De ce şi Nicu Constantin ?
15 Sep
Pesemne, acolo în ceruri e o vreme mai tristă, fiindcă Dumnezeu ia mereu de aici, de la noi, atâţia mari comici, care să mai înveselească atmosfera. Aşa se face că şi Nicu Constantin a fost nevoit să-şi asume eternitatea.
Într-o zi a anului 2000, m-a sunat Cristi Brancu, mai marele revistei V.I.P. şi mi-a zis că scot ei o carte despre un comedian vestit, pe numele lui de pământean, Nicu Constantin-Optinova, care ţine morţiş să-i scriu şi eu un cuvânt înainte sau măcar un cuvânt înapoi, întrucât la cel de dinainte, s-a înscris şi Fănuş Neagu. Am ales să am eu ultimul cuvânt.
Eu socotesc că acest artist s-a născut greşit. La Eforie Sud. Dacă se năştea în Nebraska şi îl chema Harold Lloyd, ar fi fost comparat cu Charlie Chaplin sau cu Buster Keaton. Aşa, aici, a fost incomparabil.
Individul putea fi asemănat cu un terorist, deoarece, pe unde trecea declanşa explozii. De râs !
Eu, fire slabă, neexistând om să vrea să mă încurce şi să nu fi izbutit, m-am înprietenit cu acest element, mitocosind împreună nişte zeci de emisiuni vesele TV, scriind mult pentru el, urmându-l uneori prin baruri şi alte locuri cu balerine, apoi după ce am dus mirese la ofiţerul stării civile, ne-am văzut şi am petrecut pe la casele noastre. Întotdeauna s-a dovedit bun de cinste şi deloc rău de pagubă. Un gospodar impecabil, cu casa mereu deschisă şi masa pusă, bucuros de oaspeţi, fie că sunt prieteni sau chiar din ceilalţi. Ajuns la uşa lui, te întâmpina mereu vesel, cu nevastă, căţel (botezat Pepe) şi purcel (la tavă). Pepe este « sopran de coloratură », întrucât cânta – de-adevăratelea, împreună cu gazdele. Când era treaz. Căţelul !
În casa lui Nicu de la Eforie, vara se înmulţeau musafirii, ca pe trece- re pietoni. Găsea pentru toţi de ale gurii şi pat curat. Am fost acolo şi în mai multe apartamente din Bucureşti, în care a vieţuit. Îi plăcea să petreacă, adesea cu lăutari, cânta frumos, glumea irezistibil. Am avut amândoi un suflet candriu, de papugiu şi academicianul Fănuş Neagu, ne-a inclus într-o carte a lui, la capitolul cu « Frumoşii nebuni ai marilor oraşe ». Prietenul meu Nicu a fost însemnat de Dumnezeu cu ta-lent din belşug, cu omenie, cu vocaţia prieteniei, om bun, mereu gata să te împrumute cu câte ceva de care aveai nevoie şi pe care uita să ţi-l ceară înapoi.
Gălăgios, certăreţ uneori, dar cu împăcarea la purtător, pe unde trecea făcea fum, se dădea rău şi când îi mai scăpa câte o lacrimă, dădea vina pe ochelari.
Filmam cu el pentru un revelion la TVR şi mi-a cerut o pauză de o
2
oră. Eram în ajun de Sfântul Nicolae şi mi-am zis că omul are de cumpărat una, alta, pentru petrecerea de la onomastica lui. S-a întors la timp, am reluat filmarea dar vocea nu prea îl mai ţinea şi i se aburiseră ochelarii.
-Ce ai,mă ? am vrut să ştiu eu.
-Am fost să-l îngrop pe Marian Iorga, cântăreţul, care n-avea pe nimeni. Dumnezeu să-l odihnească şi, hai să filmăm…
Un personaj derutant acest Nicu Constantin, născut parcă din peniţa lui Panait Istrati. Dimensiunea, statura lui artistică, au fost confirmate de public, care l-a iubit constant, de la tinereţe, până acum, dincolo de viaţă. Şi e lucru mare ! Despre el se poate spune (fără glumă) că a avut în Teatru, la Operetă, în Cinematografie şi la Televiziune, decenii de împliniri măreţe.
La vizionarea unui program de revelion, un secretar al comitetului central ne-a spus că, în program, e prea mult Nicu. (Nicu Constantin, fireşte) Colegul Grigore Pop mi-a şoptit că mai putem tăia din discursul lui Ceaşcă, sau din lălăiala cu « Omagiul ţării ».
Vorbele de duh ţâşneau din el, ca lava dintr-un vulcan, mereu activ, dar nu acesta e momentul în care să le amintesc. Important este că el şi-a cumpărat din timp posteritatea şi a plătit-o cu o viaţă trăită pe repede înainte, cu zâmbet, cu lacrimă, cu nelinişti, cu emoţii şi cu bucuria că are prieteni fără număr. O mare parte dintre ei, foşti artişti cu faimă, îl aşteaptă acum, acolo, printre stele, pentru nişte stagiuni cu spectacole fantastice, care nouă, tare ne vor lipsi. N-am să înţeleg niciodată, de ce s-au grăbit ei spre moarte, lăsându-ne atât de singuri şi de trişti ?…








Comentarii Recente