Adevarata poveste a soldatului Lupu Costel
4 Mar
Mentionez ca intamplarile ce urmeaza sunt adevarate si s-au petrecut la inceputul anilor 70, ele fiindu-mi relatate de actorul Doru Ana, unul din profesorii mei din facultate.
In armata, printre colegi, Doru Ana il cunoaste pe Lupu Costel. La prima (dar si la a doua) vedere, un baiat simplu din Ardeal, educat si cu oarecare bun-simt. Ce il facea cu adevarat special pe Lupu Costel era pasiunea ravasitoare pentru romanele de razboi, zeci dintre ele invatandu-le literalmente pe de rost… Nu! Nu este o exagerare. Efectiv le stia din memorie! Bineinteles ca omul facea, prin bucuria de a fi in sfarsit in armata, nota dicordata fata de ceilalti “racani”, disperati ca-si vor petrece un an sau chiar un an si jumatate mancand mizerii la popota si trezindu-se pentru inviorare la 6 dimineata.
Lupu Costel era, in primele zile, enervant de vesel si dedicat. In sfarsit traia asa cum visase ori de cate ori parcurgea romanele sale preferate de lupta si razboi. Dupa o saptamana insa, entuziasmul sau coborase la cote alarmante fiindca una citise si alta i se intampla. In loc sa se mazgaleasca cu negru pe fata si sa doboare inamici cu mitraliera, el se vedea nevoit sa repete niste comenzi stupide. Ba “pe loc repaus”, ba “culcat”, ba “la dreapta”, ba “la stanga”. Insetat de adrenalina, eroul nostru nu putea suporta asemenea banalitati plictisitoare.
Dar, fiindca soarta rezerva fiecaruia ce merita, se ivi o ocazie extraordinara!!! O data la patru ani (!!) Ministerul Apararii organiza o mare aplicatie. Cu alte cuvinte, un adevarat razboi, purtat in conditii ce simuleaza o mare batalie adevarata! De ce se facea aplicatia doar o data la patru ani? Fiindca erau necesare pregatiri si o munca titanica de documentare si strategie. Batalia se desfasura intre Zona Dobrogea si Zona Transilvania. Cei mai gradati generali ai fortelor armate romane din cele doua mari zone geografice pregateau (separat evident) planuri de razboi in toata regula si dislocau mii de soldati ce-si satisfaceau in momentul respectiv stagiul militar.
Era asadar, cel mai important moment pentru ceea ce insemna pregatirea militara a tarii.
Lupu Costel era in pragul unui atac cerebral de bucurie… In sfarsit venise momentul suprem. Momentul pe care-l asteptase!
Ajungi in tabara situata in apropierea campului de batalie, soldatii au ridicat corturile, generalii stateau pe telefon cu Ministrul Apararii (care era si el asteptat), armamentul era curatat/armat etc.
In sfarsit, a doua zi de dimineata, la apel, toti cei prezenti au zarit o mogaldeata coborand dealul de langa tabara. Era Lupu Costel, ravasit, obosit dar triumfator. Nimeni nu-i observase lipsa.
“Unde-ai fost soldat?! Ti-a dat cineva permisie?!”
“Nu, tovarase general!”
“Unde-ai fost? Ce cari acolo?”
Nici nu apuca generalul sa termine intrebarea, ca al nostru scoate din rucsac niste suluri de hartie pe care le intinde pe iarba.
“Permiteti sa raportez! Am capturat planurile inamicului!”
Daca gradatii prezenti acolo in moment acela nu au murit de inima in acea secunda, inseamna ca au apucat suta de ani. Toata munca de 4 ani a atator strategi militari se dusese pe apa sambetei intr-o secunda! Harti pline de trasee, tactici, sageti, semne, zaceau in soarele dogoritor de iulie si generalii nu-si puteau lua ochii de la ele.
Ce se intamplase… Imediat dupa stingere, Lupu Costel, excitat de ceea ce i se intampla si decis sa puna in aplicare ce invatase din manualele de razboi, s-a strecurat din cort si a strabatut 6 kilometri pe jos pana in tabara adversa. A lovit in cap cu o bata garda unui general, a intrat in cort si a sustras toata documentatia.
Situatia era de neinchipuit. Patru ani de munca!!! O aplicatie de uriase proportii nu mai putea avea loc din cauza soldatului Lupu Costel.
A fost sunat intr-un final ministrul. Acesta a ramas mut. N-a avut ce face decat sa anuleze toata actiunea.
“Ce sa facem cu nenorocitul asta domnu’ ministru?!”
“Cum il cheama?”
“Lupu Costel.”
“Baga-l-as in pizda ma-sii! Ce sa-i faceti… Dati-i 6 zile de permisie!”
Intr-adevar, nu-l puteau pedepsi in niciun fel. In fond, fapta lui ar fi fost (in caz de razboi) efectiv eroica…
deci….sa incep bine…te-am vazut vineri seara in Sibiu in mall si am vrut sa te felicit pentru ceea ce faci…dar nu am avut curajul necesar si in plus am cazut de comun accord cu sotul meu ca ar fi nepoliticos sa te deranjam in timpul tau liber.Poate te voi vedea intr-o zi la teatru, poate atunci voi avea suficient curaj sa vin sa iti spun ca te admir. FELICITARI BENDEAC!
super faina , dak e adevarat , tipul e primul Rambo roman , pe timp de pace.
Mihai cred ,ca daca te lasi vreodata de actorie , poti sa traiesti linistit din scris…
Multumesc.
http://www.alexandra-comanici.ro
Ce spuneti.. incercam sa ajutam ?
fa o mica ecranizare dupa povestirea asta…poate iese ceva amuzant….
@Adriana: multumesc, mi-ai adus aminte de o carte superba…
Este super povestea
geniala povestea
E a treia oara cand recistesc. Cel mai mult imi place ca pe spusele ministrului imi ruleaza in cap vocea lui Sergiu Nicolaescu.
kinda boring…
Minunat…Nu am mai citit ceva atat de frumos de la “Ciocoii vechi si noi” incoace. Fenomenala dorinta omului de a-si indeplini telurile. In ziua de azi tre sa fii cu adevrat nebun sa faci asa ceva. De ce? Pentru ca eroii sunt catalogati ori nebuni, ori ciudati si sunt tratati ca atare. Superba lectura.
Dar ştii ce se va întâmmpla dacă-i împuşcăm pe ăstia nu ?! Da, exact. Vor veni alţii care vor face exact la fel. De ce ?! Pentru ca asta e gena noastră! Dă-le românilor o ţară complet nouă, funcţională . În 10 ani va fi la fel cum e acum. Secretul ar fi să ne facem fiecare o Românie proprie…
Foarte tare!
DAAAAAAAA, intr-adevar o super poveste!!! O plasmuire a imaginatiei cuiva…ASA CEVA NU EXISTA IN REALITATE!!!!
Povestea asta e ca un film prost facut cu “scapari” la montaj…gasesc cate vrei tu…de la simplul fapt ca “a dat cu bata in cap” DOAR unui singur om si a fugit cu toate documentele…ceea ce e o enormitate mare cat actorul din tine…
) adica un singur om…strabate tot acest no man’s land…trece de toti paznicii…de garda…ca e simulare iar la simulare sunt paznici ca la razboiul adevarat…ca si la simularea de om la apa..sau incendiu..etc…strabate tot campul inamic…ajunge la cortul comandantului unde e un singur paznic…UNU SINGUR…:)))) hahahahaha buna buna asta…ia alea…se intoarce…si a doua zi..vorbeste direct cu generalul…fara niciun lant de comanda…si generaul cand l-a intrebat ce are acolo…soldatul nostru a si scos planurile si le-a aratat…au vazut cu totii si adio munca de 4 ani…hahahahahaha!!! Senzational…OTV scrie pe aceasta poveste…intr-adevar merge spusa la un foc de tabara…sa treaba timpul…sa intre bine friptura si mujdeiul…dar REALA??? nu exista asa ceva…nici in filmele SF nu vezi asa ceva… 
) hahahahaha
Genial!