Mustrare scrisa cu avertisment, lui Bendeac!
8 Mar
Mişule, te găsesc pe blogul tău, vânăt de scârbă şi de revoltă, printre altele şi pentru că un anume Piron Cosmin, personaj curat-murdar din mediul veterinar, insistă s-arunce bomba, să-i taie lui Toma trompa. Odios, fără vreo stimă, că n-a găsit altă rimă ! El bălăcăreşte un idol, al tău, al meu, al multor milioane de locuitori din spaţiul Trăienitic, pe numele lui de pământean : TOMA CARAGIU ! Cum că acest actoraş, a fost un activist pecerist feroce şi un securist, mai abitir ca ăştia din guvern, de la preşedinţie şi parlament. Se aruncă pe monumentul de tezaur naţional, al inegalabilului artist, ţucalul cu zoaie mai fetide, ca cele din irigatoarele curvelor din porturi de piraţi. Te uimeşti tu, actor tânăr, aspirant la glorie, cum e posibil ca o dată ce treci în nemurire să preia un ziar, dejecţiile unui anonim, ce se vrea băgat în seamă, doar fiindcă urinează pe soclul unei statui. Păi, de aia, există, Mişule, profanatorii de morminte. Ca nu cumva să avem în respectul nostru, vreun Pantheon al oamenilor simbol, ai acestui neam chinuit. Pe frontispiciul Pantheonului din Paris scrie : « Marilor oameni, patria recunoscătoare ». La noi, găinari cu gripă porcină, ni-i arată pe Eminescu, un versificator uşure, intens sifilitic, pe Mihai Viteazul, un trădător paranoic, (câh !), pe Ştefan cel Mare (de unde şi Sfânt ?) un obsedat sexual şi după ce a fost fecalizată memoria atâtor români, ajunşi stele în cerul de deasupra noastră, iată că s-au proptit şi în dreptul lui Tomiţă. Cel care, într-o seară de februarie 1977, mi-a scris pe staniolul dintr-un pachet de ţigări : « Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu » L-am întrebat de ce vorbim aşa devreme despre posteritate şi mi-a spus, cu un zâmbet ciudat, că el va pleca repede. Şi a plecat. În 4 martie şi-a asumat eternitatea. Datorită ţie, Mişule, am pus acest bilet într-o ramă, aşezată cu faţa aspre mine, pe un raft al bibliotecii lângă care muncesc. Şi n-am să mai fac referire la el, decât după ce mă voi reîntâlni cu Tomiţă. Tu realizezi ce distribuţie fabuloasă de mari comedieni români avem în ceruri ?
Am scris pentru el (nu întotdeauna singur), toate monoloagele satirice rostite la televiziune. Am semnat şi regia artistică a acestor momente sau showuri. (În alte apariţii la TV, el a făcut doar comedie, fără satiră). Despre omul acesta care îşi îndemna autorii să scrie pentru el cât mai dur, zice un ghionoi, că ar fi fost laş. În anii vieţii lui, n-a fost un alt actor mai curajos, în criticarea regimului şi al rândaşilor care-l întreţineau. Şi să nu uităm, că televiziunea, singura, avea şi câte 17 milioane de privitori, la tele-revelioane, de exemplu. Pentru un monolog în care ridiculiza activiştii de partid, am fost criticaţi (actorul şi autorul), într-o plenară a c.c., de însuşi Ceaşcă cel vestit.
Mai târziu, la vizionarea cu un alt monolog, tov. Th. Marinescu, şeful secţiei de presă din c.c.a interzis apariţia actorului la TV.
E adevărat. Toma a fost (vreme puţină) secretar de partid la Bulandra. Ales şi dorit de colegii lui artişti, în locul vreunui activist de la sector. După vizionarea cu « Revizorul », el şi Ciulei, directorul teatrului, au fost izgoniţi din funcţii cu mânie proletară.
Era aşa de iubit de către oamenii partidului, încât la vizionările cu apariţiile lui la televizor, nu avea curaj nici un şef să vină singur. Dacă nu plăcea sus, să se poată distribui lipsa de vigilenţă în părţi egale. De multe ori, la unele materiale difuzate, nu mai era permisă reluarea !
Toma suferea pentru fiecare cuvânt care i se tăia din texte. M-a sunat odată, să-i spun ce s-a tăiat din monolgul cu “Petrecerea continuă”, nu am vrut să vorbim la telefon, a venit la poarta din Dorobanţi şi în timp ce eu îi povesteam se uita în sus, la blocul turn, spre antena înaltă a emiţătorului. L-am, întrebat dacă mă ascultă, mă asculta şi tocmai de aceea s-a gândit că la noi, Iisus a fost răstignit pe o antenă de televiziune. Cumplit !
Te întrebi, candid, Mişule, cum se pot prelua la gazetă, vorbe aiurea, fără vreun martor sau dovadă ? Păi, de aia există, puştiule, grafomani cu scris peltic, şchiopi de cerebel şi ciungi de encefal, curioşi, asemeni onaniştilor de la gaura cheii (uşa de la baie), care se masturbează când fac fetele pipi. Doamne şi ce mulţi sunt din ăştia, torţionari de coală albă, scârţa scârţa pe hârtie, până îşi scrântesc mâna din menisc. Oricând gata să primească de la orice hoţ de morminte, fără nici o dovadă, voma de spoit stelele. Acest Sifon Trosmin, cică i-a spus lui Toma că vrea să se roiască peste baltă, în America şi Toma l-a dat afară din casă. Absolut firesc ! În vremurile acelea de gulag, la fel de împuţite ca astea de acum şi eu scoteam afară pe uşa casei mele, cu 40 de ciocate în cur, un asemenea provocator. De ce să-mi spună mie că el vrea să se roiască ? Şi după asta, l-a turnat Toma cumva ? Şi l-o fi gonit Tomiţă, într-adevăr ? Cine mai ştie, cine a mai văzut ?…
Au, era să uit, Mişule. Şi eu am păţit ceva urât cândva, care abia acum vreau să răzbată în presă. Fiind vorba de o femeie importantă, am fost discret ani mulţi, dar…gata ! Eram hai-hui prin Paris, mă întâlnesc cu un locotenent de artilerie, Hippolyte Charles, subalternul lui Napoleon Bonaparte, cu care-l înşela Josephina pe împărat. O cocotă brună, nu blondă ca la noi. Mă ia ăsta, meletarul, în strada Chantereine, la palatul împărătesei, Bonaparte fiind cu calul la oaste, urmând să mai întârzie la întoarcere ca să tundă lâna de pe nişte oi. Bem noi absint la ţap, ne facem mangă, ăsta, artileristul adoarme şi eu cu madam de Beauharnais…Stop ! Sunt un mascul supra viril dar mega
discret. Şi crezi tu, că nu se va găsi vreun scribălău paralitic la scufiţă, care
să relateze bomba secolului 18? Şi atunci, se merită să ne gonească somnul nişte excremenţi ca ăştia, despre care ne-am exprimat noi ireverenţios, cu riscul să fim amendaţi de Asociaţia pentru protecţia animalelor ?
Dar, dacă tot m-ai trezit, răsfoiesc hârţoagele mele, poze vechi (apropo, să nu uit să-ţi dau un foto-tablou, la casă nouă, cu Toma şi Anda, pe care şi l-a comandat el la filmările cu « Toate glumele duc la Toma » şi apoi mi l-a dăruit, ca să ţin minte ce show frumos am scris şi regizat), mă uit, ziceam, călătoresc printre amintiri şi văd cine a întreţinut, prin scris, un cult al personalităţii pentru Tomiţă : Geo Bogza, Liviu Ciulei, Aurel Baranga, Marin Preda, Titus Popovici, Mircea Diaconu, Stere Gulea,Valentin Silvestru, Valeriu Moisescu, Radu Cosaşu, Manole Marcus, Gina Patrichi, D.I Suchianu, Kovacs Gyorgy, Fory Eterle, Ion Băieşu, Virgil Ogăşanu, Rodica Tapalagă, Dan Mihăescu şi dacă vrei să continui, te prinde Paştele citindu-mă. Mai contează ce zic niscaiva rebuturi umane, pestilenţiale ?…
Pentru că tot m-ai pus, în viul nopţii, să-ţi aflu scârba şi revolta, lasă-mă să-ţi amintesc că eu am scris şi Toma a scos pe gură monologul, cu şopârle. Se puneau la locul lor (stâlpul infamiei), tocmai aceşti limbrici delatori, cultivaţi de sus în jos, atunci şi acum, la noi.
Ca o curiozitate, trebuie să-ţi zic, că textul a fost respins iniţial, pentru…vulgaritate ????, cu recomandarea secţiei de presă a c.c. ca eu să fiu scos de la televiziune. Şeful meu, Tudor Vornicu a raportat că am fost demis, m-a rugat să nu semnez pe generice, vreo şase luni, până se uită treaba şi, mi-a dat, top secret, echipă şi studio într-o noapte, să filmez materialul. Să-l filmez ! Cu un singur operator, Mircea Gherghinescu, că la înregistrări pe bandă video participau prea multe…urechi ! La vizionarea programului de revelion din anul acela, Bujor Sion, şef mare pe la vârful partidului, ne-a cerut şi ceva mai strong. La iniţiativa lui Vornicu, s-a proiectat « Şopârla », cu pulsul meu la cota de avarie. A plăcut, s-a difuzat şi a făcut succesul pe care-l ştim.
Ziceam în text, că delaţiunea are mare vechime în istoria omenirii: “Din cele mai vechi timpuri, oamenii umblau cu şopârle. Cu singura diferenţă că atunci şopârlele se desenau pe piatră şi acum pe hârtie velină. Autorii (şi atunci şi acum) anonimi!”
Ce i-a mai plăcut lui Toma, că într-un monolog i-am scris: “A fost ziua mea şi prietenii, vecinii, colegii, s-au gândit ce să-mi trimită. « O sticlă de şampanie ! » au propus unii. « Nu, că Toma nu bea şampanie ! » « Un tort au propus alţii ! » « Nu, că Toma nu mănâncă dulciuri. » Şi până la urmă au fost toţi de acord, să-mi trimită o anonimă !
Mai am să-ţi spun ceva.Eu, în toţii anii (mulţi) de prietenie, nu l-am au-
zit niciodată pe Toma, vorbindu-mi de acest vete-urinar, pesemne un lider al calomniatorilor scatofagi.
Îţi amintesc că în toată lumea, marii actorii, vedetele autentice, sunt printre oamenii cei mai bogaţi şi răsfăţaţi. La noi, acum, în ţara tuturor fărădelegilor şi în regimul tâlharilor color, li se pune foarfeca în pensie.
Bun ! Hai, că mai m-am calmat… Cât şi despre părerea ta nervoasă despre mersul treburilor între Carpaţii cu filtru, îţi amintesc că avem un stat de drept. De drept comun, cu o cârmuire mafiotă de înaltă lăcomie şi joasă speţă. Uită-te cine ne conduce, ce spurcăciuni sunt în fruntea bucatelor. O să te iau cu mine la Baba Azuga, din Comarnic, să ne descânte de urât. Eu de asta te mustru, că nu ţi-a murit mirarea. Află că eu mi-am divinizat mama, care regreta că nu m-a născut mut şi eu am regretat că m-a născut aici. O fi fost blestemul ei, sau al meu? Ştiu oameni, persoane importante, care nu mai vor să-şi lase aici nici rămăşiţele pământeşti, într-un pământ pârjolit, jefuit şi otrăvit de atâţia procleţi de partid şi de stat pe gâtul nostru.(Şi eu i-am spus Simonei să mă facă la grătar şi să mă împrăştie pe Mediterana).
Cel mai tare, mă enervează în cazul tău, că toate aceste rânduri ţi le puteam trimite fie cu poşta, fie pe mail, la o adresă din Los Angeles, lângă Hollywood. Să-ţi fie ruşine şi mă duc să mă culc !
ACESTA A FOST UN MINI-PAMFLET !
Comentarii Recente