Brandul înseamnă o sumă de elemente intangibile care cresc valoarea respectivului produs, în mintea celor care vin în contact cu el. Aş adăuga la această definiţie şi repetiţia la nesfârşit a numelui produsului, până la zidirea definitivă în conştinţa publică.Şi acum, să ne ocupăm de marca Piersic. Odată cu anul 1936, la Cluj a venit pe lume un băiat trecut în acte ca Florin Piersic, deşi în Gerar nu erau nici flori nici piersici.El este fiul naţiei sale, confirmând proverbul cu „vorbă multă, sărăcia omului” românii fiind vorbă- reţi şi săraci. Săraci ca acum şi de când ne ştim,vorba lui Ion Creangă. Singurul defect la naştere a fost că el avea doar buton de play, nu şi de stop.
Când s-a făcut 1957,Teatrul Naţional al Bucureştilor a chemat să angaje- ze, pentru nemurire un zăpăcit frumos, deştept, vesel şi trist, în stare să spună fascinant pe dinafară, ce simt alţii pe dinăuntru.I-au păstrat numele de Florin Piersic, a început ploaia de roluri, a început suişul şi aşa ne-am pomenit cu ditamai celebritatea în ogradă! Poate, cu ochii la el a zis un mare regizor că, lumea teatrului e plină de genii, dar talentele sunt rare.Un talent autentic,fiind şi acest Florin Piersic.Şi cum după colţ pândea cinematograful, aveau şi ăia nevoie de un nebun frumos care să strângă lumea la coadă la bilete. Marele lui noroc a fost că nu s-a născut pe vremea filmului mut, când ar fi rămas muritor de foame.S-au cheltuit cu el peste 50 de filme, băiatul devenind coşcogea starul, simpatic în mai toate apariţiile, frumos de nu-l mai încăpea ecranul, prieten cu toată populaţia, fiind aproape ca noi toţi, omul care când a zis că ia a luat, când a zis că dă a zis. Florinache a fost întotdeauna un latifundiar de promisiuni.Aşa a ajuns el să nu mai poată merge pe stradă, că, mintenaş, se oprea circulaţia.
Când s-a întemeiat prima televiziune şi au apărut apoi, surorile vitrege, a început joaca de-a idolii pe sticlă, în frunte fiind acest tânăr modest, excesiv de timid, care nu şi-a dorit decât să fie preşedintele ţării!
El ajunsese demult, răscruce în gândul fetelor neiubite, dăruindu-le cu vise colorate, cu vorbe şi speranţe frumos împăturite sub pernă, printre fire de busuioc.Aşa s-a făcut că prin mai toate adunările, pe unde se întâmplau şi oareşce artisticării, apărea acest zdrahon gălăgios, chipeş şi cu tinereţea neatinsă de ani, aşteptat ca zilele de sărbătoare, căruia, oamenii codindu-se dacă să-i zică Florin Duminică, i-au păstrat piersicul lângă prenume. Deci, imagine super, raportul calitate-preţ, convenabil. Nesătul de glorie a trecut balta la Hollywood, cu exact atâta întârziere încât să nu fugă de acasă Angelina Jolie, Melanie Griffith,Nicole Kidman, Jennifer Aniston şi alte fete puse pe căpătuială,obligându-l pe acest paşnic septuagenar,să se bată ca un Mărgelat sau un Harap Alb, cu niscaiva Banderaşi, Brad Piţi. Tom Cruişi etc. şi apoi să plătească în neştire pensii alimentare.
2
Gândind comercial şi nu numai, eternul vagabond prin sentimentele noastre e în stare să bântuie şi prin mileniul patru şi oamenii timpului, neştiind de unde vine şi până unde se duce, îl vor numi de bună seamă, tot Florin Piersic, fără a se plictisi nici ei şi nici urmaşii urmaşilor lor.

P.S. Luni 31 ian. a.c. se inaugurează la Bucureşti Walk of Fame, la insistenţele lui Dan Mihăescu cel care a avut şi iniţiativa Aleii Stelelor de mare de la Mangalia. Prima stea va fi a lui Florin Piersic. S-a bătut pentru asta şi a învins, George Ivaşcu, directorul Teatrului „Metropolis”.

(Monolog pentru miner şomer)
-Plecăciune, boieri mari, sluga dumneavoastră, că “noroc bun” nu se mai poartă de când ne-au lichidat în Valea Jiului şi ne-au trimis, pentru înhumare, în Moldova natală. Timpuri grele, oameni buni, va scrie despre ele odată şi odată, cronicarul Miron Cozmin.
Vă spuneam că sunt moldovean, de lângă Chiatra,comuna Nădragi. Trăiesc oameni şugubeţi acolo. De o pildă, muierile din sat îmi zic mie “Vârtosul din Nădragi”, că ştiu ele ce ştiu. Deşi noi suntem familia Moraru. Numele ne vine de la un bunic al meu care fura făină cu aspiratorul de la gospodăria de partid. De atunci ni s-au tras la toţi, nume făinoase. Pe tata îl chemă Jimblă, pa mama Coca, am un văr Tărâţă care a parcat în Germania şi acolo îi zice Graham. Unchii mei sunt familia Lipie, am un frate Chiflă şi altul Colivă, că e cam pământiu la meclă. Numele lui vară-mea, Găurica, îi vine de la taică-su, nea Covrig. Alt bunic al meu, dinspre mamă, moş Brioş, s-a înstrăinat şi el tocma’ la Veneţia. I-a ghicit o strămoaşă a lui mama Omida, că va muri lovit de un cal. Şi de frică s-a dus să stea pe apă, unde nu circulă decât bărci. S-a calificat gondolier, şef de canale. Şi nu ziceţi că a murit lovit de un cal? Într-o seară a fost furtună mare, s-a desprins firma de la un restaurant, care i-a crăpat lui dovleacul. Firma era: “La calul bălan”. Mie mi se zice Sile Baghetă, că am nasul mare, ca bunicul meu, anonimul veneţian şi asta induce anumite bănuieli pozitive pentru un bărbat. În acte sunt Vasile, nume de amărăştean. Aşa m-a chemat şi aşa o să mă cheme. Numai pe marii baştani îi cheamă cu tele-mobilul. Celularul! Vedea-i-aş la celular, după zăbrele.
Dar acu’ sunt şi eu om bogat. Am luat 20 de milioane, caş, sau câş, sau cheş, adică bob numărat. Salar compensator. Şi m-am întors la mine în Nădragi. Unde trăiesc la fel ca americanii. Ei se scoală dimineaţa aruncă două ouă în tigaie şi pe urmă pleacă la slujbă. Eu mă scol dimineaţa, arunc două ouă în nădragi şi plec la câmp. Am găsit schimbări mari la mine-n comună. Pe locul unde a fost C.A.P.-ul s-a construit o groapă mare, mare şi frumosă, unde se antrenează echipa locală de sărituri în adâncime. Ziua! Noaptea e plină groapa cu beţivi şi nevăzători, că satul nostru e luminat numai la Înviere, cu lumânări. Majoritatea sătenilor au fost loviţi de reconversia profesională. Cumnatul meu, Costel Anafură s-a reconversat din dascăl la biserică în diji la discoteca sătească, deschisă în localul şcolii. Îi zice:“Disco Stalingrad”, după ce bătălii sunt acolo în fiecare noapte. Fetele merg la discotecă o singură dată, că după aia nu mai sunt fete. Ăia mici învaţă acum acasă la domnişoara Marusia, care şi-a deschis şcoală particulară, pentru copii şi părinţi, sub lozinca: “Am venit de peste Prut, hai, la tanti să te învăţ!”. În dosul şcolii, aţine calea feti- ţelor unul, Milu’ Pedofilu! L-am pândit o dată să văz ce face. A oprit două fete şi le tot îmbia: “Dacă, mă lăsaţi să vă dau un pupic pe frunte, primiţi câte trei bombonele, pe pieptişor zece bombonele, pe burtică, o punguliţă plină cu bombonele. La care una din fete s-a adresat colegei: “Hai, tu să mergem, că până ne rezolvă babalâcul ăsta, facem diabet”.
Dumneavoastră aveţi la oraş,Tele-Rom, Mobil-Rom şi noi la ţară avem alt rom.
Adică, rudari, căldărari, cuţitari şi Ninja. Dar sunt paşnici, nu te taie decât dacă te prind.
La noi în comună avem primar pedeliberal, că pedesereii dinainte şi-au făcut plinul. Hrebenciucul mamei lor de pungaşi! Ehe, câţi din ăştia mari, n-ar merita să fie în boxă, Să aibă proces, legal şi corect, ca al lui nea Nicu la Târgovişte. Păi, dacă pe ăla l-au împuşcat pentru sabotarea economiei naţionale, la ăştia ce să le facă?
Vă spuneam de primar. El a investit în cooperativa de consum, Mini-Bigul, sătesc. Dar acu’ e închisă pentru inventar. Le-a găsit ceva lipsuri. Nişte felinare de căruţă, zece metri de lanţ de puţ, patru mitraliere, un TAB şi opt rachete sol-sol, pentru arături.Toate cumpărate pe motorină din Bosnia. Motorină furată de la conducta legată noaptea la robinetele din cadă. Acuma, primarul a făcut urgent pasul peste graniţă, gonit de organe. El a lăsat vorbă că se întoarce. A plecat doar până la Hong Kong, să cumpere fitile de lampă, din mătase chinezească. E adevărat că pe unii îi mai saltă jandarmii. A fost închis un verişor al meu, Leţu Cornuleţu’, care a furat clanţa de la uşa mare a bisericii, de n-au putut ieşi credincioşii, care se distrau la micul cazinou deschis în clopotniţă, de popa al nostru, popa Bingo, cum îi zic enoriaşii.
N-o să mă credeţi, dar avem în comună şi sutaşi. Oameni cu sute şi sute de mii de parai. Unul, Ilarie Pluripartidul, că a trecut prin toate, a semănat 10 hectare cu cânepă. Americană. Se bat turcii pe recolta lui. La Ilarie ăsta, în casă, se mănâncă numai bulz cu brânză alsaciană, jumări din ouă de struţ, ciorbă cu minestrone de moluscă hawaiiană, pârjoale de langustă cu mujdei şi mango murat, clementine în coajă de ananas şi se bea numai vin băşicat, adus cu cisterna din Valea Loarei. Nu vă spun ce fătucă şi-a luat ca ţiitoare absolută. Fostă artistă de bar, la bară. Dacă o vezi cu fustiţa aia care începe de sub ombilic şi se termină foarte repede, te simţi ca la sorcovă, tare ca piatra, iute ca săgeata…Fata mai şi cântă, că are o voce cu care poate să tacă foarte frumos. Dar îi dă cu play-backul! Ilarie a plătit o televizie particulară să-i facă video-clip. Pe melodia “Le moulin de harta,parta!” În traducere: “La moară la hârţa, pârţa”. Filmările au fost ceva de comă prelungită. Ştiu că am jucat şi eu în film. Intram brusc în dormitorul fetei, mă dădeam jos de pe motocicletă şi toţi gagii strigau: “A venit gay, a venit gay!” Acţiunea se muta pe pajiştea verde a mesei de biliard. Unde tocmai avea loc un mic viol colectiv. Costumele erau ceva de vis. Fata era îmbrăcată în pielea goală, cu cercel în nas şi perucă din şpan de aluminiu. Coafură asigurată de Combinatul Sidex-Galaţi! Băieţii purtau budigăi de piele şi ilice anti glonţ. Toţi raşi în cap, pe dinafară şi pe dinăuntru.Vestimentaţie semnată de celebra Zina Dementina! Violul a fost interactiv, adică cine ţinea minte toate numerele, dădea telefon la oficiul comunal şi primea premii în bani şi în obiecte de uz confuz. Într-un cuvânt, ăia cu pantomimica de viol, tu te uiţi şi câştigi!
Acu’ e tare frumoasă viaţa la ţară. Stai pe prispă la bufet, cu un jin-tonic în faţă şi doi lăutari în părţi. Care să-ţi doinească: “Ştii tu mândro, ştii tu ştii,cum giucam la emtivi”. Duminica avem concursuri de nudism pe gârlă. Sofronica mea a ieşit miss Fundulea că e mai lată în…e şoldoveancă. La topless a luat premiu, o studentă, venită-n vacanţă, Pandela Anderson.Ce-am mai râs de ea, seara, că am trimis-o în grajd să mulgă vaca şi a nimerit boul. Acu’ trebuie să-l vând că nu mai mănâncă nu mai bea, doar se uită spre uşa grajdului şi oftează de ţi se rupe inima.
Am uitat să vă spun. Un fost ortac de al meu, fost vagonetar la mină şi-a tras un sexy shop, în clădirea căminului cultural. Într-o zi s-a dus, de curiozitate şi Marusia, cea de peste Prut. Zice: “Aş vrea un obiect din acela, de plastic, cu vibrator!” Ortacul îi arată pe perete: “Poftiţi, aveţi aici câte vreţi”. “L-aş vrea pe ăla roşu, din stânga”. “Acela-i extinctorul!” Dar ortacul meu se descurcă. Mai bine decât cu ceaiurile medicinale, de traista ciobanului şi…răşina porcului, pe care să le bea cine ne-a îndemnat să le culegem.
Lasă, că tot răul e spre bine. Noi ortacii am ajuns milionari. De la lichidare. Până la iarnă vă lichidează şi pe dumneavoastră.Vă Bocuieşte şi pe dumneavoastră, cel de sus, de la Guvern. Cică a scris presa străină, că la cât fură ăştia de acum, la cei dinainte jaful a fost doar un mic hobby. Mai vedem la alegerile viitoare, că ştiţi vorba ceia: “Dă-mi Doamne mintea românului de pe urmă şi pe urmă votează la fel!” Ferească sfântul, să aibă dreptate bunicul care îmi tot zice că dacă nu murim o să fie şi mai rău. Că până la luminiţa de la capătul tunelului, ne calcă trenul. O să ne rugaţi, pe noi, pe mineri să mai dăm jos un prim ministru dar degeaba. Pe noi să nu mai contaţi! Noroc bun şi să se surpe galeria peste cine ştiu eu şi bine fac că nu spun. La bună vedere…

-Am onoarea! Permiteţi să mă prezantez! Sunt Ghiţă Pristanda, poliţaiul cu “Scrisoarea pierdută”, suptalternul conului Fănică Tipătescu, prefectul!
-Îmi pare bine. Comisarul de poliţie, în rezervă, Anton Şpagaton!
-Nu mai sunteţi activ?
-Aş! Mi-am făcut suma…Gata! Lăcomia naşte fandacsia.
-Eu am dus-o greu de tot, dom’ comisar, famelie mare, renumeraţie mică…
-După buget! Eu am intrat în miliţie desculţ dar cântam cu mândrie patriotică: ”Cine este fruntea oare? Noi! Miliţia călare!”
-Patrulaţi cu calul…Nu aveaţi şi maşină?
-Ba da, dar nu încăpea calul în “Dacie”. Pe urmă am trecut ofiţer de serviciu. Pe vremea aia eram aşa de prost că şi-au dat seama şi ăilalţi.
-Ştiţi cum se zice. Dacă s-ar vinde creier de om, al nostru ar fi cel mai scump.
-De ce?
-Păi, câţi poliţai tre’ să omori ca să strângi un kil de creier?
-Pe vremea voastră! Nene Ghiţă, îţi spui ca la un frate, că suntem curcani bătrâni amândoi, abia în ultimii 10 ani m-am îndestulat şi eu.
-Vorba lui dom’ Tipătescu: “Dacă nu curge pică!”
-Ce să pice, bre? Că la noi, după chermeza din decembrie 89, a curs puhoi. Câteodată mă urc pe terasa blocului “Anthony Grand Tower” şi…
-Aşa se cheamă blocul turn?
-Da, în frangleză! Anthony, după prenumele meu, grand, en francaise şi tower, english! Şi cum îţi spuneam, la cât s-a prăduit, frate Ghiţă, mă uit de pe bloc să văz dacă mai există ţara. Există! Un sfert super-vile noi şi restul bidonvile, în care ăia amărâţi visează şi ei la un spaţiu omenesc.Spaţiul Schengen.
-Bravos naţiune!
-Brother Ghiţă s-a ras tot. Din aer, de pe apă, la sol şi subsol.
-I-aţi găbjit pe borfaşi?
-Normal! Dar borfaşii au fost corecţi. Au împărţit cu noi, ăştia onorabilii, în mod algoritmic.
-N-aţi avut teamă că vă dă la jurnal? Alde Nae Caţavencu!
-Ei, aş! La noi gazetele sunt umoristice, apar cu bancuri pe manşetă.
-Ce bancuri?
-Ăla cu “Nimeni nu e mai presus de lege!” Adicătelea, aşa zice “Constituţia”, pe care eu o mai frunzăresc, doar când vreau să mă strâmb de râs…
-Curat murdar, coane Antonică!
-Lasă, monşer că nici mătăluţă nu ţi-au ieşit la socoteală ăle 44 de steaguri.
-Dvs. v-au ieşit?
-Viloaiele mi-au ieşit. Una lângă Primărie, două la Şcoala de Fete, trei pe faleză! Moştenire, Ghiţă, că suntem ţara cu cei mai bogaţi părinţi şi socri de
caltaboi. Putrezi de bogaţi. Uite, tata, un amărât de pensionar, a strâns ban cu
ban şi mi-a luat cadou de sărbători, un elicopter.
-Ei,bravos!…Şi stai în toate casele pe care eşti apropitar sau le dai cu chirie?
-Nu ziceai tu: “Famelie mare…” Într-una stă o ţiitoare a mea, Miţa Baston, cu care mă întâlnesc serile, ca de la baston la femeie, în alta stau cu legitima şi în restul flămânzesc copiii mei, care e lefegii. Bugetari!
-Unde?
-La vamă! Uite, de un par egzamplu, ieri a fost ziua lu’ ăla micu’ şi colegii lui, vameşii s-au sfătuit ce cadou să-i ia.Până la coadă i-au luat o maşină, cu garajul aferent şi garajul, ataşat la o vilă cu piscină.
-Şi dacă te cadoriseşti cu vreo anonimă la Guvern?
-S-a dat lege. Cine găseşte “Scrisoarea pierdută”, o predă la legea secretului. Informaţii clasificate!
-De vreo inspecţiune nu te temi?
-Cine, stimabile? Că e mânjiţi toţi.
-Guverne vitrege a ajuns să aibă ţărişoara asta. Prezidentul tace?
-Cum cade pe bec vreunul mare, din ograda lui, îl ia în cârcă. O mangafa…
-Aoleu, de cine spui aşa?
-De dom’ prezident Trahanache. Conul Zaharia…
-Credeam că…
-Ce-s nebun?…Al nostru mai tresare din când în când şi răcneşte în pustiu: “A! ce coruptă soţietate!” Dumnealui se face a nu pricepe noua politichie. Păi, comuniştii promiteau dispariţia statului şi trecerea avuţiei naţionale în mâinile cetăţenilor, pe când ăştia de la putere acţionează pentru dispariţia cetăţenilor şi trecerea avuţiei naţionale în mâinile lor.
-S-avem rezon! Dvs. trebea să vă fi însurat cu nevastă-mea. Că ea îmi zicea mereu: “Ghiţă, Ghiţă, pupă-i în bot şi papă tot!”
-Şi a mea îmi spunea.:“Toni, Toni, uită-te în jur şi pupă-i în…frunte ca să avem conturi multe!..
-Ghiţă, ce-ar fi să te fac lichidator şef şi să privatizăm poliţia. S-o vindem!
-Păi, din câte bag seama a şi fost cumpărată, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale…Bine a zis cine a zis că suntem un popor care avem din toate câte…nimic! Cine-i de vină? În campanie, 15% dintre români se hotărăsc în ziua alegerilor cu cine să voteze şi restul de 85% se hotărăsc după…Şi pen’ce crezi că au parlamentarii lefuri aşa mari?
-Pen’că prostia se plăteşte scump!
-Hai, să nu mai cârtim. Vino să te pup, musiu…
-Pupă-mă, că am văzut şi la televizor cum l-a pupat Preşedintele pe Blaga. Ca să-i dea gripă, că e răcit…
-Eu te pup sincer, neicuşorule…Hapciu!!!