Dan Mihăescu

Mai mulţi dintre voi, tinerii mei prieteni, m-au îndemnat să scriu despre colaborarea cu Toma Caragiu. N-am motive să refuz, numai că, în faţa hârtiei albe, la gândul că trebuie să scriu despre prietenia mea irepetabilă, cu marele actor, pixul se face ţurţure de gheaţă. Îmi apare chipul lui pe coala imaculată, îi citesc zâmbetul mirat, cumva ironic şi îi presimt o exprimare de genul: dacă ai o apăsare, deschide ventilul şi să auzim vorbele!

Cine a fost el, ce însemnat, mă tem că n-am destul har s-o spun. Tomiţă mi s-a părut întotdeauna o pasăre măiastră, ce zboară mai sus de locul până unde poate ridica braţele, un om ca mine. Dar pot să mă fălesc faţă de voi, că ne-am dăruit reciproc cele mai bune sentimente, că ne-am însoţit o vreme paşii pe străzi pavate cu gândurile noastre, că am lucrat mult pentru el, ocrotit de prietenia lui atât de fără asemănare.

Prin 1966, mie, redactor de divertisment la Televiziune şi lui Grigore Pop -având aceiaşi funcţie la Radio- ni s-a părut că se crapă un pic, uşa prin care să-şi facă loc şi o dâră de satiră pe lângă umorul “cu înlocuitori” ce se practica în epocă. Ne-am hotărât să comitem nişte monoloage satirice, mai îndrăzneţe şi ne-am pomenit că n-avem omul care să le pună în circulaţie, girate cu talentul şi personalitatea lui. Până în ziua când a apărut la televizor un actor de la Ploieşti, cu înzestrări care se potriveau perfect cu intenţiile noastre. L-am abordat, propunându-i să facem “echipă”. Ne-a măsurat cu ochi-cântar şi a fost de părere să discutăm cu textele pe masă.

Primul monolog pe care i l-am propus, a fost “N-ai pe cineva, undeva?”, prezentat într-un spectacol cu public de la Sala Radio.Mai am textul. Înregistrarea s-a şters, ca atâtea alte materiale de arhivă, cu valoare inestimabilă. După evenimentele din decembrie 1989. Cauzele: neglijenţă, inconştienţă, haos, furt şi lipsa oricăror sancţiuni pentru cei care au făcut să dispară ase- menea pelicule cu valoare de tezaur.

Dat fiind succesul pe care l-a avut Toma cu acest material, au urmat “Ai nai, pleci, n-ai nai, stai!” şi celebra “Şopârliţă”. Am şi acum manuscrisul pe care un fost vicepreşedinte al televiziunii a notat că materialul este cumplit de vulgar şi cerea, pur şi simplu, să fiu dat afară. O vreme nu am mai semnat pe micul ecran, şi Tudor Vornicu mi-a cerut să filmez materialul, într-o noapte, discret şi să-l ţin în sertar pentru timpuri mai bune.

De fapt în acel material a supărat foarte tare cenzura, termeni ca “şopârla dosaris”, “şopârlele de sus în jos, mai periculoase decât cele de jos în sus”, turnătoriile la organe, exemplificate cu păţania celui căruia i s-a anulat paşaportul, fiindcă a împrumutat de la biblioteca de cartier, volumul:”Unde fugim de acasă”, cea despre actorul ales pentru rolul principal din piesa “Singurătatea alergătorului de cursă lungă”, tocmai el care avea platfus, tovarăşi. Ca să nu mai vorbim despre faptul că era prima oară, când se pomenea public despre postul de radio “Europa liberă”. Au rămas în folclor zicerile despre şopârle şi “şopârliţa liberă”. Ca şi multe altele de mai târziu ca: “ N-am găsit altă rimă”, “Shopul scuză mijloacele”, “Aşa e în tenis” etc.

Mai târziu, când apariţiile lui Toma pe micul ecran, au devenit adevărate bombe cu ceas, ni s-a alăturat, mie şi lui Grigore, colegul Octavian Sava.

Dorinţa lui Toma a fost ca eu să-i regizez toate aceste apariţii de senzaţie la TVR. Nu vroia să filmeze decât de trei ori pe an. O dată primăvara, apoi prin vară şi la revelion. Îmi spunea: “În loc să zică lumea iar ăsta? mai bine să se întrebe de ce apar aşa de rar”. Cu excepţia câtorva momente, mai mult sau mai puţin vesele, am fost regizorul lui preferat, pentru divertisment de televiziune. Mi-a explicat, că eu fiind şi autor ştiu exact cum trebuie să interpreteze el. Apogeul a fost atins cu showul “Toate glumele duc la…Toma!”, în care am, distribuit alături de el, pe Anda Călugăreanu, Aura Urziceanu, Marina Voica, Paula Rădulescu, Marieta Luca, Mariela Petrescu, Mircea Diaconu, Paul Sava, Marius Pepino, Mişu Stoenescu, Niculescu-Cadet şi 40 de balerini, în coregrafia lui Cornel Patrichi, toate înregistrările muzicale fiind asigurate de Titus Munteanu. Ar fi nedrept să n-o amintesc pe cea care a stat întotdeauna cu mine, la pupitrul regiei de emisie, pe Sanda Balaban, pe scenograful Zamfir Pasula, operatorii Ortansa Lebădaru, Ştefan Mărăscu, Nicolae Modreanu, maestrul de sunet Dan Cristian şi mulţi alţii, cărora le cer iertare că nu i-am menţionat aici.

Se lucra greu cu Tomiţă,într-o instituţie precar dotată, aproape artizana- lă.El venea cu textul aşezat temeinic pe rafturile inteligenţei sale excepţionale, nuanţat, cu virgule derutante, pauze insinuante, paranteze surprinzătoare, aluzii însoţite cu grimase de mare fineţe, sublinieri ale textului cu o mişcare a sprâncenelor, cu priviri elocvente, cu dozarea uluitoare a cuvintelor. Şi atunci, era normal să pretindă la filmare linişte desăvârşită, profesionalism, respect pentru munca actorului. Când cineva se abătea de la regulă, îl auzeam strigând: “Mihăescu, ţine de ei!”

Din nefericire, multe din creaţiile sale s-au şters, benzile fiind necesare, în anii lumină, trăiţi pe întuneric, să ducă în eternitate “Omagiul ţării, conducătorului iubit”. S-a şters sceneta “Căldură mare”, jucată magistral împreună cu Marin Moraru, nu mai sunt monoloagele “N-ai pe cineva, undeva”, “Un alpinist convins”, “Iepuraşul Socrate”, “Toma şi sfinţii”, “Şarpele Costică”, “Schimbul de locuinţă” şi altele”. Au fost şi monoloage respinse la data filmării lor şi difuzate abia după decembrie ’89, ca de exemplu “Toma trapezist, la circ”.

În 1988, am fost îndepărat din instituţie, spunându-se de către un ştab cretin, că nu mai este nevoie de umorişti. Pentru că benzile cu emisiuni de divertisment se ştergeau în mod iresponsabil, cu scuza că nu mai există valută pentru importarea unor benzi originale, Tudor Vornicu mi-a asigurat, în secret, un spaţiu de montaj, în care să copiez momentele care au mai rămas cu Toma. Am montat, noaptea, o bandă de 108 minute. Ca să nu fie ştearsă, am scris mare, cu carioca pe cutie:”Vizita de lucru a tovarăşului Nicolae Ceauşescu în judeţul Alba”. După vodevilul din decembrie ’89, foştii mei colegi au dat năvală să şteargă emisiunile pupincuriste, pe care erau semnaţi. Banda cu Toma era în mare pericol. Vornicu nu mai trăia, doar eu şi o monteuză ştiam de conţinutul real al benzii cu “vizita de lucru”. Am dat fuga la televiziune şi am salvat-o.

În legătură cu popularitatea lui Toma Caragiu (astăzi ar fi numit, pe drept, megastar, că “vedete” sunt pârâte acum, toate jagardelele), mi s-a părut semnificativă, o întâmplare măruntă. El nu conducea, mă lua de multe ori noaptea să-l plimb cu maşina mea şi dacă treceam de 40 la oră, se enerva şi imediat îl auzeam: “Ce faci,mă, eşti la raliu?” Odată ne-am oprit, în zori, pe lângă Ploieşti, la o brutărie din şosea.”Te cinstesc cu pâine caldă!” mi-a zis Toma. În faţa brutăriei mai trăseserră nişte căruţe amărâte, de ţigani nomazi, pe care nu-i puteai bănui că stau toată ziua lângă radio sau televizor şi nici că se înghesuie la filmele româneşti. Şi totuşi, când maestrul a apărut în drum, s-a auzit în cor: “Uite-l, bă, pe nea Tomiţă!”

Pe el îl mai lua noaptea, la plimbare cu maşina, un Mercedes de lux, Ion Gheorghe Maurer, prim ministru la vremea aceea. Îi plăcea să conducă şi să aibă alături actori pe care îi admira. Într-o seară, Tomiţă mi-a propus să merg cu ei, fiindcă “şeful mare” vroia să-l cunoască pe autorul şi regizorul lui Toma, de la TVR. Am mers către Ploieşti şi pe la Snagov ne-a oprit un miliţian. A venit la geamul şoferului, cu “Vă rog, actele la control!” Maurer a scos buletinul, carnetul şi a aprins o plafonieră. Caltaboiul a deschis buletinul şi a citit cu voce tare: “Ion Gheorghe Ma…(s-a sufocat) Ion Gheorghe Ma…măăăă! Mamă! Mă scuzaţi tovarăşe prim ministru!”

Să mai amintesc o păţanie cu Tomiţă. L-am convins să meargă la Vaslui, pentru premiera filmului “Actorul şi sălbaticii”, în care el îl interpreta pe Constantin Tănase, moldovean de prin partea locului. Pentru acest film, eu şi Grigore Pop scrisesem actul final, sceneta cu Hitler la pomul de Crăciun.

Toma s-a lăsat greu, dar l-am ademenit jurându-mă fals, că de la bufetul judeţenei de partid, putem cumpăra, cu preţuri minime, ţigări “Dunhill”, care-i plăceau lui şi whisky “Chivas Regal”, care ne plăcea nouă. Cantităţi nelimitate. Ajunşi la bufetul partidului, o cantină obişnuită (nici vorbă de ţigări sau băuturi străine), în faţa unei ciorbe acre de cartofi, cu care am fost trataţi, Toma m-a întrebat maliţios: “Mă, tu eşti sigur că n-am greşit bufetul?” “Nu,am protestat eu. Cred că am greşit partidul!” A râs şi mi-a zis: “Te-ai scos!”

Altă dată, m-au cutremurat nişte vorbe rostite la supărare, de genialul actor. Avusem vizionare, la nivel înalt, cu nişte materiale ale lui şi vroia să ştie observaţiile şefilor. M-am temut să i le spun la telefon, a luat un taxi şi ne-am întâlnit pe străduţa, de la intrarea dinspre Dorobanţi. I-am spus ce s-a criticat dur şi ce s-a scos. El se uita în sus, spre turnul televiziunii şi părea că nu mă ascultă. Când am tăcut, cu o tristeţe pe care nu i-o ştiam, mi-a spus:”Ascultându-te, am avut senzaţia că la noi, Hristos a fost răstignit pe o antenă de televiziune…”

Să afirm că lumea era mai frumoasă cu Tomiţă, ar fi un truism. Într-un interviu, în care am vorbit despre el şi alţi mari actori români de comedie, prematur şi nedrept dispăruţi, am emis părerea că Dumnezeu ia uneori, de pe pământ, nişte oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, pentru a înlocui cu ei stelele care au obosit. Cred că aşa ceva s-a întâmplat şi cu prietenul meu, Toma Caragiu.

Într-o seară din luna februarie 1977, l-am invitat la “Capşa”, să serbăm apariţia unei cărţi de umor, în care am inclus şi două materiale scrise pentru el. Mi-a spus printre altele, că ţine la mine, că sunt talentat şi muncitor. Am dat-o pe glumă: “Mersi, Tomiţă, ce bei, ce mănânci?” Am adăugat apoi, că avem o singură fotografie împreună, de la filmarea cu “Şarpele Costică”, apărută într-o revistă, năclăită cu tuş tipografic. N-am şi eu o poză, ca lumea,o dovadă, că sunt prietenul lui, pe care s-o arăt la lume şi să mă dau foarte important. Cu un aer grav, autentic, nu jucat, a scos staniolul de la pachetul de ţigări “Dunhill” de pe masă şi a scris: “Dacă posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil, să arăţi hârtia aceasta. T.Caragiu”.

L-am sărutat, drept mulţumire şi i-am spus că până la posteritatea lui, e cale lungă. Machedonii trăiesc mult. A rămas grav şi mi-a explicat: ”S-ar putea să plec repede, Dane. Simt eu aşa!” După două săptămâni, la cutremurul catastrofal din 4 martie, Tomiţă a plecat de tot, şi-a asumat posteritatea, s-a stabilit în nemurire. De fiecare dată când mă uit la biletul scris de el, văd totul multiplicat ca printr-o prismă de cristal, cu irizări confuze, ca printr-o prismă de cristal, sau ca prin lacrimă.

Bună ziua.

Sunt bucuros, să fim din nou împreună. Pe bune! Dar regret sincer că nu am timpul necesar să dialoghez cu fiecare dintre voi. Sunt convins că ar fi un exerciţiu intelectual, reciproc avantajos. Lucrez (pe brânci) cu o distinsă profesoară, la o carte-interviu despre…Dan Mihăescu, pregătesc scenariul şi momentele vesele pentru un nou spectacol. Surpriză! Public într-o revistă respectabilă, o evocare, în serial, a unor celebre localuri din Bucureşti şi a unor personaje pitoreşti, cu mare notorietate, din vremurile de demult.

Vă citesc cu atenţie mesajele şi am uitat să dau o notă de 10 pentru simţul umorului, celui (sau celei) care mi-a scris că dacă va fi să cădem de pe glob, cum am avertizat eu, măcar să cădem în picioare.

Am reţinut şi dorinţa domnişoarei, care vrea să afle mai multe despre colaborarea mea cu Toma Caragiu. Voi scrie foarte curând despre acest subiect.

Cei mai mulţi dintre voi îmi cer să mai servesc o porţie de bâlbe, auzite de-a lungul timpului, la posturile publice de Radio şi Televiziune. Mă conformez, prompt.

La o emisiune (veche) „Telesport”, de la TVR, Eftimie Ionescu, reputat comentator al campionatului fotbal, a intrat în emisie şi a început să-şi răsfoiască agenda, în care îşi nota săptămânal rezultatele tuturor meciurilor jucate. În seara cu pricina a enumerat rezultatele a 24 de meciuri, jucate de 48 de echipe, în campionatul intern. Multă vorbă, dar a ajuns cu bine la final. Când să-şi ia rămas bun, a tresărit puternic şi a anunţat cu glas pierit: „Stimaţi telespectatori, scuze! Am dat pagina greşit şi v-am relatat rezultatele meciurilor de săptămâna trecută. Revenim…” Şi au urmat alte 24 de meciuri, jucate de 48 de echipe etc.

O altă mare gafă, pasibilă de închisoare pe vremea aceea, a comis-o un alt comentator de sport, Călin Antonescu. Se termina un meci de fotbal, pe care l-a comentat şi a rostit ferm: „Rezultatul se menţine egal şi mai sunt doar trei minute până la sfârşitul partidului!” În loc de sfârşitul partidei, că partidul era unul singur, PCR.

Pe vremea când Ioana Măgură, era crainică la TVR, după citirea unui text important, dar greoi redactat, crezându-se ieşită din emisie, a exclamat cu năduf: ”Ştirile lui Peşte! Bine că am scăpat, am crezut că înnebunesc, copii…” Nu ieşise din emisie, era pe micul ecran.

O prezentatoare a anunţat un cântec cu Nad Kid Cole, o alta a vorbit despre doisprezece maşini de pompieri sosite la un incendiu. La un anunţ publicitar, prin care se căutau pentru angajare borwerkerişti, motocarterişti, caloriferişti etc. crainica de serviciu a transformat cuvântul caloriferist, în caloriteriteriferist.

Dar ce ziceţi voi de anunţul scris pe burtiera unei imagini, care preceda Telejurnalul: „În câteva minute vom transmite în direct, secvenţe de la vizita în ţările africane, a tovarăşului Nicolae Ceaunescu? Mortală şi cu ajutorul neprecupeţit al lui Dumnezeu, nu s-a prins nimeni, că ieşea urât de tot.

Şi eu m-am auzit cu o prostie pe post. În timpul unei transmisii live, a „Magazinului duminical”, al cărui realizator eram, din cauza unor defecţiuni de sunet, actriţa Melania Cârje a trebuit să repete aceeaşi replică de 5 ori. Am cerut prin căşti, unui operator să n-o mai ţină în prim plan, fiindcă de furie, actriţa începuse să plângă. Am adăugat pentru maestrul de sunet, că aşa nu se mai poate, e o emisiune de rahat şi eu, ori mă dau cu capul de pupitru, ori plec acasă. A sunat imediat în regie, telefonul de la conducere, cu comandarea: „Spuneţi-i lui Mihăescu că poate să plece acasă”. N-am plecat, dar am fost sancţionat pecuniar.

Nici colegii de la Radio România n-au fost feriţi de ghinioane. Ne aflam în „Luna cadourilor” şi crainica trebuia să anunţe reduceri de preţuri la unele produse, apoi ora exactă. După bipurile care au marcat cele 5 secunde, ea a zis că a fost ora 9 şi 30 de bani. Seria neagră a continuat. A doua zi, un alt crainic s-a exprimat pe post că a fost ora 12 şi 30 de români? Sancţiuni, critici şi a intrat pe post un şef mare, ca să se evite orice alte greşeli. S-a pierdut şi el, că după cele 5 bipuri a spus: „A fost ora exactă” Atât!

Tot acolo, o comentatoare a anunţat: „Este momentul să vi-i prezint pe interlocuItorii mei…”

Să vă povestesc şi o întâmplare pe invers. O crainică, de la Radio, a fost sancţionată de şeful ei pentru un comentariu pe post, despre produsele lactate. Acesta i-a reproşat că nu se spune „produse lactate” ci „produse laptate”, că ele vine de la lapte. Un bou! Era pe vremea când ajungeau şefi mai toţi cretinii, umanoizi grobieni, agresivi, nu ca azi, când în fruntea bucatelor avem nenumăraţi domni, doamne şi domnişoare, care e foarte culţi, cu diplome de studii înalte, pentru care s-au dus la Universitate, de două ori. O dată când au dat şpaga şi a doua oară, când au luat diploma. Caragiale spunea că nu te poţi lupta cu prostia, ea întotdeauna învinge. Nenorocirea e, că avem sezon permanent de canalii. E vremea lor, copii!

Cuvânt înainte: povestind unei prietene, deşteaptă foc, cât sunt de pregătiţi, inteligenţi şi profunzi în gândire, tinerii pentru care postez eu mesaje pe blogul numitului Bendeac Mihai, actor roman contempo- ran, afirmam că am fost surprins, dacă nu, chiar şocat de lipsa mişto- urilor, ironiilor ieftine, expresiilor dintr-un argou încifrat penibil, referirilor la preocupări mondene ca: iarbă, sex la greu, discoteci de fiţe, textile de firmă,cu accesorii de top, pipiţe-marfă, maşini bengoase, tatuaje haioase, ciudaţi, piercing, cafturi, distracţie pe cinste…Super!
(Ca să fim bine înţeleşi, nu am nimic împotriva oricărei manifestări, atitudini, excentricităţi ş.a.m.d. atâta timp cât nu dăunează celorlalţi, nu iese din limitele legii, bunei cuviinţe şi a bunului simţ.)
Prietena mea, care are o fiică de 19 ani, m-a edificat prompt. Vor- bind despre tineri, eu făceam o confuzie între beizadelele de Dorobanţi şi ale baronilor de provincie, care te omoară într-o veselie pe trotuar, cu sculele lor de milioane şi care nu răspund de nici o fărădelege comisă, în această frumoasă ţărişoară, cu organizare voit mafiotă. Făceam o confuzie între ei şi restul tinerilor normali, pe care îi rog, să inventeze urgent vaccinul anti jigodie, pentru politicienii dăunători ca gripa porcină. Speranţa mea şi nu numai a mea, este la aceşti tineri normali, dorind ca ei să ocupe, cât mai repede, cancelariile din palatele cârmuitoare. Şi eu să mă dau mare, că am corespondat pe blog cu ei!
Bun! V-am promis tele-bâlbe şi e momentul să mă ţin de cuvânt. La mine, vorba neamţului: “Ein Mann, ein…Mort!”
În decursul anilor mulţi, în câmpul divertismentului la TVR, am notat nişte bâlbe produse pe postul naţional. Unele simpatice, altele riscante pentru autorii lor, altele jenante. Să exemplificăm:
Cu mulţi ani în urmă, în seara de debut la TVR, stăpânită de nişte emoţii, pe care să nu le doreşti nici duşmanilor, crainica Lia Mărăscu, fostă Tanciu, a încheiat programul serii cu o replică rămasă celebră: “Şi cu aceasta, programul nostru s-a încheiat, vă dormim noapte bună!
Altă crainică, astăzi o producătoare competentă, a anunţat pe post un program de arii din opere, interpretate de sopranca Mariana Nicolesco.
A intrat în istoria bâlbelor şi prezentatoarea unei emisiuni muzicale, care a spus răspicat la microfon: “Vă invităm să ascultaţi, din folcloara comoru- lui nostru, o hârbă săulită. V-aţi prins cum era corect: din comoara folclo- rului nostru, o sârbă hăulită. Mai apoi, la prezentarea unui program de muzică uşoară, crainica a anunţat melodia: Dos nestins de Temisticle Popa.
În loc de dor nestins şi Temistocle.
2
Cândva, regretatul Tudor Vornicu, descriind o navă spaţială, a rostit cu aplomb: “Priviţi acest hublou rotund, de formă triunghiulară.
Autorul acestor rânduri, a prezentat pe post un show al cărui realizator eram, în loc de “Toate glumele duc la…Toma Caragiu!” am spus “Toate glumele duc la Roma Caragiu”. Fireşte, era un joc de cuvinte, pornind de la celebra zicală: “Toate drumurile duc la Roma”. Folosită încă din antichitate, Roma fiind cel mai important nod de comunicaţie.
La un festival “Cerbul de Aur” de la Braşov, prezentatoarea ne-a mărturisit că a încercat sentimente electrice, în loc de electrizante. Aceiaşi, ne-a vorbit despre juraţii (în loc de membrii juriului), care au deliberat pentru decernarea premiilor.
În timpul Olimpiadei de la Atlanta, un crainic sportiv, descriind proba de 800 metri bărbaţi, ne-a informat că la coadă conduce atletul…cutare.
Într-o vară, probabil din cauza căldurii, o domnişoară cântăreaţă de muzică uşoară (ţipeuză, cum le zicea Caragiu), ne vorbea despre preocupările sale sportive, mărturisind: “Am ajuns la paraşutism, când în Uniunea Sovietică se practicau diferite armate”. Am lăsat la final una şi mai gogonată. Într-o zi de 23 august, televiziunea a instalat un car de repor- taj într-o hală a uzinelor“Republica”.Într-un decor de muncă autentic, urmau să se producă două mari ansambluri corale, corurile reunite ale uzinelor “Republica” şi “23 august”. Crainica a anunţat solemn: “Cu ocazia zilei de 23 august”, ziua naţională a ţării noastre, cântă cururile reunite etc. Realizând gafa şi voind să repare,a anunţat: “Cântă carurile reunite…”
Despre alte bâlbe, exprimări agramate, greşite, stupide, inculte etc. de la TVR dar şi de la Radio România, poate altădată, convins că sunteţi sătui de fătuce năuce şi chiar de pretinşi intelectuali care zic: enorm de mult, mi-ar place, şi-au adus aportul, succesuri, prural, almanahe, goagăl, etc. Fete cu mintea odihnită, vorba uneia dintre ele.
Dacă mai vreţi bâlbe, îmi spuneţi, că pentru mine dorinţa voastră este…fortuită! Asta ca să fiu în notă cu proastele, pentru care fortuit, înseamnă forţat, obligatoriu, ci nu venit pe neaşteptate, neprevăzut, inopinat, întâmplător. Am auzit o moderatoare zicând: “A fost obligatoriu, a fost un caz fortuait!” A băgat pronunţie engleză, cuvântul fiind de fapt, fortuitous în engleză, fortuit în franceză, fortuit în română şi fortuitus în latină. Gata, pun frână, că am început să mă dau cult! În rest, parol, că vă preţuiesc şi mai jos mă iscălesc…
Dan Mihăescu

Bună seara fete, bună seara băieţi. Mă jur pe cardul meu de pensie, că începe să-mi fie frică de voi. Sunteţi prea mulţi dotaţi cu o inteligenţă activă şi mult prea mulţi deţinători de simţ al umorului, la purtător. Dacă Nicolae Iorga spunea, că la noi la români, mai întâi se aud cântecele şi abia după aia răsarele soarele” (asta era odată), eu aş parafraza: „La noi la români, mai întâi se aud glumele şi abia după aia încep grijile”. Să rămânem însă la Iorga. Tot marele savant a zis că veselia omului e ca mirosul florilor, ea nu se înalţă din sufletele veştede. Ori, slavă Domnului, sufletele voastre sunt generos înflorite.

Nu v-am scris câteva zile, că am fost la ţară. M-a luat un prieten la Brăcinarii din Vale, în Vlaşca. Lui îi zice lumea Moş Banderas, că are un ginere stabilit în Spania, trei ani şi şase luni, fără drept la recurs, pentru bancomate golite cu laptopul.

Aici în comună era zarvă mare, cu campania agricolă de asfaltare.A uliţei primarului. Urmează deputatul, Ilie Pluripartidul. Îi zice aşa că a trecut pe la toate. Dar eu sunt cinstit şi recunosc cu mâna pe inimă, că lor, politicienilor noştri le datorăm tot ce n-avem. Primul primar, ales după deranjul din decembrie 1989, la Brăcinari, le-a dat pământul înapoi. L-a lăsat la poartă în câte o găleată. Restul a rămas pârloagă şi l-a cumpărat şeful de post.A pus cânepă. Soiul canabis. Proştii am încercat cu agricultura tradiţională. Au pus mango, kiwi, ananas şi maracuja. În curte. Pe prispă au pus arpacaş şi au strâns cam de o colivă.Pe locul unde o fost ceapeul s-a construit acuşica o groapă mare, în care cad beţivii noaptea, că la ei satul e luminat numai la Înviere. Cu lumânări. Dar au promisiuni că vine un investitor taliban afgan şi umple groapa cu mine anti-personal expirate, cu fitile bonus. Opaiţe pentru fitile, livrează firma Aladin, a preotesei.

În localul şcolii s-o deschis discoteca „Stalingrad”.Îi zice aşa după ce bătălii sunt acolo între pistolarii locali şi megieşii, din deal. Fetele se duc la discotecă o singură dată, că după aia nu mai sunt fete.

Cel mai bogat om din comună e Badea Trăscău, patronul de la bistroul şi marketul sătesc. La el se bea cel mai bun şnaps „Hiroşima”, făcut din mere pădureţe, macerate în lustru de mobilă. Marketul lui e închis acu’ pentru inventar, că l-a găsit în neregulă cu nişte felinare de căruţă, lanţuri de puţ, patru mitraliere şi un TAB, cumpărate în barter din Kosovo.

Muierile din sat se mai distrează, organizând concursuri de nudism pe gârlă. La proba de topless a ieşit miss, o studentă venită în vacanţă, poreclită pe drept, Busti sau Pandela Anderson. Ce a mai râs tat-su de ea, că o trimis-o seara în grajd să mulgă vaca şi a muls boul. De atuncea boul nu mai bea nu mai mănâncă, doar stă în uşa grajdului şi oftează de ţi se rupe sufletul. Până la urmă, fata a rămas în comună şi se ocupă de păsări, că la ei se cresc intens struţi şi pinguini bălţaţi. Pentru ouă. Tocmai trebuia să-şi ia licenţa şi i-a fost frică. Acum, dacă ai studii, nu găseşti de lucru decât ca ţârcovnic stagiar, pentru înmormântări şi parastase, singurul sector cu o producţie zilnică mai mare ca Loganul!

Ce frumos o fost în ultima campanie europarlamentară! Cantidaţii au trimis cu poştaşul, la toţi sătenii, plase mari cu bunătăţi. Pe fiecare plasă scria partidul şi poştaşul striga pe uliţă: „Ia plasă cu PSD-ul, ia plasă cu PNL-ul, ia plasă cu PDL-ul! Primarul ales o fost galanton, că el nu se uită la bani, mai ales dacă sunt ai noştri. A dat o masă mare, după datina străbună, unde ne-a cinstit cu bulz, umplut cu brânză alsaciană, minestrone de moluscă hawaiiană şi zdrenţe de caneloni, alivenci cu caviar, chiftele de langustă cu mujdei, poale-n brâu cu Camambert. Toate stropite cu jinars de Scoţia şi zaibăr de Bordeaux. La final, căluşarii din sat au prezentat numere cipăndeil,
pe melodia: „Hai mândruţo în grădină, să pipăm o cocaină”. De la judeţ a venit, ditamai baronul, pus la patru ace. În costum de alpaca, cu ilic anti-glonţ, vestimentaţie asigurată de combinatul Sidex Galaţi. Spre ziuă ne-a oferit un foc de artificii cu rachete aer-sol, comandate pe Internet din Irak. Bărbaţii din sat abia aşteaptă alte alegeri, de preşedinte jucător trişor, ca să se poată îmbăta gratis o noapte întreagă. Noaptea de duminică spre joi. Şi pe urmă să joace la ruleta rusească, cu pistoale de gaz ilariant.

Eu unul cred mai departe, ca prostul, în spusa bădiei Ion Creangă, că: ”Mai săraci ca acum şi de când ne ştim, n-am fost niciodată!” De aia, le zic de la obraz, sincer, tuturor politicienilor care ne-au adus în starea asta: „Să trăiţi bine!” Exact ca ăia 13 milioane de români care fac foamea. Aşa să le ajute Dumnezeu!…
Dan Mihăescu

P.S. I-am promis Bendeacului că vă povestesc despre nişte bâlbe haioase, de pe postul naţional de televiziune, în decursul anilor. Încă scotocesc după ele prin arhiva mea. Pe data viitoare. Pa şi să fiţi cuminţi!