DECLARATIE
7 Oct
Deseori îmi este dor de voi şi sunt sincer când spun asta. Eu nu mint decât când e absolută nevoie şi acum nu e! Lucrez de zor cu Bendeac, la emisiunea lui, care, dacă nu ne iese nu avem nici o scuză. Pe Mişu, tocmai l-am promovat de la poziţia de prieten stagiar, la titular, asta însemnând că are dreptul să locuiască pe o stradă dintr-o zonă centrală a sufletului meu.
Mi se mai întâmplă ceva, plăcut. O doamnă profesoară, tânără, frumoasă, inteligentă şi cultă, cu studii în Elveţia, pe numele ei Ani Muscă, vrea să scrie o carte interviu, cu Dan Mihăescu, despre Dan Mihăescu. O viaţă într-un interviu.
Doamna aceasta, din proprie iniţiativă şi cu credit de la bancă, a scris (spre ruşinea instituţiei pe care a condus-o şi a noastră, care i-am fost colegi) o carte despre celebrul Tudor Vornicu, cel care a făcut ca sigla TVR, să fie tradusă ca: Tudor Vornicu şi restul…
Una din întrebările din interviu, s-a referit la prima mea dragoste, din adolescenţă, demult tare, cam la vremea când Mihai Viteazul se pregătea pentru bătălia de la Călugăreni.
Cineva care mă citeşte pe blog, m-a îndemnat să vă spun povestea şi vouă, care îmi sunteţi prieteni. Iată întrebarea şi răspunsurile care i-au urmat:
-O întrebare necesară, ar fi şi despre prima dragoste?
-Acum, când mă întrebi o revăd cu ochii minţii pe Maria, copiliţa care mi-a înmulţit -întâia oară în viaţă- bătăile inimii.Erau ani de liceu. În serile de primăvară behăiam pe la poarta ei, până răguşeam, un cântecel la modă atunci:”Să-mi dai surâsul, Maria, surâsul tău drag, Maria…”
Tot de Maria se leagă şi amintirea primei mele întâlniri sentimentale. Locul a fost ales la colţul străzii, în dreptul sifonăriei lui Nicu Buric. Tocmai citisem un roman captivant în care o contesă întârzia mereu la dineuri din pricina unor migrene îngrozitoare. Nu ştiam ce înseamnă cuvântul „migrenă”, dar mi se părea super. La fel de mult îmi plăceau şi „Guadelupa”, „Guadalquivir”, „Machu Picchu”,”Rododendron”. Sunt cuvinte din astea gustoase, pe care le plimbi prin cerul gurii, ca pe un bob de strugure tămâios.
M-am pregătit atent pentru întâlnirea cu Maria, mergând până acolo încât am împrumutat de la un băiat mai mare o cravată cu elastic şi am ales să întârzii intenţionat sfertul academic, ca să pot spune că întârzierea s-a datorat unei „migrene îngrozitoare”. După părerea mea, la auzul acestor vorbe, Maria ar fi trebuit să rămână mută de admiraţie.
Ajuns la locul întâlnirii, am văzut că îşi făcuse nişte bucle lucioase, cu sirop de zahăr tos, fiindcă nu se inventase fixativul. Eu n-am apucat să-i explic de ce am întârziat, fiindcă s-a repezit la mine şi m-a tras cu putere de
cravată, întinzându-i elasticul la maximum.Când i-a dat drumul, cravata m-a plesnit peste omuşor şi, înecându-mă, n-am reuşit să spun că am întârziat din pricina migrenei alceleia îngrozitoare. După ce mi-a aruncat în faţă cornetul de floricele, din care mânca, a întors spatele şi a plecat.
Nicu Buric se zgâia pe geamul sifonăriei sale şi se strâmba de râs. Măgar!
Pană la urmă, cu Maria n-a ieşit nimic, am rămas prieteni buni până când s-a măritat. Am fost cavaler de onoare la nunta ei. O nuntă ratată din cauza unei prostii. Maria era îmbrăcată cu o rochie de mireasă închiriată de la magazinul „Bella” din Piaţa Sf. Gheorghe, pe care, din greşeală a ars-o cu lumânarea. Maică-sa, care plătise chiria şi n-avea alţi bani să achite rochia distrusă, a chemat-o pe mireasă în bucătărie şi a păruit-o, stricându-i coafura şi cununa de lămâiţă.
De la Maria eu am învăţat cum se bea apă de lună. Pui un pahar cu apă proaspătă pe pervazul ferestrei, într-o seară cu lună plină şi când luna se oglindeşte în apa din pahar, o bei pe nerăsuflate. Are un gust nemaipomenit şi aduce noroc în dragoste.
Deci, povestea cu Maria a fost o semi-idilă, fără urmări. Dragostea cu implicare fizică, sexul, a venit mai târziu, dar nu cred că ai vrea să-ţi povestesc…
-Dacă povestea e cu acordul părinţilor, vreau.
Mă împrietenisem în liceu cu un coleg mai mărişor decât mine (era o diferenţă de un an între noi), Dincă T. Florea. Eu fiind înarmat cu noţiuni
puţine şi confuze despre sex, Dincă T. Florea m-a fascinat. În fiecare zi mă înghesuia în câte un colţ şi îmi povestea aventurile amoroase cu fete de pe strada lui. Toate frumoase, toate disponibile, toate contaminate de viciile (splendide) ale vechii societăţi burgheze, în descompunere. Mănoasă stradă!
Mi s-a destăinuit că ai lui i-au dat voie să-şi amenajeze o „căsuţă de vară”, într-o magazie aflată în fundul curţii, lângă poarta din spate. A căptuşit magazia cu rogojini, a mobilat-o cum a putut, a dus acolo cărţi din colecţia „Femei celebre”, ţigări subţiri „Intim-Club”, şerbet, halva, pricomigdale, caisată şi o cutie cu mici podoabe din argint (sustrasă din patrimoniul matern) după care fetele de toate vârstele, se dau în vânt.
Părinţii lui erau toată ziua la prăvălie – aveau un chioşc cu zarzavaturi – iar el profita de absenţa lor şi făcea dragoste în voie. În fiecare zi cu altă fată, fiindcă se plictisea instantaneu. Numele lor, o încântare: Meropy, Azaleea, Carola, Roberta…
I-am cerut unele amănunte tehnice, dar m-a refuzat, atrăgându-mi atenţia că el posedă caracter şi discreţie cu ghiotura şi în consecinţă tace şi…face.
Mă înverzeam de ciudă că eu nu avusesem, încă, de-a face cu nici o fată şi în disperare de cauză m-am hotărât să-l mint. El îmi spunea o poveste, hop şi eu cu alta. Nu m-a pus la îndoială şi abia aşteptam amândoi şedinţa zilnică, pentru a ne trâmbiţa izbânzile erotice.
Într-o zi mi-a declarat că s-a cam săturat de mucoasele din cartier şi are chef de ceva mai special. Îi ajunseseră la ureche nişte vorbuliţe şoptite despre unele case de rendez-vous prima-întâi. De exemplu, pe Mavrogheni, în Sf. Gheorghe. Ne-am decis pentru această locaţie. Problema banilor a rezolvat-o Dincă T. Florea, prin sustragere din încasările zarzavageriei părinteşti. Eu îl admiram sincer pe tatăl lui. M-am aflat în prăvălie, odată, când a venit un inspector de la fisc. Negustorul i-a întins mâna, au schimbat câteva vorbe amabile şi musafirul a plecat mai vesel decât a venit. Dincă T. Florea mi-a destăinuit că taică-su i-a pasat inspectorului, concomitent cu strângerea de mână, o bancnotă împăturită. Mie mi s-a părut o stratagemă uluitoare.
Escapada noastră la fete a fost programată într-o zi, pe la ceasurile şase spre seară. Nu ne puteam permite o oră mai târzie, ambii fiind implicaţi cu părinţii personali, în desele conflicte dintre generaţii.
Doamne, ce de emoţii şi ce de manevre până să pot pleca de acasă îmbrăcat mai acătării şi parfumat cu Chanel 5, sustras din rezerva mamei.
Ne-am întâlnit la ceas, la „Universitate” şi am avut de făcut doar câţiva paşi până pe Mavrogheni. O stradă cu câteva case etajate. Am luat cadenţa de promenadă, încercând să părem nişte domni blazaţi, amatori indecişi de plăceri previzibile, îndelung exersate. În realitate pălisem amândoi şi ne străluceau pe frunţi broboane de sudoare. Am străbătut strada de la un capăt la altul, eu încercând să-mi acopăr cu poalele paltonului tremurul perfid al genunchilor. Pustiu pe stradă, era prea devreme pentru obişnuiţii locului.
Spre deosebire de alte „case”, aici meseriaşele nu te acostau din uşă. Intrai în vestibul (aveam informaţii amănunţite), te dezbrăca de palton un gealat, chipurile valetul şi te poftea în holul de recepţie. Lumină difuză, fetele stăteau tolănite pe canapele, bând cafele şi arătând tot ce aveau mai ispititor. Clientul, după ce le inventaria, cu privirea, îşi făcea loc lângă cea aleasă şi era servit cu un pahărel cu lichior. Păhărelul rămânea nebăut, fiindcă „aleasa” te invita – mintenaş – la dans. Se dansa cel mai adesea „Amapola”, un tangou pe care îl adora patroana. În timpul dansului se evaluau tactil rotunjimile femeii, se adjudeca preţul şi pe la jumătatea cântecului se pornea, braţ la braţ, spre o cameră, pe o scară îngustă şi însângerată de un bec roşu, chior.
Noi n-am intrat în imobil, să verificăm toate aceste informaţii primite de la nişte băieţi mai mari ca noi. Ne-a întrerupt plimbarea o arătare de gen femenin, urâtă ca ceasul rău (dacă o mânca lupul o vărsa), care ne-a descusut despre motivele prezenţei noastre prin partea locului şi despre banii pe care îi aveam la purtător. Am fost întrebaţi dacă am mai fost la „fete”, ceea ce ni s-a părut o insultă gravă. I-am explicat ca uneia slabă de minte, că suntem aşi în materie şi ea ne-a poftit obraznică, să-i dovedim. Am acceptat numai dintr-un sentiment umanitar.
Ne-a dus undeva, pe un gang şi ne-a parcat într-o cameră mizeră de baie. Peste cadă erau aşezate scânduri acoperite cu un pled soios. Femeia ne-a cerut imediat banii, exprimându-se vulgar că trebuie să plătim înainte, ca la…,şi a plecat să se dezbrace într-o încăpere alăturată. Urma să bată în perete, semnalul pentru a se duce la ea primul dintre noi.
Rămaşi singuri, mi s-a precipitat respiraţia şi m-am lipit înfricoşat de Dincă T. Florea. L-am simţit că tremură şi că îi clănţăne dinţii în mod discret. Nu de frig! Articulând cu greu cuvintele, i-am propus să se ducă el primul, fiind mai în vârstă cu un an, mai bine clădit şi cu un palmares net superior mie. Surprinzător, a început să se smiorcăie, mărturisindu-mi printre suspine, că el nu a făcut dragoste niciodată. M-a minţit până atunci, ca un fanfaron, ca un obsedat, ca un ticălos.
Plânsul lui s-a dovedit contagios. Cu obrajii scăldaţi în lacrimi, l-am anunţat că mă aflu în aceiaşi situaţie.Ne-am luat în braţe, cu omenească înţelegere şi am plâns stereo, eliberator, înfrăţiţi de un sfânt adevăr dureros.
Am fost descoperiţi în acestă jalnică stare de către o babă masivă,cât „Liceul Cantemir”, care s-a interesat– răcnind – dacă ne trezim la un parastas? Ne-a acuzat că ne-am aciuit acolo ca să furăm. I-am explicat despre doamna care ne-a încasat banii, asigurând-o că renunţăm la tranzacţie, fără nici o pretenţie. Nu mai aşteptăm bătăile în perete, nici alte bătăi, noi plecăm. Am fost lăudaţi pentru inteligenţă şi informaţi că „doamna noastră” este o bătrână prostituată, „o alcoolistă”, care, iată, şi-a bătut joc de doi tâmpiţi cu caş la gură, ea dispărând ca o „animală” în ceaţă. Am fost invitaţi, prin îmbrâncire, să părăsim acea încăpere, amenajată sumar pentru situaţii de aglomeraţie.
Când am povestit altor băieţi, despre vizita noastră în strada Mavrogheni, bineînţeles că atât eu cât şi Dincă T. Florea, am avut grijă ca totul să semene cu orgiile super-rafinate din palatele luxoase ale strămoşilor noştri romani.
Tempi passati, cum ar zice un împărat german, trăitor în secolul 18…
Prin acelasi lucru am trecut si eu in Basarab, numai ca nu am plans, dar nici mult nu mai aveam (mai mult ca ne lasa aia fara hainele de pe noi).
ce sa zici!mirific!penita de aur sau taste de aur!genial, am mai zis.chiar nu stiu ce cuvinte sa folosesc.
respect!
Excelent ,k deobicei .D-nule Dan Mihaescu asteptam cartea cu nerabdare ….adica cartiile mai binezis ca sigur vor fi mai multe .Sa fiti sanatos si genial ca intotdeauna .Respect!(daca nu s-a demonetizat semnificatia acestui cuvant in utimii ani)
Multumesc!
Ca intotdeauna, posturile dumneavoastra imi insenineaza ziua!
Cand apare cartea, sa anuntati pe blog, ca sa o cumpar repede, inainte sa dispara(cum o pot obtine cu autograf?).
Revin cu intrebarea: pe cand o carte cu toate materialele dumneavoastra scrise pentru monstrii sacri ai umorului romanesc?
Buna ziua,
mi-a placut foarte mult ce am citit. In ce ani s-a intamplat aceste lucruri? Am vazut ca ati lucrat si cu Birlic. Poate vreodata scrieti mai si despre el. Mie, mi se pare exceptional.
Demult tare n-am mai ras de unu singur, frumoasa poveste, mi-a placut…..pacat ca azi nu mai exista naivitatea asta, acum toti is versati si stiu totul de la o varsta ff frageda!
Postati prea rar, mai des nu se poate?!
Nu am mai comentat nimic pana acum,din simplul motiv ca,la varsta mea frageda,si la vasta experienta de viata pe care nu am acumulat-o inca,imi este greu sa imi inchipui ca as avea ceva interesant sa va transmit,un mesaj din care sa aveti ceva de invatat.
Cu toate astea,nu ma pot abtine sa nu va spun cat de mult va admir,prin ceea ce ati realizat,si prin ceea ce transmiteti,acum,mai departe.Aveti un extraordinar dar al vorbirii,va jucati cu cuvintele si cu ideile cu o maiestrie extraordinara.
Ce m-a surprins placut in acest post a fost faptul ca,desi aveam impresia ca astfel de experiente,precum ale dumneavoastra,se pot citi doar in romane ale scriitorilor interbelici,m-am inselat.
Imi pare bine sa aflu ca astfel de medii,oameni,lucruri si mentalitati au existat sau exista cu adevarat,imi pare bine ca sunteti atat de sincer cu cei ce va citesc,pentru ca avem cu ce ramane si imi pare bine ca Bendeac a inteles ca cine nu are batrani,sa-si cumpere…de fapt sa-i castige…
Sanatate va doresc!
despre cei care nu au rabdare sa citeasca tot textu’ se poate spune ca s-au privat de cel mai delicios festin al intelectului.
grozava scriere!
Desi scrieti foarte rar aici, sa stiti ca mereu reustiti sa ne ajungeti la inima cu ajutorul cuvintelor frumoase asternute pe “hartie”. Va multumesc frumos!
Ma uluieste faptul ca pe tema asta s-a inflorit dintotdeauna:)
Cred ca multi rezoneaza cu povestirea de mai sus.
Draguta povestea si foarte frumos scrisa.
Felicitari, inca o data!
Mi-a plăcut postul foarte mult. Cred ca am sa cumpăr cartea
Stimate domn, stimate prietene … daca-mi permiteti (pentru ca in felul acesta va simtim in inima noastra) v-am mai spus ca sunteti (fara rezerve) genial?
Doamne, ce noroc pe Bendeac sa va aiba alaturi profesional si nu numai.
Stim noi ca prioritatea va este emisiunea si nu trebuie sa ne mai amintiti. Totusi este minunat cand va gasiti timp sa ne incantati cu astfel de istorisiri.
Vad ca indiferent de timpuri, barbatii musai trebuie prima oara sa ajunga la felinarul rosu. Diferenta este ca pe vremea adolescentei dvs. nu se inventase Andreea Esca
. Cunoscatorii stiu de ce!
Ca am ras cu lacrimi, este purul adevar.
Sunteti minunat!
Sa ne traiti intru multi ani, PAM-PAM!
Trebuie sa fie cea mai haioasa si draguta poveste pe care am citit-o vreodata si sunt infinit nefericita de faptul ca traiesc in secolul 21, secolul vitezei.
ce bine ca am implinit 18 ani!!!….din toata povestea asta cel mai mult ma bucur ca a disparut tipa aia cu banii.sincer,n-as fi vrut sa vi se intample ceva.
Foarte frumos povestit. Nu stiu de ce imi aduce aminte povestea de nuvela “La tiganci”.
mi-au placut f mult povestioarele!!
de abia astept “in puii mei” !!!!
mult succes
Savuros! Desi asteptam cu sufletul la gura sa aud povestea romantica mult asteptata, m-ati inveselit cu textul mustind de naivitatea specifica unor copilasi.
Mi-as dori sa citesc cat mai multe astfel de texte.
Multa sanatate!
Domnule Mihaescu, ma uit la emisiune, in fiecare pauza bag un comment …
Entuziasmul este maxim, la fiecare vorba numai la dvs ma gandesc. La aia cu gardienii de la Buckingham este scoala de umor , nu gluma si regia nu mai vorbesc … punerea in scena …!!! Super!!!!
@andreea: Crezi ca e cineva aici care sa nu fi citit tot textul? Ma indoiesc!
Savuros.
Dl. Mihaiescu aveti o scriitura minunata! O adevarata placere sa va citesc. Sper sa ne incantati mult timp de acum incolo!
Stimate domn,
Astept cu nerabdare si alte povestiri. Cand am citit aceasta \\"declaratie\\" au fost momente in care ma simteam la fel ca acum 10-15 ani cand il citeam pe Creanga. Superb!
Va doresc numai de bine!!!
“Tudor Vornicu şi restul…”.Hahah!Foarte faina asta!:)
E prima data cand las un coment aici desi nu e prima data cand citesc povestile dvs! Cred ca o sa fie geniala cartea! Mai asteptam astfel de povesti! Va admir si va respect !
Foarte tare, m-ati distrat
). Mai bine ca nu s-a mai intors alcoolista, ca la cum o descrieti, cine stie ce surprize mai aveati 
. Mult succes in continuare!
Domnule Dan Mihaescu, am crescut cu umorul din scenetele dumneavoastra, jucate de marii nostri actori. Ma bucur ca nu v-ati pierdut prospetimea si v-ati aliat cu cine trebuia, pentru a merge mai departe! Felicitari si imi permit si eu sa va invit sa vedeti un spectacol cu umor de calitate, zicem noi! Va asteptam miercuri, joi sau vineri! Aici citi despre noi!DEKOnectati-va in Improvisneyland! Azi de la 21:00! Umor de calitate…verificata! http://improvisneyland.wordpress.com/urmatorul-spectacol/
URMATORUL SPECTACOL! « I M P R O V I S N E Y L A N D
Sursă: improvisneyland.wordpress.com Va multumim!
nea Dane in carte pe coleg il chema birsan t.florea,iar cand te-ai intalnit cu fata nu te-a tras de cravata ci te-a lovit cu posetica in cap.si nu erai in fata la sifonarie la Nicu Chibrit ci ai mers cu trasura cu mos Arsac iar baietiiti-au furat un pantof.,,,,Comisarul moare ultimul”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”"”cu respect Adi Cainamisir!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Foarte frumoasa povestea. am ras de unul singur cand am citit-o. Extraordinar spusa. Eram acolo cu dvs