Dan Mihăescu

Mustrare scrisa cu avertisment, lui Bendeac!

Mihai Bendeac — Mon, 08 Mar 2010 15:54:47 +0000

Mişule, te găsesc pe blogul tău, vânăt de scârbă şi de revoltă, printre altele şi pentru că un anume Piron Cosmin, personaj curat-murdar din mediul veterinar, insistă s-arunce bomba, să-i taie lui Toma trompa. Odios, fără vreo stimă, că n-a găsit altă rimă ! El bălăcăreşte un idol, al tău, al meu, al multor milioane de locuitori din spaţiul Trăienitic, pe numele lui de pământean : TOMA CARAGIU ! Cum că acest actoraş, a fost un activist pecerist feroce şi un securist, mai abitir ca ăştia din guvern, de la preşedinţie şi parlament. Se aruncă pe monumentul de tezaur naţional, al inegalabilului artist, ţucalul cu zoaie mai fetide, ca cele din irigatoarele curvelor din porturi de piraţi. Te uimeşti tu, actor tânăr, aspirant la glorie, cum e posibil ca o dată ce treci în nemurire să preia un ziar, dejecţiile unui anonim, ce se vrea băgat în seamă, doar fiindcă urinează pe soclul unei statui. Păi, de aia, există, Mişule, profanatorii de morminte. Ca nu cumva să avem în respectul nostru, vreun Pantheon al oamenilor simbol, ai acestui neam chinuit. Pe frontispiciul Pantheonului din Paris scrie : « Marilor oameni, patria recunoscătoare ». La noi, găinari cu gripă porcină, ni-i arată pe Eminescu, un versificator uşure, intens sifilitic, pe Mihai Viteazul, un trădător paranoic, (câh !), pe Ştefan cel Mare (de unde şi Sfânt ?) un obsedat sexual şi după ce a fost fecalizată memoria atâtor români, ajunşi stele în cerul de deasupra noastră, iată că s-au proptit şi în dreptul lui Tomiţă. Cel care, într-o seară de februarie 1977, mi-a scris pe staniolul dintr-un pachet de ţigări : « Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu » L-am întrebat de ce vorbim aşa devreme despre posteritate şi mi-a spus, cu un zâmbet ciudat, că el va pleca repede. Şi a plecat. În 4 martie şi-a asumat eternitatea. Datorită ţie, Mişule, am pus acest bilet într-o ramă, aşezată cu faţa aspre mine, pe un raft al bibliotecii lângă care muncesc. Şi n-am să mai fac referire la el, decât după ce mă voi reîntâlni cu Tomiţă. Tu realizezi ce distribuţie fabuloasă de mari comedieni români avem în ceruri ?
Am scris pentru el (nu întotdeauna singur), toate monoloagele satirice rostite la televiziune. Am semnat şi regia artistică a acestor momente sau showuri. (În alte apariţii la TV, el a făcut doar comedie, fără satiră). Despre omul acesta care îşi îndemna autorii să scrie pentru el cât mai dur, zice un ghionoi, că ar fi fost laş. În anii vieţii lui, n-a fost un alt actor mai curajos, în criticarea regimului şi al rândaşilor care-l întreţineau. Şi să nu uităm, că televiziunea, singura, avea şi câte 17 milioane de privitori, la tele-revelioane, de exemplu. Pentru un monolog în care ridiculiza activiştii de partid, am fost criticaţi (actorul şi autorul), într-o plenară a c.c., de însuşi Ceaşcă cel vestit.

Mai târziu, la vizionarea cu un alt monolog, tov. Th. Marinescu, şeful secţiei de presă din c.c.a interzis apariţia actorului la TV.
E adevărat. Toma a fost (vreme puţină) secretar de partid la Bulandra. Ales şi dorit de colegii lui artişti, în locul vreunui activist de la sector. După vizionarea cu « Revizorul », el şi Ciulei, directorul teatrului, au fost izgoniţi din funcţii cu mânie proletară.
Era aşa de iubit de către oamenii partidului, încât la vizionările cu apariţiile lui la televizor, nu avea curaj nici un şef să vină singur. Dacă nu plăcea sus, să se poată distribui lipsa de vigilenţă în părţi egale. De multe ori, la unele materiale difuzate, nu mai era permisă reluarea !
Toma suferea pentru fiecare cuvânt care i se tăia din texte. M-a sunat odată, să-i spun ce s-a tăiat din monolgul cu “Petrecerea continuă”, nu am vrut să vorbim la telefon, a venit la poarta din Dorobanţi şi în timp ce eu îi povesteam se uita în sus, la blocul turn, spre antena înaltă a emiţătorului. L-am, întrebat dacă mă ascultă, mă asculta şi tocmai de aceea s-a gândit că la noi, Iisus a fost răstignit pe o antenă de televiziune. Cumplit !
Te întrebi, candid, Mişule, cum se pot prelua la gazetă, vorbe aiurea, fără vreun martor sau dovadă ? Păi, de aia există, puştiule, grafomani cu scris peltic, şchiopi de cerebel şi ciungi de encefal, curioşi, asemeni onaniştilor de la gaura cheii (uşa de la baie), care se masturbează când fac fetele pipi. Doamne şi ce mulţi sunt din ăştia, torţionari de coală albă, scârţa scârţa pe hârtie, până îşi scrântesc mâna din menisc. Oricând gata să primească de la orice hoţ de morminte, fără nici o dovadă, voma de spoit stelele. Acest Sifon Trosmin, cică i-a spus lui Toma că vrea să se roiască peste baltă, în America şi Toma l-a dat afară din casă. Absolut firesc ! În vremurile acelea de gulag, la fel de împuţite ca astea de acum şi eu scoteam afară pe uşa casei mele, cu 40 de ciocate în cur, un asemenea provocator. De ce să-mi spună mie că el vrea să se roiască ? Şi după asta, l-a turnat Toma cumva ? Şi l-o fi gonit Tomiţă, într-adevăr ? Cine mai ştie, cine a mai văzut ?…
Au, era să uit, Mişule. Şi eu am păţit ceva urât cândva, care abia acum vreau să răzbată în presă. Fiind vorba de o femeie importantă, am fost discret ani mulţi, dar…gata ! Eram hai-hui prin Paris, mă întâlnesc cu un locotenent de artilerie, Hippolyte Charles, subalternul lui Napoleon Bonaparte, cu care-l înşela Josephina pe împărat. O cocotă brună, nu blondă ca la noi. Mă ia ăsta, meletarul, în strada Chantereine, la palatul împărătesei, Bonaparte fiind cu calul la oaste, urmând să mai întârzie la întoarcere ca să tundă lâna de pe nişte oi. Bem noi absint la ţap, ne facem mangă, ăsta, artileristul adoarme şi eu cu madam de Beauharnais…Stop ! Sunt un mascul supra viril dar mega
discret. Şi crezi tu, că nu se va găsi vreun scribălău paralitic la scufiţă, care

să relateze bomba secolului 18? Şi atunci, se merită să ne gonească somnul nişte excremenţi ca ăştia, despre care ne-am exprimat noi ireverenţios, cu riscul să fim amendaţi de Asociaţia pentru protecţia animalelor ?
Dar, dacă tot m-ai trezit, răsfoiesc hârţoagele mele, poze vechi (apropo, să nu uit să-ţi dau un foto-tablou, la casă nouă, cu Toma şi Anda, pe care şi l-a comandat el la filmările cu « Toate glumele duc la Toma » şi apoi mi l-a dăruit, ca să ţin minte ce show frumos am scris şi regizat), mă uit, ziceam, călătoresc printre amintiri şi văd cine a întreţinut, prin scris, un cult al personalităţii pentru Tomiţă : Geo Bogza, Liviu Ciulei, Aurel Baranga, Marin Preda, Titus Popovici, Mircea Diaconu, Stere Gulea,Valentin Silvestru, Valeriu Moisescu, Radu Cosaşu, Manole Marcus, Gina Patrichi, D.I Suchianu, Kovacs Gyorgy, Fory Eterle, Ion Băieşu, Virgil Ogăşanu, Rodica Tapalagă, Dan Mihăescu şi dacă vrei să continui, te prinde Paştele citindu-mă. Mai contează ce zic niscaiva rebuturi umane, pestilenţiale ?…
Pentru că tot m-ai pus, în viul nopţii, să-ţi aflu scârba şi revolta, lasă-mă să-ţi amintesc că eu am scris şi Toma a scos pe gură monologul, cu şopârle. Se puneau la locul lor (stâlpul infamiei), tocmai aceşti limbrici delatori, cultivaţi de sus în jos, atunci şi acum, la noi.
Ca o curiozitate, trebuie să-ţi zic, că textul a fost respins iniţial, pentru…vulgaritate ????, cu recomandarea secţiei de presă a c.c. ca eu să fiu scos de la televiziune. Şeful meu, Tudor Vornicu a raportat că am fost demis, m-a rugat să nu semnez pe generice, vreo şase luni, până se uită treaba şi, mi-a dat, top secret, echipă şi studio într-o noapte, să filmez materialul. Să-l filmez ! Cu un singur operator, Mircea Gherghinescu, că la înregistrări pe bandă video participau prea multe…urechi ! La vizionarea programului de revelion din anul acela, Bujor Sion, şef mare pe la vârful partidului, ne-a cerut şi ceva mai strong. La iniţiativa lui Vornicu, s-a proiectat « Şopârla », cu pulsul meu la cota de avarie. A plăcut, s-a difuzat şi a făcut succesul pe care-l ştim.
Ziceam în text, că delaţiunea are mare vechime în istoria omenirii: “Din cele mai vechi timpuri, oamenii umblau cu şopârle. Cu singura diferenţă că atunci şopârlele se desenau pe piatră şi acum pe hârtie velină. Autorii (şi atunci şi acum) anonimi!”
Ce i-a mai plăcut lui Toma, că într-un monolog i-am scris: “A fost ziua mea şi prietenii, vecinii, colegii, s-au gândit ce să-mi trimită. « O sticlă de şampanie ! » au propus unii. « Nu, că Toma nu bea şampanie ! » « Un tort au propus alţii ! » « Nu, că Toma nu mănâncă dulciuri. » Şi până la urmă au fost toţi de acord, să-mi trimită o anonimă !
Mai am să-ţi spun ceva.Eu, în toţii anii (mulţi) de prietenie, nu l-am au-

zit niciodată pe Toma, vorbindu-mi de acest vete-urinar, pesemne un lider al calomniatorilor scatofagi.
Îţi amintesc că în toată lumea, marii actorii, vedetele autentice, sunt printre oamenii cei mai bogaţi şi răsfăţaţi. La noi, acum, în ţara tuturor fărădelegilor şi în regimul tâlharilor color, li se pune foarfeca în pensie.
Bun ! Hai, că mai m-am calmat… Cât şi despre părerea ta nervoasă despre mersul treburilor între Carpaţii cu filtru, îţi amintesc că avem un stat de drept. De drept comun, cu o cârmuire mafiotă de înaltă lăcomie şi joasă speţă. Uită-te cine ne conduce, ce spurcăciuni sunt în fruntea bucatelor. O să te iau cu mine la Baba Azuga, din Comarnic, să ne descânte de urât. Eu de asta te mustru, că nu ţi-a murit mirarea. Află că eu mi-am divinizat mama, care regreta că nu m-a născut mut şi eu am regretat că m-a născut aici. O fi fost blestemul ei, sau al meu? Ştiu oameni, persoane importante, care nu mai vor să-şi lase aici nici rămăşiţele pământeşti, într-un pământ pârjolit, jefuit şi otrăvit de atâţia procleţi de partid şi de stat pe gâtul nostru.(Şi eu i-am spus Simonei să mă facă la grătar şi să mă împrăştie pe Mediterana).
Cel mai tare, mă enervează în cazul tău, că toate aceste rânduri ţi le puteam trimite fie cu poşta, fie pe mail, la o adresă din Los Angeles, lângă Hollywood. Să-ţi fie ruşine şi mă duc să mă culc !
ACESTA A FOST UN MINI-PAMFLET !

Viata in mov sau Omul policolor

Dan Mihaescu — Sun, 21 Feb 2010 11:06:51 +0000

Un filozof, mort de mult, spunea că viaţa este o artă în care toţi, suntem începători. Un unchi al meu, mort de beat, spunea că viaţa e ca o frapieră, te uiţi cum se topeşte ghiaţa. Eu zic că viaţa e ca o paletă de culori. Când te naşti, părinţii aleg, pentru băieţei, culoarea albastră, pentru fetiţe, roz! Mai târziu, la vârsta învăţăturii, trec şi fetiţele la culoara albastră a uniformei şcolare, opţional. Băieţii care fac armata, au o viaţă kaki, fetele se mărită cu rochie albă şi păr vopsit sorcovă. La pensie ne îmbrăcăm în cenuşiu, şi plecăm de pe lume în negru unanim.
Cei mai în vârstă au trecut şi ei prin epoci colorate, o dată cu ţara. Verzui brun, cu nemţii în ţară, verde cu legionarii, apoi, roşu confuz, cu ciolovecii în ceafă. A fost şi auriu murdar, în epoca de aur a lui Ceaşcă şi slavă domnului Ilici şi a lui ceată, care a venit cu epoca multi partidă şi multi- coloră. Avem galben liberal, roşu social democrat, portocaliu democrat liberal, care este şi uniforma puşcăriaşilor americani. Mai sunt tente de culoare şi la alte formaţiuni politice, de exemplu, culoarea vântului turbat, la PRM, alb murdar la grupul indepedenţilor sau, la UDMR, amalgam cromatic, de culoare patriotică, doar roşu. Albastru şi galben, nu.Alb-verde! Ei şi mai nou, peste toate acestea a ieşit la spălat, culoarea mov.Până şi pe stema ţării, de la preşedinţie, movul învinge. Cu pedeliştii în frunte, iată avem necazuri multe. Pedelişti, foşti fesenişti, foşti pedişti, hotărâţi liber schimbişti, care trec de la stânga la dreapta, mai repede ca ştergătoarele de parbriz. Cu Lenuţe, rozalii, toalete fistichii, poşete de multe mii, Ebe sexi cafenii, cu tătici zglobii, generali de dude, bravi urmaşi de Iude şi pitic cameleon, preş de uşă de patron. Sau pesedei mişei şi mulţi liberali venali. În iarna asta cu gust de plumb, mi-e dor de Bacovia şi de o parafrază la o poezie a lui.
Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin gropi şi pe margini de linii ferate –
Săraci, tot mai singuri pe ape-ngheţate
Când fâlfâie în ţară, urât, violetul…
Ajută-ne Tu Doamne, să ne decolorăm…

Cupletele lui Tănase

Dan Mihaescu — Fri, 05 Feb 2010 14:05:40 +0000

Dan Mihăescu, umoristul de serviciu, vă propune astăzi un cocteil din cupletele marelui Tănase. Am constatat, plăcut surprins, că ele au şi astăzi un succes de viaţă lungă şi atunci, de ce să nu vă fac o bucurie?

1. Prin anii ’30 şi ceva,
Tănase, în faţă ne spunea
Că ţara asta-i de belea!
În România noastră, acuş
Când toate cele deraiază
Tănase, de la “Cărăbuş”
Acolo-n cer se minunează…
Păi, când era bunica fată,
Era mai bine, ca în rai
Cu un pol o făceai lată,
Doamne ce mai cumpărai,
Când era bunica fată
Chiar şi cinste exista
Inima era curată
Nu toată lumea ne minţea.

2. Astăzi, caţi ca Diogene
Să găseşti un om cinstit,
Om găseşti, dar astăzi, cinstea
Este…dar s-a isprăvit!
Fetele de altădată,
Învăţau la pension
N-aveau rochiţa scurtată
Nici tunsoare “a la garcon”
Când te duci s-o ceri la tata,
Într-o seară la peţit,
Tată mai găseşti dar fată,
Este…dar s-a isprăvit!

3.Ce recolte aveam odată,
În grânarul din Carpaţi
Şi ţărani, dintr-o bucată,
Oameni harnici şi curaţi.
Azi, pământ e cu toptanul,
Numai bun de plugărit,
Dar de unde iei ţăranul?
Este…dar s-a isprăvit!
Mi-a zis Leana mea:”Pe vremuri,
Mii de sărutări mi-ai dat,
Vreau să te mai simt cum tremuri,
Sunt femeie, eşti bărbat”.
Ca s-o mai iubesc o dată
În zadar m-am chinuit
Şi-a înţeles săraca fată:
Este…dar s-a isprăvit!

4.Păi, traiul trist, cel mai amar,
Îl ai dacă eşti pensionar.
Nu vreau să vă par sinistru,
Să spun leafa de ministru !
Urarea mea e creştinească:
În belşug el să trăiască!
Numai dacă s-ar putea,
Exact cu pensia mea!

5. Până când foamete-n ţară?
Păi, până când, bă, până când?
Simt, muştarul c-o să-mi sară,
De revoltă şi durere.
Toţi pungaşii fac avere,
Păi, până când, bă, până când?
Eu muncesc ca vai de mine,
Mănânc pâine cu măsline,
Şi n-am izmene pe mine.
Păi, până când, bă, până când?
Toţi se-njură prin jurnale,
Jafuri, şperţuri, panamale,
Şi bairamuri colosale.
Păi,până când, bă, până când?

6. Biet românul, ca un câine,
Fuge, fuge după-o pâine.
Vai de mama lui de trai,
Ai, n-ai, dai!
Noi, pârliţii ducem grosu’
Tot pe noi cade ponosu’,
Peste tot împingi…mălai,
Ai, n-ai, dai!
Ai o treabă oarecare,
La un minister,cutare
Dar la uşă-i un portar
Totdeauna refractar.
Ia-l atunci, cu protocol,
Fă o sută mototol,
Poate crezi că n-o s-o ia?
Dă-i-o şi nu te jena!
Mai sus e cu etichetă
Acolo trebuie servietă
Nu e şperţ şi nu e mită,
De spui aşa eşti o vită.
Găseşte-un cuvânt mai nou,
E comision, cadou,
Dar dă-i omului ceva,
Nu te jena!

7. Nu-s parale pentru şcoale
Nici şosele, nici spitale,
Pentru asfaltări stradale,
Pentru alte angarale,
Dar pentru femei fatale,
Voiaje senzaţionale,
Maşini senatoriale,
Chefuri ministeriale,
Plicuri confidenţiale,
Tot felul de protocoale,
Hai, staţi, blânzi, că sunt parale!…

8. Pădurile le-am vândut?
Le-am vândut!
Fabricile le-am vândut?
Le-am vândut!
Telefonul l-am vândut?
L-am vândut!
Şi ţiţeiul l-am vândut,
Tot ce avem şi ce-am avut
Şi cu asta ce-am făcut?
Dacă furi, eşti condamnat,
Vorba vine!
Nu mai poţi fi deputat,
Vorba vine!
Că dacă furi, ni s-a spus,
Chiar dacă-ai ajuns sus-pus
Legea e pentru oricine.
Vorba vine!

9. Vrei ca să te pricopseşti,
De ici, colo, să ciupeşti,
Ba o sută, ba o mie
Tot nu scapi de sărăcie.
Dacă vrei să ai bănet,
Fură, neică, din buget.
Asta-i lovitură,bă,
Ori că că, ori că că!
4
10. De când e lumea şi pământul,
Aleşii îşi călcau jurământul
Şi îşi minţeau alegătorii,
Toţi ce veneau la cârma ţării.
Pe urmă, îşi schimbau cuvântul,
De când e lumea şi pământul…

11.Nu merită să vă miraţi,
Cupletele astea bătăioase.
Aici, în ţara din Carpaţi,
Le-a spus cândva Tănase!
Să vă amuze a încercat
Şi multe glume a lansat,
Foarte hazoase.
Şi uite aşa, mereu zâmbind
Ne trece viaţa, tot glumind
Cu zile negre, întristate,
Cu hoţi ce petrec în palate,
Voi le răbdaţi senini, pe toate
Fiindcă te-ai învăţat, române
Cu somnul cel de moarte!

Bătrana – monolog de Dan Mihăescu, umoristul de serviciu!

Dan Mihaescu — Thu, 14 Jan 2010 17:53:54 +0000

(interpreta cu înfăţişare modestă, de pensionară obişnuită)
-Noroc că mi-am luat umbrela, că poate plouă şi eu, cu reumatismele mele…Înainte, mai beam câte o cafeluţă, să mă încălzesc, dar nu mai am voie. Nu mă lasă cel mare…Sorin! E doctor.Are clinică privată.Mare, mamă,cu şase etaje.Clădirea lui. Patru băieţi am. Toţi patru titraţi, Medicină, Ştiinţe politice, că mijlociul e senator. Îl ştiţi, domnul lider Viorel. E mereu la televizor. Alt băiat, Fănică e aviator. Are compania lui de elicoptere. Nici ăla mic, n-o duce rău. E procuror. Eu îi zic procurator, că şi-a procurat de toate.Cel mai tare-i place să se dea cu iahtul lui. Ce vreţi? os de marinar, că străbunicul lui a fost plutaş pe Bistriţa. Patru băieţi, patru îngeri, mamă!
Eeee, n-a mai apucat săracul Pompilică, bărbatul meu, să-i vadă oameni făcuţi. Acu’ vin de la cel mic. Magistratul. Avea invitaţi la masă. Ce lume era acolo, vă minunaţi. Numai barosani. Premierul Piticot, Buzăriţa lui Prezidentu’, Blonda lu’ Cocoş, Miss Roberţica, Monica Riţa, Nicolaiciuc
de la chefere, cu o pălărie mare, sub acoperire, Omar Haissan, cu barbă, ochelari negri şi păr roşu, moguli peste moguli şi oligarhi a întâia. Erau şi şefele alea simpatice şi gureşe, de la justiţie, care-i apără pe toţi ai lor, ca cloşca cu puii de aur.…N-am intrat. Eu, femeie bătrână şi îmbrăcată aşa… retro? Se enervează, că nu sunt pusă la patru ace. De ce să se enerveze, n-are destule pe capul lui dinamovibil? Credeţi că m-a lăsat să plec aşa? Mi-a dat un pacheţel. O felie de pâine prăjită, cu unt. Nici n-am mâncat-o, parcă pot să muşc? Ăla mare, doctorul mi-a promis că mă trimite, în urgenţă, la cel mai tare dentist privat. Cu care e prieten, la toartă. De doi ani vrea să vorbească cu el şi n-a avut timp, săracul, că trag pacienţii şi de ăsta al meu, ca politrucii de buget…Mâine sunt la Fănică, aviatorul. Ce bine a nimerit-o! Are o nevastă frumoasă, s-o pui în ramă, ca pe Mona Lisa. Şi ce grijă are de el. Îmi vine să râd, că marţea trecută nici nu m-a lăsat să intru-n casă. “Doarme Ştef” aşa mi-a spus. E zâna lui bună. Ştia că nu l-am văzut de trei luni şi tot nu m-a lăsat. “Doarme Ştef!” Puiul, mamei…Cât o fi ceasul? Două? Mă mai învârt niţel pe aici, până la şase. Şi pe la opt, iau troleibuzul. Vreau să trec pe la Viorel. Nu l-am mai văzut de la ziua lui. Anul trecut. În duminica aia când a plouat cu băşici. Îmi era şi milă de ăla care mi-a adus pensia. Dar a picat la ţanc. Aşa cum ploua, m-am dus şi i-am luat o agendă de birou. Legată în piele roşie, cu repertoire. Destul de scumpişoară. Mamă, ce vreţi…Am pus-o sub haină, să nu se ude şi m-am dus la el. Mi-a deschis Sulfina, cealaltă noră. Cum m-a văzut, mi-a spus să aştept în vestibul, că-l cheamă imediat pe Viorel. Ce vestibul au, de vreo cinşpe’ ori mai mare ca
garsoniera mea. Şi peste tot, statuete, cristaluri, porţelanuri, haine scumpe,
2
flori, peste flori. Nici nu aveai unde să te aşezi. Am stat în picioare. A venit băiatul meu şi i-am dat cadoul. I-a plăcut extraordinar. Mi-a spus:”Stai, un pic, mamă!” S-a dus în casă şi s-a întors cu un pahar de vin…Hm.Ce vin! Şi acum îl mai simt. Se uita la mine cu ochii lui blânzi şi mi-a spus:”Du-te, mamă, că plouă şi să nu răceşti!”…Parcă n-avea dreptate? Eram leoarcă!
De copil nici nu v-am spus. Am o nepoţică…Fetiţa lui Fănică…(se caută în buzunar) Jennifer. O păpuşă! Staţi s-o vedeţi (arată o fotografie) Am furat-o din casă, ei nici nu ştiu…Cât credeţi că are? Cinci ani? Aş! Trei anişori şi patru luni. Mor după ea. O văd în fiecare zi. În parc, când o plimbă bona. Are bonă, profesoară de engleză, profesoară de pian. O plimbă câte una, pe rând şi ele nici nu ştiu că eu stau pitită după câte un pom şi mă uit la aia mică. Şi mă uit…Şi mă uit…Nu mai m-aş dezlipi de acolo. Odată, m-a văzut…Ştiţi cum mi-a zis…(o imită amuzată) “Uite Cotrofelniţa!” Auzi, Cotrofelniţa, mânca-o-ar mama mare, s-o mănânce…O fi şase?…Ştiu eu?…Să mă mai duc la Sorin? Poate doarme…Sau poate are musafiri…Mai bine mă duc acasă…Bună seara!

Cel mai tare om din…glume!

Dan Mihaescu — Tue, 05 Jan 2010 23:36:00 +0000

Cel mai tare om din…glume!
În aceste zile de sărbători confuze, am stat mai mult pe acasă şi călătorind cu gândul, prin anii din urmă am dat de acest monolog tipărit într-o carte a mea şi pe care l-am filmat cu Toma Caragiu în anul 1975. La vizionare, tovarăşul Diţi Marinescu, şeful secţiei de presă a C.C.al P.C.R. a interzis apariţia marelui actor la TVR şi mie (ca şi colegului Grigore Pop), ne-a interzis să mai scriem pentru TVR, Radio sau ziare şi reviste. S-a dispus ştergerea benzii cu acest material şi să nu fie plătiţi nici actorul, nici autorii.
Important este că la noi,la români s-a păstrat această frumoasă tradiţie, să-i
hinghereşti pe satirici, cu mânie proletară. Dar să mă întorc la monologul, pe care l-am ascuns pe o bandă, în pofida preţioasei indicaţii şi a fost difuzat abia după vodevilul din decembrie ’89. Tomiţă purta un costum adecvat trapezului pe care l-am urcat eu, ca viziune regizorală, de unde rostea monologul acesta :
-Dragi prieteni ai circului ! Astă seară, premieră mondială. Eu sunt asul trapeziştilor, faima zburătorilor…Voi executa un număr senzaţional, cel mai triplu salt mortal…Dar nu acum, imediat, că prinzătorul meu e în pauza de masă. Până vine, să vă ţin un pic de vorbă…
Să vă povestesc câte ceva din culisele arenei…O să vă întrebaţi, desigur, cum am devenit eu zburător. Foarte simplu : angajat prin concurs. Ştiţi cum se fac unele concursuri de astea ! Afară-i candidatul şi înăuntru-i angajatul ! Adevărul e că am avut şi eu un prieten în comisie, unul care lucrează în circ pe post de Hopa-Mitică…Frumoasă meserie : nu se sparge, nu se strică şi-n picioare se ridică !
Pe mine însă, amicul m-a ajutat. Cu întrebări ajutătoare, dacă am facultatea de înghiţit flăcări, dacă am făcut vreodată jonglerii ?! Cu ce ? Cu cât ? Dacă am suferit vreo depunere în cuşcă, dacă vorbesc vreo limbă străină şi cu cine ? Când şi de ce s-a deghizat tata în femeie cu barbă, cine mă mai cunoaşte din perioada când dormeam pe cuie…
Prietenul ăsta al meu mi-a cerut şi o probă la alegere. La alegerea lui. Să înghit o sabie. O să ziceţi că nu e mare lucru, s-au mai văzut înghiţitori de săbii. Da, sigur că s-au mai văzut. Numai că a trebuit să înghit o sabie de doi metri şi eu nu am decât un metru optzeci. Important e că am câştigat concursul şi am fost repartizat la menajerie, după ce am adus adeverinţă că nu am pierdut niciodată vreun leu.
La menajerie am văzut tot felul de năravuri. De pildă, am văzut un leu bătrân, care vorba unui mare umorist, şi-a mâncat dresorul şi de atunci a rămas muritor de foame.Cei mai simpatici mi s-au părut iepurii. Ştiţi că la origine ei au fost nişte fiinţe pline de curaj, dar şi l-au pierdut în clipa când s-au inventat vânătorii. Ce nu înţeleg eu la iepuri, e că îşi doresc tot timpul să
aibă un morcov. Eu, nu !
Apropo de iepuri, mi-am adus aminte de o fabulă : cică într-o zi leul, a ţinut o şedinţă şi l-a numit pe iepuraş cel mai puternic animal după el. Iepuraşul şi-a luat rolul în serios şi a început ba să-l tragă pe lup de coadă, ba să-l muşte pe urs de ureche. Bineînţeles că n-a păţit nimic.Şi lupul şi ursul ştiau că iepuraşul este cel mai puternic animal după leu. Până într-o zi, când s-a dus la tigru şi l-a tras de mustăţi. Tigrul s-a întors, i-a ars o labă şi l-a omorât pe loc.
Morala: Tigrul nu luase la cunoştinţă că iepurele este cel mai puternic animal, după leu.
Mă rog, poveştile astea cu animale sunt mai mult pentru copii.
La menajerie nu am făcut prea mulţi purici pentru că într-o zi l-am criticat pe dresorul şef care a aprobat mutarea puricilor dresaţi, dintr-o cutie de chibrituri, într-un pavilion cu trei etaje.Când l-a scărpinat controlul financiar se bătea cu pumnii în piept că el e rudă cu aprodul Purice. Şi acum se bate cu pumnii în cap.
Dresorul şef nu mi-a purtat pică, ba chiar, într-o şedinţă, m-a propus maestru coregraf la trupa de elefanţi.
Am reuşit să-i învăţ un vals, dar unul dintre ei, Jumbo era foarte leneş. I-am explicat că publicul plăteşte ca să-l vadă dansând. Mi-a răspuns obraznic: cică publicul plăteşte şi pentru alţi elefanţi care nu fac nimic. Din ăia care nu pun fildeşul la muncă.
După ce i-am îmblânzit pe elefanţi, am fost promovat îmblânzitor de şerpi. De fapt, de şarpe. Că unul singur am mai găsit. L-am întrebat unde sunt colegii lui de breaslă şi mi-a spus:
-Ssss !
-Ce sss ? Parcă eu nu ştiu că unul s-a transformat în poşetă la…
-Sssss !
-Altul, portvizit la…
-Ssss !
-Nici un sss ! Parcă eu nu ştiu că pentru ăştia de aici s-a făcut proces verbal de scăzământ : art. 2 – coeficient mare de uzură – şi contabilul şef a fost plecat trei luni să aducă alţii din import.
-Sss ! Ssss ! Ssssss !
-Ce sss ? Dacă şi eu sss ! Şi tu sss !, te văd mapă la…ssss !
În prima şedinţă l-am criticat pe contabilul şef şi nu mi-a purtat pică. Ba din contră, m-a propus pe un post foarte sus, pe trapez.
Ei şi aşa am devenit zburător, acum ştiţi tot…Dar a trecut pauza de masă şi ar trebui să execut saltul mortal, numai că, în timp ce vorbeam cu dumneavoastră, prietenul meu a desfiinţat din schemă, postul de…prinzător !
Nota autorului : cineva, cândva, mi-a dat de înţeles, aici pe blog, că mai îmi vitriolez materialele, faţă de variantele vechi, că după război, mulţi viteji se arată etc. Precizez că acest monolog poate fi găsit, literă cu literă, în cartea « Călătorului îi şade bine cu…gluma ! » tipărită în 1976.
Matrialul filmat cu Toma şi difuzat la TVR, abia după 1990, e şi mai dur. Şi poate vă imaginaţi că nu am avut necazuri în epocă ?

CALCULELELE

Dan Mihaescu — Sat, 19 Dec 2009 14:07:08 +0000

Calculelele
Fraţi români, vine Crăciunul, pentru mine cu o amintire legată de marele Mălăele. După ce am fost dat afară de la TVR, în 1988, din motive de gură mare, în 1991 am fost rechemat şi uns Redactor Şef la Divertisment şi Muzică Uşoară. Nu mi-a plăcut şefia şi am demisionat din funcţie în primăvara lui 1992. Locul meu era în platou, cu actori, cu filmări, şef de atelier la producţia artistică de emisiuni vesele. Astfel, am avut şansa să realizez prima emisiune de Crăciun a TVR (până atunci, nici vorbă de amintit sărbătorile religioase) şi în primăvară, prima emisiune distractivă de Paşte. Autor şi realizator!
La cea de Crăciun am amorsat mai multe bombe, printre care „Milogul”, cu Dem Rădulescu şi „Calculelele” cu Horaţiu Mălăele, actor de Premiul Oscar. Cu speranţa că o să zâmbiţi, îl postez acum, aici.
Mălăele: (mahmur, legat la cap şi îngânând:” Şi-n noaptea de Moş Ajun, măi, mi s-a rupt căruţa-n drum, draga mea…”
-Când a descoperit nevastă-mea câte sticle de vin am cumpărat pentru sărbători, mi-a zis să le arunc până la ultima în chiuvetă, că sunt otravă curată. A trebuit s-o ascult pentru că nevasta este, vorba nu ştiu cui, acea persoană cu care împarţi toate necazurile, toate nenorocirile, toate catastrofele, pe care nu le-ai fi avut, dacă n-ai fi fost însurat.
Aşa că…am scos dopul primei sticle şi am vărsat tot vinul în chiuvetă. În afară de un pahar, pe care l-am băut. Am scos dopul de la a doua sticlă şi am făcut acelaşi lucru, dând pe gât doar paharul de probă…Abia după aceea am scos dopul celei de a treia sticlă şi la chiuvetă cu ea, esplusiv…exclusiv, un pahar test. Tot ata…tot aşa, cu a patra sticlă. Am scos podul…am scos dopul din a patra chiuvetă , am turnat sticla în pahar şi ca să fiu sincer, l-am băiat. L-am băut! Am scos imediat sticla din următorul dop şi am băut din el o chiuvetă, iar restul l-am aruncat în pahar. Pentru că am scos chiuveta din paharul următor, am vărsat dopul în sticlă şi l-am băut…Am scos dopul din gâtul meu şi am vărsat chiuveta-n sticlă. Abia după aceea am scos dopul din chiuvetă, cu paharul şi mi-am turnat un pic de vin, pe care l-am băut din curiozitate. Să văd dacă e adevărat că nu există vin prost decât la primul pahar. E adevărat!..Când s-a terminat vinul, am început să socotesc, cu o mână, sticlele, paharele, chiuvetele, în timp ce cu mâna cealaltă, ţineam bucătăria care se desmembra. Am socotit cu totul nouă obiecte solide şi şase lichide. Pentru siguranţă am recalculit, am recalculat şi ieşeau şapte zeci şi patru! Şapte zeci şi patru, ce?
N-am apucat să verific deoarece bucătăria a început să se-nvârtească. M-am suit pe aragaz şi m-am dat un pic, în căluşei cu frigiderul. Mai târliu…mai târziu…am reuşit să mai socotesc o dată, totul de la capăt. Şi bucătăria şi sticlele şi dopurile şi chiuvetele, în afară de un dulap pe care l-am băut…Ca să nu am discuţii cu nesaftă-mea…cu nevastă-mea…m-am culcat liniştit. În lift! Am dormit niţel şi m-am trezit. Pe aleea din faţa blocului, cu o cratiţă-n cap pusă de copoii…de copiii care m-au făcut om de zăpadă. Dar nu mă las! Chiar acum mă duc să refac toate calculotele…toate calculoasele…Încet, câte un pic. Câte-un pic, pic,pic, pân’ n-o rămânea nimic…Doar calculelele…Pe care, le-am băut…

Mangafale şi panamale

Dan Mihaescu — Wed, 09 Dec 2009 16:38:32 +0000

Veniţi de auziţi ce mangafale şi ce panamale!

Azi dimineaţă m-am trezit cu un junghi intercostal, o fandacsie intracraniană şi cu nenea Iancu Caragiale în gând. Am calculat cât mă costă frigul din casă pe oră, başca metrul de apă rece, la preţ de clocotită, mi s-a pus pata pe nenea Iancu. Ce atâta cultul personalităţii, neicuşorule? Pentru un autor cu candori de şcoler, fără vreun simţ de premoniţie, că unde o să ajungă ţărişoara asta pe care, mai bine, o lua cu el la Berlin. Eroii lui vin, parcă, din poveştile fraţilor Grimm şi nu a fraţilor Băselu. De aici ideea să-l combat şi mie îmi vine o idee mai rar ca autobuzul 301 în staţie. Dar şi când mă păleşte…De fapt, ce vreau eu să fac e la mintea cocoşului. Să pun faţă-n faţă copiii naivi ai acestui comedian depăşit, cu urmaşii, urmaşilor lor de azi. Şi ca atare, îi poftesc în pagină pe poliţaiul Ghiţă Pristanda, la un folk-show cu Stelian Şpăgaru, colonel de poliţie contemporană, la nivel judeţean.
-Ia zi, nene Pristanda, tot aşa se leşinau poliţiştii de foame şi pe vremea voastră?
- O duceam greu, greu de tot, coane Stelică, ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget…
-Las’ că, vorba lui dom’ prefect Tipătescu: dacă nu curge, pică…
-Nouă suflete, coane Stelică şi renumeraţie…
-Eraţi şi puturoşi,bă.Că voi număraţi steagurile şi noi numărăm verzitura. Teancuri,teancuri. Ai nouă copii, le iei nouă “Merţane” şi le faci nouă viloaie. Una lângă Primărie, două în faţă la şcoala de fete, două în spate, la spital, două la piaţa de Gaulle şi două la catrindală!
-Se află, coane Stelică! Apare pozele la jurnale.
-Şi? Te doare în…sub centiron.Arată-mi un sticlete căruia i s-a luat monumentul imobiliar şi mă duc să stau cu el la cort. Păi, miniştri noştri e frate cu oarba de pe frontispiciul trebonalului. Aia cu balanţa. Care doar nu vede. Ăsta nici n-aude. Şi Preşu e superstiţios. Zice că a pornit campania anticorupţie cu stângul.
-Şi îşi face cruce…
-Nu! Îi pune cruce!…Prefectul e liber schimbist, de-al lor şi de-al nostru.
-Moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneacă, cu banii lui Trahanache…
-Cu banii naţiunii,Ghiţă. Naţiune care jumate e ascunsă sub prag, ăla de sărăcie şi ailaltă jumătate e la spălat closete prin toată Ioropa. Noi rămânem aici, pe metereze. Asta-i vatra noastră. Dom’ Prefect, om gospodar, chiar şi-a cumpărat un loc de vatră. Vatra Dornei! Eu ţintesc doar la o piatră de temelie. Piatra Neamţ!
-Se vând şi oraşe?
-S-a vândut ea o ţară întreagă…Să-ţi zic cum am ajuns eu apropitar. M-a prins rivoluţia în faţă la fostul CC-eu. Când a început să se tragă, unii au fugit în
Piaţa Romană şi eu am fugit în Germania. Când m-am returnat am făcut o companie de taximetre, cu maşini găsite pe stradă.
-Ce stradă?
-Unter der Linden! Da’ n-am apucat să mă bucur prea mult, că m-a luat la poliţie. Poliţia de de frontieră. Comandant! Unde cântam, pe la patru dimineaţă, când dau arabii bani gheaţă: “Mamă,mamă,dor de mamă, de ce m-ai lăsat la vamă? Trec TIR-urile cu colete, pe care scrie “Spaghete” şi înăuntru e rachete, ţigarete şi pachete cu caşete, care-n vis să te desfete…”
-Grea misie, misia de poliţai…
-Mie îmi spui? De ce crezi că am cântat eu :”Mamă,mamă, dor de mamă?” Că dacă nu era mama, stăteam şi acuşica pe drumuri. Cu o nevastă şi cinci adjuncte… Mai m-au ajutat şi şefii, că şi eu am cotizat, de jos, până sus în dealul Cotrocenilor.
-Şi nevastă-mea îmi spunea: “Ghiţă,Ghiţă, pupă-i în bot şi papă tot…” Deşi, mata, onorabile, ai mai avut noroc şi cu mama.
-Mi-a dat un milion jumate de euraşi, strânşi la ciorap. Dintr-o leafă de necalificată, pe şantier. Că eu n-am avut noroc să-mi fac o bancă, un fond mutual, ceva. Acolo s-a furat cu vagonul. De nu mai înjură păgubiţii de Paşte şi de Scripturi. Înjură de FNI-ul mamei lor.
-Gem aresturile, hai?
-Nu-i normal? Păi, nu ştii cât s-au înmulţit hoţii de covrigi.
-Popor de proşti, cum ar zice analistul. Deşi…aşa a crezut şi plumbuitul!
-Ei,aş! Stima noastră şi mândria, guvernanţii şi Mafia! Mămăliga mucegăieşte dar nu pocneşte.
-Dacă v-ar afla nenea Trahanache, v-ar zice de la obraz: “A! ce coruptă soţietate!…Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul…Unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!…”
-Să-i spui lui nen-tu Trahanache că cât ai noştri e în floare, nici în spate nu ne doare!
-Ai puţintică răbdare…

MILOGUL

Dan Mihaescu — Fri, 27 Nov 2009 09:48:28 +0000

Mari succese ale micului ecran:Milogul
(Bibanul aşezat pe jos, pe trotuar, cu haine mizere, cu două pălării în faţă. Pe una scrie LEI, pe cealaltă VALUTĂ. În spate, o cârje rezemată de perete. Deasupra o firmuliţă de carton: “Milogul S.R.L.Cerşetor independent”. Se adresează unor trecători nevăzuţi):
-Fie-vă milă şi pomană…Ajutaţi un osândit la foame…sus! Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută! Na, că m-a ocolit nesimţitul ăsta ca pe o stropitoare. Bă, bolşevicule…Îl cunosc, furnizor de indicăţii preţioase. Acum şi-a schimbat doar firma…Ce noroc am avut cu locul ăsta ultracentral. Mi l-a cedat un orb. Cu filodormă. Din banii strânşi aici, orbul şi-a cumpărat un video şi toată ziua se uită la filme…De, cine a apucat, a apucat. După revoluţie era lumea mai miloasă. S-a stricat treaba. Aşa de tare, că unii trecători mă invidiază pe mine. În afară de ăia care bogaţi au fost, bogaţi sunt încă…
Bonjour,bonjour…A tout segnieur, tout bonneur…Oh, sava bien…Merci, au revoire…Ăsta care a trecut şi am vorbit cu el en francaise, este un fost coleg de catedră. Acum s-a învârtit. Este ghid. Pe aleea centrală de la Sfânta Vineri. Plin de money, de colăcei, de colivă. Uite şi un alt coleg al meu, tot de la Filologie, de limbă germană. A dat lovitura. Cerşeşte în hol, la biserica Lutherană, unde intră nemţi…Hopa, vine o junioară, cu o fustiţă cât un timbru…Sărut mâna, bogdaproste…Mi-a dat Deutsche Mark! Fată bună, dacă n-avea fusta aşa de scurtă aş fi zis că e călugăriţă. La o mânăstire de taici! Să fie primit, măicuţă, că şi eu am avut cheltuieli. Investiţii. Mi-am cumpărat cârja cu banii strânşi pentru un şifonier cu patru uşi. Echipamentul l-am reciclat, din materiale refolosibile. Nenorocirea e că în curând o să umble prea multă lume în zdrenţe şi or să se creeze confuzii. În economia de piaţă, concurenţa-i mare…Chiar şi pe mine, după ce m-am implementat aici, a vrut să mă evacueze un confrate brunet. Din ăia cu textul clasic:”Aoleu, ajutaţi-mă şi pe mine, că mi-au murit cinci copii. Doi de mici şi trei de chiftele…N-a ţinut, i-am cântat:”Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă…” Doamne, ce s-a înrăit lumea. A atentat la spaţiul ăsta, până şi un fost student al meu, absolvent de facultate, angajat acum la ecarisaj. Lucrător cu lasoul. A ţipat aici, în stradă, că tot noi, ăştia vechi, ieşim în faţă!…Vai, de mine. Poftim cine mă miluieşte cu o hârtie de 10 verzi.Dumnezeu să binecuvânteze Ameri-ca şi pe dumneavoastră, dom’ Mielu…Să trăiţi şi sărbători fericite…Om mare, dom’ Mielu.Şeful de la“Alba-neagra”pe Capitală…Ia să facem noi monetarul, să vedem ce s-a strâns în conturile din pălării…Da, ajunge pentru un kil de salam. Din ăla mov. Adică, depinde. Dimineaţă era 480 kilu, pe la 10, 532, la doişpe’, 694! Protecţie socială, ioc! E valabilă doar protecţia, protecţie. Se ajută numai între ei, ajutorul roşu!
Ei, s-a făcut târziu şi…rien ne va plus…Ba,nu…Vine un grup…Fie-vă milă şi…Aiurea! Ăştia sunt artiştii de la teatrul din colţ. Până o să apară iar moda
cu versurile, cu recitările, fac şi ei foamea…Să mai crezi în proverbe. Cică:
“Ai carte, ai parte”. Vax albina. Prost să fii, dolari să ai…
Gata, ora închiderii. E zi de miting şi poate-mi ia vreun demonstrant cârja, să-i sorcovească pe scutieri. Sau invers…Hopa,sus! Mai e puţin şi vine Anul Nou. Mă îmbrac cu un costum a întâia.De coşar!Şi arunc cu grâu… Trebuie să fiu nebun. Arunc cu arpacaş. La banii mei şi ăsta-i scump. În sfârşit, văd eu cu ce arunc şi în cine arunc…Deocamdată, plec acasă. Deşi, o să regret căldura de aici, din stradă. Merry Christmas, naţiune!Să ne vedem cu bine în ’92! Care ne-om mai vedea…
*Cineva, se pare că Rodica Tapalagă spunea că Dem Rădulescu este un Minister al Comediei! Inegalabilul actor a interpretat (fireşte) magistral, acest monolog, care a fost prezentat şi studenţilor de la Institutul de Teatru, ca o lecţie de comedie. Probabil, profesorul ne priveşte acum dintr-o stea!
Maestrul a declarat în presă şi la televiziune, că “Milogul” a fost unul dintre cele mai bune materiale pe care le-a jucat vreodată, în emisiuni de divertisment, că Dan Mihăescu este un mare talent, că i-a scris cele mai multe materiale, cu care a făcut un succes mai mare decât cu „Scrisoarea pierdută” la Naţional, sau Svejkul pe care l-a iubit atât. La o emisiune în direct a Antenei 1, în ziua de Paşti (30 aprilie 2000) maestrul a cerut telespectatorilor şi publicului de la locul de filmare: „Să-i mulţumim acestui domn că există!” şi să mă aplaude.

Toma si sarpele

Dan Mihaescu — Sun, 22 Nov 2009 20:36:30 +0000

Toma şi şarpele
Bună ziua fete, bună ziua băieţi! Vă asigur că şi eu sunt în stare să dialoghez cu voi, să vă povestesc ce mai fac uneori serile, alteori peste zi, dar gândindu-mă la diferenţa devastatoare de vârstă, dintre noi, am realizat că singura mea şansă este să fiu umoristul de serviciu şi să vă amuz, după puterile mele, cu glume mai vechi sau mai noi, încredinţate prietenilor mei actorii, în emisiuni (oarecum) vesele de la televizor. Astăzi, vă arăt un monolog de colecţie. În ultima sa apariţie la TVR, Tomiţă Caragiu a, interpretat trei materiale. Cel mai important, a fost acesta: „Şarpele Costică”.
Ultimul monolog la TVR, difuzat în programul de revelion 1977. Ulterior banda a fost luată din videotecă şi ştearsă, din motive şi de către persoane necunoscute. Toma apărea cu un turban de fachir şi un coşuleţ. Începea să cânte la flaut şi din coşuleţ ieşea un şarpe (trucaj) care se ondula într-un dans)
Toma: Îmi daţi voie să vi-l prezint pe partenerul meu, şarpele Costică!
Şarpele: Ssssst!
Toma: Ce “ssst…că încă n-am spus nimic. Trebuie să povestesc mai întâi, cum am devenit îmblânzitor de şerpi. În anul care de abia a trecut am împlinit 50 de ani de viaţă, 30 de ani de teatru şi actorii din teatrul nostru s-au gândit să-mi facă un dar. Cineva a propus să mi se trimită o sticlă de şampanie. Dar s-a găsit un coleg care a spus: “Toma nu bea, ce rost are şampanie? Poate ar fi mai bine, un tort cu lumânărele” Dar s-a găsit altcineva care a atras atenţia că lumânărelele te duc cu gândul la misticism. A rămas că se îngrijeşte un alt coleg, un băiat frumos, cu păr blond şi un ochi de albastru infinit, că se îngrijeşte el să-mi trimită ceva drăguţ. Şi mi-a trimis o anonimă cu…
Şarpele: Sssst!
-Ai dreptate, Costică. Nu e nimic de făcut cu acest coleg al meu. Mai degrabă îmblânzeşti un şarpe. Aşa l-am îmblânzit eu pe Costică, pe care l-am luat de la circ.Acolo era vacant un post de şarpe.Au dat concurs un şarpe boa, unul cu clopoţei, altul cu ochelari şi Costică. Şi a reuşit un…purice, susţinut de directorul de la Personal, practicant de mică ciupeală.Lui Costică i s-a propus un post de curea de ceas.A refuzat şi a devenit partenerul meu.
-Mă, Costică, l-am întrebat, tu ai ceva practică în meseria sta de artist?
-Nu am şi nici nu-mi trebuie!
Cam tot aşa mi-a răspuns şi un student la zootehnie. Când a
ajuns el la fermă, brigadierul i-a zis:”Poftim, un şorţ, poftim un
şiştar, poftim un scăunel,du-te şi mulge vaca!”După o oră s-a întors studentul, stropit cu lapte de sus până jos.
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic! Am izbutit să-i pun şorţul dar n-am reuşit s-o aşez pe scăunel.
Şarpele: Sssst!
-Ce “sssst”? Altă dată să se ducă la cursuri, ce dacă e nepotul lui…
Şarpele: Ssssst!
-Oricine ar fi, mie nu mi-e frică nici de…Oricât de sus ar…
Şarpele: Sssst!
-Ai dreptate, Costică. Ce-mi trebuie? Mai bine vorbim despre altceva şi altcineva, oricât de jos. Odată l-am întrebat pe Costică, să-mi spună cum se înmulţesc şerpii. M-a întrebat şi el cum se înmulţesc oamenii? I-am răspuns că foarte simplu. Se aduc cojoace la “Cocorul” şi oamenii se înmulţesc imediat…Dar ce mă interesează pe mine? Eu şi Costică mâncăm la restaurant. La noi în cartier era un singur restaurant de categoria a doua, unde se mânca a întâia. S-a închis pentru renovare şi acum avem un snak bar, unde mâncăm a doua şi plătim a întâia! Taburete pluşate, hă-hă…oglin- zi hă-hă…ciubuc hă-hă-hă! Dau să intru şi portarul zice: “Nu se poate, n-aveţi cravată. La noi ţinuta este obligatorie!”Şi atunci, îi arăt un client îmbrăcat doar în chiloţei, pardon, doar în inexprima- bili şi maieu.
-Dar dânsul?
-Dânsul nu intră, dânsul iese!
Şarpele: Sssst!
-Ce ssst? Lasă-mă să mă răcoresc…
(Şarpele îi sâsâie ceva la ureche)
-Costică zice că dacă vreau să mă răcoresc mai bine deschid fereastra şi stau la răcoare acasă la mine. Are dreptate. Costică e un partener ideal. Înainte de Costică, am avut o parteneră tânără, frumoasă, dar cam snoabă. Zicea că dacă e bolnavă, ea nu se duce la policlinică şi merge numai la doctor acasă. Într-o zi se duce la consultaţie, intră, se dezbracă….
Şarpele: Sssst!
-Nici un ssst.Aşa e la doctor. Intră, se dezbracă şi zice: “Vă rog să-mi spuneţi sincer, fără menajamente, ce credeţi că am?” Omul se uită la ea, se uită, se uită şi spune: “Aveţi trei lucruri! Un ruj prea violent pe buze, aveţi câteva kilograme în plus şi al treilea, aţi face bine să vă schimbaţi ochelarii de soare, cu unii de vedere. Nu de alta, , dar medical locuieşte cu un etaj mai sus, eu sunt arhitect!”
Şarpele:Sssst!
-Mă, Costică, dacă mă tot sâsâi, îmi pierd şirul. Ce Dumnezeu mai vroiam
Ee să vă spun ?..Da, ştiu. Într-un orăşel, la o „Alimentară“, era un vânzător foarte bisericos şi un primar foarte lăudăros. Într-o zi vine un client şi întreabă: “Banane aveţi?”
-Mulţumită lui Dumnezeu, banane avem, zice vânzătorul.
-Dar măsline aveţi?
-Mulţumită lui Dumnezeu, măsline avem.
Primarul, care era în control, aude şi se supără:
-Nu mai tot spune “mulţumită lui Dumnezeu”, când de aprovi- zionare mă ocup eu, primarul!
Vânzătorul dă din cap, adică a înţeles, iar clientul îl întreabă mai departe:
-Mălai aveţi?
Şi vânzătorul îi răspunde:
-Mulţumită primarului, mălai n-avem!
Şarpele:Sssst!
-Ce vrei, Costică?
(Şarpele îi sâsâie ceva la ureche)
-Cum? Eşti nebun? Cum o să spun aşa ceva? Pe asta spune-o tu şi o sâsâi eu!…Element provocator şi veninos, ce eşti. Din cauza unuia ca tine, strămoaşa mea Eva a fost gonită din rai şi strămoşul meu, Adam, a rămas cu reumatism intercostal.
Stimaţi telespectatori, fie ca anul care vine să vă aducă numai bine! Mă duc şi eu cu Costică, la masa de revelion, unde am invitat şi o mangustă. Dvs. Beţi, mâncaţi, petreceţi, cu Tomiţă să ciocniţi întru mulţi ani fericiţi!…

Un scheci pentru vremea de gripa…

Dan Mihaescu — Tue, 17 Nov 2009 22:52:04 +0000

Un scheci pentru vremea de gripa
(La cabinetul medical)
Doctorul: Numele dumitale…Aoleu, iar d-ta, ai mai fost azi de trei ori…
Pacienta: Mi-e rău!
-Ţi-am mai spus, duduie, ai o simplă răceală, o aspirină şi un paracetamol.
-Păi, tocmai asta e. Să le iau pe amândouă deodată?
- Le iei pe rând.
- Atunci, iau întâi aspirina.
- Da.
-Dacă iau mai întâi paracetamolul strică?
-Nu!
-Mai gândit să le iau pe amândouă deodată. Fac o dată hap şi…
-Bine, fă hap!
-Numai să pot.
-Ai să poţi!
-Nu cred, ştiţi, au am gâtul foarte mic şi mai e şi omuleţul.
-Ce-i cu omuleţul?
-Mi-e frică să nu-l înghit. Într-o seară am înghiţit, din greşeală,un nas- ture. Am făcut o dată hap şi…
-Şi?
-Şi m-am făcut bine. Tot mai bine, să le iau separat.
-Cu puţină apă.
-Fiartă sau de la robinet?
-Indiferent.
-Dacă vreţi, eu pot să fierb apa de la robinet.
-Fierbe-o.
-Şi cum o s-o iau cu apă fiartă, nu mă opăresc?
-Cea mai bună e apa plată.
-Ce marcă? Cea mai sănătoasă.
-Să zicem „Stâna din vale”
-Păi, ce? Am gălbează, să mă duc la stână?…Să zicem că le iau cu “Stâna din vale” dar, apa minerală cu paracetamolul, nu intră-n reacţie?
-Nu.
-Să nu le iau cu zeamă de compot?
-Ba da. Fii drăguţă, aşteaptă lume afară.
-Să aştepte. Aşa-i la doctorul de familie. Sunteţi căsătorit?
-Nu!
-Şi atunci, cum sunteţi doctor de familie? Eu am un soţ şi mi-a zis să vă întreb ce diferenţă e între gripa spaniolă, asiatică, aviară, porcină şi gripa,
gripă?
-Dvs. n-aveţi gripă, poate doar o uşoară formă de răceală şi de oboseală psihică.
-Adică, sunt nebună! Am înţeles. Vreau să ştiu cum să iau pastiluţele? Le iau cu zeamă de compot? Înainte de masă sau după masă?
-Înainte de masă. La rev…
-Cum o să beau compot înainte de masă? Şi înainte de care masă? E important!
-Înainte de masa de dimineaţă.
-Perfect.Şi dacă eu nu mănânc nimic dimineaţa?
-Le luaţi cu puţină apă.
-Ce, sunt beţivă, să beau apă dimineaţa? Nu beau decât o cafeluţă. Să iau pastilele înainte de cafeluţă?
-Da!
-Nu mai trebuie cu compot?
-Ia-le cu cafeluţa.
-Păi, cum o s-o iau cu cafeluţă, înainte de cafeluţă?
-Nu mai pot, mi-e rău, mă doare capul.
-Am eu o aspirină şi paracetamol. Aşa!
-Mulţumesc. Puteţi pleca!
-Cum să plec şi să las aici un om bolnav? Să nu mă duc după o cafeluţă?
-Nu, nu e nevoie.
-Sau să vă aduc apă plată. Dacă nu găsesc „Stâna din vale?”
-Orice. Numai ieşiţi de aici!
-Curaj, doctore. Mă întorc imediat.
-Doamne fereşte…
N.A. Cândva, o variantă a acestui scheci a fost jucată la TVR, cu un succes remarcabil, de Rodica Popescu Bitănescu şi Alexandru Bindea.L-am reluat acum pentru voi, pentru că afară e urât şi am simţit că aveţi nevoie de un zâmbet!