Dan Mihaescu

Recital cu streangul de gat

Mihai Bendeac — Mon, 16 May 2011 07:24:44 +0000

A: (intră în cadru cu o funie înfăşurată pe umăr şi un taburet la subsuoară. Pune taburetul jos, desfăşoară funia şi o unge cu săpun.. Apoi agaţă funia de creanga unui pom. Apare şi B, cu aceiaşi recuzită).
B: Deranjez?…
-Deloc, poftiţi. Pădurea-i mare, crăci destule.
-Pot să vă întreb ce săpun folosiţi?
-De casă. Senzaţie de catifea şi “glaspapier”.
-E o dimineaţă frumoasă, poetică. “Ce te legeni codrule, fără ploaie, fără vânt, cu ştreangul pân’ la pământ…”
-Când începe vânticelul, noi cădem cu scăunelul!
-Suntem norocoşi, vă spun eu. Să vedem viitorimea ce va face, că se taie pădurile în draci. Cu opinci de fier o să cauţi o cracă de care să te spânzuri.
-E treaba generaţiilor viitoare. Noi suntem în pom, aici, acum!
-Ce taburet frumos aveţi.
-Da. E drăguţ. E din imitaţie de PFL. M-a costat două chenzine. Al dumnea- voastră, pare însă, mobilier de epocă.
-E din anii lumină, trăiţi pe întuneric!
-La mine, funia e preţioasă. O frumoasă tradiţie de familie. Cu ea s-a spânzurat tata când au venit comuniştii la putere şi eu acum, când n-au plecat.
-Ehe,viaţă, viaţă…Adio, viaţă fericită…Hopa sus! Să vă ajut?
-După dumneavoastră…
-N-aţi făcut laţul cam mare?
-Se poartă cloş, evazat!
-Da, că în fond se strânge în momentul când nu mai ai scaun.
-Uite, plecăm amândoi în marea călătorie şi nici măcar n-am făcut cunoştinţă. Profesorul Vaizuzea!
-Îmi pare bine. Nelu X!
-Cum Nelu X?
-Nu vreau să se afle că am dat colţul voluntar, ca să nu piardă familia banii de friptură de la donatorii de sânge, unde sunt în evidenţă.
-Mă rog, puteţi rămâne incognito, dar aici nu suntem decât noi doi şi mintenaş plecăm tai, tai…
-La noi şi copacii au urechi…Unde predaţi ca profesor?
-La şcoala nr. 7, “Baracuda”.Îi zice aşa că e un fel de baracă udă. Nu sunt fonduri pentru învăţământ. Noroc cu soacră-mea care e doldora de piţule. E femeie de serviciu la Tunpetrol!
-Ce a ajuns România?
-Care România?
-Banii de la învăţământ se duc la turism. Parlamentar, guvernamental şi prezidenţial. Separarea puterilor şi a traseelor.Başca, contracte cu statul de drept. Comun.
-Pe lângă ce drumuri fac dânşii, poţi să zici că Magellan a murit de sedentarism.
2
-Eu predând istoria am constatat că…
-Scuze că vă întrerup, dar să nu uit. E adevărat că istoria se repetă?
-Da! Efectul scrânciobului, cum îl numi noi istoricii. De exemplu Hitler şi Reich-ul lui de o mie de ani, care a durat doar vreo douăzeci. A fost “strategul genial”, “salvatorul Europei”, “Heil Hitler!”. Pe urmă, cel mai sângeros asasin al secolului. Sau Stalin. Întâi corifeul, titanul, părintele popoarelor şi apoi, măcelarul din Piaţa Roşie. La noi, întâi “Stejarul de la Scorniceşti” şi pe urmă “Odiosu’ de la Ghencea”. Mai de curând: “Soarele răsare, Iliescu apare!” Şi imediat: “Nu mai vrem nici un pic preşedinte bolşevic!”
-Pe urmă “mergem înainte cu dom’ Zeus, preşedinte!”
-Apoi, partea a doua…cu ieşi afară, javră ordinară. Dumneavoastră ce profesie aveţi, dacă nu sunt indiscret?
-Geolog!
-Au! Am auzit bine? Păi, până, ceva mai de curând, geologii…
-Ştiu, dar eu n-am avut balcon în 1989, n-am fost în biroul organizaţiei de bază, nici copil de ilegalist n-am fost şi nici măcar membru de partid. Dumneavoastră aţi promova un nenorocit ca mine?…
-Barem informator aţi fost?
-Nu!
-Atunci să vă fie ruşine, pardon de expresie. Nu se poate promova nici aşa, fără nici un fel de merit…Mai bine, spuneţi-mi ce săpături aţi mai făcut în ultimul timp?
-Am săpat într-un ghiveci de cactus, fiindcă nevastă-mea mă buzunăreşte în zilele de leafă şi ascunde banii. Aşa a adunat o mică avere, pe care a îngropat-o în ghiveci.
-Cât a strâns?
-1000 de lei RON, bob numărat.
-Oho, bani frumoşi.
-I-am dat banii ei, cadou de nuntă.
-Soţiei? Nu înţeleg…
-Mi-am măritat nevasta, că eu nu mai aveam posibilităţi de întreţinere.
-Să fie cu noroc şi casă de piatră!
-Mulţumesc la fel. Vă supăraţi dacă vă întreb ce v-a făcut să proliferaţi pe acest scăunel?
-Nu mă supăr, doar suntem tovarăşi de drum şi colegi de cracă. Mi se trage de la credinţă.Am crezut cu sfinţenie în toate promisiunile mărimilor, ale poli- ticienilor. Inclusiv în alea cu viitorul luminos şi luminiţa de la capătul tunelului.
-A fost luminiţa de la capătul mileniului. Şi eu am crezut, dar să nu vorbim de funie în casa spânzuratului.
-Aşa e, bravo! Păcat că vreţi să vă daţi huţa pe cracă…
-Ştiţi de ce? Ca să fiu un exemplu de sacrificiu pentru conducători.
3
-Vă bateţi joc de mine?
-Nu. Ei şi-au bătut joc de noi. N-au zis că ei vor fi sacrificaţii? Sincer vorbind, eu am ajuns aici din cauza unei maladii naţionale, numită sărăcie.
-Aveţi copii?
-Am şi ca să-i pot ţine am fost cinci ani pe un şantier.
-Arheologie, de geologie…
-De construcţii, în Israel. Dispecer cu roaba. Am lăsat acasă doi copii, care în lipsa mea au crescut. Când m-am întors, am găsit patru. E greu de hrănit şase guri. E greu tare! Offf!
-Aţi zis „of”, aţi zis politică şi mi-e scârbă, vorba unui fost prezident!
-Ia uitaţi, ce târziu s-a făcut. Se înserează. Poate ar fi timpul să o luăm la vale.
-Totul e să plecăm amândoi deodată. La unu, doi, trei, că nu-mi place să scoată cineva limba la mine.
-Aşa de curiozitate, n-aţi încercat şi alte metode? Că slavă Domnului, dacă stai un pic într-o intersecţie cu circulaţie intensă, te gazează eşapamentele la fix!
-Sau sus, pe munţi. Pe munţii de gunoaie. Te caută Salvamontul şi te găseşte Rebu. Şi câinii vagabonzi ar fi o soluţie umanitară.
-Bine, aşa poţi merge şi pe stradă şi te netezeşte vreun cocalar cu maşina. Te iau de pe asfalt cu şpaclul şi el nu păţeşte nimic. Doar de la cinci morţi în sus!
-Eu am încercat să mă otrăvesc cu ciuperci expirate, dar mai e şi lume care scapă.
-Există şi categorii favorizate. Mă gândesc la pensionari. După ce îi scoate la pensie, ăştia în trei luni se curăţă.
-Ca petele scoase cu detergenţii de la televizor. Aşa da!
-Să te stropeşti cu benzină, nu mai face nici o impresie autorităţilor. Nici să sari de pe macara.
-Cazurile astea, le studiază acum folcloriştii. Au devenit obiceiuri de tranziţie la români.
-O dată şi o dată, o să se termine. Aţi văzut ce-a zis un premier de al nostru, anterior? Că mare lucru n-ar mai fi de furat.
-Nu fiţi aşa optimist. Băieţii nu se lasă până nu ne fură şi de pe hartă, cu hartă cu tot.
-Gata! Mie îmi ajunge. Am plecat. Ne vedem sus!
-Jos, că sinucigaşii merg în iad.
-Tot în iad? Păi, nu ne-au ajuns zecile de ani şi ani, de când stăm în iad?
-Mai grav e că nici un popă n-o să vrea să ne îngroape.
-Ştiu eu un popă care vrea să îngroape românii, cu drag. Un popă luptător!…
-Despre ce popă ziceai?
-Popa Tokeş!
-Vom muri şi vom vedea. Colega, la revedere, pe curând…
-Dumnezeu să ne ierte!
-Ia stai un pic.
4
-Ce e?
-Am o idee.
-Ce idee, megieşule?
-Dă-te jos. Facem acelaşi lucru dar amânăm niţeluş. Mai stăm o mână, ca să luăm un ban cinstit. Lăsăm la familii.
-Cum să luăm un ban cinstit?
-La felul cum merg lucrurile în ţară, în curând va lua calea codrului, majoritatea
populaţiei.
-Şi?
-Îi propunem un film lui Sergiu Nicolaescu.
-Nicolaescu nu face filme decât cu Sergiu Nicolaescu.Scenariul: Sergiu Nicola-
escu.Regia: Sergiu Nicolaescu. În rolul comisarului: Sergiu Nicolaescu.
În rolul sectoristului: Sergiu Nicolaescu.
-În rolul lui Sergiu Nicolaescu: Florin Piersic!
-Ce film ziceai că vrei să-i propui?
-“Pădurea spânzuraţilor”. O super producţie cu 22 de milioane de figuranţi spânzuraţi. Cine verite!.
-Eşti mare! Ascultă comanda la mine. Spre studiourile foste Buftea, cu pas de defilare, înainte marş! Stâng, drept, stângul…

Scrisoare deschisa

Mihai Bendeac — Wed, 20 Apr 2011 15:25:42 +0000

Scrisoare deschisă
(de SRI)
Dragă nene Iancule,
Îţi scriu ca de la copil la copil, pentru că tot ce ai compus matale în momente şi schiţe, despre copii, sunt astăzi nişte copilării. Aşa de un par egzamplu, pe vremea lui matale, domnul Goe lua trenul, cu mamiţa şi mam’mare, ceea ce acum nu se mai poate decât dacă ai moară de Vântu. Trenul costă cam 1500 de leuţi metrul şi de luna viitoare, nenea Guvernul vrea să calculeze costul biletelor în centimetri. Cu trenul mai merge doar naşul cu doi-trei fini, care nu mai coboară cu valizele din tren. Coboară cu jandarmii, care-i fugăresc printre traverse, antrenându-i pentru cursa de o sută de metri blat. Ionel al lui madam Popescu, maioraşul de roşiori, nu mai fumează ţigarete cu carton. Fumează ţigarete cu marihuana.În pauza de heroină. Nu mai pune dulceaţă în şoşonii mosafirului, că-i scumpă tare. Îi pune sabia, Ninja, la gât şi-i ia şoşonii. Elevul Mitică Dăscălescu, din “Lanţul slăbiciunilor”, la care ţine mamiţa sa Dăscăleasca, la care ţine Piscupeasca, la care ţine Sachelăreasca, la care ţine Iconomeasca, la care ţine Diaconeasca, la care ţine Preoteasca, la care ţine mult graţioasa Popeasca, nu mai are nevoie de pilă ca să nu rămâie repetent. Face şcoala la particoler, unde se duce doar de două ori. Prima oară când dă mălaiul şi a doua oară să-şi ia diploma de doctor. Marius Chicoş Rostogan a urechiat un băiat de baştan şi a fost scos din învăţământ cu picioare în partea dorsală. Neprimind nici legitimaţie de maghiar, a plecat în Spania, la cules de căpşuni.
Nimic nu se mai potriveşte cu vremea lui matale, vremea lui Caragiale. Ba chiar s-au găsit nişte critici şi regizori de azi care să te facă…Nu pot să reproduc, că eu sunt copil şi cuvintele scârboase le spun numai oamenii mari şi culţi.Oricum, te-au făcut cu…pătrăţel roşu! Ca şi pe domnul Eminescu. Noi,la şcoală, nu mai înţelegem dacă aţi fost, ce-aţi fost, ce n-aţi fost şi dacă o să mai fiţi. De aia îmi vine să zic, cu mintea mea proastă de copil, că atunci când ai fost la Berlin, trebuia să iei de acilea şi nişte multe milioane de mahalagii, pentru şcolarizare.
Sărut mâna, nene Iancule şi să auzim de matale şi la anul, dacă oi mai fi în cartea de cetire!

Dan Mihăescu

Multumiri de la lansare…

Mihai Bendeac — Tue, 05 Apr 2011 13:38:48 +0000

Doamnelor şi domnilor, eu am să vorbesc puţin, unii dintre dvs. avertizându-mă că au treabă luni. Pentru că nu avem prompter, mi-am notat câteva idei, să nu uit ceva. În legătură cu uitarea, este aici un prieten medic care m-a sunat acum două zile, zicându-mi:”Dane, tu eşti un băiat citit. Care este, dragă prenumele doctorului Alzheimer?” I-am spus că nu ştiu, am uitat şi atunci el mi-a zis că aşa începe.
Mă uit ce lume bună este aici, ce stele de cinci stele, ce VIP-uri autentice şi care nu se află în divorţ. Suntem mai mulţi ca la miting. Ce doamne frumoase sunt aici şi ce domni…mă rog…şi ce domni. Să fi avut acest anturaj acum vreo 40 de ani. Ştiu, se spune mai bine mai târziu decât niciodată, dar sunt şi situaţii în care mai bine niciodată decât prea târziu.
Fireşte, datorez în mod deosebit recunoştinţă doamnei Annie Muscă, cea care m-a cucerit când a publicat o carte frumoasă despre Tudor Vornicu. Cel despre care se spunea cândva că TVR înseamnă « Tudor Vornicu şi restul ! « De atunci, mai bine de doi ani, această doamnă m-a mitraliat cu întrebări, personal, la telefon, sau pe Internet, m-a descusut mai abitir ca SRI-ul, sigur că eu am fost mai discret, pe ici, pe colo, dar ea s-a documentat, profesionist, şi mărturisesc că fără eforturile ei, inclusiv cele materiale, această carte nu ar fi existat. A atras-o în această aventură, pe d-na Alexandra Paşca, răspunzătoare, tot prin muncă voluntară, de aspectul grafic şi fotografic al cărţii. Le sunt recunoscător ambelor doamne, tinere, frumoase, cărora le stă bine lângă mine şi mie lângă ele. Normal ! Deşi, ca să fiu sincer, eu aşi fi preferat să scrie o carte despre mine, un călugăr bătrân, cu o viaţă de pustnic ca şi a mea, fără păcate şi ispite lumeşti. N-a fost să fie !
După cum aţi văzut, au riscat să se compromită vorbindu-mă de bine, actriţele Rodica Popescu Bitănescu, Daniela Nane şi actorul Vasile Muraru, Un comando excepţional. Persoane importante, artişti de prim plan, născuţi, nu făcuţi, care m-au dăruit cu prietenia lor. Le mulţumesc cu sinceră emoţie. Şi mulţumesc, deasemeni, doamnei Munteanu, directoarea acestei librării, prin bunăvoinţa căreia ne aflăm aici. Fiind vorba despre viaţa mea, nu am cum să nu îi mai spun încăodată că o iubesc, soţiei mele, Simona, care m-a răbdat 21 de ani, cu o rezistenţă ieşită din comun. A fost o altă Ană, a unui alt meşter Manole, pe care am zidit-o în toate proiectele mele iluzorii,eu având principiul că nu există om să fi vrut să mă încurce şi să nu fi izbutit.
Sunt convins că mulţi dintre cei care vor citi cartea, vor fi dezamăgiţi de lipsa mai multor amănunte picante. Pe aceştia, îi rog să mă sune pe mobil, dimineaţa, când e Simona la Radio. Am vrut să vă spun şi un banc, dar am renunţat. Anume că astăzi, 31 martie este ziua când ieşim din criză, dar bancul ăsta vi l-au spus alţii înaintea mea. Gata ! Închei cu asigurarea că toţi prietenii mei care se află aici, locuiesc definitiv în sufletul meu. Vă mulţumesc tuturor că sunteţi aici, că sunteţi pe lume şi mi se pare că lumea este mai frumoasă cu dvs. ! Poftiţi la autografe !…

Lansare!!!

Mihai Bendeac — Thu, 17 Mar 2011 11:40:06 +0000

Cu gand bun, pentru Ada, Corina, Calin, Ileana, Tavi, Mitica, toti care vreti, care puteti…

Lansare!

Mihai Bendeac — Tue, 15 Mar 2011 13:49:41 +0000

Dan Mihăescu – spovedania unui umorist,
este titlul pe care l-a ales scriitoarea Ani Muscă pentru o carte interviu, cuprinzând viaţa suspomenitului. Fata aceasta recidivează. A mai scris o carte despre Tudor Vornicu, teleast cu har, despre care oamenii glumeau zicând că TVR, înseamnă:”Tudor Vornicu şi restul!”
Aşadar, această doamnă Muscă, are ce are cu oamenii de televiziune şi cu viaţa lor. Eu jur cu mâna pe cartea despre care vă aduc la cunoştinţă, că fără tenacitatea şi efortul ei, fără curiozitatea decentă şi răbdarea cu care m-a iscodit aproape doi ani, nu mă apucam să arăt în văzul lumii, cum am trăit, cu cine, ce le-am făcut bune sau rele, semenilor mei şi ei mie. Partea pozitivă a fost că cineva, m-a îndemnat stăruitor, să-mi adun anii trăiţi, să-i aşez pe rafturile cu amintiri, să în- ţeleg că am fost copilul unui secol bolnav, cu nesanşa de a mă naşte într-o parte de lume unde, ani mulţi, s-a experimentat pe oameni un sistem asocial, conceput de genii ale răului, măcinând vieţi, deturnând destine, inversând valorile, pervertind suflete, siluind conştinţe. N-am fost nici victimă, nici călău, poate doar un cobai ceva mai rezistent. Şi totuşi, cu o viaţă interesantă. Începută în regat, continuată în republici populare, apoi socialiste, cu regim de gulag, ajungând astăzi la statul de drept, de drept comun, post revoluţionar şi gândind la dreptatea lui Nicolae Iorga, care a spus că la o revoluţie, filozofii tac, martirii mor şi gunoaiele ies la suprafaţă. În timpul vieţii mele, am alergat de nebun prin două secole, 20 şi 21, prin două milenii, 2 şi 3, nu mai ştiu când şi cum am ajuns un om care aduce râsul. Poate am moştenit de la mama mea, un anume simţ al umorului, amestecat de multe ori cu sarea din lacrimă. Oricum, aceste rânduri nu se vor despre itinerarul unui vehicul plin cu regrete. Prin viaţa mea, ca o alee lungă, au zăbovit oameni importanţi, mulţi artişti nepereche, pentru care am scris, pe care i-am filmat, lăsând în urma noastră dovezi eterne că românul ştie de glumă. Am avut norocul să trăiesc între Oameni-Oameni şi, din fericire, m-am vaccinat adesea cu ser anti-jigodie. Multe din zilele mele senine, au purtat nume de femei frumoase şi m-au onorat cu prietenia lor mai toţii actorii cu stea-n frunte, ai acestei ţări triste, plină de umor, vorba poetului.
M-am cam întins la vorbă, în loc să vă spun simplu, că joi 31 martie a.c. orele 17, la „Librăria Sadoveanu” din Bd. Magheru nr. 6-8, se lansează cartea cuprinzând o viaţă între coperţile ei, că va fi de faţă lume multă, lume bună, că vor prezenta evenimentul personalităţi artistice de primă mărime, cum sunt Rodica Popescu-Bitănescu, Daniela
Nane, Vasile Muraru. Se vor rosti şi vinovaţii semnaţi pe copertă, care nu întâmplător au ales pentru lansare, ziua în care ţara iese din recesiune şi…intră în criză!
În sfârşit, prezenţa tuturor celor care vor avea curajul să fie de faţă, ne onorează şi vă aşteptăm cu emoţie.

La sfat cu Voda…

Mihai Bendeac — Mon, 14 Feb 2011 07:41:45 +0000

Cetăţeanul: Bună seara, naţiune. Eu sunt omul de pe stradă şi am venit să-mi exprim revolta că guvernanţii noştri fac invers ca în Divina Comedie. Ne promit Paradisul, ne duc în Purgatoriu şi ca viitor luminos urmează Infernul. Noroc că nu durează mult. 21 de ani au şi trecut.
Burebista:(intrând) Povestea e ceva mai veche.
Cetăţeanul: Dvs. cine sunteţi?
Burebista: Burebista!
Cetăţeanul: Aşa ceva nu e posibil.
Burebista: În ţara asta orice e posibil, ascultă-mă pe mine care sunt stră-strămoşul tău.
Cetăţeanul: Din ce trăiau dacii, mărite rege?
Burebista: Agricultură, creşteau vite, plantau păduri, comerţ. Vindeam mai mult la greci.
Cetăţeanul: Noi am vândut, tot la greci, telefoanele şi la cât le-au scumpit băieţii, în curând o să ne căutăm cu tulnicul.
Burebista: Vindeam şi sclavi.
Cetăţeanul: Oho, noi îi vindem, încă din pântecul matern, cu precomandă. Pentru joculeţe erotice sau pentru organe…Corupţie aveaţi?
Burebista:Am prins un sfetnic, care la o afacere cu cereale a luat comision un berbec. Şi l-am tăiat.
Cetăţeanul: Pe sfetnic!
Burebista: Pe berbec!…Dar dacă vreţi să ştiţi mai multe, vi-i trimit pe Traian şi Decebal. Eu trebuie să plec că mi-am lăsat rând la selecţia pentru căpşunari.
(Intră împăratul Traian şi regele Decebal).
Cetăţeanul: Ave Cezar Traianus şi salve, nea Decebale!..Iată-l pe marele nostru rege dac…
Decebal: Servus!
Traian: Un rege demn, care s-a sinucis.
Decebal: Pentru că nu mi-am putut ţine jurământul de a-mi duce poporul la victorie.
Cetăţeanul: Dacă şi nişte conducători de după dvs. ar fi făcut la fel, azi eram departe.
Traian: Pe vremea când v-am cucerit eu, trăiaţi în sclavagism.
Decebal: Nici acum nu s-au distanţat prea tare. Popor ciudat, la care istoria nu merge obligatoriu înainte, ci în sens giratoriu.
Cetăţeanul: La noi tradiţiile sunt sfinte. Dovadă că şi acum serbăm, după datină, Valentine Day, Ziua Curcanului, Ziua Recunoştinţei şi Hallowen!
Traian: Decebalică, tu mai ţii minte, cum v-aţi format voi ca popor?
Decebal: Da, prin unirea geto-dacă. Într-o zi, un dac a prins-o pe Geta în şură şi i-a zis: “Nu mai scapi,Geto, d-aci!”
Traian: Eu sunt născut din tată roman şi mamă spaniolă.
2
Cetăţeanul: Avem şi noi aşa un Roman. Petrică! Mama spaniolă, tatăl fenician şi el os de ardelean, prin nevastă. L-a mazilit un tiz al dvs.
Traian: Eu ţin minte că în momentele grele, aplicam dictonul: “Panem et circensem”.
Cetăţeanul: Circ avem acum, Slavă Domnului!
Decebal: Ăştia sunt urmaşii Romei, Trăienică!
Traian: Lasă,dragă, nu da pe mine. Asta este istoria. În viaţa fiecărui popor vine un moment în care: “Aleia Yalta est!”
Decebal: Important e că acum, România este un stat de sine stătător.
Cetăţeanul: Aşa e, nu lucrează nimeni…Care credeţi că va fi viitorul nostru?
Traian: Tu ce părere ai, Decebale?
Decebal: Dar tu?
Traian: Şi eu la fel…Mai ţii minte când ai tăi, falsificau monede romane?
Decebal: Dacă tot ţii să ne împungem, uită-te pe Columna ta de la Roma şi ai să vezi cum romanii furau grâul dacilor.
Cetăţeanul: Acum îl fură tot rromanii. Şi grâul şi ţiţeiul din conducte şi puietul din bălţile de peşte. Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?…
Decebal: Hai, Trăienică, să mergem, că la ăştia, Ţepeş are cel mai mare cult al personalităţii.
Traian: Probabil le trebuie o cură cu supozitoare din lemn ascuţit. (ies)
Ţepeş: (intrând) Cine m-a chemat?
Cetăţeanul: Eu, un român al mileniului trei!
Ţepeş: Încă două şi o să fie bine şi pentru voi! Fănele…(intră Ştefan)
Ştefan: Îndată, că m-am rătăcit.
Cetăţeanul: (uimit) Ştefan Vodă al Moldovei…
Ştefan: Staţi o leacă, bre, că nu dau turcii. La o răscruce am luat-o greşit şi în loc de Moldova mea, m-am trezit la ruşi. Noroc că le ştiu graiul, de la fosta mea soaţă, Evdochia de Kiev. Ziceau că jumătate din Moldova e acuma la ei şi ceva din Bucovina, e prin Ucraina. Noroc că n-am domnit şi peste Transilvania…
Cetăţeanul: Cu Ucraina s-a semnat un pact. Noi le-am dat lor Bucovina şi ei ne-au luat nouă Insula Şerpilor.
Ştefan: Văleu,văleu şi cum de-o răbdat bietul norod.
Cetăţeanul: Au fost vremuri grele, Măria Ta, când şi măselele se scoteau prin fund, că n-aveai voie să deschizi gura.
Ştefan: (se uită la ceas) Eu nu pot să stau mult că sunt cu calul şi pe aici drumurile-s numa’ gropi.
Cetăţeanul: Ce ceas frumos ai Măria Ta…Ştefan: E un dar. Uite ce scrie pe capac: ”Pentru Vodă Ştefan de la Petru Aron”.
Ţepeş: Unul la fel mai are doar Vladimir Putin, căpetenia ruşilor de azi.
Ştefan: Şi ce scrie pe capac?
Ţepeş: “De la Matei Basarab pentru Vasile Lupu!”
3
Ştefan: Ia spune, flăcău. Turcii mai dau năvală?
Cetăţeanul. Zilnic, Mărite Doamne.
Ştefan: Cu spahii, cu ieniceri…
Cetăţeanul: Nu! Cu TIR-uri, tot felul de marafeturi, imambaldâ, sugiuc, ciubuc, ace, brice, zodiece şi rahat cu apă rece.
Ţepeş: Pe mine mă porecliseră:” Dracula oglu kazâklâ, ghiaurul fără îndurare” şi se temeau de ţara lui Ţepeş.
Cetăţeanul: Acum e ţara lui Papură.
Ştefan: Cum or rămas hotarele?
Cetăţeanul: Păi, la răsărit ne învecinăm cu Pactul Molotov-Riebentrop, la sud vest cu sârbii, croaţii, albanezii şi NATO, la sud est, cu singurul nostru prieten, Marea Neagră şi la nord vest cu…Rapsodia Ungară.
Ştefan: Au graniţe sigure.
Ţepeş: De asta le e frică şi lor…Ehe, eu am stat închis la Buda 10 ani, deţinut politic…
Ştefan: Acolo ţi-au ieşit şi vorbe că ai fi vampir. Oricum chiar dacă ai fost, ai supt şi tu de o perfuzie-două, nu ca ăştia de acum, care dacă mai sug puţin cade ţara de pe glob.
Ţepeş: Pe vremea mea, lăsai punga cu galbeni în pădure şi a doua zi o găseai întreagă.
Cetăţeanul: Acum nu mai găseşti nici pădurea.
Ştefan: Şi totuşi te-or căsăpit ai tăi, Laiotă cu a lui ceată.
Ţepeş: Asta cu căsăpirea conducătorilor, e o veche şi frumoasă tradiţie la români!
Ştefan: Unde sunt, măi oameni buni, revoluţionarii din decembrie ’89?
Cetăţeanul: Care revoluţie, că a fost rotirea cadrelor Din ăia 1500 care au ieşit atunci în stradă, abia dacă au mai rămas vreo 40 de mii, cu certificate.
Ştefan: Ce-o fi fost în capul meu când am lăsat ţara urmaşilor, urmaşilor voştri? …
Ţepeş: Noroc că la români nu există să-ţi fie foame şi să nu se găsească cineva care să-ţi dea un pahar de vin.
Ştefan: Nu mi-o plăcut ce-am auzit. Mă duc, că am treabă pe la primăria de Neamţ, să revendic casa lui mama.
Cetăţeanul: Aia de pe o stâncă neagră, într-un vechi castel…
Ştefan: O mai fi?
Ţepeş: Este, că s-a mutat în ea prefectul, care a pus termopan şi aer condiţionat, că e umezeală.
Ştefan: De unde?
Ţepeş: Păi, nu curge-n vale un râu mititel?
Ştefan: Pi cai!
Cetăţeanul: De unde cai, Măria Ta, că între timp vi i-au făcut localnicii, salam sătesc!…
4
Ştefan: Atunci…pi curând! (iese)
Ţepeş: La bună vedere…Ia spune-mi, de ce nu mai funcţionează astăzi ţepele?
O: Cum, nu? Mai cu seamă pe piaţa financiară. Am avut ţepe Caritas, Safi, Gerald, Mondo-Prosper, Gelsor. FNI…De ţepele bancare nu mai vorbesc că ne apucă aici dimineaţa şi dumneavoastră, vampirii n-aţi voie la lumină… Ce-i de făcut, Mărite Doamne?
Ţepeş: Ce face de obicei românul la bucurie ca şi la supărare?
Cetăţeanul: Se face mangă!
Ţepeş: Nu! Cântă. Nicolae Iorga a spus că la noi la români, mai întâi se aud cântecele şi abia pe urmă răsare soarele. Cântaţi…
Cetăţeanul: Ce?…
Ţepeş: ”Doamne ocroteşte-i pe români…”(se aude în difuzoare banda cu Veta Biriş: ”Săraca ţară bogată, mult ai mai fost supărată…Doamne ocroteşte-i pe români…Voievozii se închină smeriţi)”
000

Walk of Fame la Bucuresti si Florin Piersic, numele unui brand

Mihai Bendeac — Sun, 30 Jan 2011 19:23:58 +0000

Brandul înseamnă o sumă de elemente intangibile care cresc valoarea respectivului produs, în mintea celor care vin în contact cu el. Aş adăuga la această definiţie şi repetiţia la nesfârşit a numelui produsului, până la zidirea definitivă în conştinţa publică.Şi acum, să ne ocupăm de marca Piersic. Odată cu anul 1936, la Cluj a venit pe lume un băiat trecut în acte ca Florin Piersic, deşi în Gerar nu erau nici flori nici piersici.El este fiul naţiei sale, confirmând proverbul cu „vorbă multă, sărăcia omului” românii fiind vorbă- reţi şi săraci. Săraci ca acum şi de când ne ştim,vorba lui Ion Creangă. Singurul defect la naştere a fost că el avea doar buton de play, nu şi de stop.
Când s-a făcut 1957,Teatrul Naţional al Bucureştilor a chemat să angaje- ze, pentru nemurire un zăpăcit frumos, deştept, vesel şi trist, în stare să spună fascinant pe dinafară, ce simt alţii pe dinăuntru.I-au păstrat numele de Florin Piersic, a început ploaia de roluri, a început suişul şi aşa ne-am pomenit cu ditamai celebritatea în ogradă! Poate, cu ochii la el a zis un mare regizor că, lumea teatrului e plină de genii, dar talentele sunt rare.Un talent autentic,fiind şi acest Florin Piersic.Şi cum după colţ pândea cinematograful, aveau şi ăia nevoie de un nebun frumos care să strângă lumea la coadă la bilete. Marele lui noroc a fost că nu s-a născut pe vremea filmului mut, când ar fi rămas muritor de foame.S-au cheltuit cu el peste 50 de filme, băiatul devenind coşcogea starul, simpatic în mai toate apariţiile, frumos de nu-l mai încăpea ecranul, prieten cu toată populaţia, fiind aproape ca noi toţi, omul care când a zis că ia a luat, când a zis că dă a zis. Florinache a fost întotdeauna un latifundiar de promisiuni.Aşa a ajuns el să nu mai poată merge pe stradă, că, mintenaş, se oprea circulaţia.
Când s-a întemeiat prima televiziune şi au apărut apoi, surorile vitrege, a început joaca de-a idolii pe sticlă, în frunte fiind acest tânăr modest, excesiv de timid, care nu şi-a dorit decât să fie preşedintele ţării!
El ajunsese demult, răscruce în gândul fetelor neiubite, dăruindu-le cu vise colorate, cu vorbe şi speranţe frumos împăturite sub pernă, printre fire de busuioc.Aşa s-a făcut că prin mai toate adunările, pe unde se întâmplau şi oareşce artisticării, apărea acest zdrahon gălăgios, chipeş şi cu tinereţea neatinsă de ani, aşteptat ca zilele de sărbătoare, căruia, oamenii codindu-se dacă să-i zică Florin Duminică, i-au păstrat piersicul lângă prenume. Deci, imagine super, raportul calitate-preţ, convenabil. Nesătul de glorie a trecut balta la Hollywood, cu exact atâta întârziere încât să nu fugă de acasă Angelina Jolie, Melanie Griffith,Nicole Kidman, Jennifer Aniston şi alte fete puse pe căpătuială,obligându-l pe acest paşnic septuagenar,să se bată ca un Mărgelat sau un Harap Alb, cu niscaiva Banderaşi, Brad Piţi. Tom Cruişi etc. şi apoi să plătească în neştire pensii alimentare.
2
Gândind comercial şi nu numai, eternul vagabond prin sentimentele noastre e în stare să bântuie şi prin mileniul patru şi oamenii timpului, neştiind de unde vine şi până unde se duce, îl vor numi de bună seamă, tot Florin Piersic, fără a se plictisi nici ei şi nici urmaşii urmaşilor lor.

P.S. Luni 31 ian. a.c. se inaugurează la Bucureşti Walk of Fame, la insistenţele lui Dan Mihăescu cel care a avut şi iniţiativa Aleii Stelelor de mare de la Mangalia. Prima stea va fi a lui Florin Piersic. S-a bătut pentru asta şi a învins, George Ivaşcu, directorul Teatrului „Metropolis”.

Am fost lichidat…

Mihai Bendeac — Tue, 18 Jan 2011 13:06:48 +0000

(Monolog pentru miner şomer)
-Plecăciune, boieri mari, sluga dumneavoastră, că “noroc bun” nu se mai poartă de când ne-au lichidat în Valea Jiului şi ne-au trimis, pentru înhumare, în Moldova natală. Timpuri grele, oameni buni, va scrie despre ele odată şi odată, cronicarul Miron Cozmin.
Vă spuneam că sunt moldovean, de lângă Chiatra,comuna Nădragi. Trăiesc oameni şugubeţi acolo. De o pildă, muierile din sat îmi zic mie “Vârtosul din Nădragi”, că ştiu ele ce ştiu. Deşi noi suntem familia Moraru. Numele ne vine de la un bunic al meu care fura făină cu aspiratorul de la gospodăria de partid. De atunci ni s-au tras la toţi, nume făinoase. Pe tata îl chemă Jimblă, pa mama Coca, am un văr Tărâţă care a parcat în Germania şi acolo îi zice Graham. Unchii mei sunt familia Lipie, am un frate Chiflă şi altul Colivă, că e cam pământiu la meclă. Numele lui vară-mea, Găurica, îi vine de la taică-su, nea Covrig. Alt bunic al meu, dinspre mamă, moş Brioş, s-a înstrăinat şi el tocma’ la Veneţia. I-a ghicit o strămoaşă a lui mama Omida, că va muri lovit de un cal. Şi de frică s-a dus să stea pe apă, unde nu circulă decât bărci. S-a calificat gondolier, şef de canale. Şi nu ziceţi că a murit lovit de un cal? Într-o seară a fost furtună mare, s-a desprins firma de la un restaurant, care i-a crăpat lui dovleacul. Firma era: “La calul bălan”. Mie mi se zice Sile Baghetă, că am nasul mare, ca bunicul meu, anonimul veneţian şi asta induce anumite bănuieli pozitive pentru un bărbat. În acte sunt Vasile, nume de amărăştean. Aşa m-a chemat şi aşa o să mă cheme. Numai pe marii baştani îi cheamă cu tele-mobilul. Celularul! Vedea-i-aş la celular, după zăbrele.
Dar acu’ sunt şi eu om bogat. Am luat 20 de milioane, caş, sau câş, sau cheş, adică bob numărat. Salar compensator. Şi m-am întors la mine în Nădragi. Unde trăiesc la fel ca americanii. Ei se scoală dimineaţa aruncă două ouă în tigaie şi pe urmă pleacă la slujbă. Eu mă scol dimineaţa, arunc două ouă în nădragi şi plec la câmp. Am găsit schimbări mari la mine-n comună. Pe locul unde a fost C.A.P.-ul s-a construit o groapă mare, mare şi frumosă, unde se antrenează echipa locală de sărituri în adâncime. Ziua! Noaptea e plină groapa cu beţivi şi nevăzători, că satul nostru e luminat numai la Înviere, cu lumânări. Majoritatea sătenilor au fost loviţi de reconversia profesională. Cumnatul meu, Costel Anafură s-a reconversat din dascăl la biserică în diji la discoteca sătească, deschisă în localul şcolii. Îi zice:“Disco Stalingrad”, după ce bătălii sunt acolo în fiecare noapte. Fetele merg la discotecă o singură dată, că după aia nu mai sunt fete. Ăia mici învaţă acum acasă la domnişoara Marusia, care şi-a deschis şcoală particulară, pentru copii şi părinţi, sub lozinca: “Am venit de peste Prut, hai, la tanti să te învăţ!”. În dosul şcolii, aţine calea feti- ţelor unul, Milu’ Pedofilu! L-am pândit o dată să văz ce face. A oprit două fete şi le tot îmbia: “Dacă, mă lăsaţi să vă dau un pupic pe frunte, primiţi câte trei bombonele, pe pieptişor zece bombonele, pe burtică, o punguliţă plină cu bombonele. La care una din fete s-a adresat colegei: “Hai, tu să mergem, că până ne rezolvă babalâcul ăsta, facem diabet”.
Dumneavoastră aveţi la oraş,Tele-Rom, Mobil-Rom şi noi la ţară avem alt rom.
Adică, rudari, căldărari, cuţitari şi Ninja. Dar sunt paşnici, nu te taie decât dacă te prind.
La noi în comună avem primar pedeliberal, că pedesereii dinainte şi-au făcut plinul. Hrebenciucul mamei lor de pungaşi! Ehe, câţi din ăştia mari, n-ar merita să fie în boxă, Să aibă proces, legal şi corect, ca al lui nea Nicu la Târgovişte. Păi, dacă pe ăla l-au împuşcat pentru sabotarea economiei naţionale, la ăştia ce să le facă?
Vă spuneam de primar. El a investit în cooperativa de consum, Mini-Bigul, sătesc. Dar acu’ e închisă pentru inventar. Le-a găsit ceva lipsuri. Nişte felinare de căruţă, zece metri de lanţ de puţ, patru mitraliere, un TAB şi opt rachete sol-sol, pentru arături.Toate cumpărate pe motorină din Bosnia. Motorină furată de la conducta legată noaptea la robinetele din cadă. Acuma, primarul a făcut urgent pasul peste graniţă, gonit de organe. El a lăsat vorbă că se întoarce. A plecat doar până la Hong Kong, să cumpere fitile de lampă, din mătase chinezească. E adevărat că pe unii îi mai saltă jandarmii. A fost închis un verişor al meu, Leţu Cornuleţu’, care a furat clanţa de la uşa mare a bisericii, de n-au putut ieşi credincioşii, care se distrau la micul cazinou deschis în clopotniţă, de popa al nostru, popa Bingo, cum îi zic enoriaşii.
N-o să mă credeţi, dar avem în comună şi sutaşi. Oameni cu sute şi sute de mii de parai. Unul, Ilarie Pluripartidul, că a trecut prin toate, a semănat 10 hectare cu cânepă. Americană. Se bat turcii pe recolta lui. La Ilarie ăsta, în casă, se mănâncă numai bulz cu brânză alsaciană, jumări din ouă de struţ, ciorbă cu minestrone de moluscă hawaiiană, pârjoale de langustă cu mujdei şi mango murat, clementine în coajă de ananas şi se bea numai vin băşicat, adus cu cisterna din Valea Loarei. Nu vă spun ce fătucă şi-a luat ca ţiitoare absolută. Fostă artistă de bar, la bară. Dacă o vezi cu fustiţa aia care începe de sub ombilic şi se termină foarte repede, te simţi ca la sorcovă, tare ca piatra, iute ca săgeata…Fata mai şi cântă, că are o voce cu care poate să tacă foarte frumos. Dar îi dă cu play-backul! Ilarie a plătit o televizie particulară să-i facă video-clip. Pe melodia “Le moulin de harta,parta!” În traducere: “La moară la hârţa, pârţa”. Filmările au fost ceva de comă prelungită. Ştiu că am jucat şi eu în film. Intram brusc în dormitorul fetei, mă dădeam jos de pe motocicletă şi toţi gagii strigau: “A venit gay, a venit gay!” Acţiunea se muta pe pajiştea verde a mesei de biliard. Unde tocmai avea loc un mic viol colectiv. Costumele erau ceva de vis. Fata era îmbrăcată în pielea goală, cu cercel în nas şi perucă din şpan de aluminiu. Coafură asigurată de Combinatul Sidex-Galaţi! Băieţii purtau budigăi de piele şi ilice anti glonţ. Toţi raşi în cap, pe dinafară şi pe dinăuntru.Vestimentaţie semnată de celebra Zina Dementina! Violul a fost interactiv, adică cine ţinea minte toate numerele, dădea telefon la oficiul comunal şi primea premii în bani şi în obiecte de uz confuz. Într-un cuvânt, ăia cu pantomimica de viol, tu te uiţi şi câştigi!
Acu’ e tare frumoasă viaţa la ţară. Stai pe prispă la bufet, cu un jin-tonic în faţă şi doi lăutari în părţi. Care să-ţi doinească: “Ştii tu mândro, ştii tu ştii,cum giucam la emtivi”. Duminica avem concursuri de nudism pe gârlă. Sofronica mea a ieşit miss Fundulea că e mai lată în…e şoldoveancă. La topless a luat premiu, o studentă, venită-n vacanţă, Pandela Anderson.Ce-am mai râs de ea, seara, că am trimis-o în grajd să mulgă vaca şi a nimerit boul. Acu’ trebuie să-l vând că nu mai mănâncă nu mai bea, doar se uită spre uşa grajdului şi oftează de ţi se rupe inima.
Am uitat să vă spun. Un fost ortac de al meu, fost vagonetar la mină şi-a tras un sexy shop, în clădirea căminului cultural. Într-o zi s-a dus, de curiozitate şi Marusia, cea de peste Prut. Zice: “Aş vrea un obiect din acela, de plastic, cu vibrator!” Ortacul îi arată pe perete: “Poftiţi, aveţi aici câte vreţi”. “L-aş vrea pe ăla roşu, din stânga”. “Acela-i extinctorul!” Dar ortacul meu se descurcă. Mai bine decât cu ceaiurile medicinale, de traista ciobanului şi…răşina porcului, pe care să le bea cine ne-a îndemnat să le culegem.
Lasă, că tot răul e spre bine. Noi ortacii am ajuns milionari. De la lichidare. Până la iarnă vă lichidează şi pe dumneavoastră.Vă Bocuieşte şi pe dumneavoastră, cel de sus, de la Guvern. Cică a scris presa străină, că la cât fură ăştia de acum, la cei dinainte jaful a fost doar un mic hobby. Mai vedem la alegerile viitoare, că ştiţi vorba ceia: “Dă-mi Doamne mintea românului de pe urmă şi pe urmă votează la fel!” Ferească sfântul, să aibă dreptate bunicul care îmi tot zice că dacă nu murim o să fie şi mai rău. Că până la luminiţa de la capătul tunelului, ne calcă trenul. O să ne rugaţi, pe noi, pe mineri să mai dăm jos un prim ministru dar degeaba. Pe noi să nu mai contaţi! Noroc bun şi să se surpe galeria peste cine ştiu eu şi bine fac că nu spun. La bună vedere…

La o tacla cu Pristanda…

Mihai Bendeac — Tue, 04 Jan 2011 13:40:10 +0000

-Am onoarea! Permiteţi să mă prezantez! Sunt Ghiţă Pristanda, poliţaiul cu “Scrisoarea pierdută”, suptalternul conului Fănică Tipătescu, prefectul!
-Îmi pare bine. Comisarul de poliţie, în rezervă, Anton Şpagaton!
-Nu mai sunteţi activ?
-Aş! Mi-am făcut suma…Gata! Lăcomia naşte fandacsia.
-Eu am dus-o greu de tot, dom’ comisar, famelie mare, renumeraţie mică…
-După buget! Eu am intrat în miliţie desculţ dar cântam cu mândrie patriotică: ”Cine este fruntea oare? Noi! Miliţia călare!”
-Patrulaţi cu calul…Nu aveaţi şi maşină?
-Ba da, dar nu încăpea calul în “Dacie”. Pe urmă am trecut ofiţer de serviciu. Pe vremea aia eram aşa de prost că şi-au dat seama şi ăilalţi.
-Ştiţi cum se zice. Dacă s-ar vinde creier de om, al nostru ar fi cel mai scump.
-De ce?
-Păi, câţi poliţai tre’ să omori ca să strângi un kil de creier?
-Pe vremea voastră! Nene Ghiţă, îţi spui ca la un frate, că suntem curcani bătrâni amândoi, abia în ultimii 10 ani m-am îndestulat şi eu.
-Vorba lui dom’ Tipătescu: “Dacă nu curge pică!”
-Ce să pice, bre? Că la noi, după chermeza din decembrie 89, a curs puhoi. Câteodată mă urc pe terasa blocului “Anthony Grand Tower” şi…
-Aşa se cheamă blocul turn?
-Da, în frangleză! Anthony, după prenumele meu, grand, en francaise şi tower, english! Şi cum îţi spuneam, la cât s-a prăduit, frate Ghiţă, mă uit de pe bloc să văz dacă mai există ţara. Există! Un sfert super-vile noi şi restul bidonvile, în care ăia amărâţi visează şi ei la un spaţiu omenesc.Spaţiul Schengen.
-Bravos naţiune!
-Brother Ghiţă s-a ras tot. Din aer, de pe apă, la sol şi subsol.
-I-aţi găbjit pe borfaşi?
-Normal! Dar borfaşii au fost corecţi. Au împărţit cu noi, ăştia onorabilii, în mod algoritmic.
-N-aţi avut teamă că vă dă la jurnal? Alde Nae Caţavencu!
-Ei, aş! La noi gazetele sunt umoristice, apar cu bancuri pe manşetă.
-Ce bancuri?
-Ăla cu “Nimeni nu e mai presus de lege!” Adicătelea, aşa zice “Constituţia”, pe care eu o mai frunzăresc, doar când vreau să mă strâmb de râs…
-Curat murdar, coane Antonică!
-Lasă, monşer că nici mătăluţă nu ţi-au ieşit la socoteală ăle 44 de steaguri.
-Dvs. v-au ieşit?
-Viloaiele mi-au ieşit. Una lângă Primărie, două la Şcoala de Fete, trei pe faleză! Moştenire, Ghiţă, că suntem ţara cu cei mai bogaţi părinţi şi socri de
caltaboi. Putrezi de bogaţi. Uite, tata, un amărât de pensionar, a strâns ban cu
ban şi mi-a luat cadou de sărbători, un elicopter.
-Ei,bravos!…Şi stai în toate casele pe care eşti apropitar sau le dai cu chirie?
-Nu ziceai tu: “Famelie mare…” Într-una stă o ţiitoare a mea, Miţa Baston, cu care mă întâlnesc serile, ca de la baston la femeie, în alta stau cu legitima şi în restul flămânzesc copiii mei, care e lefegii. Bugetari!
-Unde?
-La vamă! Uite, de un par egzamplu, ieri a fost ziua lu’ ăla micu’ şi colegii lui, vameşii s-au sfătuit ce cadou să-i ia.Până la coadă i-au luat o maşină, cu garajul aferent şi garajul, ataşat la o vilă cu piscină.
-Şi dacă te cadoriseşti cu vreo anonimă la Guvern?
-S-a dat lege. Cine găseşte “Scrisoarea pierdută”, o predă la legea secretului. Informaţii clasificate!
-De vreo inspecţiune nu te temi?
-Cine, stimabile? Că e mânjiţi toţi.
-Guverne vitrege a ajuns să aibă ţărişoara asta. Prezidentul tace?
-Cum cade pe bec vreunul mare, din ograda lui, îl ia în cârcă. O mangafa…
-Aoleu, de cine spui aşa?
-De dom’ prezident Trahanache. Conul Zaharia…
-Credeam că…
-Ce-s nebun?…Al nostru mai tresare din când în când şi răcneşte în pustiu: “A! ce coruptă soţietate!” Dumnealui se face a nu pricepe noua politichie. Păi, comuniştii promiteau dispariţia statului şi trecerea avuţiei naţionale în mâinile cetăţenilor, pe când ăştia de la putere acţionează pentru dispariţia cetăţenilor şi trecerea avuţiei naţionale în mâinile lor.
-S-avem rezon! Dvs. trebea să vă fi însurat cu nevastă-mea. Că ea îmi zicea mereu: “Ghiţă, Ghiţă, pupă-i în bot şi papă tot!”
-Şi a mea îmi spunea.:“Toni, Toni, uită-te în jur şi pupă-i în…frunte ca să avem conturi multe!..
-Ghiţă, ce-ar fi să te fac lichidator şef şi să privatizăm poliţia. S-o vindem!
-Păi, din câte bag seama a şi fost cumpărată, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale…Bine a zis cine a zis că suntem un popor care avem din toate câte…nimic! Cine-i de vină? În campanie, 15% dintre români se hotărăsc în ziua alegerilor cu cine să voteze şi restul de 85% se hotărăsc după…Şi pen’ce crezi că au parlamentarii lefuri aşa mari?
-Pen’că prostia se plăteşte scump!
-Hai, să nu mai cârtim. Vino să te pup, musiu…
-Pupă-mă, că am văzut şi la televizor cum l-a pupat Preşedintele pe Blaga. Ca să-i dea gripă, că e răcit…
-Eu te pup sincer, neicuşorule…Hapciu!!!

Poveste de Craciun

Mihai Bendeac — Fri, 24 Dec 2010 21:55:34 +0000

Pentru că dintre cei care frecventează acest blog sunt cel mai „adult”, cam de vârsta lui Moş Crăciun, m-am gândit să vă spun o poveste. O poveste, cea mai frumoasă, pe care am auzit-o cu mulţi ani în urmă. Poate că nu o ştiţi. Cică un băieţel pe cât de frumos, pe atât de bun, s-a îndrăgostit de o fetiţă, pe cât de frumoasă, pe atât de rea, care i-a reproşat că el îşi iubeşte mai mult mama decât pe ea. Băiatul a încercat să-i explice că îşi iubeşte mama cu o dragoste şi cu o altfel de dragoste, poate mai aprinsă, o iubeşte pe ea. Cum într-o poveste, totul se poate întâmpla, fata i-a cerut să fie numai pentru ea toate dragostele lui şi să-şi ucidă mama. Nebun, orbit de iubire, băiatul şi-a ucis mama şi a alergat către fată ţinând în mână, ca pe o dovadă a crimei, inima mamei sale, care pulsa încă. Alergând bezmetic, s-a împiedicat, a căzut şi a scăpat din mână inima, care de acolo, de unde s-a rostogolit, l-a întrebat: „Te-ai lovit, băiatul mamei?”
Dacă povestea mea nu v-a impresionat, am ţinut în rezervă urarea prin care insist ca de acum, la anul şi la mulţi ani, musai să fiţi sănătoşi, fericiţi şi bogaţi. Şi nu uitaţi: suntem un popor hrănit cu speranţă!