APEL catre natiune! De Dan Mihaescu

2 Iul

Stimata natiune, de pe blogul lui Bendeac,
cel care ne este drag!

este musai să mulţumesc celor care s-au rostit despre mine, procurându-mi o surpriză cu dimensiuni infinite. Să mă explic. Am ezitat să vin la o astfel de întâlnire, gândind la anii mulţi care ne despart. Şi iată, am surpriza plăcută, să întâlnesc corespondenţi citiţi, cu logică matură, cu inteligenţa aşezată pe un plafon cultural de calitate bună, cu verb alert şi gânduri ample, purtătoare de lumină. Este, pentru mine, o experienţă fascinantă, vi-o datorez şi e foarte bine că existaţi. Cu voi, lumea e mai frumoasă!

În acelaş timp mă simt obligat la nişte mărturisiri. Dezonorante pentru mine. Înainte să continuaţi lectura, vă rog sunaţi la S.R.I., Poliţie sau la Interpol. Pe lângă ce am făptuit eu, Bin Laden este un mic Cupidon. După îmbrânceala din decembrie 89, numai nenorociri am făcut. Cei mai adulţi dintre voi, îşi amintesc, poate anunţul procuraturii de atunci, că a arestat 800 de terorişti. Vreţi să ştiţi cine sunt ei? Eu sunt! Restul de 799 sunt ori revoluţionari, cu merite deosebite, ori agenţi. Economici. Bogaţi. Şi acum se mai întreabă câte un naiv, cine a tras în noi, după 22? Eu am tras în noi. Fiindcă sunt o bestie şi am fost membru P.C.R. Singurul. Ăilalţi, până la patru milioane au fost anti! Sau disidenţi! Când auziţi că se strigă (din ce în ce mai rar) „Jos comunismul!” să ştiţi că la mine se referă. Ceilalţi s-au retras. Care în Parlament, care la Guvern, care în Dealul Cotrocenilor. Pentru că atunci, la revoluţie, ăia din balcon au rămas sus, ăia din stradă au rămas în stradă. Şi cine se bătea cu pumnii în piept că n-a fost nomenclaturist sau loază de ilegalist, acum se bate cu pumnii în cap.

Fraţilor, eu am chemat în Anno Domini 90, minerii, pe melodia „Dumnezeu să te ferească, de bătaia minerească”. Şi au venit. Cu trenul, pentru că tot eu am scris sub semnalul de alarmă: „În caz de pericol, trageţi de miner!” În marea mea lăcomie, eu am inventat privatizarea la şmen şi am făcut dintr-o ţară mică, o ţară de loc. Am vândut tot. Sol, subsol, apă, aer!

Ca să înţelegeţi cât pot fi de ordinar, aflaţi că la mine a ajuns telegrama unui amator de artizanat din emirate, care scria: „Cumpăr fotă!” Eu am înţeles: „Cumpăr flotă!” şi am vândut-o mintenaş. Apoi, pe lângă ce am prăduit eu, Al Capone şi a lui ceată, au fost nişte copii ambliopi, de la centrul „Pinochio”. Dacă vă povestesc ce am făcut cu falimentarea băncilor şi a fondurilor de investiţii, plângeţi mai rău ca
Angelina Jolie după Brad Pitt. Noroc că toate găurile au fost acoperite de voi, hoţii de păgubaşi.

Arătaţi-mi ceva ce nu s-a furat în ţara asta şi dau o bere cu lămâie. Mă jur pe cardul meu de la Bancorex. Eu sunt hoţul. Chemaţi D.N.A-ul, să ne facem poze cu duba, doar aşa, în calitate de VIP, aşa de kinki!

Să vă mai aduc aminte că eu am tăiat pădurile şi am făcut pierdută 70% din suprafaţa verde, numai în Capitală? Pentru binele vostru, că numai poluarea vă poate face „să trăiţi bine”, la Sfânta Vineri, unde locurile de veci se ocupă acum prin concurs.

Tot eu am păstrat tradiţiile strămoşeşti. Dacă puneţi mâna pe carte, veţi vedea că romanii au cucerit greu Dacia, din cauza drumurilor proaste, făcute zob. S-au păstrat, cu sfinţenie toate gropile, deşi am dat la nişte băieţi deştepţi şi fete slabe la refuz, tot felul de contracte supraponderale. Că eu nu mă uit la bani, mai ales dacă sunt ai voştri! Culmea e că n-am păţit nimic, pen’că la noi se scrie„lupta anti-corupţie, dar se citeşte „generaţia pro”. Eu am inventat statul de drept. De drept comun. Ştiţi care e ultima manea. „Foaie verde portocală, avem o ţară penală!” Gagiilor, datorită mie, suntem singura ţară din lume, cu glume în constituţie. Aia cu „toţi suntem egali în faţa legii”.

Poate, altă dată, vă povestesc cum am ajutat fetiţele mele să-şi ia „Sandero”, la mâna a treia şi să se mute în garsoniere din programul „Prima casă”. Una, că ailaltă e plecată la cules de euraşi, la Bruxelles. Având, mititica, mintea mai odihnită, i-am pus două guvernante. În guvern!

Atenţie, drăgălaşilor, că nu v-am mărturisit decât 14% din găinăriile pe care le-am confecţionat. Oricum, datorită numai mie, mai avem la un colţ şi cădem de pe glob! Cine nu mă crede să se uite pe fereastră sau la televizor!

Nesimţit cum sunt, la alegerile din 2004, m-am dus mangă. Vă daţi seama în ce hal de beţi au fost ăilalţi care i-au votat pe ăştia.

Aoleu, era să uit. Nu-i mai căutaţi ca disperaţii pe informatorii fostei securităţi. Eu am fost singurul live. Restul au făcut play back!

Ura şi să auzim numai de mine!

Dan Mihăescu
bandit de uz intern

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
APEL catre natiune! De Dan Mihaescu, 10.0 out of 10 based on 2 ratings

61 Comentarii pentru “APEL catre natiune! De Dan Mihaescu”

  1. Christian 04. Iul, 2009 at 8:00 PM #

    Nene Dane, asa cu am mai spus, esti mare! Astia de ne conduc, in tembelismul lor sunt in stare sa considere post-ul matale ca fiind un autodenunt! Maine-poimaine vedem la casa matale mascatii mai ceva ca la Gigi Becali si spund procurorii: ” am prins, dupa o munca asiduua de 20 de ani, pe cel mai mare infractor, corupt, terorist… e.t.c. al tarii”
    Si o sa apara pe toate posturile tv un personaj, jucat cu mult talent de Misu, spund :” dupa aceasta arestare va pot spune cu siguranta ca o “.
    Am aflat de curand ca EBA (Elena Basescu pt. profani) este sustinuta si chiar votata, de un COMUNIST DECLARAT.Cum, nu stiti cine este personajul?
    Este ION CRISTOIU!!!
    Cum e ca tac-tu sa condamne comunismul si tu sa fii sustinuta de al mai comunist declarat???
    Multa sanatate si sunt cu ochii pe mata, ca pe butelie!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  2. yolanda 05. Iul, 2009 at 10:24 AM #

    Ce minune!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. Toto 06. Iul, 2009 at 9:26 AM #

    Ehee,magic.Meritati ciulamaua de pipote.Nene Dane Caragiale e o drama (subiectul a fost compus conform unor fapte reale) postarea,numele au fost inlocuite pentru a nu fi ofensate anumite persoane.Asteptam si celelalte 86 de procente pentru a completa faptele marsave ale “dumneavoastra”,nenorocit”i”,criminal”i”, o “(niste)” scursura/”(i)” a”(le)” societatii! Din cauza “dumneavoastra”,daaaaaaaaaaa,traim NU bine.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  4. Monegasc 06. Iul, 2009 at 9:52 AM #

    Ma roade o invidie vecina cu criza de nervi. Nu de alta, dar as fi vrut si eu sa ajut tarisoara asta cumva: sa intermediez o privatizare “desteapta”, sa stiu maghiara si sa vand niste paduri prin HarCov, sa fac si eu un credit de aragaz la Bancorex. Dar nu dom’le, nu s-a putut de altii, constat citind acest text. Hai nu zic sa imi fi facut 3-4 case, dar macar o barca de pescar din “fota” sa fi vandut si eu, o vasla macar. Sau un telefon la mineri sa fi dat si eu. Sa fi avut minerul meu caruia sa-i fi dat telefon sa il chem cu futunul lui cu piulita in capat. Simpatic baiat! Dar nu a fost loc domnu’ Dan. Nu a fost loc de dvs. Am facut si carte la Stefan Gheorghiu, sa-mi croiesc un drum in viata si sa povestesc in scris lucruri frumoase despre prietenii mei, despre viata lor, despre prietenii prietenilor lor. Nici aici nu am avut loc si succes domnu’ Dan. Si tot din cauza dvs. Acum sa va vad eu cum o sa dormiti la noapte cu constinta chinuita de remuscari cand o sa realizati cati oameni au ramas acum sa traiasca din salarii de mizerie, cati oameni stau in apartamente ceausiste, fara masini de juma’ de milion de coco, fara cafele in Dorobanti si shopping la Milano. Si asta pentru ca nu am avut loc de unul ca dvs.
    Si nicio Ura !!! ca noi p’asta o purtam in suflet.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  5. adina 06. Iul, 2009 at 11:14 AM #

    bravo! imi place mult MAESTRE! dar pe langa cei de acolo mai sunt si altii…care fura ca in codru….e grav ca am ajuns la un asemenea nivel incat suntem atat de idioti sa votam numai agramati si betivi!!
    o zi buna va doresc…daca mai putem crede ce aavem zile bune in ROMANIA!!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  6. Mickey 06. Iul, 2009 at 11:23 AM #

    In sfarsit am aflat vinovatul, nu stiu de ce credeam eu ca Iliescu a adus minerii in bucuresti, D-zeu sa ne fereasca de bataia minereasca…

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  7. luciana 08. Iul, 2009 at 8:27 AM #

    esti genial bai nene!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  8. Floare de colt 09. Iul, 2009 at 7:32 PM #

    Trebuia sa fac revizia la masina de acum 15.000 km dar cu criza asta a fost ultima pe lista mea de prioritati.
    - Buna ziua, vreau sa-mi fac si eu revizia, imi faceti va rog o programare?
    - Joi la ora 13.30
    - Si ce-mi schimbati?
    - Pai cati km are masina?
    - Acum are 37.500 km dar la 22.500 km trebuia sa vin la revizie.
    - Pai, filtrul de ulei, uleiul, filtrul de polen, filtrul de aer, si de verificat directia, franele…
    - Lasa-ti-l incolo de filtru de polen, nu-s alergica.
    - Cat costa? intrebai
    - 900 ron
    - Uau, asa putin? Cu TVA sau fara?
    - Cu TVA.
    - Si nu pot sa platesc in rate? Glumesc. Bine, joi la ora 13.30.
    Ma duc azi la service si intreb:
    - Va rog frumos sa-mi spuneti si mie de in 500 ron ce puteti sa-mi revizuiti si mie…la masina, stiti cu criza asta trebuia acum vreo doua luni sa vin la service dar stau prost cu banii, va rog sa-mi schimbati si mie doar strictul necesar. In week-end-ul asta vreau sa trag o fuga pana la mare.
    - Pai, uleiul, filtrul de ulei, de aer, filtrul de polen
    - Fara filtru de polen, nu-s alergica.
    - Pai, stati un pic sa intreb.
    Se intoarce baiatul imi ia cheile de pe masa si se duce afara la masina.
    - Imi spuneti si mie ce-ati hotarat?
    - Se poate
    - Ce?
    - Schimbam filtrul de ulei si de aer, uleiul si verificarile tehnice.
    - Cu cat? intreb
    - 500 ron
    - Cu TVA sau fara?
    Acum daca mi-am pregatit masina de drum, in noaptea asta plec la mare.
    Maine am ceva treburi de rezolvat in Medgidia si dupa ma duc sa ma balacesc in mare cu catelul meu Negrutu.
    Va doresc la toti un week-end insorit asa cum imi doresc si mie. Va pup.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  9. Mihaitza 09. Iul, 2009 at 11:02 PM #

    G E N I A L !!!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  10. johnny 24. Iul, 2009 at 8:17 AM #

    “Suntem singura ţară din lume, cu glume în constituţie. Aia cu „toţi suntem egali în faţa legii” o sa preiau expresia dar o sa spun si sursa. Multumesc!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  11. adrian-sandra 28. Aug, 2009 at 10:17 PM #

    Maestre,crimele sunt grave,nu ma asteptam la Dumneata.Fie-TI iertate alea 14% ,dar restul cine le ia,ca noi suntem in caca 99,9%.Unde-s restul de procente?
    Va asteptam cu lamuriri pe acest blog,sau daca nu,la parchet;stejar, salcam,frasin.Eu am vindut parchetul si Dacia, (masina),sa pot sa plec din tara. Acum regret,dupa parchet.Eu am vandut Dacia mea.De DACIA noastra au grija alti patrioti,(care nu parasesc tara decat in concediu si delegatii la hoteluri de lux, sau sa se duca la varza aia,cum dracu-i zice: de BRUCE LEE,BRUXELES,ca nici ei nu STIE),sa o vanda pe bucati.
    Asadar Maestre, pentru 14%,va faceti”MEA PULPA” si datii pe topogan pe ailalti care-s la ciolan si cascaval.
    Sa traiti frumos!Binele-i pentru altii care pretind ca au umor.Asa sa le ajute DUMNEZEU !

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Scrie un comentariu