Am pierdut un pariu!!! Acest post e pedeapsa…

Buna sa va fie inima. Numele meu este Parvu. Emanuel Parvu. Pe acest blog s-au mai facut referiri la mine sub titulatura “MARGICA”.

De la bun inceput, ca sa eliminam intrebari, commenturi si tot felul de interventii ireverentioase, va spun ca scriu in calitate de om care a castigat un pariu. Am pus pariu cu Misu ca, la fel ca in alte milioane de ori, va intarzia. Adica trezit din somn pe la 3 dupa-amiaza, imi spune cu o nonsalanta vecina cu nebunia ca la 4.30 e la mine in fata blocului. M-am repezit, constient de faptele mele, intr-un pariu pe care am stiut de la inceput ca am sa-l castig. Defapt pariul s-a repezit inspre mine ca un balaur multicefal, lasandu-ma intr-o postura in care nu puteam decat sa zic „da”, exact ca intr-un automatism dobandit. Miza pariului a lansat-o prietenul meu semi-constient in acele momente, fiind pe un sfert atent la conversatia telefonica pe care o avea cu mine, pe alt sfert la tanara domnisoara care se intindea pe bratul lui, ca o placinta cu branza moldoveneasca,intrerupandu-i circulatia sangelui spre cap, iar cu ultima jumatate incerca sa-si adune gandurile imprastiate pe langa pat, pe sub pat, pe pat, pe dupa pat, chiar si intre pat si perete.

Deja multi dintre voi va intrebati de ce il lasa un om ca Misu, care scrie coerent si la subiect, pe un dobitoc ca Parvu sa scrie pe blogul lui. Raspunsul il gasiti tot in randurile pe care le-am scris pana acum. Pentru ca a pierdut un pariu.

Pariul cu timpul, prietenul meu Misu il pierde de cand ma stiu. Inca de pe vremea studentiei cand aparea la scoala transpirat, desi nu era nici cald, nici vara, si cu un milion de nervi declara ba ca bateria de la Tico l-a lasat, ba ca si-a uitat cheile in dus/casa/apartamentul vecinei de palier la care prietena lui si-a facut manichiura pentru revelionul ce va avea sa vina, ba ca nesimtitul de Tico n-a mai pornit desi i-a facut plinul, ba ca tot felul de motive. Ciudat lucru, contrar tuturor acestor lucruri, niciodata nu venea mai tarziu decat trebuia sa intre in scena. Desi intarziat la repetitii, niciodata intarziat la scena lui.

Exista vesnicul deja in relatia noastra, „Margica, stai linistit, vin eu sa te iau”. Stiu. Acum v-a busit rasul. Acum va inchipuiti cam ce furtuna se declanseaza in gandurile mele, in ceea ce priveste scurtaturile pe care am putea sa apucam ca sa nu intarziem la destinatie. De multe ori, traiesc cu senzatia ca prietenul meu sta la Polul Nord. Sau la Polul Sud. Nu stiu exact care, acolo unde noaptea dureaza 6 luni. De unde si deductia logica ca o secunda de-acolo dureaza undeva la vre-un sfert de ora p-aici pe la noi. Va dati seama cand zice prietenul meu ca „Margica, nu-ti fa griji, intarzii cateva minute”….

Misu este singurul om din lume care poate agita orice. Pietre, lemne, paduri, vreascuri, masini, de taiat, de cusut, razboaie de tesut, birouri, mobile, automobile, animale, oameni, orice. Eu am un caine. Batran. Are 10 ani. Il cheama Max si este ciobanesc german. Are calmul Ciobanescului German care, cumulat cu varsta, da o atitudine solitara, de multe ori intr-o stare necoflictuala de superioritate si veghe permanenta. Odata aparut in peisaj prietenul Misu, cainele meu se transforma instantaneu intr-un caine de jucarie pe baterii, care sunt proaspat schimbate si pline de energie, se agita fara scop, in sine, si devine brusc atent la caramizile ce zac langa cusca lui, la plantele pe care le stie decand s-a nascut, la orice tip de miscare a vre-unei insecte sau trecator.

Producatorul nostru de la emisiune, om cu mare bun simt, Dan Paduraru, ii raspunde chiar si pe la 12 noaptea la telefon cand, cu cateva ore inainte de filmare, aude din celalat capat al firului : „Dane, mi-a venit o idee!”
In general, la Misu, timpul este ceva care clar il incurca in relatia lui cu lumea, in relatia cu oamenii, in orice tip de relatie sociala pe care ar putea sa o aiba. Desi poarta ceas, ba chair se mandreste cu o colectie de ceasuri de diferite forme si marimi, nefiind deloc impresionat de fabricantii de ceasuri care fabrica ceasuri in forma de ceas, el preferand firmele care fac aspiratoare sau masini de spalat si printr-o intamplare ajung sa faca niste ceasuri in forme de triunghi, romb , octogon, vaza cu flori, patrat, minge, sul de hartie igienica, prietenul Misu nu poate stabili o relatie intre el si limbile acelui aparat pe care il are la mana. Cu multe dintre ceasurile lui poti intarzia linistit pana stai sa descifrezi ora. Ceasul este un accesoriu vestimentar, nicidecum un obiect practic, ce trebuie asortat la curea, pantofi sau bluza. Daca vor neaparat, sa-i lasam pe prosti sa poarte ceasuri care mai si arata cat e ceasul.

Dupa toata povestea,cu toate astea, am scris un post despre relatia Misu si Timp. Si declar aici de fata cu toata lumea ca Misu este omul pe care te poti baza, prietenul pe care il poti chema cand ai nevoie de ceva, prietenul care imi aduce un zambet pe fata atunci cand sunt trist, si stie sa ma faca sa rad atunci cand plang. Si pentru asta ii multumesc.

Cu toata dragostea, Emanuel Parvu.