Dan Mihăescu

Pentru că mai mulţi dintre dvs. mi-au cerut să mai postez aici, momente vesele de succes jucate cândva de actori mari, iată unul dintre ele.
Amorul şi mass-media
(Zorel a terminat de tăiat părul din nas, îşi potriveşte fularul de mătase, între reverele elegantului său halat de casă, aranjează pe o măsuţă vaza cu o floare, sticla de şampanie, cupele.Exclamă exuberant:”Vine Lăcrămioara, vine Lăcrămioara, şi dacă vine nu există să nu-i pun piedică. Trebuie băgate texte romantice, că e foarte sensibilă, delicată ca o pitulice…Hopa, sună la uşă…)
-Bună,tipule…
-Bine ai venit curcubeul meu. Mă, ţie ţi-a spus cineva că soarele răsare din ochii tăi?…
-S-a ales praful de ciorapii mei. Ia uite câte fire s-au dus. Arde-le-ar focul de troleibuze…
-Scoate-i, zâna mea de cleştar.
-E drăguţ la tine, aici. Ce e cu şampania asta?
-Rezerva mea de protocol O amintire de la odioasa dictatură şi sinistra lui soţie. Cu cât dai acum pe o sticlă, înainte îţi luai o “Dacie”.
-Ce serbăm?
-Intrarea în “Triunghiul Bermudelor”. Să zicem că tu porţi bermude şi eu…
-E glumeţ dumnealui…Oho, ia uite aici. Ce de ziare ai în casă…
-Vino lângă mine, pe canapea, raza mea de lună…
-Ziare de azi. Uite, cursul valutar.Zeci de mii de lei, abia pot pune jos un dolar…Ce face, domne’ Banca Naţională? Acest Isărescu este primul nostru preşedinte pe viaţă!
-Ce ne interesează pe noi, simfonia mea neterminată şi neîncepută…
-E groasă cu terapia de şoc…
-Iubita, iartă-mă că e aşa de cald la mine. Dezbracă-te şi tu. Dacă vrei, poţi să rămâi cu mărgelele pe tine. Să nu răceşti…
-Ia spune, mă. Intrăm în zona Schegen, cu val doi spre şase?
-Undeva intrăm noi, mica mea minune.
-E haios titlul ăsta:”Plăceri scurte şi boli lungi”.
-Pufuleţ, noi avem un pacheţel protectiv,preventiv…Vai, iartă-mă, madona mea, sunt un nesimţit. Nu ţi-am adus un umeraş să –ţi scoţi şi tu textilele şi să le punem provizoriu, îm şifonier…
-Poftim, ce spune presa: “Violul ca fapt divers!”
-Pe tine te salvez eu, pui mic.
-Cum?
-Ca Bulă, sper să te conving…
-Au dreptate:”Inflaţia ne va tăia respiraţia”
-Nici aşa, să ne luăm după ziare. Mănâncă şi ei o pâine. Uite, desfac şampania, prinţesa mea. Să bem pentru…
-Pentru recesiune, sunt necesare acţiuni hotărâte.
-Da! Să bem pentru iubire şi poezie. “Eu ştiu c-ai să mă înşeli chiar mâine, dar fiindcă azi mi te dai toată…”
-Mi se pare corect. I-auzi aici poezie populară: “Ieri, văzând cât e lumina mi
s-a spânzurat vecina/S-au scumpit oul, făina/Porcul, vaca şi găina/Zahărul şi margarina/Pâinea, apa şi benzina/Un pumn de bani,aspirina/O avere vitami- na/Telefonu-i ca stricnina/Când vorbeşti, te doare splina/M-a părăsit Niculi- na/Că n-o mai plimb cu maşina/Şi fetiţa mea,mezina/A luat-o cu heroina,co- caina şi morfina…”
-Ho! Gata, că mi se pune pata. Dacă vrei să te duci la băiţă, e acolo, uşa din dreapta.Vezi că ţi-am pregătit un hălăţel micuţ, drăguţ, scurtuţ până la…bustuţ. Ehe, bine ziceau anticii:”Carpe diem”.
-Chestia asta o ştiam. Pământul e pârloagă, ţăranii n-au sămânţă.
-Păpuşă mică, noi avem şi lasă-i pe ţărani, că vând telemeaua cu zeci de mii kilul şi e făcută cu sare grunjoasă, aracet şi lapte praf…Seara asta frumoasă, poartă numele tău…
-Zorele, tu crezi în macrostabilizare?
-Scumpa, mie poţi să-mi fluturi şi un tramvai.
-Vorbesc serios. Sau poate tu, eşti din ăia cu tranziţia graduală?
-Mon amour, mon coeur, să vorbim ca de la francofon la francofonă. Mai dă-le dracului de ziare, că-mi dau foc cu ele, dar n-am bani de benzină…Mai bine hai, dincolo în dormitor, cu căpşorul pe perniţă, guriţă lângă guriţă…
-Nu vă e ruşine obrazului.
-Cui?
-Domnilor parlamentari. Îşi cumpără iar limuzine, de staruri la Hollywood. Pe banii noştri.
-Ţoacă mică, ce zici tu despre diferenţierile făcute în dezbaterile de la CNA, între secvenţele sexy şi porno. Eu aşi vrea să-ţi arăt pe viu o…
-Vai, de mine. Cât e ceasul?
-Nu ne interesează, bulgăraşul meu de aur. Eu deschid acum fereastra şi arunc toate ţoalele noastre în stradă. Că până ieşim de aici, se schimbă moda. Am un pat mic dar îţi promit să nu te marginalizez.
-Auzi, băiatu’, eu sunt de modă veche. Nu cad din prima. Şi în general, nu permit amestecul în treburile mele interne. Că n-am venit aici la party-line! Am plecat. Pa, apoliticule!..
-Alo, ce trânteşti, băi, uşa aşa? Drum bun, cale bătută, matracuco, stricato, urâto…Mi-au trebuit ziare în casă! De aia era bună cenzura aia la comunişti…

*Această scenetă a existat în două variante, ambele la TV. Una jucată de Maia Morgenstern şi Claudiu Istudor, alta, cu Daniela Nane şi George Ivaşcu. Ambele, văzut, plăcut!

La aniversarea din anul acesta, realizatorii emisiunii Danutz SRL mi-au acordat 45 de minute pe postul public, iar Jurnalul Naţional, mi-a luat un interviu ce va fi publicat luni 7 iunie a.c. Pe acesta, am vrut să-l vedeţi şi voi

J.N: Eşti un bun colecţionar: împlineşti 77 de ani. Mai crezi că viaţa este o artă în care eşti mereu începător?
D.M: Aşa ne asigura Chevalier de Boufflers în panseurile sale şi a avut dreptate.
-Prin câte epoci colorate ai trecut până acum, te mai ţine umorul să o traversezi şi pe asta kaki?
-Fac parte dintr-o generaţie norocoasă. Am prins dictatura carlistă, legionară, comunistă şi acum victoria românilor , asupra întregului popor A început să
regrete lumea viitorul de ieri, zicând că ce bine era atunci când era rău.
-Ce ai făcut cu toată zestrea ta de timp?
-Am făcut lumea să râdă, de teamă să nu plângă! Şi am fost optimist. După alegerea lui Ceauşescu, mi-am zis că în şase luni cade. A stat 25 de ani. Am zis că nici d-l Iliescu nu rezistă mai mult de şase luni. A rezistat două mandate spre trei, d-lui Băsescu i-am prezis tot şase luni şi iată, intră în anul şapte! Suntem singura ţară din lume la care alegerea preşedintelui este de- cisă de emigranţi şi majoritatea parlamentară este alcătuită de migratori.
-Ai pleca definitiv din ţara asta ciudată?
-Acum să plec, cînd mai sunt şase luni?…
-Cum trăieşti Dan Mihăescu?
-În general trăiesc bucurându-mă. Stau pe Magheru, un fel de Champs Elysees al Bucureştiului. Se claxonează ambiţios, ca nicăieri în Europa, noaptea avem raliuri palpitante, maşini şi motociclete, cetele de cerşetori te scuipă tandru, dacă nu le dai nimic, în curtea interioară a blocului se îmbată şi chiuie boschetarii, dar iarna pleacă. Sparg uşa şi se oploşesc în subsolul conductelor de apă şi gaz. Aştept să sărim în aer, fără să creăm panică. Tot în curte fac sex serile, pe după maşini, perechi de tineri studioşi şi drogaţi. Sub ferestrele din stradă activează pâlcuri de prostituate voioase, la care vin oaspeţi cu taxiuri de noapte şi ne pun manele mobilizatoare ca:„Într-o casă de paiantă, am iubit o bagaboantă!” Spre ziuă apar şi şalăii fetelor, care le bat cu picioarele-n cap, să deconteze încasările nocturne. Poliţia poliţie, nu vine, decât pentru dividende şi cea comunitară este ocupată la promenadă pe Magheru cu Suzuki 4X4, de parcă bulevardul nostru e pe Ceahlău. Piaţa Amzei e în renovare din mileniul trecut. şi la toate aceste bucurii, primarul adaugă una nouă. Măreşte taxele, că stăm în zonă lux. Însă, eu sunt fericit…
-Fericirea are picioare scurte sau…
-Fericirea are picioare lungi, e mai mică cu 24 de ani decât mine, o cheamă Simona, e nevasta mea, de acum 20 de ani şi pentru următorii 30!
-De ce mai râde un umorist notoriu, ca tine şi ce îţi doreşti?
-Râd (cu lacrimi) la emisiunile de ştiri TV şi îmi doresc anticipate! Punct!

“P.S.Vă rog nu vă întrebaţi ce caută acest moş pe blog. Gândiţi-vă că aş putea fi…patru tineri a 19 ani şi 3 luni!”

Povestea ce urmează s-a petrecut prin anii’70, la Braşov, la o ediţie a Festivalului Internţional « Cerbul de aur ». Acest festival avea pulsul inimii lui Tudor Vornicu, directorul de programe al TVR şi apoi, mulţi ani şef la Divertisment, atât de faimos încât circula un banc, anume că TVR înseamnă Tudor Vornicu şi restul. La Braşov, Tudor se ocupa de toate, de la contrac- tele vedetelor până la aranjamentele florale, care trebuia să-i aştepte în camere pe invitaţi. Numai el ştia cum să se poarte şi cu ce atenţii să-i primească pe celebrii cântăreţi străini, mari vedete internaţionale, pentru ca aceştia să accepte tarifele mizerabile pe care le oferea televiziunea noastră.
Într-un an cu mulţi şi mari artişti,Vornicu a reuşit să procure la la un C.A.P. un boulean, numai bun de tăiat şi un butoiaş cu ţuică. A aranjat cu cei de la restaurantul « Coliba haiducului » din Poiană, să facă boul la frigare, în curte şi tot acolo să fiarbă ţuica cu mirodenii. Eram în martie, zăpada nu se topise de tot. O echipă, din care făceam şi eu parte, a primit misiunea să aleagă mai mulţi oaspeţi, dintre cei nemulţumiţi de onorarii, să-i încarce într-un autocar al O.N.T.-ului şi să-i plimbe în Poiană. Vornicu aranjase ca pe drum, la o răscruce, să ne « atace », sărind din copaci « haiducii » de la « Şura dacilor », nişte flăcăi bărboşi, înarmaţi cu flinte. O bandă de « duri » care să ne conducă, sub escortă, cu mâinile ridicate, până la « Colibă »,unde să fim pedepsiţi cu ţuică fiartă şi carne friptă la proţap. Başca, nişte lăutari care să încingă atmosfera. Toate au decurs după acest scenariu, numai până când ne-a depăşit un alt autocar al O.N.T. Nimeni din grupul nostru n-a bănuit catastrofa. Curând am ajuns la răscrucea unde urma să fim « atacaţi ». Operatorii noştri, puşi în temă, s-au pregătit să filmeze cu camera ascunsă. Degeaba, că nu ne ataca nimeni. Şoferul autocarului (şi el complice) a simulat o pană şi a tras pe dreapta, să aşteptăm, discret bandiţii la drumul mare, atât de nepunctuali. Degeaba, nici un bandit, nici un hold up. După vreun sfert de ceas, am pornit spre « Colibă », unde am găsit autocarul care ne depăşise pe drum, cu nişte turişti sovietici, care petreceau de minune.Am aflat cu stupoare că « tâlharii » tocmiţi de noi au încurcat autocarele şi i-au atacat pe ruşi. N-a fost prea vesel, fiindcă vreo doi dintre ei, băieţii lor cu ochi albaştri, au scos la vedere pistoale adevărate. A fost gata să iasă încăierare. Conducătorii lor de grup ameninţau cu un protest drastic al Ambasadei sovietice de la Bucureşti. Asta ne trebuia nouă !
Pentru a-i convinge că a fost o farsă regizată de televiziunea română, la care s-au greşit « adrisanţii », ruşii au fost conduşi la « Colibă ». Ospătarii, instruiţi de Vornicu, să acţioneze la fix, i-au îmbiat cu mâncare şi băutură, lăutarii s-au pornit şi ţin-te chef !
A trebuit să explicăm artiştilor veniţi cu noi, toată încurcătura, Cliff
Richard, care se afla printre ei, s-a amuzat cel mai tare şi i-a contaminat şi pe ceilalţi. S-au mulţumit cu nişte brânză, chifle şi apă minerală. La întoarcere, noi, oamenii televitiunii, l-am evitat cu mare grijă pe Tudor Vornicu, aflând că el s-a jurat să ne spânzure în Poiană, de cei mai înalţi copaci. Parcă, ce ? Ne-a prins ?…

O spun din prima, astăzi vom cleveti despre un actor, pe cât de mare pe atât de iubit : Jean Constantin zis Laleaua neagră, zis Jean von Medgidia, zis Marele Blond, cunoscut în Constanţa la fel ca statuia lui Ovidiu şi în România, legitimat cu nişte sute de filme, spectacole de teatru, apariţii TV şi o basculantă de premii. A fost adus pe lume, împreună cu 9 fraţi şi surori, de Dumitru Jean, un conductor arhitect de construcţii civile şi o grecoaică puioasă, Caliopi. El se dă ţigan, dar minte !!! Odată mi-a zis în glumă : »Să ştii că tata a fost arhitect, dar a avut ca hoby, ţambalul ! » De –ale lui Jean.
Dincolo de zecile de materiale scrise pentru el şi zecile de emisiuni în care l-am distribuit, mă leagă de Jean, numit şi Cornel între intimi, o prietenie veche ca şi viaţa noastră. El a ajuns octogenar, dar cu un drag de viaţă ca la vârsta BAC-ului.
Într-o iarnă vrăjmaşă, la Constanţa, în faţa statuii îngheţate a lui Ovidiu, artistul mi-a recitat versuri din « Iarna la Tomis », cuprinsă în « Tristele » poetului : »În umbra cea de viţă un strugur nu s-ascunde/Nu fierbe mustul în căzile adânci… » Şi am băut o palincă , ca să combatem frigul.
Marele comedian s-a născut unde trebuie. Între viile de la Medgidia, Nicu- liţel, Sarica, Nazarcea, Babadag şi Murfatlar. Cu câte înzestrări artistice are, jur că individul poate prezida oricând o Federaţie Internaţională a Comediei.
Şi în viaţa de toate zilele, Jean are un haz nebun. Multe dintre poantele lui au devenit folclor, nu se mai ştie dacă toate îi aparţin şi nici nu mai are impor-
tanţă. Să vă zic câteva dintre ele. După un turneu în fosta URSS, el jucând în cuplu cu regretatul Gelu Manolache, l-am întrebat ce şi-a adus din marea ţară vecină ?« S-au luat lucruri frumoase ! » mi-a răspuns el. »Ce, dragă ? » « Mi-a luat mie ceasul, i-a luat lui Gelu, fâşul. S-au luat lucruri frumoase ».
Alt turneu, tot la sovietici, pe vremea când « Stalin şi poporul rus, multe rele ne-au adus ». La plecare, actorii noştri au fost conduşi la aeroport de tovarăşi de la partid, NKVD şi invers. Luându-şi rămas bun, gazdele au zis ca de obicei : »Mai poftiţi pe la noi » Jean a vorbit de pe scara avionului : « Vă poftim să veniţi şi voi, la noi, în România, dar nu toţi ! »
Într-o seară de vară, o vioară cânta…pe terasa hotelului « Perla » din Mamaia. La o masă, consumau, după o filmare, Amza, Bănică, Bibanul şi Jean. O ţigancă bătrână i-a îmbiat cu flori : « Flori, băieţi, luaţi, băieţi ! » A fost gonită de ceilalţi, dar Jean a scos o bacnotă de 25 de lei, bani mari pe atunci şi i-a dat femeii, fără să primească florile. « Ce faci, mă, ai înnebunit ? » au sărit ceilalţi. « E mama ! » a replicat Jean, mucalit. Nu era măsa, dar glume a meritat 25 de lei şi, iată, a făcut istorie.
Mai vreţi ? Mai am ! În anii lumină, trăiţi pe întuneric, pe scena Teatrului « Fantasio » (astăzi desfinţat în pofida vechimii şi notorietăţi sale, de către autorităţi imbecile) se monta un spectacol festiv în cinstea genialului nostru conducător, Ceaşcă, stejarul de la Scorniceşti şi cel mai iubit fiu. Pe fundalul scenei, trona după tipic, un tablou uriaş al « genialului ». Jean era şi el prin sală şi la un moment dat, s-a produs un scurt circuit şi s-a stins brusc lumina. Pe întuneric, regizorul a urlat cu groaza în suflet : « Alooo ! De unde s-.a stins lumina ? » Jean a arătat spre fundal şi a răspuns calm : « De la tablou ! »
Prin 1976, am scos o carte de umor, împreună cu un coleg şi prieten bun : Grigore Pop, tot redactor la TVR. Printre filele cărţii, mai toţi marii comici ne-au scris câte un cuvânt de apreciere sau glume despre noi. Invitat şi Jean a declarat şi s-a consemnat : « Dacă era să-mi spun verbal o părere despre autorii cărţii, aş fi făcut-o cu plăcere. Dar aşa…în scris, refuz, de teamă să nu le cadă în mână ! » Declaraţia a fost însoţită de o caricatură semnată Clenciu, pe care am păstrat-o.
Şi dacă, după tot ce am scris frumos despre el în această revistă, nu vine cu o canistră de vin de Dobrogea, mă duc peste el şi îi cânt ca la vodevilul din decembrie ’89 : »Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu pui, Jenică, nişte vin pe masă ! »