Mihai Bendeac

Astazi, pe drumul Bacau-Bucuresti, mi-au venit doua poante legate de treaba asta cu Bittman consilier al ministrului finantelor. Sa ne intelegem. Suntem amici si nu scriu aici glumele astea decat fiindca omul are mult simt al umorului.

1. – Ai idee cat au scazut actiunile companiilor romanesti in licitatiile burselor occidentale de la inceputul crizei?
– Habar n-am!
– Nici eu! Sa-l intrebam pe Bittman!

2. Ce sfat i-a dat Bittman ministrului Vladescu in legatura cu Piata Rasdaq? “Piata Obor e mai aproape…”

Am sustinut de nenumarate ori faptul ca arta moderna este cotropita de cei mediocri… Am sustinut de asemenea ca cei ce nu pot face la un nivel inalt muzica, teatru, film, pictura, sculptura, inventeaza tot felul de trend-uri, de abstractiuni, de mode, care sa le permita sa se desfasoare in niste limite, uneori penibile, potrivite cu lipsa lor de talent. In principiu, asa cum daca am avea de-a face cu un dezastru natural si lumea ar deveni un taram post-apocaliptic cu resurse pe terminate, cei care ar supravietui ar fi infractorii, cocalarii, criminalii etc, la fel si in arta, cei care au talent si care pot face lucruri minunate sunt usor-usor striviti de cei care nu detin talent dar au ceea ce numim “smecherie”. Nu vreau sa deschid iar discutia despre muzica minimalisto-electronica ci am sa dau un exemplu din pictura. Exemplul insa se poate extrapola in oricare domeniu, deci si in muzica.

Mi-am cumparat din Sinaia un album minunat (dar si gros, abia l-am carat). Se numeste “1001 picturi de privit intr-o viata”.

Si cum rasfoiam eu asa, mi-a venit ideea acestui post (a se citi acestei comparatii). Pai ma fratilor… In timp un pictor precum Christian Krohg (norvegian) lasa umanitatii o pictura precum “Fata bolnava”, in care imaginea unui copil care priveste efectiv moartea, te lasa mut…

…altii, precum Kazimir Malevici, un rus care a avut si o bogata activitate didactica (adica a insuflat si altora ideile lui), lasa umanitatii ca lucrare de capatai o bila neagra pe un fond alb. Macar daca ar fi incercat sa prosteasca oamenii pana la capat spunandu-le ca cercul reprezinta metepsihoza transcedentala a convergentei alternante…Dar nu!!! El chiar isi face un titlu de glorie din faptul ca picturile lui sunt “fara subiect”… Cica Malevici a influentat pictura secolului XX… El a pictat si chestii relativ normale dar a tinut sa influenteza arta inspre mediocritate…

Un alt exemplu… Pictorul american Barnett Newman ne-a lasat celebrul tablou “Vir Heroicus Sublimis”! ))) Iata-l:

Autorii albumului scriu: “Ceea ce iese in evidenta inca de la prima vedere a acestei intinderi vaste de rosu cadmiu este modul in care umple, literalmente, campul de vizibilitate al privitorului”.. PE BUNEEEEE?!?! ))

Am si eu o intrebare. dar daca eu fac un tablou mai mare ca asta, pe un fond de albastru marin cu o dunga bleumarin si una galbena, sunt si mai smecher?!

Acum prevad si niste comentarii din-alea “Baaaa!!! Esti limitat!!! Nu intelegi!!! Esti obtuz!!!” Nu sunt obtuz prietene dar am un crez:

ARTA TREBUIE SA FIE ACEL LUCRU PE CARE-L POATE PRACTICA UN NUMAR EXTREM DE RESTRANS DE OAMENI INTRU BUCURIA CELORLALTI!!! ARTA NU TREBUIE SA FIE UN LUCRU PE CARE ORICINE SA SIMTA CA IL POATE FACE!!! FIINDCA ATUNCI SE PIERDE VRAJA SI LUCRUL ALA NU MAI ARE VALOARE… DACA NOI AM CREDE CA AM PUTEA COMPUNE SI NOI O SIMFONIE PRECUM BEETHOVEN, AM MAI FI FASCINATI DE OPERA LUI?! DACA OAMENII OBISNUITI AR FI CONVINSI CA POT SI EI SA PICTEZE MONA LISA, AR MAI PRIVI-O CU ATATA ADMIRATIE?

Va pup, va iubesc si va respect!!!

Va era dor de mine?! Nu? Ok! Dar tot revin cu un post nou. Unul care va naste multe comentarii pro si contra. Asa presimt…

Sunt la munte. Scriu. Acest post este scris de Margica. Stiu ca multora le-a placut ce-a scris ultima oara. Va pup baaaaaaa!!!

Din nou, buna sa va fie inima. Tot eu, Margica, tot despre Misu. Acum nu a mai pierdut nici un pariu, acum nu a mai fost oprit de nici un echipaj de paparazzio degizati in fantome,politai, mame cu copii in carucioare gonflabile, trecatori care se arunca hipnotizati in fata masinii lui poate poate vor obtine o calcatura nobila de cauciuc de iarna pe fata lor zgribulita, nimic din toate astea. Acum pur si simplu, intr-un regim burghezo-prietenesc, tinand cont de timpul meu liber, in care nu am nimic altceva de facut decat predarea primei parti a lucrarii de doctorat, de scris un scurt metraj pentru viitoarea sesiune CNC, si scrierea noilor episoade din emisiune (toate in 2 saptamani), s-a abatut, dupa cum spuneam, cu un spirit prietensc intr-o propunere lasciv evaziva lansata pe un ton usor terapeutic cu urmatoarea propunere : „Margica…nu scrii si tu un post?”. Raspunsul a venit prompt ca o invatatoare de scoala primara in prima de zi de lucru la gimnaziu. Vesel, speriat, dornic, constrans, inhibat, multicolor si intr-o variatiune pur enigmatica sugrumata de necesitatea folosirii unui limbaj inteligibil si adecvat.

Am sa dezbat in randurile urmatoare, relatia Misu-societate. Fire sensibila, suflet de artist, cu sange balcanic clocotind prin venele ce se unduiesc de-a lungul trupului sculptural luand, in functie de anotimp, forma unui scaun de BMW, sau de Mercedes decapotabil, Misu este contastul fidel dintre aparenta si esenta. Pantaloni de trening, palarie, masina de teren cu numele scris pe ea si faruri cu xenon, geaca de iarna care luceste si in bataia asfaltului inghetat, ochelari de soare in asorteu cu cizmele, Misu abordeaza o mina comica, silit fiind de circumstanta creata de imaginea sinelui in raport cu telespectatorul. Sub acea mina comica, se afla insa o chestiune principiala care lipseste cu desavarsire in caracterizarea exterioara a oricarui cetatean onorabil cu semnalmentele descrise anterior. Profesionalismul. Problema nu ar fi asta. Problema e ca, in societate, profesionalismul, indiferent de gradul latent sau exploziv in care salasuieste in subiect trebuie manifestat cu indulgenta, mai ales in breasla. (toti actorii sunt in general firi sensibile, domne’, ce mai la deal la vale).

Indiferent cu cine ne intalnim, director de teatru, de companie, de televiziune, de film, de sala de film, de ce vreti voi, la cea mai mica abatere de la drumul corect, Misu explodeaza intr-un soi de amestec verbal greu de inteles chiar si pentru cei antrenati, folosind cuvinte mai mult sau mai putin ortodoxe, si fiind cu greu convins ca poate lucrurile pur si simplu doar iau alta forma verbala decat cea a intentionalitatii. Si acolo aparitia mea este justificata. Intr-un exemplu, intr-o discutie, care la un moment dat ia o panta usor gresita, Misu ar spune :”Bai! Io jhwefbchjwfckhvjvcwkjfcvwkdjhbcdlhbjhhcdh! Ai inteles? Si pe langa fvckwjhvcjwhfcwhjcjh, iti mai spun ca eu niciodata bflhbwvlkbfchwbfv;khvwpefkghv!!!!! Si-mi bag si gdfg in dsfsfsf! Sa fie clar!” si pleca trantind usa si ma lasa pe mine in gura leului. Si eu incerc…: „Ce vrea Misu sa spuna, e ca situatia conflictuala fals creata de circumstante ce nu tin de nici una dintre parti, ar putea simplu solutionata pe cale amiabila, pur si simplu prin adecvarea independenta de situatii generate sau nu de factori pe care nu-i putem controla, la un regim particular de lucru, in care fiecare sa-si asume sarcinile profesionale”.

In termeni generici se cheama complementaritate. In termeni prietenesti se cheama intelegere si cunoastere.

Am sa va scriu in curand (tot in urma unei somatii prietenesti) voi aborda relatia Misu- telefon. Asta e si mai si.

Al vostru, Margica, Emanuel Parvu

Se sustine insistent faptul ca romanii sunt credinciosi. Mai ales cei de la tara! Ce incerc sa demonstrez in continuare este faptul ca, de fapt, credinta romanului este frica egoista de soarta.

1. Biblia spune ca Raiul apartine in primul rand celor nevoiasi. Cu toate astea, atunci cand un om este inmormantat, i se pun bani in buzunar “ca sa-si plateasca vamile”. Deci si pe lumea ailalta e tot pe bani?

2. Raiul este descris in niste termeni fantastici. Este taramul perfect. Cu toate astea, dupa inmormantare se face pomana ca sa aiba mortul ce manca pe lumea ailalta. Se dau de poamana haine ca sa nu-i fie frig si daca se intampla sa curga bautura pe jos, e clar ca “cere raposatul”. Deci Paradisul e, de fapt, mai rau decat aici? Un loc plin de nevoi, unde sufletele ajunse nu au haine, mancare si bautura?

3. Daca scapam sare pe jos e semn de ghinion. Asadar, suntem pedepsiti grav pentru neatentie.

4. Un copil nebotezat e considerat “pagan”, iar daca din nefericire moare nu i se face slujba. Asadar copiii nu vin de la Dumnezeu ci din Iad?

5. Biblia ne invata sa ne iubim aproapele. Exista in multe localitati traditia ca, in fiece an la Nasterea Domnului, localnicii sa se imparta in doua cete si sa se bata cu batele.

Numai din aceste 5 puncte tragem urmatoarele concluzii: Dumnezeu ne cere taxa dupa moarte, ne-a mintit in legatura cu Raiul, e atat de dement incat ne pedepseste daca scapam sarea sau daca trecem pe sub o scara, ne trimite copiii din iad si incita la violenta.

Tu ce parere ai?

Va prezentam in exclusivitate premiile acordate pentru anul 2009…

Premiul pentru scenografie – Marian Vanghelie pentru decorurile thriller-ului post-apocaliptic “Sectorul groazei, razbunarea zapezii”.

Premiul pentru cel mai bun scenariu original – Viorel Hrebenciuc pentru pelicula “Vizita ” cu Mircea Geoana si S.O.Vantu in rolurile principale.

Premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar – Mircea Geoana, fiindca e cel mai secundar.

Premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar – Bianca Dragusanu pentru rolul din pelicula “Sotul meu ma inseala cu altul…”

Premiul pentru cea mai buna muzica originala – Sorinel Copilul de Aur pentru coloana sonora a campaniei PDL

Premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal – Sorin Ovidiu Vantu, fiindca desi pare secundar, e al dracului de principal

Premiul pentru cea mai buna regie – Regia Nationala a Padurilor, care ar trebui redenumita Regia Nationala a Cioturilor.

Premiul pentru cel mai bun film – Traian Basescu pentru science-fictionul “Flacara violet(a)”

Alte propuneri?

PS – Revin curand cu un comunicat…