bate pe omu’ asta zilnic. NU inteleg de ce lumea i-a mai permis sa fie atata timp presedinte dupa tot ce a facut.
Se crede un fel de Mesia al romanilor sau ce?
Daca romanii doreau dupa momentul 1989 un sistem democratic, Iliescu nu ar fi avut ce cauta la conducerea statului.Cum este posibil ca un om care a fost in apropierea lui Ceausescu si care i-a impartasit ideile poate sustine ca se schimba in interval de cateva luni, cand toti stim ce tehnici de “educare” si mai ales reeducare folosea fostul lider comunist. Versul celor de la Parazitii caracterizeaza cel mai bine situatia din tara in acest moment “Comunismul a murit dar spiritul a ramas in tara”.
Este o nesimtire crasa ce a declarat aceasta relicva comunista. Probabil ca daca ar fi arestat ar spera sa iasa iar minerii Reminiscente ale stilului comunist de manipulare.
Da are drepate…..Si eu as iesi …..de BUCURIE…ar mai iesi parintii celor ucisi la revolutie…..tepuitii postdecembristi ai bancilor..si o parte din prostimea acestei tari care s-a bucurat la alegeri de un kil de ulei……
merita! ce zici tu in ultima parte a postului eu unul sustin si cred ca multi altii. merita sa moara cum au murit si oamenii aia in ’89 si cum au murit si oamenii aia la mineriade si de ce nu cum a decis sa omoare 2 oameni, trecand peste faptul ca erau conducatorii statului, tocmai in ziua de craciun. pai cum sa nu ne pedepseasca dumnezeu pentru asta?? si asa suntem un popor religios sau ceva de gen.
Toata viata i-am urat, visceral, pe aia care ”SE DESCURCA”… Sigur ati auzit de nenumarate ori, in diferite discutii: ”X-ulescu e bine. E in Suedia, lucreaza la un bar, mai face un ciubuc, SE DESCURCA”. Sau ”Uite la X-ulescu, un ban de-aici, mai face o susa, SE DESCURCA!” Sau ”Are doi copii, pe nevasta-sa a [...]
ILIESCU:”Apropos şi de oamenii religioşi, Iisus a fost primul om cu idei socialiste, când a spus că toţi oamenii sunt egali, în faţa lui Dumnezeu, e adevărat, sau în faţa morţii. Dar atunci, în societatea aceea sclavagistă, să vii cu ideea de egalitate era o erezie profundă, era o idee revoluţionară. Aceste idei au animat tot timpul gândirea avansată, gândirea progresistă.”
si eu al doilea….stiu ca poate parea radical,doar pt cei care nu isi dau seama sau care nu cunosc…Te respect Misule
Vai de capu’ lui de idiot..l-as bate pe omu’ asta zilnic. NU inteleg de ce lumea i-a mai permis sa fie atata timp presedinte dupa tot ce a facut.
Se crede un fel de Mesia al romanilor sau ce?
da..si eu as iesi.. sa ma bucur…la puscarie cu el!!! si sa fie chinuit…
Daca romanii doreau dupa momentul 1989 un sistem democratic, Iliescu nu ar fi avut ce cauta la conducerea statului.Cum este posibil ca un om care a fost in apropierea lui Ceausescu si care i-a impartasit ideile poate sustine ca se schimba in interval de cateva luni, cand toti stim ce tehnici de “educare” si mai ales reeducare folosea fostul lider comunist. Versul celor de la Parazitii caracterizeaza cel mai bine situatia din tara in acest moment “Comunismul a murit dar spiritul a ramas in tara”.
Si eu am sa ies….sa-i arunc sarmale cu prastia la “facultate”…..pooop :yuhu:
Este o nesimtire crasa ce a declarat aceasta relicva comunista. Probabil ca daca ar fi arestat ar spera sa iasa iar minerii
Reminiscente ale stilului comunist de manipulare.