Arhive | Toate RSS feed

MILOGUL

27 Noi

Mari succese ale micului ecran:Milogul
(Bibanul aşezat pe jos, pe trotuar, cu haine mizere, cu două pălării în faţă. Pe una scrie LEI, pe cealaltă VALUTĂ. În spate, o cârje rezemată de perete. Deasupra o firmuliţă de carton: “Milogul S.R.L.Cerşetor independent”. Se adresează unor trecători nevăzuţi):
-Fie-vă milă şi pomană…Ajutaţi un osândit la foame…sus! Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută! Na, că m-a ocolit nesimţitul ăsta ca pe o stropitoare. Bă, bolşevicule…Îl cunosc, furnizor de indicăţii preţioase. Acum şi-a schimbat doar firma…Ce noroc am avut cu locul ăsta ultracentral. Mi l-a cedat un orb. Cu filodormă. Din banii strânşi aici, orbul şi-a cumpărat un video şi toată ziua se uită la filme…De, cine a apucat, a apucat. După revoluţie era lumea mai miloasă. S-a stricat treaba. Aşa de tare, că unii trecători mă invidiază pe mine. În afară de ăia care bogaţi au fost, bogaţi sunt încă…
Bonjour,bonjour…A tout segnieur, tout bonneur…Oh, sava bien…Merci, au revoire…Ăsta care a trecut şi am vorbit cu el en francaise, este un fost coleg de catedră. Acum s-a învârtit. Este ghid. Pe aleea centrală de la Sfânta Vineri. Plin de money, de colăcei, de colivă. Uite şi un alt coleg al meu, tot de la Filologie, de limbă germană. A dat lovitura. Cerşeşte în hol, la biserica Lutherană, unde intră nemţi…Hopa, vine o junioară, cu o fustiţă cât un timbru…Sărut mâna, bogdaproste…Mi-a dat Deutsche Mark! Fată bună, dacă n-avea fusta aşa de scurtă aş fi zis că e călugăriţă. La o mânăstire de taici! Să fie primit, măicuţă, că şi eu am avut cheltuieli. Investiţii. Mi-am cumpărat cârja cu banii strânşi pentru un şifonier cu patru uşi. Echipamentul l-am reciclat, din materiale refolosibile. Nenorocirea e că în curând o să umble prea multă lume în zdrenţe şi or să se creeze confuzii. În economia de piaţă, concurenţa-i mare…Chiar şi pe mine, după ce m-am implementat aici, a vrut să mă evacueze un confrate brunet. Din ăia cu textul clasic:”Aoleu, ajutaţi-mă şi pe mine, că mi-au murit cinci copii. Doi de mici şi trei de chiftele…N-a ţinut, i-am cântat:”Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă…” Doamne, ce s-a înrăit lumea. A atentat la spaţiul ăsta, până şi un fost student al meu, absolvent de facultate, angajat acum la ecarisaj. Lucrător cu lasoul. A ţipat aici, în stradă, că tot noi, ăştia vechi, ieşim în faţă!…Vai, de mine. Poftim cine mă miluieşte cu o hârtie de 10 verzi.Dumnezeu să binecuvânteze Ameri-ca şi pe dumneavoastră, dom’ Mielu…Să trăiţi şi sărbători fericite…Om mare, dom’ Mielu.Şeful de la“Alba-neagra”pe Capitală…Ia să facem noi monetarul, să vedem ce s-a strâns în conturile din pălării…Da, ajunge pentru un kil de salam. Din ăla mov. Adică, depinde. Dimineaţă era 480 kilu, pe la 10, 532, la doişpe’, 694! Protecţie socială, ioc! E valabilă doar protecţia, protecţie. Se ajută numai între ei, ajutorul roşu!
Ei, s-a făcut târziu şi…rien ne va plus…Ba,nu…Vine un grup…Fie-vă milă şi…Aiurea! Ăştia sunt artiştii de la teatrul din colţ. Până o să apară iar moda
cu versurile, cu recitările, fac şi ei foamea…Să mai crezi în proverbe. Cică:
“Ai carte, ai parte”. Vax albina. Prost să fii, dolari să ai…
Gata, ora închiderii. E zi de miting şi poate-mi ia vreun demonstrant cârja, să-i sorcovească pe scutieri. Sau invers…Hopa,sus! Mai e puţin şi vine Anul Nou. Mă îmbrac cu un costum a întâia.De coşar!Şi arunc cu grâu… Trebuie să fiu nebun. Arunc cu arpacaş. La banii mei şi ăsta-i scump. În sfârşit, văd eu cu ce arunc şi în cine arunc…Deocamdată, plec acasă. Deşi, o să regret căldura de aici, din stradă. Merry Christmas, naţiune!Să ne vedem cu bine în ’92! Care ne-om mai vedea…
*Cineva, se pare că Rodica Tapalagă spunea că Dem Rădulescu este un Minister al Comediei! Inegalabilul actor a interpretat (fireşte) magistral, acest monolog, care a fost prezentat şi studenţilor de la Institutul de Teatru, ca o lecţie de comedie. Probabil, profesorul ne priveşte acum dintr-o stea!
Maestrul a declarat în presă şi la televiziune, că “Milogul” a fost unul dintre cele mai bune materiale pe care le-a jucat vreodată, în emisiuni de divertisment, că Dan Mihăescu este un mare talent, că i-a scris cele mai multe materiale, cu care a făcut un succes mai mare decât cu „Scrisoarea pierdută” la Naţional, sau Svejkul pe care l-a iubit atât. La o emisiune în direct a Antenei 1, în ziua de Paşti (30 aprilie 2000) maestrul a cerut telespectatorilor şi publicului de la locul de filmare: „Să-i mulţumim acestui domn că există!” şi să mă aplaude.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (6 votes cast)

Toma si sarpele

22 Noi

Toma şi şarpele
Bună ziua fete, bună ziua băieţi! Vă asigur că şi eu sunt în stare să dialoghez cu voi, să vă povestesc ce mai fac uneori serile, alteori peste zi, dar gândindu-mă la diferenţa devastatoare de vârstă, dintre noi, am realizat că singura mea şansă este să fiu umoristul de serviciu şi să vă amuz, după puterile mele, cu glume mai vechi sau mai noi, încredinţate prietenilor mei actorii, în emisiuni (oarecum) vesele de la televizor. Astăzi, vă arăt un monolog de colecţie. În ultima sa apariţie la TVR, Tomiţă Caragiu a, interpretat trei materiale. Cel mai important, a fost acesta: „Şarpele Costică”.
Ultimul monolog la TVR, difuzat în programul de revelion 1977. Ulterior banda a fost luată din videotecă şi ştearsă, din motive şi de către persoane necunoscute. Toma apărea cu un turban de fachir şi un coşuleţ. Începea să cânte la flaut şi din coşuleţ ieşea un şarpe (trucaj) care se ondula într-un dans)
Toma: Îmi daţi voie să vi-l prezint pe partenerul meu, şarpele Costică!
Şarpele: Ssssst!
Toma: Ce “ssst…că încă n-am spus nimic. Trebuie să povestesc mai întâi, cum am devenit îmblânzitor de şerpi. În anul care de abia a trecut am împlinit 50 de ani de viaţă, 30 de ani de teatru şi actorii din teatrul nostru s-au gândit să-mi facă un dar. Cineva a propus să mi se trimită o sticlă de şampanie. Dar s-a găsit un coleg care a spus: “Toma nu bea, ce rost are şampanie? Poate ar fi mai bine, un tort cu lumânărele” Dar s-a găsit altcineva care a atras atenţia că lumânărelele te duc cu gândul la misticism. A rămas că se îngrijeşte un alt coleg, un băiat frumos, cu păr blond şi un ochi de albastru infinit, că se îngrijeşte el să-mi trimită ceva drăguţ. Şi mi-a trimis o anonimă cu…
Şarpele: Sssst!
-Ai dreptate, Costică. Nu e nimic de făcut cu acest coleg al meu. Mai degrabă îmblânzeşti un şarpe. Aşa l-am îmblânzit eu pe Costică, pe care l-am luat de la circ.Acolo era vacant un post de şarpe.Au dat concurs un şarpe boa, unul cu clopoţei, altul cu ochelari şi Costică. Şi a reuşit un…purice, susţinut de directorul de la Personal, practicant de mică ciupeală.Lui Costică i s-a propus un post de curea de ceas.A refuzat şi a devenit partenerul meu.
-Mă, Costică, l-am întrebat, tu ai ceva practică în meseria sta de artist?
-Nu am şi nici nu-mi trebuie!
Cam tot aşa mi-a răspuns şi un student la zootehnie. Când a
ajuns el la fermă, brigadierul i-a zis:”Poftim, un şorţ, poftim un
şiştar, poftim un scăunel,du-te şi mulge vaca!”După o oră s-a întors studentul, stropit cu lapte de sus până jos.
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic! Am izbutit să-i pun şorţul dar n-am reuşit s-o aşez pe scăunel.
Şarpele: Sssst!
-Ce “sssst”? Altă dată să se ducă la cursuri, ce dacă e nepotul lui…
Şarpele: Ssssst!
-Oricine ar fi, mie nu mi-e frică nici de…Oricât de sus ar…
Şarpele: Sssst!
-Ai dreptate, Costică. Ce-mi trebuie? Mai bine vorbim despre altceva şi altcineva, oricât de jos. Odată l-am întrebat pe Costică, să-mi spună cum se înmulţesc şerpii. M-a întrebat şi el cum se înmulţesc oamenii? I-am răspuns că foarte simplu. Se aduc cojoace la “Cocorul” şi oamenii se înmulţesc imediat…Dar ce mă interesează pe mine? Eu şi Costică mâncăm la restaurant. La noi în cartier era un singur restaurant de categoria a doua, unde se mânca a întâia. S-a închis pentru renovare şi acum avem un snak bar, unde mâncăm a doua şi plătim a întâia! Taburete pluşate, hă-hă…oglin- zi hă-hă…ciubuc hă-hă-hă! Dau să intru şi portarul zice: “Nu se poate, n-aveţi cravată. La noi ţinuta este obligatorie!”Şi atunci, îi arăt un client îmbrăcat doar în chiloţei, pardon, doar în inexprima- bili şi maieu.
-Dar dânsul?
-Dânsul nu intră, dânsul iese!
Şarpele: Sssst!
-Ce ssst? Lasă-mă să mă răcoresc…
(Şarpele îi sâsâie ceva la ureche)
-Costică zice că dacă vreau să mă răcoresc mai bine deschid fereastra şi stau la răcoare acasă la mine. Are dreptate. Costică e un partener ideal. Înainte de Costică, am avut o parteneră tânără, frumoasă, dar cam snoabă. Zicea că dacă e bolnavă, ea nu se duce la policlinică şi merge numai la doctor acasă. Într-o zi se duce la consultaţie, intră, se dezbracă….
Şarpele: Sssst!
-Nici un ssst.Aşa e la doctor. Intră, se dezbracă şi zice: “Vă rog să-mi spuneţi sincer, fără menajamente, ce credeţi că am?” Omul se uită la ea, se uită, se uită şi spune: “Aveţi trei lucruri! Un ruj prea violent pe buze, aveţi câteva kilograme în plus şi al treilea, aţi face bine să vă schimbaţi ochelarii de soare, cu unii de vedere. Nu de alta, , dar medical locuieşte cu un etaj mai sus, eu sunt arhitect!”
Şarpele:Sssst!
-Mă, Costică, dacă mă tot sâsâi, îmi pierd şirul. Ce Dumnezeu mai vroiam
Ee să vă spun ?..Da, ştiu. Într-un orăşel, la o „Alimentară“, era un vânzător foarte bisericos şi un primar foarte lăudăros. Într-o zi vine un client şi întreabă: “Banane aveţi?”
-Mulţumită lui Dumnezeu, banane avem, zice vânzătorul.
-Dar măsline aveţi?
-Mulţumită lui Dumnezeu, măsline avem.
Primarul, care era în control, aude şi se supără:
-Nu mai tot spune “mulţumită lui Dumnezeu”, când de aprovi- zionare mă ocup eu, primarul!
Vânzătorul dă din cap, adică a înţeles, iar clientul îl întreabă mai departe:
-Mălai aveţi?
Şi vânzătorul îi răspunde:
-Mulţumită primarului, mălai n-avem!
Şarpele:Sssst!
-Ce vrei, Costică?
(Şarpele îi sâsâie ceva la ureche)
-Cum? Eşti nebun? Cum o să spun aşa ceva? Pe asta spune-o tu şi o sâsâi eu!…Element provocator şi veninos, ce eşti. Din cauza unuia ca tine, strămoaşa mea Eva a fost gonită din rai şi strămoşul meu, Adam, a rămas cu reumatism intercostal.
Stimaţi telespectatori, fie ca anul care vine să vă aducă numai bine! Mă duc şi eu cu Costică, la masa de revelion, unde am invitat şi o mangustă. Dvs. Beţi, mâncaţi, petreceţi, cu Tomiţă să ciocniţi întru mulţi ani fericiţi!…

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 9.5/10 (4 votes cast)

Un scheci pentru vremea de gripa…

18 Noi

Un scheci pentru vremea de gripa
(La cabinetul medical)
Doctorul: Numele dumitale…Aoleu, iar d-ta, ai mai fost azi de trei ori…
Pacienta: Mi-e rău!
-Ţi-am mai spus, duduie, ai o simplă răceală, o aspirină şi un paracetamol.
-Păi, tocmai asta e. Să le iau pe amândouă deodată?
- Le iei pe rând.
- Atunci, iau întâi aspirina.
- Da.
-Dacă iau mai întâi paracetamolul strică?
-Nu!
-Mai gândit să le iau pe amândouă deodată. Fac o dată hap şi…
-Bine, fă hap!
-Numai să pot.
-Ai să poţi!
-Nu cred, ştiţi, au am gâtul foarte mic şi mai e şi omuleţul.
-Ce-i cu omuleţul?
-Mi-e frică să nu-l înghit. Într-o seară am înghiţit, din greşeală,un nas- ture. Am făcut o dată hap şi…
-Şi?
-Şi m-am făcut bine. Tot mai bine, să le iau separat.
-Cu puţină apă.
-Fiartă sau de la robinet?
-Indiferent.
-Dacă vreţi, eu pot să fierb apa de la robinet.
-Fierbe-o.
-Şi cum o s-o iau cu apă fiartă, nu mă opăresc?
-Cea mai bună e apa plată.
-Ce marcă? Cea mai sănătoasă.
-Să zicem „Stâna din vale”
-Păi, ce? Am gălbează, să mă duc la stână?…Să zicem că le iau cu “Stâna din vale” dar, apa minerală cu paracetamolul, nu intră-n reacţie?
-Nu.
-Să nu le iau cu zeamă de compot?
-Ba da. Fii drăguţă, aşteaptă lume afară.
-Să aştepte. Aşa-i la doctorul de familie. Sunteţi căsătorit?
-Nu!
-Şi atunci, cum sunteţi doctor de familie? Eu am un soţ şi mi-a zis să vă întreb ce diferenţă e între gripa spaniolă, asiatică, aviară, porcină şi gripa,
gripă?
-Dvs. n-aveţi gripă, poate doar o uşoară formă de răceală şi de oboseală psihică.
-Adică, sunt nebună! Am înţeles. Vreau să ştiu cum să iau pastiluţele? Le iau cu zeamă de compot? Înainte de masă sau după masă?
-Înainte de masă. La rev…
-Cum o să beau compot înainte de masă? Şi înainte de care masă? E important!
-Înainte de masa de dimineaţă.
-Perfect.Şi dacă eu nu mănânc nimic dimineaţa?
-Le luaţi cu puţină apă.
-Ce, sunt beţivă, să beau apă dimineaţa? Nu beau decât o cafeluţă. Să iau pastilele înainte de cafeluţă?
-Da!
-Nu mai trebuie cu compot?
-Ia-le cu cafeluţa.
-Păi, cum o s-o iau cu cafeluţă, înainte de cafeluţă?
-Nu mai pot, mi-e rău, mă doare capul.
-Am eu o aspirină şi paracetamol. Aşa!
-Mulţumesc. Puteţi pleca!
-Cum să plec şi să las aici un om bolnav? Să nu mă duc după o cafeluţă?
-Nu, nu e nevoie.
-Sau să vă aduc apă plată. Dacă nu găsesc „Stâna din vale?”
-Orice. Numai ieşiţi de aici!
-Curaj, doctore. Mă întorc imediat.
-Doamne fereşte…
N.A. Cândva, o variantă a acestui scheci a fost jucată la TVR, cu un succes remarcabil, de Rodica Popescu Bitănescu şi Alexandru Bindea.L-am reluat acum pentru voi, pentru că afară e urât şi am simţit că aveţi nevoie de un zâmbet!

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Actorii de cinci stele

5 Noi

Actorii de cinci stele, astazi: Gheorghe Dinica!
Vreau să vă fac complici, prieteni, la o chemare pe care s-o adresăm, cu dragoste, acestui neasemuit actor: „Întoarce-te, Gheorghe!” Acum, într-un timp de grea suferinţă pentru el, s-a închis nemilos fereastra dinspre viaţă a lui Dinică. Dar în ultimele zile, se pare că ea se redeschide, puţin, câte puţin, pentru ca maestrul să rămână cu noi, în lumea asta multă, cu oameni puţini.Fac parte din aceeaşi generaţie cu el şi sunt convins că, de s-ar fi născut în Anglia, s-ar fi numit Peter O’Tole!
I-am căutat prietenia, am obţinut-o, am fost împreună în nenumărate ocazii faste, întotdeauna era un semn bun dacă-l întâlneai, o bucurie să te afli în preajma lui, ştiind cum să se poarte, ca tu să te simţi egalul lui. Acest actor uriaş, care a urcat pe scenă mai des decât toţi actorii unui teatru mare,la un loc, care a jucat roluri grele în peste 80 de filme şi care a făcut atâtea alte lucruri frumoase, pentru noi semenii lui.
Popularizarea, faima, gloria artiştilor contemporani se face mai cu seamă, prin apariţia pe micul ecran. Deşi îl imploram, Gheorghe a evitat televiziunea. A participat, prin 1968, la o singură emisiune a mea, cu rol într-o dramatizare după o schiţă a lui O.Henry şi apoi, după mulţi ani, a jucat o scenetă a mea, la TVR, alături de un alt mare prieten, Marin Moraru.
Ne-am întâlnit de multe ori acasă la Titi Rucăreanu, unde lunea, zi liberă la teatre, venea mai toată floarea cea vestită a artiştilor noştri. De cele mai multe ori, Dinică era şi el prezent.Are un haz greu de imaginat, cu replică spontană şi imprevizibilă. Exemplificare. Seară de iarnă, eram mulţi acasă la Titi Rucăreanu, se tăifăsuia şi doritorii gustau vin sec de Medgidia, păstrat într-o canistră din plastic verde. A venit şi Gheorghe, a întrebat ce se bea, i s-a spus şi a cerut şi el un pahar. Într-o debara unde păstra vinul, Titi mai ţinea şi o altă canistră cu kerosen, pentru o lampă de încălzit, în zilele cu frig ceauşist. Gazda i-a cerut unei fete care îl ajuta să-şi trateze oaspeţii, să-i ofere maestrului un pahar cu vin. Gheorghe a închinat cu noi, a luat o gură şi a exclamat puternic: „E kerosen!” Jenat, Rucăreanu a ţipat la fata aceea, cerându-i să-i dea imediat maestrului un pahar curat, în care să fie vin, nu altceva. Dinică a protestat imediat: „Nu,nu, mulţumesc. Nu schimb, rămân pe kerosen!”
Am zis întotdeauna, că atunci când a venit Gheorghe pe lume, a fost o inflaţie de daruri dumnezeieşti. Creaţiile lui, unicat, în teatru şi film, se cunosc. Astăzi, aici, vreau să-l descriu aşa cum era între prieteni. Odată, mi-a fost dat să-i ascult o amplă disertaţie, glumeaţă, fireşte, despre rolul bicarbonatului de sodiu, în istoria omenirii. Să vedeţi cu câtă fantezie şi cât de spontan, improvizează omul acesta. Părea un dascăl universitar, la catedră, expunând un subiect pe care îl stăpâneşte remarcabil. După un pertinent expozeu introductiv, despre repartiţia bicarbonatului pe zone geo-politice, a trecut la indicii de folosire, în starea post machitorie, pe naţionalităţi, evidenţiind continentele cu consum precar, mediu sau în exces. A subliniat şi rolul acestei pulberi, binefăcătoare, în viaţa unor mari personalităţi, la luarea unor hotărâri capitale, din istoria nouă şi veche, efectele benefice sau abstinenţa tragică, la momentul necesar. Au urmat exemple fără număr, fermecătoare prin ineditul lor, sau cutremurătoare prin realism. Iată câteva: Josephine de Beauharnais (devenită madam Bonaparte), după o seară cu cu vinuri dulci (pe care meseriaşii le evită), vinuri în culori albe, gălbui, verzui, roze, roşii şi negre, deci multe, i s-a văitat de arsuri locotenentului Hipolyte Charles, mai tânăr cu 9 ani decât dumneaei şi subaltern al soţului plecat la oaste. Acest brav militar a ajutat-o cum s-a priceput şi astfel, împăratul, în loc să fie încoronat, a fost încornorat. Iată cum a fost tradus, un om atât de mare şi tare, fiindcă n-a păstrat în domiciliul conjugal o amărâtă de linguriţă de bicarbonat. Tragedia avea să se repete (pe alt plan) la Waterloo, când Napoleon a fost învins de Welington. Acesta din urmă, s-a făcut mangă, seara, cu whisky şi dimineaţa s-a protejat cu bicarbonatul aferent. Napoleon a băut coniac şi n-a luat, dimineaţa, praful binefăcător. Rezultatele s-au văzut. Iată cum se scrie istoria!
Sigur, exemplele au fost mult mai numeroase, dar înaintând spre o aproximativă contemporanietate, maestrul a pomenit şi marea bătălie de la Stalingrad. În această crâncenă încleştare, Hitler a demarat cu şanse minime faţă de duşmanul său, Stalin. Acesta fuma pipă (tutun gruzin, tare, negru), pe care îl însoţea cu vodcuţă albă, dură şi rece, ca viscolul siberian. Dar -atenţie- nu uita să ia niciodată, dimineaţa, o lingură adâncă din praful salvator, adus din Georgia natală. Hitler n-a fost un mare băutor, cel mult o bere, două şi nu lua bicarbonat. Nici nu ştia să deosebească un praf de un alt praf. Dovadă, ultima lui zi de viaţă, când a luat împreună cu proaspăta-i soţie, cianură de potasiu, în loc de bicarbonat de sodiu. Argumente la fel de erudite şi exhaustive, s-au derulat până în acest prezent al neliniştilor noastre. Îmi pare rău că memoria mea, cu mare uzură, nu mai reţine întreg parcursul acestei conferinţe deosebite. De fapt, nici la agapa cu pricina, conferinţa, disertaţia această magică, n-a ajuns la final, din pricina apariţiei a doi lăutari, mototoliţi, rufoşi, ca descarceraţi de la un accident de tramvai. Aceştia s-au repezit la marele actor:”Sărut mâna, maistre şi numai respect! Lasă-ne să-ţi cântăm, moca, fără nici o sponsorizare, tot ce vrea muşchii matale. De drag! Le ştim pe toate alea lumeşti, de se face inima ca ciunga de mestecat”. Repertoriul a fost anunţat alternativ, de cei doi artişti independenţi:”Sanatoare, sanatoare, multă lume-n tine moare”, “Trece trenul printre munţi, încărcat cu deţinuţi”, „Vinde-ţi rochia şi un mantou, să mă scoţi de la bulău”, „Portofele, portofele, ai rămas fără lovele”, „Vino, fată, în deal la Cruce, să vezi duba cum mă duce”, „Într-o casă de paiantă, am iubit o bagaboantă”, „Dau cu şpriţu’, dau cu şpriţu’, până m-apucă sughiţu’”, „Mamă, decât mă făceai, mai bine un pom sădeai…”
Ăl mai voinic, dintre lăutari, l-a îmbiat pe maestru: „Zi, împărate, ce preferansuri ai, ce să-ţi cântăm?”
-Mozart! a răspuns Dinică, demn şi hotărât!
Pesemne, ştiţi şi dumneavoastră, că sunt oameni veniţi pe lume, ca să o facă mai frumoasă.Şi Gheorghe Dinică este unul dintre ei! Dacă vreodată îl veţi auzi cântând „Sunt vagabondul vieţii mele”, să ştiţi că spune adevărul!
Vă rog, ca noi cei care îl iubim, să cerem, de grabă, în rugăciunile noastre: „Doamne, îl vrem înapoi. Ajută-l şi ajută-ne…”

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Pagina 5 din 9« Prima...34567...Ultima »