Dan Mihăescu, umoristul de serviciu, vă propune astăzi un cocteil din cupletele marelui Tănase. Am constatat, plăcut surprins, că ele au şi astăzi un succes de viaţă lungă şi atunci, de ce să nu vă fac o bucurie?

1. Prin anii ’30 şi ceva,
Tănase, în faţă ne spunea
Că ţara asta-i de belea!
În România noastră, acuş
Când toate cele deraiază
Tănase, de la “Cărăbuş”
Acolo-n cer se minunează…
Păi, când era bunica fată,
Era mai bine, ca în rai
Cu un pol o făceai lată,
Doamne ce mai cumpărai,
Când era bunica fată
Chiar şi cinste exista
Inima era curată
Nu toată lumea ne minţea.

2. Astăzi, caţi ca Diogene
Să găseşti un om cinstit,
Om găseşti, dar astăzi, cinstea
Este…dar s-a isprăvit!
Fetele de altădată,
Învăţau la pension
N-aveau rochiţa scurtată
Nici tunsoare “a la garcon”
Când te duci s-o ceri la tata,
Într-o seară la peţit,
Tată mai găseşti dar fată,
Este…dar s-a isprăvit!

3.Ce recolte aveam odată,
În grânarul din Carpaţi
Şi ţărani, dintr-o bucată,
Oameni harnici şi curaţi.
Azi, pământ e cu toptanul,
Numai bun de plugărit,
Dar de unde iei ţăranul?
Este…dar s-a isprăvit!
Mi-a zis Leana mea:”Pe vremuri,
Mii de sărutări mi-ai dat,
Vreau să te mai simt cum tremuri,
Sunt femeie, eşti bărbat”.
Ca s-o mai iubesc o dată
În zadar m-am chinuit
Şi-a înţeles săraca fată:
Este…dar s-a isprăvit!

4.Păi, traiul trist, cel mai amar,
Îl ai dacă eşti pensionar.
Nu vreau să vă par sinistru,
Să spun leafa de ministru !
Urarea mea e creştinească:
În belşug el să trăiască!
Numai dacă s-ar putea,
Exact cu pensia mea!

5. Până când foamete-n ţară?
Păi, până când, bă, până când?
Simt, muştarul c-o să-mi sară,
De revoltă şi durere.
Toţi pungaşii fac avere,
Păi, până când, bă, până când?
Eu muncesc ca vai de mine,
Mănânc pâine cu măsline,
Şi n-am izmene pe mine.
Păi, până când, bă, până când?
Toţi se-njură prin jurnale,
Jafuri, şperţuri, panamale,
Şi bairamuri colosale.
Păi,până când, bă, până când?

6. Biet românul, ca un câine,
Fuge, fuge după-o pâine.
Vai de mama lui de trai,
Ai, n-ai, dai!
Noi, pârliţii ducem grosu’
Tot pe noi cade ponosu’,
Peste tot împingi…mălai,
Ai, n-ai, dai!
Ai o treabă oarecare,
La un minister,cutare
Dar la uşă-i un portar
Totdeauna refractar.
Ia-l atunci, cu protocol,
Fă o sută mototol,
Poate crezi că n-o s-o ia?
Dă-i-o şi nu te jena!
Mai sus e cu etichetă
Acolo trebuie servietă
Nu e şperţ şi nu e mită,
De spui aşa eşti o vită.
Găseşte-un cuvânt mai nou,
E comision, cadou,
Dar dă-i omului ceva,
Nu te jena!

7. Nu-s parale pentru şcoale
Nici şosele, nici spitale,
Pentru asfaltări stradale,
Pentru alte angarale,
Dar pentru femei fatale,
Voiaje senzaţionale,
Maşini senatoriale,
Chefuri ministeriale,
Plicuri confidenţiale,
Tot felul de protocoale,
Hai, staţi, blânzi, că sunt parale!…

8. Pădurile le-am vândut?
Le-am vândut!
Fabricile le-am vândut?
Le-am vândut!
Telefonul l-am vândut?
L-am vândut!
Şi ţiţeiul l-am vândut,
Tot ce avem şi ce-am avut
Şi cu asta ce-am făcut?
Dacă furi, eşti condamnat,
Vorba vine!
Nu mai poţi fi deputat,
Vorba vine!
Că dacă furi, ni s-a spus,
Chiar dacă-ai ajuns sus-pus
Legea e pentru oricine.
Vorba vine!

9. Vrei ca să te pricopseşti,
De ici, colo, să ciupeşti,
Ba o sută, ba o mie
Tot nu scapi de sărăcie.
Dacă vrei să ai bănet,
Fură, neică, din buget.
Asta-i lovitură,bă,
Ori că că, ori că că!
4
10. De când e lumea şi pământul,
Aleşii îşi călcau jurământul
Şi îşi minţeau alegătorii,
Toţi ce veneau la cârma ţării.
Pe urmă, îşi schimbau cuvântul,
De când e lumea şi pământul…

11.Nu merită să vă miraţi,
Cupletele astea bătăioase.
Aici, în ţara din Carpaţi,
Le-a spus cândva Tănase!
Să vă amuze a încercat
Şi multe glume a lansat,
Foarte hazoase.
Şi uite aşa, mereu zâmbind
Ne trece viaţa, tot glumind
Cu zile negre, întristate,
Cu hoţi ce petrec în palate,
Voi le răbdaţi senini, pe toate
Fiindcă te-ai învăţat, române
Cu somnul cel de moarte!

(interpreta cu înfăţişare modestă, de pensionară obişnuită)
-Noroc că mi-am luat umbrela, că poate plouă şi eu, cu reumatismele mele…Înainte, mai beam câte o cafeluţă, să mă încălzesc, dar nu mai am voie. Nu mă lasă cel mare…Sorin! E doctor.Are clinică privată.Mare, mamă,cu şase etaje.Clădirea lui. Patru băieţi am. Toţi patru titraţi, Medicină, Ştiinţe politice, că mijlociul e senator. Îl ştiţi, domnul lider Viorel. E mereu la televizor. Alt băiat, Fănică e aviator. Are compania lui de elicoptere. Nici ăla mic, n-o duce rău. E procuror. Eu îi zic procurator, că şi-a procurat de toate.Cel mai tare-i place să se dea cu iahtul lui. Ce vreţi? os de marinar, că străbunicul lui a fost plutaş pe Bistriţa. Patru băieţi, patru îngeri, mamă!
Eeee, n-a mai apucat săracul Pompilică, bărbatul meu, să-i vadă oameni făcuţi. Acu’ vin de la cel mic. Magistratul. Avea invitaţi la masă. Ce lume era acolo, vă minunaţi. Numai barosani. Premierul Piticot, Buzăriţa lui Prezidentu’, Blonda lu’ Cocoş, Miss Roberţica, Monica Riţa, Nicolaiciuc
de la chefere, cu o pălărie mare, sub acoperire, Omar Haissan, cu barbă, ochelari negri şi păr roşu, moguli peste moguli şi oligarhi a întâia. Erau şi şefele alea simpatice şi gureşe, de la justiţie, care-i apără pe toţi ai lor, ca cloşca cu puii de aur.…N-am intrat. Eu, femeie bătrână şi îmbrăcată aşa… retro? Se enervează, că nu sunt pusă la patru ace. De ce să se enerveze, n-are destule pe capul lui dinamovibil? Credeţi că m-a lăsat să plec aşa? Mi-a dat un pacheţel. O felie de pâine prăjită, cu unt. Nici n-am mâncat-o, parcă pot să muşc? Ăla mare, doctorul mi-a promis că mă trimite, în urgenţă, la cel mai tare dentist privat. Cu care e prieten, la toartă. De doi ani vrea să vorbească cu el şi n-a avut timp, săracul, că trag pacienţii şi de ăsta al meu, ca politrucii de buget…Mâine sunt la Fănică, aviatorul. Ce bine a nimerit-o! Are o nevastă frumoasă, s-o pui în ramă, ca pe Mona Lisa. Şi ce grijă are de el. Îmi vine să râd, că marţea trecută nici nu m-a lăsat să intru-n casă. “Doarme Ştef” aşa mi-a spus. E zâna lui bună. Ştia că nu l-am văzut de trei luni şi tot nu m-a lăsat. “Doarme Ştef!” Puiul, mamei…Cât o fi ceasul? Două? Mă mai învârt niţel pe aici, până la şase. Şi pe la opt, iau troleibuzul. Vreau să trec pe la Viorel. Nu l-am mai văzut de la ziua lui. Anul trecut. În duminica aia când a plouat cu băşici. Îmi era şi milă de ăla care mi-a adus pensia. Dar a picat la ţanc. Aşa cum ploua, m-am dus şi i-am luat o agendă de birou. Legată în piele roşie, cu repertoire. Destul de scumpişoară. Mamă, ce vreţi…Am pus-o sub haină, să nu se ude şi m-am dus la el. Mi-a deschis Sulfina, cealaltă noră. Cum m-a văzut, mi-a spus să aştept în vestibul, că-l cheamă imediat pe Viorel. Ce vestibul au, de vreo cinşpe’ ori mai mare ca
garsoniera mea. Şi peste tot, statuete, cristaluri, porţelanuri, haine scumpe,
2
flori, peste flori. Nici nu aveai unde să te aşezi. Am stat în picioare. A venit băiatul meu şi i-am dat cadoul. I-a plăcut extraordinar. Mi-a spus:”Stai, un pic, mamă!” S-a dus în casă şi s-a întors cu un pahar de vin…Hm.Ce vin! Şi acum îl mai simt. Se uita la mine cu ochii lui blânzi şi mi-a spus:”Du-te, mamă, că plouă şi să nu răceşti!”…Parcă n-avea dreptate? Eram leoarcă!
De copil nici nu v-am spus. Am o nepoţică…Fetiţa lui Fănică…(se caută în buzunar) Jennifer. O păpuşă! Staţi s-o vedeţi (arată o fotografie) Am furat-o din casă, ei nici nu ştiu…Cât credeţi că are? Cinci ani? Aş! Trei anişori şi patru luni. Mor după ea. O văd în fiecare zi. În parc, când o plimbă bona. Are bonă, profesoară de engleză, profesoară de pian. O plimbă câte una, pe rând şi ele nici nu ştiu că eu stau pitită după câte un pom şi mă uit la aia mică. Şi mă uit…Şi mă uit…Nu mai m-aş dezlipi de acolo. Odată, m-a văzut…Ştiţi cum mi-a zis…(o imită amuzată) “Uite Cotrofelniţa!” Auzi, Cotrofelniţa, mânca-o-ar mama mare, s-o mănânce…O fi şase?…Ştiu eu?…Să mă mai duc la Sorin? Poate doarme…Sau poate are musafiri…Mai bine mă duc acasă…Bună seara!

Cel mai tare om din…glume!
În aceste zile de sărbători confuze, am stat mai mult pe acasă şi călătorind cu gândul, prin anii din urmă am dat de acest monolog tipărit într-o carte a mea şi pe care l-am filmat cu Toma Caragiu în anul 1975. La vizionare, tovarăşul Diţi Marinescu, şeful secţiei de presă a C.C.al P.C.R. a interzis apariţia marelui actor la TVR şi mie (ca şi colegului Grigore Pop), ne-a interzis să mai scriem pentru TVR, Radio sau ziare şi reviste. S-a dispus ştergerea benzii cu acest material şi să nu fie plătiţi nici actorul, nici autorii.
Important este că la noi,la români s-a păstrat această frumoasă tradiţie, să-i
hinghereşti pe satirici, cu mânie proletară. Dar să mă întorc la monologul, pe care l-am ascuns pe o bandă, în pofida preţioasei indicaţii şi a fost difuzat abia după vodevilul din decembrie ’89. Tomiţă purta un costum adecvat trapezului pe care l-am urcat eu, ca viziune regizorală, de unde rostea monologul acesta :
-Dragi prieteni ai circului ! Astă seară, premieră mondială. Eu sunt asul trapeziştilor, faima zburătorilor…Voi executa un număr senzaţional, cel mai triplu salt mortal…Dar nu acum, imediat, că prinzătorul meu e în pauza de masă. Până vine, să vă ţin un pic de vorbă…
Să vă povestesc câte ceva din culisele arenei…O să vă întrebaţi, desigur, cum am devenit eu zburător. Foarte simplu : angajat prin concurs. Ştiţi cum se fac unele concursuri de astea ! Afară-i candidatul şi înăuntru-i angajatul ! Adevărul e că am avut şi eu un prieten în comisie, unul care lucrează în circ pe post de Hopa-Mitică…Frumoasă meserie : nu se sparge, nu se strică şi-n picioare se ridică !
Pe mine însă, amicul m-a ajutat. Cu întrebări ajutătoare, dacă am facultatea de înghiţit flăcări, dacă am făcut vreodată jonglerii ?! Cu ce ? Cu cât ? Dacă am suferit vreo depunere în cuşcă, dacă vorbesc vreo limbă străină şi cu cine ? Când şi de ce s-a deghizat tata în femeie cu barbă, cine mă mai cunoaşte din perioada când dormeam pe cuie…
Prietenul ăsta al meu mi-a cerut şi o probă la alegere. La alegerea lui. Să înghit o sabie. O să ziceţi că nu e mare lucru, s-au mai văzut înghiţitori de săbii. Da, sigur că s-au mai văzut. Numai că a trebuit să înghit o sabie de doi metri şi eu nu am decât un metru optzeci. Important e că am câştigat concursul şi am fost repartizat la menajerie, după ce am adus adeverinţă că nu am pierdut niciodată vreun leu.
La menajerie am văzut tot felul de năravuri. De pildă, am văzut un leu bătrân, care vorba unui mare umorist, şi-a mâncat dresorul şi de atunci a rămas muritor de foame.Cei mai simpatici mi s-au părut iepurii. Ştiţi că la origine ei au fost nişte fiinţe pline de curaj, dar şi l-au pierdut în clipa când s-au inventat vânătorii. Ce nu înţeleg eu la iepuri, e că îşi doresc tot timpul să
aibă un morcov. Eu, nu !
Apropo de iepuri, mi-am adus aminte de o fabulă : cică într-o zi leul, a ţinut o şedinţă şi l-a numit pe iepuraş cel mai puternic animal după el. Iepuraşul şi-a luat rolul în serios şi a început ba să-l tragă pe lup de coadă, ba să-l muşte pe urs de ureche. Bineînţeles că n-a păţit nimic.Şi lupul şi ursul ştiau că iepuraşul este cel mai puternic animal după leu. Până într-o zi, când s-a dus la tigru şi l-a tras de mustăţi. Tigrul s-a întors, i-a ars o labă şi l-a omorât pe loc.
Morala: Tigrul nu luase la cunoştinţă că iepurele este cel mai puternic animal, după leu.
Mă rog, poveştile astea cu animale sunt mai mult pentru copii.
La menajerie nu am făcut prea mulţi purici pentru că într-o zi l-am criticat pe dresorul şef care a aprobat mutarea puricilor dresaţi, dintr-o cutie de chibrituri, într-un pavilion cu trei etaje.Când l-a scărpinat controlul financiar se bătea cu pumnii în piept că el e rudă cu aprodul Purice. Şi acum se bate cu pumnii în cap.
Dresorul şef nu mi-a purtat pică, ba chiar, într-o şedinţă, m-a propus maestru coregraf la trupa de elefanţi.
Am reuşit să-i învăţ un vals, dar unul dintre ei, Jumbo era foarte leneş. I-am explicat că publicul plăteşte ca să-l vadă dansând. Mi-a răspuns obraznic: cică publicul plăteşte şi pentru alţi elefanţi care nu fac nimic. Din ăia care nu pun fildeşul la muncă.
După ce i-am îmblânzit pe elefanţi, am fost promovat îmblânzitor de şerpi. De fapt, de şarpe. Că unul singur am mai găsit. L-am întrebat unde sunt colegii lui de breaslă şi mi-a spus:
-Ssss !
-Ce sss ? Parcă eu nu ştiu că unul s-a transformat în poşetă la…
-Sssss !
-Altul, portvizit la…
-Ssss !
-Nici un sss ! Parcă eu nu ştiu că pentru ăştia de aici s-a făcut proces verbal de scăzământ : art. 2 – coeficient mare de uzură – şi contabilul şef a fost plecat trei luni să aducă alţii din import.
-Sss ! Ssss ! Ssssss !
-Ce sss ? Dacă şi eu sss ! Şi tu sss !, te văd mapă la…ssss !
În prima şedinţă l-am criticat pe contabilul şef şi nu mi-a purtat pică. Ba din contră, m-a propus pe un post foarte sus, pe trapez.
Ei şi aşa am devenit zburător, acum ştiţi tot…Dar a trecut pauza de masă şi ar trebui să execut saltul mortal, numai că, în timp ce vorbeam cu dumneavoastră, prietenul meu a desfiinţat din schemă, postul de…prinzător !
Nota autorului : cineva, cândva, mi-a dat de înţeles, aici pe blog, că mai îmi vitriolez materialele, faţă de variantele vechi, că după război, mulţi viteji se arată etc. Precizez că acest monolog poate fi găsit, literă cu literă, în cartea « Călătorului îi şade bine cu…gluma ! » tipărită în 1976.
Matrialul filmat cu Toma şi difuzat la TVR, abia după 1990, e şi mai dur. Şi poate vă imaginaţi că nu am avut necazuri în epocă ?

Calculelele
Fraţi români, vine Crăciunul, pentru mine cu o amintire legată de marele Mălăele. După ce am fost dat afară de la TVR, în 1988, din motive de gură mare, în 1991 am fost rechemat şi uns Redactor Şef la Divertisment şi Muzică Uşoară. Nu mi-a plăcut şefia şi am demisionat din funcţie în primăvara lui 1992. Locul meu era în platou, cu actori, cu filmări, şef de atelier la producţia artistică de emisiuni vesele. Astfel, am avut şansa să realizez prima emisiune de Crăciun a TVR (până atunci, nici vorbă de amintit sărbătorile religioase) şi în primăvară, prima emisiune distractivă de Paşte. Autor şi realizator!
La cea de Crăciun am amorsat mai multe bombe, printre care „Milogul”, cu Dem Rădulescu şi „Calculelele” cu Horaţiu Mălăele, actor de Premiul Oscar. Cu speranţa că o să zâmbiţi, îl postez acum, aici.
Mălăele: (mahmur, legat la cap şi îngânând:” Şi-n noaptea de Moş Ajun, măi, mi s-a rupt căruţa-n drum, draga mea…”
-Când a descoperit nevastă-mea câte sticle de vin am cumpărat pentru sărbători, mi-a zis să le arunc până la ultima în chiuvetă, că sunt otravă curată. A trebuit s-o ascult pentru că nevasta este, vorba nu ştiu cui, acea persoană cu care împarţi toate necazurile, toate nenorocirile, toate catastrofele, pe care nu le-ai fi avut, dacă n-ai fi fost însurat.
Aşa că…am scos dopul primei sticle şi am vărsat tot vinul în chiuvetă. În afară de un pahar, pe care l-am băut. Am scos dopul de la a doua sticlă şi am făcut acelaşi lucru, dând pe gât doar paharul de probă…Abia după aceea am scos dopul celei de a treia sticlă şi la chiuvetă cu ea, esplusiv…exclusiv, un pahar test. Tot ata…tot aşa, cu a patra sticlă. Am scos podul…am scos dopul din a patra chiuvetă , am turnat sticla în pahar şi ca să fiu sincer, l-am băiat. L-am băut! Am scos imediat sticla din următorul dop şi am băut din el o chiuvetă, iar restul l-am aruncat în pahar. Pentru că am scos chiuveta din paharul următor, am vărsat dopul în sticlă şi l-am băut…Am scos dopul din gâtul meu şi am vărsat chiuveta-n sticlă. Abia după aceea am scos dopul din chiuvetă, cu paharul şi mi-am turnat un pic de vin, pe care l-am băut din curiozitate. Să văd dacă e adevărat că nu există vin prost decât la primul pahar. E adevărat!..Când s-a terminat vinul, am început să socotesc, cu o mână, sticlele, paharele, chiuvetele, în timp ce cu mâna cealaltă, ţineam bucătăria care se desmembra. Am socotit cu totul nouă obiecte solide şi şase lichide. Pentru siguranţă am recalculit, am recalculat şi ieşeau şapte zeci şi patru! Şapte zeci şi patru, ce?
N-am apucat să verific deoarece bucătăria a început să se-nvârtească. M-am suit pe aragaz şi m-am dat un pic, în căluşei cu frigiderul. Mai târliu…mai târziu…am reuşit să mai socotesc o dată, totul de la capăt. Şi bucătăria şi sticlele şi dopurile şi chiuvetele, în afară de un dulap pe care l-am băut…Ca să nu am discuţii cu nesaftă-mea…cu nevastă-mea…m-am culcat liniştit. În lift! Am dormit niţel şi m-am trezit. Pe aleea din faţa blocului, cu o cratiţă-n cap pusă de copoii…de copiii care m-au făcut om de zăpadă. Dar nu mă las! Chiar acum mă duc să refac toate calculotele…toate calculoasele…Încet, câte un pic. Câte-un pic, pic,pic, pân’ n-o rămânea nimic…Doar calculelele…Pe care, le-am băut…