Motiv(ele)
9 Iul
Mi-au dat lacrimile cand am citit cele peste o suta de comentarii primite azi. Asa cum mi-au dat lacrimile cand am intalnit pe strada o fata acum cateva luni care mi-a zis: “postul despre adolescente mi-a schimbat viata…”
Tin sa precizez si, daca cineva are o alta informatie, sa aduca probe, ca in tot timpul acesta nu am castigat nici un cent de pe urma acestui site. Nu am vandut nimic! Toate bannerele pe care le-ati vazut aici au fost puse pe prietenie. De exemplu, site-ul cu schimburi de masini e al lui Margica. Si toate au fost asa.
Eu nu am fost un blogger in adevaratul sens al cuvantului, precum Zoso de exemplu pe care, desi ma uraste din rarunchi, il admir foarte mult si il consider un pionier al blogging-ului in Romania. Eu sunt un om care si-a pus aici sufletul pe tava. Atunci cand am fost vesel, am incercat sa va transmit si voua asta. Atunci cand am fost revoltat, si nu au fost putine ocaziile, mi-am exprimat revolta aici. Am incercat sa schimb ceva, sa fac ceva, sa nu stau cu mainile in san. M-am pus uneori si in pericol pentru asta. Acest site, impreuna cu altii si cu Antena 3 mai apoi, au fost artizanii arestarii cocalarului din Galati care a chinuit un pusti in mijlocul strazii.
Am inceput de jos. De la 100 de vizualizari pe zi. Acum, sunt saptamani in care se aduna aproape 30 de mii de vizitatori unici. N-am fost niciodata adeptul ideii ca trebuie sa ma citeasca multa lume. Pur si simplu s-a intamplat.
Am inceput cu aceasta paranteza fiindca am simtit nevoia sa clarific cateva chestiuni.
Apropo, nu stiam ca si Dan Negru e pe picior de a-si inchide site-ul. Pacat. Era unul dintre cele mai interesante…
Motivele?
Va mai amintiti celebra “Scrisoare deschisa cocalarului roman” ? Spuneam acolo la un moment dat: “Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul. Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele. Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. AM plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora. Caci lumea va fi a lor! Nu va mintiti! Nu va amagiti!”
Si s-a intamplat mai devreme decat credeam. M-am saturat! Ce incerc eu sa fac aici? Sa schimb ceva? CE? E in van! E o prostie fara margini! Da! Mi-e scarba de Romania! Am ajuns sa-mi fie scarba! Si o sa apara tot felul de patrioti sa urle cretinismul din capul lor: “Pai de ce nu pleci ma??” Prieteni, o sa plec! Cand voi putea, am sa plec imediat!!! Pentru ca nu vreau sa mor de mana lor.
Va povesteam ca Margica a fost revoltat intr-o noapte ca 20 de cretini faceau petrecere cu manele la maxim in fata blocului. Si cand s-a dus sa-i roage sa dea muzica mai incet, s-au repezit la el in haita. Ei, dragii mei patrioti, a sunat la Politie, aia au venit si n-au facut NIMIC!!!! Ceea ce demonstreaza ca e gata! Ne-au cucerit!!! Asta dupa ce, acum cateva saptamani, s-a dus sa-si inscrie fetita la Primarie si au aparut alti 10-15 din-astia cu un bebelus cu gura mare si au trecut in fata tuturor fara ca cineva sa le poate face ceva.
SI STATI! Ca nu e tot! Alaltaieri noapte eram cu el la telefon cand am auzit vocea unui cocalar: “Tu mi-ai facut mie plangere la politie ma?” Norocul lui ca, desi aia erau patru, a scapat viu fiindca era lume in jur. AZI DIMINEATA SI-A GASIT ROTILE MASINII SPARTE.
Multumesc Romania!!!! GATA!!! ORICE SANSA E PIERDUTA!!!
Ce sa mai fac eu aici??? Sa ma agit ca un penibil pana cand o sa ma trezesc cu un cutit in burta ca sunt eu “revolutionar”? Pentru ce??? Merita???? NU NE MAI APARA NIMENI!!!
Si daca scriu, ce sa se intample??? Sa-mi preia tabloidele in fiecare zi fraze de-aici si sa le rastalmaceasca sensul sau sa scoata din context ca sa vanda mai departe ziarul alora care ii sparg lui Margica rotile de la masina si, probabil, in curand, si fata???
Si le transmit “patriotilor”, sa se duca ei la Mamaia in parcarea de la REX si, cand pleaca de acolo, sa-mi trimita mie un mesaj sa-mi zica despre patriotism. Sa ma invete ce e ala.
Nu vreau sa inchid taraba, cum se zice, pana nu fac ceva ce-mi doresc. Daca as vrea ca acest blog sa fie amintit pentru cinci posturi, acelea cred ca ar fi:
1. Scrisoare catre adolescenta romanca
2. Love Story – Cocalarul si Pitzipoanca
3. Programul TV in Romania anului 2020
4. Subiecte de bacalaureat (romana si anatomie) rezolvate de un primar
MA ROG… AR FI MAI MULTE DAR… ACUMA RECITEAM DIN URMA… SUNT MULTE DE CARE UITASEM… SUNT SUTE!!!! SUTE!!! In fine…
Va pup, va iubesc si va respect!








Inchide-l. N-are sens sa stai cu frica zilei de maine si ce-o sa se intample cand un retardat cu prea mult timp liber se hotaraste sa-ti arate ca te-nseli..cu forta. Nu merita tara asta sa lupte nimeni pentru ea. Desi imi pare rau, n-ai alta solutie. Lasa romanu’, ca e obisnuit sa fie prost si nu-l salveaza nimeni.
Pai, cel mai evident motiv ca sa nu inchizi blogul ar fi ca nu putem sa-i lasam sa ne “cucereasca”. Trebuie sa rezistam, iar “vocea” ta, citita de 30000 de persoane pe saptamana, poate tine pe metereze multa lume. Ii poate tine sa nu abdice, sa nu se lase asimilati. Vocea ta nu e singura, dar se aude tare.
Nu ma incadrez in categoria de varsta care te citeste in general, insa, zau, gandeste-te cate persoane poti motiva sa nu se “mocirleasca”. Si sunt sigura ca satisfactia asta nu e nici mica, nici la indemana oricui.
Te pup, te iubesc si te respect!
Sa inteleg ca decizia a fost luata..iti inteleg motivele,dar sincer,nu ma asteptam sa cedezi,pt ca te-am apreciat mereu pentru optimismul si spontaneitatea ta.Nu pot sa-ti spun decat ca o sa imi lipsesti (intram pe blogul tau zilnic,uneori chiar de mai multe ori pe zi)..uite acum e 7.55,ma asteapta o zi de munca si nu pot sa spun decat ca am inceput-o prost,tare prost.
Eu peste 2 luni plec afara ,la studii si speram sa te pot citi si de acolo.E trist,pentru ca ii las pe ai mei aici,insa realizez ca viitorul nu suna deloc bine in aceasta tara a nesimtirii,a incompetenteii,a intereselor si a spagagiilor..Asa ca,ce pot spune..daca asta iti doresti,sa pleci,fa-o cat mai curand..ai grija de tine si nu uita:o sa ne lipsesti tare,tare,TARE mult!
Buna, Mihai
Simt si gandesc la fel ca tine. Si nu ma bucur pentru asta!
Am 25 de ani. Astazi, imi sustin lucrarea de disertatie. Din acesti 25, de 18 ani invat. Scoli, facultati, mastere ca sa lucrez, in prezent, pe 900 RON si sa stau cu parintii. Desi sunt o optimista din fire si cred cu tarie ca le poti face pe toate atata vreme cat exista sanatate, nu mai pot. Si eu vreau sa plec. Nu din lasitate ci pentru ca nu mai am putere, nu mai am rabdare, nu mai suport ce e in jur. Ma deprim de fiecare data cand ies din casa, cand merg pe strada, cand realizez zi de zi, secunda de secunda, ca oricat m-as zbate, locul asta, nepotrivit, mi-a furat toate visele, sperantele si am ajuns intr-o stare de scarba totala.
Imi pare rau ca am ajuns sa gandesc asa. Eu sunt printre cei care au iubit Romania. Romania, nu si oamenii din ea.
Ma bucur ca te-am citit.
Multumesc.
Fratele meu alb cu inima multicolora…inteleg eu gresit sau mi se pare ca vrei sa “inchini steagul”.Dragul mau daca vrei sa nu mai “bloggeresti” sa stii ca(scuzata-mi fie exprimarea dura) esti “un idiot mon cher”.Am aflat de tine si de pildele tale abia ieri dar nu pot sa ma abtin sa nu-ti spun ca ieri m-am kkt pe mine de ras citindu-ti posturile si crede-ma ca e singura “burta buna de ras” pe care am tras-o in ultimele 3 luni!Daca in tara asta de kkt se retrage si unul ca tine care macar mai tragea apa in latrina noi restul ce facem?Eu unul m-am saturat sa fiu optimist…mi-au taiat Guvernantii si ultima speranta de a fi fericit… dar ma bucura faptul ca mai este unul ca tine sau ca altii care ma fac sa imi pun speranta in inteligenta romanului!Daca te hotarasti sa “inchizi” blogul contacteaza-ma si il inchiriez eu ca sa tin in viata “flamura inteligentei si umorului romanesc”!
Asa ca dragul meu frate(scuza-mi abordarea personala dar asa empatizez eu cu cei apropiati mie in “simtiri”)iti spun una din pildele lui bunica-miu pt. atunci cand am scapat prima data in ” Gradina Femeilor” : “BAIETE …ORICE AR FI TINE-O SUS SI TARE!”!
TI PUP BRE DI AICI DI UNDI S’AGATA HARTA’N CUI!
Multe dintre cele 5 posturi nu le stiam sau le`am uitat:)
Insa un lucru ma impresionat postul numarul 5″scrisoarea politicianului X”,mi`au dat lacrimile cand am citit,pentru ca ai dreptate si postul despre independenta femeilor a fost tare…numai ca asa cum ai spus si tu,cei din media intorc cuvintele in asa fel incat sa iasa ceva de rau nu de bine,iar cei care intra pe blog probabil sunt prea mici sa schimbe ceva,sau nu vor sa schimbe nimic,desi sunt enorm de multe de schimbat.
Cat despre cum ai inceput postu` acesta cu plecatu` din tara,noi romanii am incetat sa luptam,de ce sa plecam si sa ne ducem in alta tara si sa plangem uite ce civilizatie si`n Romanica noastra ce era,de ce sa nu ramanem si macar noi oamenii sa incercam sa mai ridicam putin tara asta.Nu zic sa facem nu stiu ce acte de eroism ,dar macar sa dovedim ca avem curaj sa ne infruntam problemele pe care le avem si sa incercam sa facem macar un pas de furnica in dezvoltarea acestei tarisoare.
Nu sunt in genere un fan al tau, dar te citesc si nici nu ai idee cat rezonez cu ce scrii mai sus, nici nu ai idee… Am avut si eu “razboaiele” mele cu ei.
Chiar nu cred ca ar trebui sa inchizi taraba. Ar insemna victoria lor. Te declari invins?
n-am pierdut inca… iar tu esti un dezertor
Astia sunt in jurul nostru mereu , sparg seminte in parcari la supermarket , urla dupa femeia ta , cand vrei sa le dai in bot o ard miseleste vin cate 10 , si mai e categoria ailalta de romani , aia care vad si nu fac nimic . Ne-au cucerit intr-adevar si imi pare rau ca sigur nu-i poate schimba nimeni , sigur sigur…
..ce sa iti spun…eu am scapt de muult de “patriotism”…iar de cand il am pe micutul meu mi se sfasie inima..Imi doresc cu disperare sa il scot din cloaca asta de tara.Aici am tot..suntem cunoscuti in zona noastra, avem bani etc…dar traim sa mancam, asta e tot??? Vrem o viata civilizata departe de cocalari,departe de tigani si manele…vreau o sansa pentru copilul meu…….Plec cu prima ocazie!!!
Draga Mihai,
Inteleg perfect ceea ce simti…e ca pe un camp de batalie, te uiti in jur si in toata nebuloasa aia, vezi de la o clipa la alta cum mai capituleaza unul.
Am 25 de ani, am terminat facultate si master cu bursa, lucrez de vreo 3 ani “la stat” in turism. Am avut ocazia sa-mi promovez orasul si tara turistilor din lumea intreaga si pana nu demult am facut-o cu pasiune si convingere. NU MAI POT. Am ajuns sa nu mai cred in ceea ce spun. M-au intrebat niste americani de unde atata pasiune..le-am spus ca imi iubesc orasul pentru istoria sa, pentru ceea ce A FOST si nu pentru ceea ce este.
Am ramas cu 750lei/luna…mi-e greu sa ma descurc.
Nu-mi permit concediu. Nu-mi mai permit nimic. Ma bucur vazandu-i pe turisti fericiti, ma relaxez cu ei. Nu e suficient. Vreau mai mult si stiu ca se poate.
M-am hotarat. Plec, vreau in SUA, departe de tot. Am lucrat acolo in 2005, vreau sa ma intorc, vreau sa imi cresc copilul intr-o lume mai buna unde exista RESPECT, ONOARE, BUN SIMT.
Suntem ca in pilda celui ce si-a construit casa pe un teren nisipos..a venit apa si a luat-o! Nu, de data asta vreau sa imi cladesc casa pe stanca si sa ma bucur de ce realizez.
Foloseste-ti talentul si “talantul” pentru cei care stiu sa primeasca si sa te rasplateasca. Fa ce crezi ca e mai bine, dar sa nu privesti nimic cu regret, fii sigur ca daca ai transmis un mesaj, cei care trebuiau sa-l primeasca, l-au primit si l-au inteles.
Iti multumesc personal pentru ca ai incercat sa reprezinti generatia care inca mai incearca sa faca ceva, este de inteles ca nu mai poti, priveste inainte cu incredere!
Cu drag si mult respect,
Adela
Mihai, nu te cunosc personal, dar esti una din f putinele persoane pe care le apreciez sincer. Gandeste-te ca cei 30 mii de vizitatori unici sunt o armata de oameni, nu esti deloc singur impotriva tuturor. Noi astea care te citim aproape zilnic suntem evident alaturi de tine, chiar nu trebuie sa te dai batut si sa renunti la blog. Au mai ramas atat de putine voci in tara asta, ar fi mare pacat sa renunti. Inteleg ca tot ce faci aici este un act de voluntariat si ca pe langa ca iti ocupa mult timp iti mai aduce si o groaza de, deservicii, dar iti spun eu ca daca ai pune in balanta toate astea fata de zecile de mii de oameni care te sustin si sunt alaturi de tine nu ai mai sta pe ganduri si imboldul de a continua va fi cel castigator. Traim intr-o societate plina de nedreptati, inechitabilitati, aici legea junglei dicteaza, poate ca nu vei schimba mare lucru, dar merita incercat, e o cauza nobila si tu ai un suflet nobil astfel ca iti va fi mai greu sa stai deoparte decat sa continui. Ca sa fiu si eu un pic patetic acum pe final, aminteste-ti cum au rezistat dacii acum 2000 ani, o mana de oameni, in fata armatelor organizate ale romanilor, stiau ca nu au nici o sansa, dar nu s-au predat fara lupta. NU RENUNTA !
Mi-a luat jumatate de ora pana sa incep sa scriu comentariul. Asta pentru ca incercam sa gasesc unul sau mai multe contra-motive. Si nu ceva de genul “hai mai, nu pleca!”. Cautam ceva logic si solid.
Din pacate, nu pot decat sa constat ca esenta articolului tau, “Caci lumea va fi a lor [a cocalarilor]! Nu va mintiti! Nu va amagiti!”, este DUREROS DE ADEVARATA. Spun asta in cunostinta de cauza.
Ce este si mai trist este ca desi tu plasezi aceasta apocalipsa (din punctul nostru de vedere) in viitor, eu am impresia ca o traim, ACUM, dar nu realizam asta. Unii poate trec cu vederea, dar mie imi sare in fiecare zi in ochi din ce in ce mai intens, faptul ca aceste rebuturi ale societatii sunt muuuult mai multe la numar decat ne imaginam. Sunt peste tot si si-au adus aportul in a aduce si un prim-cocalar in fruntea tarii. Stiu ca nu ai subiecte politice aici, dar, crede-ma, nu e vorba de politica. Este vorba de acel “om” care dupa ce s-au pierdut vieti din cauza unui dezastru natural se duce acolo NU ca sa ajute, NU ca sa vada ce e de facut, ci sa ii certe si sa le arate cat de prosti sunt ca nu s-au dat la o parte cand a venit apa.
Nu numai ca sunt mai multi decat noi, NE CONDUC DEJA.
Asa ca, oricat de rau mi-ar parea ca nu voi mai citi SUPERBELE tale texte, nu pot spune decat: foarte bine, nu te lasa calcat in picioare. Nici eu nu am de gand.
Ai multe motive. Aveti multe motive, si tu si Dan sa va inchideti blogul. Da, tara asta este oribila. Da, tara asta a fost cucerita de cocalari si pitipoance. Voi cred ca mai erati stropul care ne mai inveselea dimineata citind postarile la o cafea. Este alegerea voastra, este vorba de viata voastra la mijloc, de voi. Si e de inteles. Eu, cum i-am scris si lui Dan, in continuare va voi respecta si va voi iubi indiferent ce se va intampla.
Cum vrei sa ajungi nr 1 in divertismentul TV din Romania daca vrei sa o tai din tara?Este adevarat aici nu mai este de trait si asa ca si tine ma gindesc sa fac acelasi lucru ,sa plec ,numai ca eu nu am avut ambitia ta de a devenii nr 1 in divertisment .Da este adevarat este trist dar ptr cei care ramin in tara ca nu au de ales dar tu esti o raza de soare ptr ei, o gura de oxigen tu si toata generatia ta de neadaptati ,Badea,Oreste ,Huidu ,Gainusa etc
Daca toti plecati noi nu vom mai avea chiar nimic poate numai promisiuni desarte din partea statului si emisiuni cu subiecte de cancan ca sa uitam de foame ……dar ……poate ca si la voi la un moment dat se aplica regula ……..fiecare ptr el.Bafta.
TU imi vei lipsi….:(…Tu si posturile tale….
Sa fim, asadar, ceea ce suntem…
Off.. ai dreptate in tot ce ai scris, dar tot imi pare rau ca vei inchide blogul, m-am obisnuit sa il citesc de fiecare data cand scriai, si am invatat chiar multe de aici. Dupa cum ti-am mai scris, nu intelegeam de ce esti inca aici, acum ma bucur sa vad ca ai de gand sa pleci din tara asta. ROMANIA NU TE MERITA!!! In ciuda faptului ca o sa ne lipsesti mult (cel putin mie), cred ca e o decizie inteleapta. Acum, cu riscul de a te copia, iti voi spune ca TE PUP, TE IUBESC SI TE RESPECT.