La aniversarea din anul acesta, realizatorii emisiunii Danutz SRL mi-au acordat 45 de minute pe postul public, iar Jurnalul Naţional, mi-a luat un interviu ce va fi publicat luni 7 iunie a.c. Pe acesta, am vrut să-l vedeţi şi voi
J.N: Eşti un bun colecţionar: împlineşti 77 de ani. Mai crezi că viaţa este o artă în care eşti mereu începător?
D.M: Aşa ne asigura Chevalier de Boufflers în panseurile sale şi a avut dreptate.
-Prin câte epoci colorate ai trecut până acum, te mai ţine umorul să o traversezi şi pe asta kaki?
-Fac parte dintr-o generaţie norocoasă. Am prins dictatura carlistă, legionară, comunistă şi acum victoria românilor , asupra întregului popor A început să
regrete lumea viitorul de ieri, zicând că ce bine era atunci când era rău.
-Ce ai făcut cu toată zestrea ta de timp?
-Am făcut lumea să râdă, de teamă să nu plângă! Şi am fost optimist. După alegerea lui Ceauşescu, mi-am zis că în şase luni cade. A stat 25 de ani. Am zis că nici d-l Iliescu nu rezistă mai mult de şase luni. A rezistat două mandate spre trei, d-lui Băsescu i-am prezis tot şase luni şi iată, intră în anul şapte! Suntem singura ţară din lume la care alegerea preşedintelui este de- cisă de emigranţi şi majoritatea parlamentară este alcătuită de migratori.
-Ai pleca definitiv din ţara asta ciudată?
-Acum să plec, cînd mai sunt şase luni?…
-Cum trăieşti Dan Mihăescu?
-În general trăiesc bucurându-mă. Stau pe Magheru, un fel de Champs Elysees al Bucureştiului. Se claxonează ambiţios, ca nicăieri în Europa, noaptea avem raliuri palpitante, maşini şi motociclete, cetele de cerşetori te scuipă tandru, dacă nu le dai nimic, în curtea interioară a blocului se îmbată şi chiuie boschetarii, dar iarna pleacă. Sparg uşa şi se oploşesc în subsolul conductelor de apă şi gaz. Aştept să sărim în aer, fără să creăm panică. Tot în curte fac sex serile, pe după maşini, perechi de tineri studioşi şi drogaţi. Sub ferestrele din stradă activează pâlcuri de prostituate voioase, la care vin oaspeţi cu taxiuri de noapte şi ne pun manele mobilizatoare ca:„Într-o casă de paiantă, am iubit o bagaboantă!” Spre ziuă apar şi şalăii fetelor, care le bat cu picioarele-n cap, să deconteze încasările nocturne. Poliţia poliţie, nu vine, decât pentru dividende şi cea comunitară este ocupată la promenadă pe Magheru cu Suzuki 4X4, de parcă bulevardul nostru e pe Ceahlău. Piaţa Amzei e în renovare din mileniul trecut. şi la toate aceste bucurii, primarul adaugă una nouă. Măreşte taxele, că stăm în zonă lux. Însă, eu sunt fericit…
-Fericirea are picioare scurte sau…
-Fericirea are picioare lungi, e mai mică cu 24 de ani decât mine, o cheamă Simona, e nevasta mea, de acum 20 de ani şi pentru următorii 30!
-De ce mai râde un umorist notoriu, ca tine şi ce îţi doreşti?
-Râd (cu lacrimi) la emisiunile de ştiri TV şi îmi doresc anticipate! Punct!
“P.S.Vă rog nu vă întrebaţi ce caută acest moş pe blog. Gândiţi-vă că aş putea fi…patru tineri a 19 ani şi 3 luni!”
La mulţi ani!
La multi ani maestre !!!
daca ar fi sa imi pun o dorinta, ar suna cam asa:
LA MULTI ANI
…si totusi ati ales sa fiti un milion de idei intr-un singur spirit.
La multi ani si multa, multa sanatate!
va admir si va stimez
La multi ani, Maestre!
Felicitari pentru tot ce ati facut pana acum. Si inca 30(macar) de realizari.
Sunteti o persoana uimitoare domnule Mihaescu si desi am numai 22 ani va urmaresc fiecare aparitie pe acest blog, daca numai pentru a savura limba romana vorbita si scrisa atat de bine de domnia voastra, limba torturata si chinuita de generatia din care (din pacate) fac parte si eu.
Va multumim, si speram sa va citim si sa va auzim multi ani de azi incoace.
Desi cu intarziere
….LA MULTI ANI ,Maestro!!
tarziu ,dar la multi ani!! multi !!
si multa sanatate!
Nu va cunosc personal dar dupa ce am citit si am aflat ca dumneavoastra sunteti in spatele acelor minunate clipe de umor care mi-au marcat viata intr-un mod atat de placut nu pot decat sa va doresc o viata minunata asa cum o am eu in clipele cand revad vre-un scheci de-a Maestrului Toma Caragiu.Am un mare regret si anume ca am avut sansa sa fiu contemporan cu cei mai mari actori de comedie dar niciodata nu am avut ocazia sa le strang mana si sa le multumesc pt tot.Pentru fapul ca m-au facut sa rad cu lacrimi,pentru faptul ca i-am luat drept modele de urmat in viata si am facut cea mai buna alegere.Nu am cunoscut personal pe niciunu dintre acei oameni minunati care au fost Toma Caragiu,Dem Radulescu,Jean Constantin,Puiu Calinescu (sunt fan infocat al serie BD) dar pt faptul ca acum va scriu dumneavoastra ma face sa fiu mai aproape de ei.Iar daca vre-o data va mai apar in vise va rog sa le spuneti ca-i iubesc.In incheiere va rog din suflet sa ne mai impartasiti din amintirile dumneavoastra legate de toti acei oameni minunati cu care ati lucrat(il invidiez pe Mihai pt prietenia ce i-o purtai pt ca sunt sigur ca a auzit multe povestiri).La multi ani si va rog sa-mi dati motive sa va scriu si la centenar.