Recital cu streangul de gat

A: (intră în cadru cu o funie înfăşurată pe umăr şi un taburet la subsuoară. Pune taburetul jos, desfăşoară funia şi o unge cu săpun.. Apoi agaţă funia de creanga unui pom. Apare şi B, cu aceiaşi recuzită).
B: Deranjez?…
-Deloc, poftiţi. Pădurea-i mare, crăci destule.
-Pot să vă întreb ce săpun folosiţi?
-De casă. Senzaţie de catifea şi “glaspapier”.
-E o dimineaţă frumoasă, poetică. “Ce te legeni codrule, fără ploaie, fără vânt, cu ştreangul pân’ la pământ…”
-Când începe vânticelul, noi cădem cu scăunelul!
-Suntem norocoşi, vă spun eu. Să vedem viitorimea ce va face, că se taie pădurile în draci. Cu opinci de fier o să cauţi o cracă de care să te spânzuri.
-E treaba generaţiilor viitoare. Noi suntem în pom, aici, acum!
-Ce taburet frumos aveţi.
-Da. E drăguţ. E din imitaţie de PFL. M-a costat două chenzine. Al dumnea- voastră, pare însă, mobilier de epocă.
-E din anii lumină, trăiţi pe întuneric!
-La mine, funia e preţioasă. O frumoasă tradiţie de familie. Cu ea s-a spânzurat tata când au venit comuniştii la putere şi eu acum, când n-au plecat.
-Ehe,viaţă, viaţă…Adio, viaţă fericită…Hopa sus! Să vă ajut?
-După dumneavoastră…
-N-aţi făcut laţul cam mare?
-Se poartă cloş, evazat!
-Da, că în fond se strânge în momentul când nu mai ai scaun.
-Uite, plecăm amândoi în marea călătorie şi nici măcar n-am făcut cunoştinţă. Profesorul Vaizuzea!
-Îmi pare bine. Nelu X!
-Cum Nelu X?
-Nu vreau să se afle că am dat colţul voluntar, ca să nu piardă familia banii de friptură de la donatorii de sânge, unde sunt în evidenţă.
-Mă rog, puteţi rămâne incognito, dar aici nu suntem decât noi doi şi mintenaş plecăm tai, tai…
-La noi şi copacii au urechi…Unde predaţi ca profesor?
-La şcoala nr. 7, “Baracuda”.Îi zice aşa că e un fel de baracă udă. Nu sunt fonduri pentru învăţământ. Noroc cu soacră-mea care e doldora de piţule. E femeie de serviciu la Tunpetrol!
-Ce a ajuns România?
-Care România?
-Banii de la învăţământ se duc la turism. Parlamentar, guvernamental şi prezidenţial. Separarea puterilor şi a traseelor.Başca, contracte cu statul de drept. Comun.
-Pe lângă ce drumuri fac dânşii, poţi să zici că Magellan a murit de sedentarism.
2
-Eu predând istoria am constatat că…
-Scuze că vă întrerup, dar să nu uit. E adevărat că istoria se repetă?
-Da! Efectul scrânciobului, cum îl numi noi istoricii. De exemplu Hitler şi Reich-ul lui de o mie de ani, care a durat doar vreo douăzeci. A fost “strategul genial”, “salvatorul Europei”, “Heil Hitler!”. Pe urmă, cel mai sângeros asasin al secolului. Sau Stalin. Întâi corifeul, titanul, părintele popoarelor şi apoi, măcelarul din Piaţa Roşie. La noi, întâi “Stejarul de la Scorniceşti” şi pe urmă “Odiosu’ de la Ghencea”. Mai de curând: “Soarele răsare, Iliescu apare!” Şi imediat: “Nu mai vrem nici un pic preşedinte bolşevic!”
-Pe urmă “mergem înainte cu dom’ Zeus, preşedinte!”
-Apoi, partea a doua…cu ieşi afară, javră ordinară. Dumneavoastră ce profesie aveţi, dacă nu sunt indiscret?
-Geolog!
-Au! Am auzit bine? Păi, până, ceva mai de curând, geologii…
-Ştiu, dar eu n-am avut balcon în 1989, n-am fost în biroul organizaţiei de bază, nici copil de ilegalist n-am fost şi nici măcar membru de partid. Dumneavoastră aţi promova un nenorocit ca mine?…
-Barem informator aţi fost?
-Nu!
-Atunci să vă fie ruşine, pardon de expresie. Nu se poate promova nici aşa, fără nici un fel de merit…Mai bine, spuneţi-mi ce săpături aţi mai făcut în ultimul timp?
-Am săpat într-un ghiveci de cactus, fiindcă nevastă-mea mă buzunăreşte în zilele de leafă şi ascunde banii. Aşa a adunat o mică avere, pe care a îngropat-o în ghiveci.
-Cât a strâns?
-1000 de lei RON, bob numărat.
-Oho, bani frumoşi.
-I-am dat banii ei, cadou de nuntă.
-Soţiei? Nu înţeleg…
-Mi-am măritat nevasta, că eu nu mai aveam posibilităţi de întreţinere.
-Să fie cu noroc şi casă de piatră!
-Mulţumesc la fel. Vă supăraţi dacă vă întreb ce v-a făcut să proliferaţi pe acest scăunel?
-Nu mă supăr, doar suntem tovarăşi de drum şi colegi de cracă. Mi se trage de la credinţă.Am crezut cu sfinţenie în toate promisiunile mărimilor, ale poli- ticienilor. Inclusiv în alea cu viitorul luminos şi luminiţa de la capătul tunelului.
-A fost luminiţa de la capătul mileniului. Şi eu am crezut, dar să nu vorbim de funie în casa spânzuratului.
-Aşa e, bravo! Păcat că vreţi să vă daţi huţa pe cracă…
-Ştiţi de ce? Ca să fiu un exemplu de sacrificiu pentru conducători.
3
-Vă bateţi joc de mine?
-Nu. Ei şi-au bătut joc de noi. N-au zis că ei vor fi sacrificaţii? Sincer vorbind, eu am ajuns aici din cauza unei maladii naţionale, numită sărăcie.
-Aveţi copii?
-Am şi ca să-i pot ţine am fost cinci ani pe un şantier.
-Arheologie, de geologie…
-De construcţii, în Israel. Dispecer cu roaba. Am lăsat acasă doi copii, care în lipsa mea au crescut. Când m-am întors, am găsit patru. E greu de hrănit şase guri. E greu tare! Offf!
-Aţi zis „of”, aţi zis politică şi mi-e scârbă, vorba unui fost prezident!
-Ia uitaţi, ce târziu s-a făcut. Se înserează. Poate ar fi timpul să o luăm la vale.
-Totul e să plecăm amândoi deodată. La unu, doi, trei, că nu-mi place să scoată cineva limba la mine.
-Aşa de curiozitate, n-aţi încercat şi alte metode? Că slavă Domnului, dacă stai un pic într-o intersecţie cu circulaţie intensă, te gazează eşapamentele la fix!
-Sau sus, pe munţi. Pe munţii de gunoaie. Te caută Salvamontul şi te găseşte Rebu. Şi câinii vagabonzi ar fi o soluţie umanitară.
-Bine, aşa poţi merge şi pe stradă şi te netezeşte vreun cocalar cu maşina. Te iau de pe asfalt cu şpaclul şi el nu păţeşte nimic. Doar de la cinci morţi în sus!
-Eu am încercat să mă otrăvesc cu ciuperci expirate, dar mai e şi lume care scapă.
-Există şi categorii favorizate. Mă gândesc la pensionari. După ce îi scoate la pensie, ăştia în trei luni se curăţă.
-Ca petele scoase cu detergenţii de la televizor. Aşa da!
-Să te stropeşti cu benzină, nu mai face nici o impresie autorităţilor. Nici să sari de pe macara.
-Cazurile astea, le studiază acum folcloriştii. Au devenit obiceiuri de tranziţie la români.
-O dată şi o dată, o să se termine. Aţi văzut ce-a zis un premier de al nostru, anterior? Că mare lucru n-ar mai fi de furat.
-Nu fiţi aşa optimist. Băieţii nu se lasă până nu ne fură şi de pe hartă, cu hartă cu tot.
-Gata! Mie îmi ajunge. Am plecat. Ne vedem sus!
-Jos, că sinucigaşii merg în iad.
-Tot în iad? Păi, nu ne-au ajuns zecile de ani şi ani, de când stăm în iad?
-Mai grav e că nici un popă n-o să vrea să ne îngroape.
-Ştiu eu un popă care vrea să îngroape românii, cu drag. Un popă luptător!…
-Despre ce popă ziceai?
-Popa Tokeş!
-Vom muri şi vom vedea. Colega, la revedere, pe curând…
-Dumnezeu să ne ierte!
-Ia stai un pic.
4
-Ce e?
-Am o idee.
-Ce idee, megieşule?
-Dă-te jos. Facem acelaşi lucru dar amânăm niţeluş. Mai stăm o mână, ca să luăm un ban cinstit. Lăsăm la familii.
-Cum să luăm un ban cinstit?
-La felul cum merg lucrurile în ţară, în curând va lua calea codrului, majoritatea
populaţiei.
-Şi?
-Îi propunem un film lui Sergiu Nicolaescu.
-Nicolaescu nu face filme decât cu Sergiu Nicolaescu.Scenariul: Sergiu Nicola-
escu.Regia: Sergiu Nicolaescu. În rolul comisarului: Sergiu Nicolaescu.
În rolul sectoristului: Sergiu Nicolaescu.
-În rolul lui Sergiu Nicolaescu: Florin Piersic!
-Ce film ziceai că vrei să-i propui?
-“Pădurea spânzuraţilor”. O super producţie cu 22 de milioane de figuranţi spânzuraţi. Cine verite!.
-Eşti mare! Ascultă comanda la mine. Spre studiourile foste Buftea, cu pas de defilare, înainte marş! Stâng, drept, stângul…