Bendeac si societatea :)

Sunt la munte. Scriu. Acest post este scris de Margica. Stiu ca multora le-a placut ce-a scris ultima oara. Va pup baaaaaaa!!!

Din nou, buna sa va fie inima. Tot eu, Margica, tot despre Misu. Acum nu a mai pierdut nici un pariu, acum nu a mai fost oprit de nici un echipaj de paparazzio degizati in fantome,politai, mame cu copii in carucioare gonflabile, trecatori care se arunca hipnotizati in fata masinii lui poate poate vor obtine o calcatura nobila de cauciuc de iarna pe fata lor zgribulita, nimic din toate astea. Acum pur si simplu, intr-un regim burghezo-prietenesc, tinand cont de timpul meu liber, in care nu am nimic altceva de facut decat predarea primei parti a lucrarii de doctorat, de scris un scurt metraj pentru viitoarea sesiune CNC, si scrierea noilor episoade din emisiune (toate in 2 saptamani), s-a abatut, dupa cum spuneam, cu un spirit prietensc intr-o propunere lasciv evaziva lansata pe un ton usor terapeutic cu urmatoarea propunere : „Margica…nu scrii si tu un post?”. Raspunsul a venit prompt ca o invatatoare de scoala primara in prima de zi de lucru la gimnaziu. Vesel, speriat, dornic, constrans, inhibat, multicolor si intr-o variatiune pur enigmatica sugrumata de necesitatea folosirii unui limbaj inteligibil si adecvat.

Am sa dezbat in randurile urmatoare, relatia Misu-societate. Fire sensibila, suflet de artist, cu sange balcanic clocotind prin venele ce se unduiesc de-a lungul trupului sculptural luand, in functie de anotimp, forma unui scaun de BMW, sau de Mercedes decapotabil, Misu este contastul fidel dintre aparenta si esenta. Pantaloni de trening, palarie, masina de teren cu numele scris pe ea si faruri cu xenon, geaca de iarna care luceste si in bataia asfaltului inghetat, ochelari de soare in asorteu cu cizmele, Misu abordeaza o mina comica, silit fiind de circumstanta creata de imaginea sinelui in raport cu telespectatorul. Sub acea mina comica, se afla insa o chestiune principiala care lipseste cu desavarsire in caracterizarea exterioara a oricarui cetatean onorabil cu semnalmentele descrise anterior. Profesionalismul. Problema nu ar fi asta. Problema e ca, in societate, profesionalismul, indiferent de gradul latent sau exploziv in care salasuieste in subiect trebuie manifestat cu indulgenta, mai ales in breasla. (toti actorii sunt in general firi sensibile, domne’, ce mai la deal la vale).

Indiferent cu cine ne intalnim, director de teatru, de companie, de televiziune, de film, de sala de film, de ce vreti voi, la cea mai mica abatere de la drumul corect, Misu explodeaza intr-un soi de amestec verbal greu de inteles chiar si pentru cei antrenati, folosind cuvinte mai mult sau mai putin ortodoxe, si fiind cu greu convins ca poate lucrurile pur si simplu doar iau alta forma verbala decat cea a intentionalitatii. Si acolo aparitia mea este justificata. Intr-un exemplu, intr-o discutie, care la un moment dat ia o panta usor gresita, Misu ar spune :”Bai! Io jhwefbchjwfckhvjvcwkjfcvwkdjhbcdlhbjhhcdh! Ai inteles? Si pe langa fvckwjhvcjwhfcwhjcjh, iti mai spun ca eu niciodata bflhbwvlkbfchwbfv;khvwpefkghv!!!!! Si-mi bag si gdfg in dsfsfsf! Sa fie clar!” si pleca trantind usa si ma lasa pe mine in gura leului. Si eu incerc…: „Ce vrea Misu sa spuna, e ca situatia conflictuala fals creata de circumstante ce nu tin de nici una dintre parti, ar putea simplu solutionata pe cale amiabila, pur si simplu prin adecvarea independenta de situatii generate sau nu de factori pe care nu-i putem controla, la un regim particular de lucru, in care fiecare sa-si asume sarcinile profesionale”.

In termeni generici se cheama complementaritate. In termeni prietenesti se cheama intelegere si cunoastere.

Am sa va scriu in curand (tot in urma unei somatii prietenesti) voi aborda relatia Misu- telefon. Asta e si mai si.

Al vostru, Margica, Emanuel Parvu