Arhiva pentru aprilie, 2011

Scrisoare deschisă
(de SRI)
Dragă nene Iancule,
Îţi scriu ca de la copil la copil, pentru că tot ce ai compus matale în momente şi schiţe, despre copii, sunt astăzi nişte copilării. Aşa de un par egzamplu, pe vremea lui matale, domnul Goe lua trenul, cu mamiţa şi mam’mare, ceea ce acum nu se mai poate decât dacă ai moară de Vântu. Trenul costă cam 1500 de leuţi metrul şi de luna viitoare, nenea Guvernul vrea să calculeze costul biletelor în centimetri. Cu trenul mai merge doar naşul cu doi-trei fini, care nu mai coboară cu valizele din tren. Coboară cu jandarmii, care-i fugăresc printre traverse, antrenându-i pentru cursa de o sută de metri blat. Ionel al lui madam Popescu, maioraşul de roşiori, nu mai fumează ţigarete cu carton. Fumează ţigarete cu marihuana.În pauza de heroină. Nu mai pune dulceaţă în şoşonii mosafirului, că-i scumpă tare. Îi pune sabia, Ninja, la gât şi-i ia şoşonii. Elevul Mitică Dăscălescu, din “Lanţul slăbiciunilor”, la care ţine mamiţa sa Dăscăleasca, la care ţine Piscupeasca, la care ţine Sachelăreasca, la care ţine Iconomeasca, la care ţine Diaconeasca, la care ţine Preoteasca, la care ţine mult graţioasa Popeasca, nu mai are nevoie de pilă ca să nu rămâie repetent. Face şcoala la particoler, unde se duce doar de două ori. Prima oară când dă mălaiul şi a doua oară să-şi ia diploma de doctor. Marius Chicoş Rostogan a urechiat un băiat de baştan şi a fost scos din învăţământ cu picioare în partea dorsală. Neprimind nici legitimaţie de maghiar, a plecat în Spania, la cules de căpşuni.
Nimic nu se mai potriveşte cu vremea lui matale, vremea lui Caragiale. Ba chiar s-au găsit nişte critici şi regizori de azi care să te facă…Nu pot să reproduc, că eu sunt copil şi cuvintele scârboase le spun numai oamenii mari şi culţi.Oricum, te-au făcut cu…pătrăţel roşu! Ca şi pe domnul Eminescu. Noi,la şcoală, nu mai înţelegem dacă aţi fost, ce-aţi fost, ce n-aţi fost şi dacă o să mai fiţi. De aia îmi vine să zic, cu mintea mea proastă de copil, că atunci când ai fost la Berlin, trebuia să iei de acilea şi nişte multe milioane de mahalagii, pentru şcolarizare.
Sărut mâna, nene Iancule şi să auzim de matale şi la anul, dacă oi mai fi în cartea de cetire!

Dan Mihăescu

Doamnelor şi domnilor, eu am să vorbesc puţin, unii dintre dvs. avertizându-mă că au treabă luni. Pentru că nu avem prompter, mi-am notat câteva idei, să nu uit ceva. În legătură cu uitarea, este aici un prieten medic care m-a sunat acum două zile, zicându-mi:”Dane, tu eşti un băiat citit. Care este, dragă prenumele doctorului Alzheimer?” I-am spus că nu ştiu, am uitat şi atunci el mi-a zis că aşa începe.
Mă uit ce lume bună este aici, ce stele de cinci stele, ce VIP-uri autentice şi care nu se află în divorţ. Suntem mai mulţi ca la miting. Ce doamne frumoase sunt aici şi ce domni…mă rog…şi ce domni. Să fi avut acest anturaj acum vreo 40 de ani. Ştiu, se spune mai bine mai târziu decât niciodată, dar sunt şi situaţii în care mai bine niciodată decât prea târziu.
Fireşte, datorez în mod deosebit recunoştinţă doamnei Annie Muscă, cea care m-a cucerit când a publicat o carte frumoasă despre Tudor Vornicu. Cel despre care se spunea cândva că TVR înseamnă « Tudor Vornicu şi restul ! « De atunci, mai bine de doi ani, această doamnă m-a mitraliat cu întrebări, personal, la telefon, sau pe Internet, m-a descusut mai abitir ca SRI-ul, sigur că eu am fost mai discret, pe ici, pe colo, dar ea s-a documentat, profesionist, şi mărturisesc că fără eforturile ei, inclusiv cele materiale, această carte nu ar fi existat. A atras-o în această aventură, pe d-na Alexandra Paşca, răspunzătoare, tot prin muncă voluntară, de aspectul grafic şi fotografic al cărţii. Le sunt recunoscător ambelor doamne, tinere, frumoase, cărora le stă bine lângă mine şi mie lângă ele. Normal ! Deşi, ca să fiu sincer, eu aşi fi preferat să scrie o carte despre mine, un călugăr bătrân, cu o viaţă de pustnic ca şi a mea, fără păcate şi ispite lumeşti. N-a fost să fie !
După cum aţi văzut, au riscat să se compromită vorbindu-mă de bine, actriţele Rodica Popescu Bitănescu, Daniela Nane şi actorul Vasile Muraru, Un comando excepţional. Persoane importante, artişti de prim plan, născuţi, nu făcuţi, care m-au dăruit cu prietenia lor. Le mulţumesc cu sinceră emoţie. Şi mulţumesc, deasemeni, doamnei Munteanu, directoarea acestei librării, prin bunăvoinţa căreia ne aflăm aici. Fiind vorba despre viaţa mea, nu am cum să nu îi mai spun încăodată că o iubesc, soţiei mele, Simona, care m-a răbdat 21 de ani, cu o rezistenţă ieşită din comun. A fost o altă Ană, a unui alt meşter Manole, pe care am zidit-o în toate proiectele mele iluzorii,eu având principiul că nu există om să fi vrut să mă încurce şi să nu fi izbutit.
Sunt convins că mulţi dintre cei care vor citi cartea, vor fi dezamăgiţi de lipsa mai multor amănunte picante. Pe aceştia, îi rog să mă sune pe mobil, dimineaţa, când e Simona la Radio. Am vrut să vă spun şi un banc, dar am renunţat. Anume că astăzi, 31 martie este ziua când ieşim din criză, dar bancul ăsta vi l-au spus alţii înaintea mea. Gata ! Închei cu asigurarea că toţi prietenii mei care se află aici, locuiesc definitiv în sufletul meu. Vă mulţumesc tuturor că sunteţi aici, că sunteţi pe lume şi mi se pare că lumea este mai frumoasă cu dvs. ! Poftiţi la autografe !…