Cel mai tare om din…glume!

6 Ian

Cel mai tare om din…glume!
În aceste zile de sărbători confuze, am stat mai mult pe acasă şi călătorind cu gândul, prin anii din urmă am dat de acest monolog tipărit într-o carte a mea şi pe care l-am filmat cu Toma Caragiu în anul 1975. La vizionare, tovarăşul Diţi Marinescu, şeful secţiei de presă a C.C.al P.C.R. a interzis apariţia marelui actor la TVR şi mie (ca şi colegului Grigore Pop), ne-a interzis să mai scriem pentru TVR, Radio sau ziare şi reviste. S-a dispus ştergerea benzii cu acest material şi să nu fie plătiţi nici actorul, nici autorii.
Important este că la noi,la români s-a păstrat această frumoasă tradiţie, să-i
hinghereşti pe satirici, cu mânie proletară. Dar să mă întorc la monologul, pe care l-am ascuns pe o bandă, în pofida preţioasei indicaţii şi a fost difuzat abia după vodevilul din decembrie ’89. Tomiţă purta un costum adecvat trapezului pe care l-am urcat eu, ca viziune regizorală, de unde rostea monologul acesta :
-Dragi prieteni ai circului ! Astă seară, premieră mondială. Eu sunt asul trapeziştilor, faima zburătorilor…Voi executa un număr senzaţional, cel mai triplu salt mortal…Dar nu acum, imediat, că prinzătorul meu e în pauza de masă. Până vine, să vă ţin un pic de vorbă…
Să vă povestesc câte ceva din culisele arenei…O să vă întrebaţi, desigur, cum am devenit eu zburător. Foarte simplu : angajat prin concurs. Ştiţi cum se fac unele concursuri de astea ! Afară-i candidatul şi înăuntru-i angajatul ! Adevărul e că am avut şi eu un prieten în comisie, unul care lucrează în circ pe post de Hopa-Mitică…Frumoasă meserie : nu se sparge, nu se strică şi-n picioare se ridică !
Pe mine însă, amicul m-a ajutat. Cu întrebări ajutătoare, dacă am facultatea de înghiţit flăcări, dacă am făcut vreodată jonglerii ?! Cu ce ? Cu cât ? Dacă am suferit vreo depunere în cuşcă, dacă vorbesc vreo limbă străină şi cu cine ? Când şi de ce s-a deghizat tata în femeie cu barbă, cine mă mai cunoaşte din perioada când dormeam pe cuie…
Prietenul ăsta al meu mi-a cerut şi o probă la alegere. La alegerea lui. Să înghit o sabie. O să ziceţi că nu e mare lucru, s-au mai văzut înghiţitori de săbii. Da, sigur că s-au mai văzut. Numai că a trebuit să înghit o sabie de doi metri şi eu nu am decât un metru optzeci. Important e că am câştigat concursul şi am fost repartizat la menajerie, după ce am adus adeverinţă că nu am pierdut niciodată vreun leu.
La menajerie am văzut tot felul de năravuri. De pildă, am văzut un leu bătrân, care vorba unui mare umorist, şi-a mâncat dresorul şi de atunci a rămas muritor de foame.Cei mai simpatici mi s-au părut iepurii. Ştiţi că la origine ei au fost nişte fiinţe pline de curaj, dar şi l-au pierdut în clipa când s-au inventat vânătorii. Ce nu înţeleg eu la iepuri, e că îşi doresc tot timpul să
aibă un morcov. Eu, nu !
Apropo de iepuri, mi-am adus aminte de o fabulă : cică într-o zi leul, a ţinut o şedinţă şi l-a numit pe iepuraş cel mai puternic animal după el. Iepuraşul şi-a luat rolul în serios şi a început ba să-l tragă pe lup de coadă, ba să-l muşte pe urs de ureche. Bineînţeles că n-a păţit nimic.Şi lupul şi ursul ştiau că iepuraşul este cel mai puternic animal după leu. Până într-o zi, când s-a dus la tigru şi l-a tras de mustăţi. Tigrul s-a întors, i-a ars o labă şi l-a omorât pe loc.
Morala: Tigrul nu luase la cunoştinţă că iepurele este cel mai puternic animal, după leu.
Mă rog, poveştile astea cu animale sunt mai mult pentru copii.
La menajerie nu am făcut prea mulţi purici pentru că într-o zi l-am criticat pe dresorul şef care a aprobat mutarea puricilor dresaţi, dintr-o cutie de chibrituri, într-un pavilion cu trei etaje.Când l-a scărpinat controlul financiar se bătea cu pumnii în piept că el e rudă cu aprodul Purice. Şi acum se bate cu pumnii în cap.
Dresorul şef nu mi-a purtat pică, ba chiar, într-o şedinţă, m-a propus maestru coregraf la trupa de elefanţi.
Am reuşit să-i învăţ un vals, dar unul dintre ei, Jumbo era foarte leneş. I-am explicat că publicul plăteşte ca să-l vadă dansând. Mi-a răspuns obraznic: cică publicul plăteşte şi pentru alţi elefanţi care nu fac nimic. Din ăia care nu pun fildeşul la muncă.
După ce i-am îmblânzit pe elefanţi, am fost promovat îmblânzitor de şerpi. De fapt, de şarpe. Că unul singur am mai găsit. L-am întrebat unde sunt colegii lui de breaslă şi mi-a spus:
-Ssss !
-Ce sss ? Parcă eu nu ştiu că unul s-a transformat în poşetă la…
-Sssss !
-Altul, portvizit la…
-Ssss !
-Nici un sss ! Parcă eu nu ştiu că pentru ăştia de aici s-a făcut proces verbal de scăzământ : art. 2 – coeficient mare de uzură – şi contabilul şef a fost plecat trei luni să aducă alţii din import.
-Sss ! Ssss ! Ssssss !
-Ce sss ? Dacă şi eu sss ! Şi tu sss !, te văd mapă la…ssss !
În prima şedinţă l-am criticat pe contabilul şef şi nu mi-a purtat pică. Ba din contră, m-a propus pe un post foarte sus, pe trapez.
Ei şi aşa am devenit zburător, acum ştiţi tot…Dar a trecut pauza de masă şi ar trebui să execut saltul mortal, numai că, în timp ce vorbeam cu dumneavoastră, prietenul meu a desfiinţat din schemă, postul de…prinzător !
Nota autorului : cineva, cândva, mi-a dat de înţeles, aici pe blog, că mai îmi vitriolez materialele, faţă de variantele vechi, că după război, mulţi viteji se arată etc. Precizez că acest monolog poate fi găsit, literă cu literă, în cartea « Călătorului îi şade bine cu…gluma ! » tipărită în 1976.
Matrialul filmat cu Toma şi difuzat la TVR, abia după 1990, e şi mai dur. Şi poate vă imaginaţi că nu am avut necazuri în epocă ?

7 Comentarii pentru “Cel mai tare om din…glume!”

  1. David 06. Ian, 2010 at 2:17 AM #

    multumesc pentru ca existi , maestre!

  2. johnny 06. Ian, 2010 at 8:34 AM #

    era de asteptat sa nu va lase sa difuzati materialul. ce ma enerveaza acum? nu mai e nevoie de glumite pentru a face misto de sistem, poti spune in gura mare, cu beep-urile de rigoare (inainte de ora 12) ce te doare ca doar suntem liberi asa-i? si cu asta parca ne pierdem si simtul umorului.
    P.S. parca e o diferenta intre ce se face la In Puii Lui (ori alte emisiuni) si scenele de umor de altadata. Imi vine greu sa va asociez cu Bendeac.

  3. Cristian 06. Ian, 2010 at 11:53 AM #

    maestre eu zic ca ati avut doar bucurii … bucuria de a lucra cu unul dintre cei mai mari actori romani , bucuria de a va fi prieten , bucuria de a face ceea ce ati dorit iar necazurile sint dintr-un alt “film” pe care sint convins ca il priviti acum cu detasare .

  4. valentin 06. Ian, 2010 at 4:33 PM #

    Sunteti mare!…curajos…probabil ca daca se intampla in 84-85 s-ar fi lasat mai urat.Imi plac maxim textele dumneavoastra ; sunt geniale.Va multumesc!

  5. oana 06. Ian, 2010 at 11:06 PM #

    Fenomenal! este extraordinar cate lucruri magnifice poate crea creierul uman. Felicitari domnule Dan Mihaescu!

  6. Klaudiu 06. Ian, 2010 at 11:56 PM #

    Excelent ca dealtfel toate materialele pe care le-ati scris,le scrieti si le veti mai scrie …Nu bagati in seama rautaciuniile vreunui pustiulika de p’aici care n-a apucat sa-l vada “live” pe Toma Caragiu sau care habar n-are cine-i Toma Caragiu.In fine …Am o maree rugaminte la dvs.Stiu ca sunteti prieten cu Misu Bendeac.In primul rand precizez ca sunt un mare fan atat al lui cat si al dvs dar ,din pacate,va marturisesc ca am schimbat canalul(chestie care n-am facut-o niciodata de cand ma uit la Mondenii sau In puii mei deci de vreo trei ani)pt ca NU MAI POT cu personajul fernando de la CAransebes.Scuze dar,nu mai pot..Din 30 min de emisiune sau 40, acestui personaj i s-au alocat 13 minute??????!!!!!!!!…Imi pare rau dar …asta e …stiu ca nu-i important ca un(unul singur) telespectator a schimbat canalul,stiu ca raitingul emisiunii nu va fi deloc afectat dar ….EU cred ca dvs ,impreuna cu Misu Bendeac puteti creea umor de muuuult mai buna calitate decat fernando de la Caransebes.Imi cer scuze daca v-a deranjat cu ceva observatia mea si inchei urandu-va muuulta sanatate,fericire si La multi ani sa ne delectati cu acelasi umor de calitate cum ne-ati obisnuit de vrei 40 de ani incoace.

  7. adriang 13. Ian, 2010 at 2:08 PM #

    Da, subtil. Misto si cartea, o am de cand eram mic. Intrebarea e daca mai prinde umorul subtil intr-o epoca a hahaielii si a poalelor date peste cap. Apropo, de ce nu-l indrumati umoristic pe Bendeac?

Scrie un comentariu