RELIGIA. CUM SA VINZI DIVINITATE. MARKETING PLAN.

In traducere libera, acest reportaj ne spune.. ”Asta e Dumnezeu. Iti ia foc casa, ramai sa dormi pe camp, sarac lipit si cu un rest de viata agonizanta, dar…icoana a ramas intreaga.” Sigur, semn Dumnezeiesc, ne explica un duhovnic intervievat. Ce ar putea fi altceva?

Cu alte cuvinte, oamenii s-au nenorocit, dar au si mai mare credinta in icoanele produse spre comercializare la manastirea mentionata chiar de proprietara, cu un mare avant publicitar. Cat despre proprietar, daca-l ascultam cu atentie comparand icoana cu ”arzatorul de la butelie”, am putea concluziona ca, de fapt, icoana nu oprea focul, ci il intretinea. Si de-aia nici nu avea cum sa ia foc. Logic. Daca un ”arzator de butelie” naste un incendiu, singurul lucru care nu va arde va fi…”arzatorul de butelie”.

Ah! Apoi avem parte si de o mica plangere pe adresa manastirii. Tusa Gabriela, caci asa se numeste proprietara, zice ca a mai avut si alte obiecte de cult, cumparate tot de la aceeasi manastire, dar care au ars. Eh.. Erau cu defect. Or fi fost sfintite mai pe fuga, mi-am zis eu.

Cu alte cuvinte, oamenii bisericii au dotat-o pe aceasta femeie cu produse ce ar face-o geloasa si pe Buffy, spaima vampirilor! Icoane, cruci, bratari, iconite, cruciulite, bratarici si, ca sa revenim la foc, lumanari, candele, tamaie, mir si… APA! Sfintita, evident, in prealabil.

Sau, daca nu ai prealabil, intr-un butoi sau cazan.

Ei, toate astea, pe bani, normal! I-au vandut tot! Numai o biblie nu.. Puteau sa i-o dea macar la o promotie. ”Mai.. Femeia asta a luat o groaza de icoane, a luat de toate, ne-a facut vanzare, pune bani si pe sfintele moaste, si pe acatiste, si ne mai pupa si mana!… E clienta fidea! Aaa… Fidela! Hai sa-i dam o Bible! Cadou!”

Dar… nu era o idee de business prea buna. Poate ar fi citit acolo femeia asta napastuita, ce parere avea Iisus despre negutatoria din fata templelor. Retineti! ”Din fata”. Nu inauntru… Sau faza aia cu ”chipul cioplit”. Din cate stiu, nu era mare fan icoane, nu?

Biserica, insa, face si fapte minunate. Un spital oncologic s-a deschis langa o biserica, din cate am citit, la Iasi. Din pacate, singurul spatiu prin care pompierii (deci, iar revenim la foc) ar fi putut avea acces in spitalul plin de copii sau oameni maturi ce se lupta cu viata, s-ar fi aflat pe o fasie de teren ce apartine lui Dumnezeu.

Adica bisericii, normal. Dar nu e biserica lui Dumnezeu? A mea sigur nu e. Ca daca era, as fi transformat-o in spital. Nu de alta, dar sunt peste 8000 de biserici in Romania, si mai putin de 1000 de spitale si dispensare. Asa de mult iubeste Dumnezeu oamenii. Isi face el 8000 de palate, cu aur, argint, bijuteri incrustate, livezi, mosii, salarii, intretineri, masini cu girofar etc, iar oamenilor, le lasa subiect de film: ”Moartea domnului Lazarescu”. Ce bun e Dumnezeu! ”E o minune”, ar spune vreun alt duhovnic. ”Muriti pe strazi, dar aveti un premiu la Cannes pe treaba asta!”

Revenind insa, pe acea fasie de teren, aflata in proprietatea bisericii si necesara spitalului oncologic, zacea un maldar de pamant de la o lucrare mai veche a unor muncitori. Dar acum, minunea s-a produs! Bucurati-va caci Dumnezeu e mare! Pompierii vor avea cale de acces in spital!

Speram ca nu va fi cazul! Tocmai in acest scop, probabil, biserica a vandut deja niste icoane spitalului…

Si totusi.. De ce, aproape saptamanal, auzim stiri despre biserici sau turle de biserici care iau foc? De obicei de la fulgere sau lumanari…

PS – Spitalul de oncologie a platit multisor ”minunea”. 26 de mii de euro. Dupa negocieri dure cu reprezentantii mitropoliei…

PPS – De ce am scris asta? Unii ar zice! De eretic ce esti! :) ) Ei bine, culmea, e chiar invers. Fiindca eu sunt un tip, desi nu suna cool, foarte credincios. Dumnezeu e singura mea constanta, cu adevarat. De-aia simt nevoia SA-L APAR de impostori sau manipulatori. Eu nu pot sa cred ca sunt mai inteligent decat Creatorul. Si mie mi se pare ca NU as vrea binele unor fiinte pe care le iubesc, in cazul in care le-as da mai mult de O singura carte Sfanta! Si, apoi, genocidul, drama, chinul, agonia a MILIARDE de victime in ultimele secolele. In numele religiei, evident! Oricare ar fi ea. Adica, in numele celor care, de exemplu, vand icoane facatoare de minuni ce razbesc in foc.

Unele..

Bendeac


 

24 Comentarii

  1. oanaswow spune:

    Divinitatea este obiecul uneia dintre cele mai mari afaceri. Nu ne miram ca o cruciulita mica de lemn costa intr-un magazin 1 leu iar la o biserica 9 lei. Aaaa, da, diferenta este ca a sfintit-o parintele/popa! Sa o creada cine? Nu il vad eu pe popa citind toata marfa din magazinul aflat in incinta manastirii. Cred ca o apa sarind dintr-un manunchi de busuioc este suficient…ca, ce, doar se afla toate in manastire! Nimeni nu se gandeste ca vin cutiile de cruciulite din depozite, sunt numarate si aruncate in rafturi ca sa nu se piarda coloana de oameni disperati sa duca acasa ceva de acolo.
    Nu am nimic cu Dumnezeu. Cred ca si el se mira de ce le poate capul unor oameni si se amuza de ce nu le poate capul altora.
    Dar, sa dam popii ce este al popii si sa speram ca poate, in viata asta asa cum e, o sa avem ocazia sa intalnim un adevarat duhovnic.

  2. George spune:

    Dragi prieteni ca fapt divers urmariti acest film, pt cei ce nu au facut-o deja si poate va faceti alta idee. Adevarul ramane totusi undeva la mijloc cand vine vorba de “credinta” si “religie” si tot ce inseamna acestea.
    Vizionare placuta:
    http://www.youtube.com/watch?v=a36_CwzA0bk

    P.S : Mishu poate vei face o dezbatere si pe baza acestui film.
    Succes pe viitor

  3. Adriana spune:

    …Biserica are un rol important in stat ! din păcate ..pt ca “naivitatea” lumii , alfabetismul încep de la nestiinta ! asa respectand traditii, obiceiuri.. paganism !!! Biblia – credinta – Dumnezeu nu înseamnă nimic din toate astea…

  4. andrei deneanu spune:

    Genial! :) ))

  5. Gabriela spune:

    Sunt de acord cu tine in privinta religiei. Oamenii s-au invatat sa “dea vina” pe Dumnezeu pentru toate lucrurile rele sau sa-l divinizeze pentru lucruri gen icoana “supravietuitoare” … pana si cand mergi la biserica trebuie sa platesti … Studiez tehnicile de marketing si economia de 4 ani si pe zi ce trece-mi dau seama ca ne ducem tot mai tare dracului cu tot Dumnezeul nostru …
    Creatorul daca ne-a dat o viata ne-a dat-o pentru a alege singuri ce vrem sa facem cu ea .. de asta de-a dat dreptul la libera alegere … Nu ca tara asta murata …
    Tin sa mentionez ca prima mea impresie despe tine a fost “porc” – nu am urmarit niciodata In puii mei si am considerat ca mai bine citesc ceva .. orice, decat sau aud inca o serie de injuraturi … dar de cand a aparut proectul Teatru TV mi-am schimbat parerea si pentru asta Respect!
    Acum probabil te intrebi cat dracu mai am de scris:)) Nu conteaza .. vroiam sa mai spun ca ma regasesc in unele din afirmatiile tale .. sunt la fel o persoana bipolara … am facut si eu putin tetru si am resimtit si resimt acest sentiment de singuratate .. dar asa e firea mea .. mereu m-am detasat de cei din jur si-am fost eu si ambitia mea pe primul loc .. nu ca te-ar interesa :D
    Merci deci daca ai avut rabdarea sa citesti pana aici si-ti doresc sa te implinesti prin arta, sa-ti depasesti mereu “barierele” si sa simti schimbarea binelui..
    Esti o tornada a schimbarii in Romania si era nevoie de tine ca de aer!
    Bafta!

  6. Andrei Cucos spune:

    Bendeac, dupa ce te-ai dat la Biserica Scientologica o secta conceputa pentru a face bani ai inceput sa versi numai mizerii asupra Ortodoxiei.

    Spune si oamenilor ca tu faci parte din acea secta sa se stie de pe ce pozitii vorbesti.

  7. Florin spune:

    Dar dacă puneau icoana pe foc… asta n-au încercat, nu? Ah, am uitat ca nu le plac experimentele, s-ar putea sa afli chestii, nu e bine.

  8. oparere spune:

    Religia e formata din religii, viziuni, atitudini si pareri
    in secolul 21.
    Cartea sfanta sunt carti sfinte
    si ce ai scris e cat se poate de comun.
    A ignora ceva durabil si destul de paradoxal presupune a te orbi voluntar de fenomene si istorie dar atat de superficial e tot in epoca spiritualitati contemporane incat s-ar putea sa fi produs o psihologie inversa ,)

  9. Pamfletarul spune:

    Biserica pierde din ce in ce mai multe suflete, dar castiga din ce in ce mai multi bani…

    http://pamflet-calarasi.blogspot.ro/2013/01/vrednic-este-dar-este-vrednic.html

  10. Teofărăh spune:

    Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
    Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
    Cel ce în astă lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
    Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
    Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
    Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.

  11. Teofărăh spune:

    Așa este! Vorba lui Eminescu:
    Religia-i o frază, de dânșii inventată,
    Aiurea și obraznici…

  12. Mda spune:

    Imi pare rau pentru prietenul tau!Condoleante!

  13. mihai spune:

    De cele mai multe orei se confunda religia cu credinta. Diferenta intre cele doua este urmatoarea: RELIGIA DEZBINA OAMENII, CREDINTA II UNESTE!

  14. producton spune:

    Orice fanatism dauneaza.

  15. Zici ca ne-am vorbit!
    Nici daca ne propuneam nu cred ca ne iesea atat de bine si de “la fel”.
    Identic pe tema asta a “falsei credinte si a manipularii sub pretextul Lui Dumnezeu” am scris si eu postarea asta in urma cu vreun an!

    http://www.alinnicolescu.ro/tzaca-paca

    Enjoy!

  16. Sorin spune:

    Foarte bun editorialul, te rog sa scrii mai des pe blog pentru ca al tau blog mi se pare cel mai decent in comparatie cu alte mizerii unde imi mai arunc ochii (zoso,arhiblog,ciutacu,mircea badea etc).

  17. diana spune:

    cica vor pastra icoana si se vor inchina la ea. dar pana acum ce faceau cu ea? si “semn dumnezeiesc”… icoana aia sa inteleg ca e semnatura lui Dumnezeu: “Dumnezeu a trecut pe aici.” Ca “Z” de la “Zorro”. :) Cum ar fi fost interpretat daca ardea numai icoana? A trecut diavolul pe acolo… Dilema: cine a salvat casa?

    • cata spune:

      Bafta mare ! to be continued … In ultimul video publicat e de remarcat stilul lui Caragiu Sa traiesti Misu’ si astept un e-mail de la tine
      We got to talk

  18. No pain spune:

    Aici tre sa te felicit din nou ! Afirmi, cu cuvintele tale simple :) , un mare adevar: Una e Divinitatea, alta biserica a.k.a. anticii vanzatori de vise. Ce nu vrei sa spui tu este : Adevarata minune (Dumnezeiasca sau nu dpinde de unde e mai comod sa privesti…), deci adevarata minune dumnezeiasca e ca nu-i i-a dracu pe astia odata, ca prea tine de mult timp ghidosia asta cu marketingul – nu?!

    Man, mizez pe simtul umorului si sper sa nu te umfle talentele citind si sa te bosumflii , k?

  19. radu spune:

    Da ai mare dreptate…si eu sunt un umil pacatos dar care cred in Isus si Dumnezeu…nu in icoane …( oare nu Dumnezeu a spus sa nu facem chip cioplit ?mie icoanele asa mi se par….)eu nu am citit in Biblie ca pentru a crede si a avea credinta am nevoie de intermediari..( preotimea)…ca pana la urma daca preotii sunt slujbasii Domnului trebuie sa ajute omul fara nici un interes material ?( tin minte si in ziua de azi ca la moartea bunicii mele preotul a primit niste bani pentru a veni acasa si i-a spus matusii mele : ca nu mai atat ? ..cam putin…) in Romania se moare de foame…se moare in spitale…nu sunt spitale ..nu sunt gradinite…mare parte din populatie traieste la limita susbzistentei si saraciei…iar popii vor sa nu plateasca impozit pe salarii…de ce trebuie sa platesc eu salariul si impozitul la popi?ce fac ei pentru tara asta in afara sa dea din gura si sa prosteasca populatia ?ce ne trebuia catedrala neamului de sute de milioane ? cand suntem saracii Europei? sa mai aducem aminte de crimele si genocidurile facute de catre biserica in numele credintei ? Oameni buni credeti in Dumnezeu si Isus dar nu pupati mana preotilor ca nu au nici o putere sa va mijloceasca credinta in Dumnezeu… Credinta Vine din Sufletul Fiecaruia…faceti fapte bune…fiti buni…lasati rautatea …si Dumnezeu si Domnul Isus va fi cu voi…

  20. Rivera spune:

    Mihai ,pe linga faptul ca te apreciez pentru talentul tau de actor ,pot spune ca este un dar de la Dumnezeu talentul tau ,raman surprins in mica parte sa vad ca esti si credincios.Stii,aud pe multi care spun: Eu cred in Dumnezeu,da si Satana crede in Dumnezeu dar nu face ce spune El,una este sa fii un credincios iar alta este sa mergi pe calea credintei,oricum repsect pentru tine,stima.

  21. ciprianus1 spune:

    Bendeac nimeni nu are adevarul absolut in mana. Ceea ce s-a emis este doar o ipoteza.
    Am vazut multi calugari la colt de strada cersind un ban pentru construirea bisericilor si cum spui tu ele se vad. Nu stiu daca exagerez dar doctorii din Romania au luat mult mai multi bani de la oameni si nu se vede nimic.
    Sunt oameni care au platit zeci de milioane ca doctorul sa-i bage in seama. Asa moralitate asa tara.



Adaugă un comentariu

 

Anunţă-mă despre viitoarele comentarii

 

 

Copyright © 2008-2012 Mihai Bendeac.Ro Toate drepturile rezervate. Administrat si intretinut de: Oversize