Romantismul post tranzitie

9 Iul

Prolog
Sunt unele idei pe care le-am desprins din comentariile voastre şi pe care simt nevoia să le clarific:
- Nu ne-am gândit că, atunci când voi scrie aici, va fi exclusiv despre muzică, de fapt cred că la un moment dat Mişu a zis că nu crede că acei care citesc aici sunt atât de interesaţi de acest subiect. Era evident o exagerare. Dacă vă interesează vreo opinie legată de acest subiect, întrebaţi şi vi se va răspunde!
- Nu cred că voi sunteţi de părerea că atunci când eşti cântăreţ, trebuie doar să cânţi! (Ideal ar fi să cânţi bine şi, dacă o faci, altceva nu mai contează.) Sunt convins că mulţi oameni din muzică, artă în general şi din sport, sunt mult mai oneşti şi mai bine intenţionaţi decât mulţi dintre „profesioniştii” de drept şi de economie, care fac parte din Parlamentul României.
- Fac tot posibilul să vă răspund. Răspunsul apare ca şi cum vi l-ar fi dat Mihai, dar vine de la mine. Încă nu s-a rezolvat problema asta.
- Dacă întâmplător ne vom întâlni, vorbiţi-mi! După ce trece faza de stânjeneală, devin un om normal.
- Scriu exact ceea ce simt şi sunt tributar momentului, nu fac niciun efort şi nici nu mă „screm”, aşa cum a scris cineva într-un comentariu, amuzant de altfel!

Şi acum despre:

Romantismul post tranziţie

Scriam, cu puţin înainte de a debuta acest site, în revista VIP un mic articol la rubrica Blog pe hârtie despre o experienţă ciudată pe care am avut-o într-o seară pe o terasă. Atunci am amintit-o în fugă am să detaliez puţin acum şi veţi vedea de ce.
Era o seară plăcută de sâmbătă acum câteva săptămâni şi Mişu şi-a manifestat dorinţa de a merge la cină la un restaurant în Herăstrău. Mişu, spre dosebire de mine, era în „perioada pară”, eu impar. Nu se putea merge la terasa pe care o alesesem pentru că era terenul de desfăşurare al unui eveniment tradiţional cunoscut sub numele de nuntă, aşa că am purces puţin mai departe şi am găsit locul ideal! Pe malul lacului, mobilier frumos, relativ liber! Am obţinut o masă, datorită notorietăţii, am comandat, etc. Nu e atât de important că e FOARTE scump, că am plecat înfometaţi, ci altceva.
Lângă masa noastră s-a aşezat un cuplu cu un copil mic (cuminte de altfel) în cărucior, ei având rezervare. Şocant a fost că, în ora pe care am petrecut-o în acel loc, cei doi nu cred că au schimbat mai mult decât zece fraze. Era o tăcere stânjenitoare la masa lor! O tăcere pe care am simţit-o dureros!
Ştiu! Veţi spune că e urât că am tras cu urechea, dar nu aveam ce face cu atenţia distributivă!
Ieşiseră împreună cu rodul iubirii lor, la o cină romantică, pe marginea lacului, aveau o stare materială cu mult peste medie, pentru că acolo o supă de peşte este cotată la 100 de RON şi nu mai aveau ce să-şi spună?
Nu ştiu care dintre ei făcuse o „partidă”atunci când s-au căsătorit, dar era trist ce se întâmpla. Aveau tot ce-şi doreau, dar lipsea totuşi ceva! Unde se pierduse?
Duminică însă, am avut o altă experienţă. Venise în Bucureşti un prieten din copilărie, stabilit în Chicago şi am hotărât să ieşim la cină. Vroia în Herăstrău, i-am povestit lista menu cu preţurile aferente de pe terasa de mai sus, am râs şi am ales o altă grădină din centrul Bucureştiului. Aici o surpriză! În mijlocul „curţii” era o masă pregătită ca-n filme! Candelabru cu lumânări, un mise en place pentru doi splendid! Curiozitatea nu mi-a fost mult pusă la încercare! Au apărut! Erau tineri, îmbrăcaţi frumos, de seară, au venit ţinându-se de braţ. Singura perioadă în care nu s-au ţinut de mână a fost câtă vreme au mâncat. În rest s-au sorbit din ochi şi-au vorbit şi au plecat aşa cum au venit, la braţ! Ce romantic!
Oare cei din primul caz au început la fel ca ceilalţi doi, mână în mână, sorbindu-se din ochi? Atât de mult poate deteriora o relaţie tranziţia şi traiul în comun într-o societate aflată în plină criză?
Eu cred că nu! Pornesc de la ipoteza că amândoi sunt sinceri şi niciunul dintre ei nu făcea calcule în minte în timp ce-l sorbea pe celălalt din ochi! Cred că aceia care se sorb din ochi la o cină romantică în doi, vor avea întotdeauna ce să-şi spună, chiar dacă la un moment dat s-ar putea să fie injurii!
Ceilalţi doi cred că nu avut ce să-şi spună ceva vreodată şi au fost legaţi de elemente extrem de pragmatice, că pentru a se simţi bine trebuiau să iasă în gaşcă, unde se bea şi se vorbea tare despre maşini scumpe şi haine de firme! Cred că fiecare l-a vazut pe celălalt ca pe o proprietate pe care li se părea normal să şi-o adjudece. Cred că luaţi de valul îmbogăţirii din tranziţie au uitat că sentimentele nu se negociază!
Ce e de preferat? O amintire frumoasă de la o cină romantică în doi chiar dacă acea relaţie se termină şi-i face loc alteia (poate mai bună, mai potrivită!) sau o cină aşa-zisă romantică fără cuvinte şi plină de plictiseală!
Eu cred că trebuie să-ţi păstrezi romantismul şi să-ţi creezi amintiri frumoase indiferent de calculele de tranziţie! Şi dacă la un moment dat nu mai sunt cuvinte între voi, pleacă!
Discuţia e mult mai lungă şi pleacă de la axioma că un om nu se schimbă, ci doar se eliberează, adică semnele goliciunii de mai târziu sunt vizibile de la început, doar că nu vrem să le vedem!
Cam atât!
P.S. Mă ard degetele să dezvolt subiectul, dar nu vreau să vă plictisesc!
GC

AM ADAUGAT UN CANTEC DE CARE MI-AM ADUS AMINTE! MULTI DINTRE VOI NU AU DE UNDE SA-L FI STIUT!
VSDNVV (credeam ca ati uitat de asta!)

In zori

82 Comentarii pentru “Romantismul post tranzitie”

  1. T 10. Iul, 2009 at 7:14 PM #

    am citit din comentarii si se pare ca foarte multi avem pareri similare…..din pacate situatii de genul vezi peste tot, petreceri, parc, supermarket unde o ea sau un el priveste scarbit (a) nu mai zic ca nu isi vorbesc…dar atitudinea e totul…iar respectul este extrem de important
    ca o concluzie, mai bine singura decat cu o persoana nepotrivita!!

  2. Stefi 10. Iul, 2009 at 7:30 PM #

    ma bucur ca ai ascultat sfatul celui/celei din comentariile anterioare care te-a rugat sa lasi niste spatii intre idei ca sa fie mai usor de citit..ma bucur ca i-ai ascultat sfatul..e mult mai usor de citit asa:)

  3. Mihai Bendeac 10. Iul, 2009 at 7:37 PM #

    @ nelutzu
    Foarte buni The Marker! De aceea i-am ales sa ne reprezinte la cerb. Au atitudine de 2009 si muzica de asemenea!
    Gabriel Cotabita

  4. Mihai Bendeac 10. Iul, 2009 at 7:43 PM #

    @ Luiza
    Am avut timp si cum sunt curios, m-am uitat si am citit! Continua. E bine! Mesajul e coerent si treptat vor incepe sa te asculte tot mai multi. Cat despre cele zise despre România, zâmbeste, mâine poate fi si mai rau!
    @ Gabriel Cotabita

  5. Andra 10. Iul, 2009 at 8:44 PM #

    Am fost mereu pro romantism si mi-a placut sa citesc mai mult despre cel de al doilea cuplu care au fost la o cina romantica nu de dragul iesirii in oras si pentru a cheltui cat mai mult la o masa, ci pentru ca le face placere sa fie impreuna. E trista situatia primului cuplu, atunci cand nu mai ai ce sa discuti cu partenerul de viata, nu prea mai ai mare lucru. Oricine stie deja “comunicarea e cheia succesului”.

  6. mimi 10. Iul, 2009 at 9:34 PM #

    Pt Claudiu :Ar mai fi o greseala ” vedem decat problemele din ” corect este “vedem doar problemele”,imi cer scuze daca te deranjaza dar ai adus vorba si nu m-am putut abtine.Numai bine!

  7. MaTeI 10. Iul, 2009 at 9:55 PM #

    eu sper si cred ca in viata ai parte doar de o mare iubire…atat!…bineinteles nu e cazul celor doi cu copilul si poate nici al celorlalti doi care se sorbeau din priviri…de asemenea, poti sa ai ghiniounul sa nu ai parte niciodata de acea mare iubire, acea iubire in care sa iubesti neconditionat, in care sa suferi si sa plangi noaptea ca este indiferenta si sa fii fericit cand ii vezi chipul, ochiul, zambetul intr-o dimineata de vara, sa te gandesti mereu la ea, sa te trezesti dimineata iar primul gand sa fie ea, sa adormi seara cu gandul la ea…pentru mine asta e marea iubire…
    oamenii se strica atunci cand renunta la iubire pentru bani, avere, prestigiu…viata nu consta nu mai in asta…sunt oameni saraci care sunt de o mie de ori mai fericiti decat altii cu situatie materiala foarte buna, tocmai pentru ca iubesc…
    Te Salut si Te RESPECT!!!

  8. MaTeI 10. Iul, 2009 at 9:57 PM #

    scz mici greseli:”>…in mare din cauza oboselii:D
    Ghinionul*,ochii*

  9. zuzu zuzu 10. Iul, 2009 at 10:32 PM #

    “Eu cred că trebuie să-ţi păstrezi romantismul şi să-ţi creezi amintiri frumoase indiferent de calculele de tranziţie! Şi dacă la un moment dat nu mai sunt cuvinte între voi, pleacă!”

    USOR DE ZIS,GREU DE FACUT…INTERVINE OBISNUINTA,TEAMA DE A LUA TOTUL DE LA CAPAT, RESPINGEREA RECUNOASTERII ESECULUI ,COPILUL SAU COPIII,CE VOR ZICE CEI DIN JUR, CINE SE VA MAI CASATORI CU MINE STIIND CA AM COPII, FAPTUL CA IN ZIUA DE AZI E MAI GREU SA GASESTI SUFLETUL PERECHE SI MULTE ALTELE…SUNT MULTE PERSOANE CARE OBSERVA “SCHIMBAREA” IN CUPLU INSA ORI NU FAC NIMIC DATORITA CELOR SPUSE ANTERIOR ORI NEAGA SI SE PREFAC CA TOTUL MERGE BINE,DESI, MAI DEVREME SAU MAI TARZIU SE VA AJUNGE TOT LA DIVORT…COMUNICAREA,RABDAREA SI INTELEPCIUNEA STAU LA BAZA UNEI RELATII,APOI DRAGOSTEA SI PASIUNEA…
    DIN PACATE,LUMEA A UITAT SA ZAMBEASCA…E PREOCUPATA DE BANI, DE CARIERA,INVIDIA NE OMOARA,AM UITAT CA DIN PUTIN CU PUTIN SE FACE MULT,CA DIN BUCURIA LUCRURILOR SIMPLE SE DEZVOLTA ADEVARATA FERICIRE SI MAI ALES…CA A FI BOGAT NU E SINONIM CU A FI FERICIT ( EXEMPLU MICHAEL JACKSON :( …)SI UITE ASA…NE INCHIDEM IN NOI,UITAM CA…”VIATA NE-A FOST DATA FARA SA O CEREM SI NI SE VA LUA FARA SA FIM INTREBATI”…

    CU RESPECT,O MOLDOVEANCA FIDELA ;)

  10. lau 10. Iul, 2009 at 10:34 PM #

    de un an ma chinui sa gasesc o melodie…imi sta pe creier…mama zice ca o canti tu eu nu am gasit o nicaieri….ti’o “fredonez” putin aici …”pas in doi ratacind prin lume si’apoi amandoi alergand spre maine”…ajuta’mi creieru’

  11. Natalia 11. Iul, 2009 at 12:07 AM #

    Buna, Gabi!

    Nu vreau sa intru prea mult in detalii, polemici sau pareri personale deocamdata, ci doar te-as ruga sa continui…sa te “manance” degetele cat de rau, pt. ca eu una am citit cu mare placere si interes postul asta si chiar am ramas “suspendata”, asteptand continuarea. Sunt f. curioasa de parerea unui barbat trecut de “criza adolescentei”, a puerilitatii sau teribilismului, a unui barbat cu experienta, a unui…BARBAT. :-)
    Deci, cu mare drag imi voi exprima parerea si voi interveni unde va fi cazul, in momentul in care vei continua postarea, cu cate detalii vrei tu. Sunt absolut convinsa ca nu sunt singura care asteapta asta, iar plictisita, in niciun caz. Iti multumesc anticipat.
    Ti pup si eu…si te respect.

    Natalia

  12. ancutel 11. Iul, 2009 at 12:19 AM #

    acum(in timp ce scriu)ascult NOAPTE ALBASTRA. peste cateva luni, intr-o seara foarte speciala eu si iubitul meu vom dansa ascultand acest cantec.

    Puteti atasa din cand in cand cate un cantec din repertoriul dumneavoastra? Mie imi place cel mai mult PRIMA IUBIRE SI ULTIMA….si la fel de mult..PRIZONIER si mai e si cantecul amintit mai sus :) ).Sunt cam nehotarata azi.Mama plange de fiecare data cand asculta CAND ZAMBESTI.Cred ca sunteti printre putinii artisti care are cantece ataaaat de frumoase.Nu exista niciun cantec care sa nu imi placa.macar sa ma faca sa dansez/fredonez. asta e bine….va admir mult si va iubesc muzica.

  13. gadmadream 11. Iul, 2009 at 2:19 AM #

    D R A G O S T E A…

    Toti credem ca stim cate ceva…
    ca am gustat-o, ca-i stim parfumul, ca-i recunoastem pasii…tandretea soaptelor, a mangaierilor…
    Si totusi, mereu avem de invatat, parca ne scapa printre degete, de multe ori credem ca e cu noi si de fapt avem doar amintintirea ei.
    Este complicat si totusi simplu.
    Noi suntem cei care complicam totul.

    DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE…
    De aici porneste totul.

    Cand in sufletul nostru este sinceritate, pace, bunatate, iertare, iubirea se simte la ea acasa…si vine…nu trebuie sa o cautam.

    Dar daca minciuna, razbunarea, ipocrizia, lasitatea, sunt la ele acasa in sufletul nostru, sa nu ne asteptam ca iubirea, chiar daca si-a ridicat valul si ne-a aratat fata, va sta.
    Va pleca dupa un timp…ranita, dezamagita, sau poate chiar noi o vom alunga… prin infidelitati, caracter usuratic, egocentrism.

    Un sentiment nobil si curat nu poate sa se simta bine acolo unde totul este ostil.
    Daca in suflet nu-l ai pe DUMNEZEU, NU POTI SA IUBESTI CU ADEVARAT!

    Sa nu ne inselam ca o cina romantica, o plimbare mana in mana pe malul marii, poeziile recitate, cadourile etc… arata IUBIREA! Daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu vei ajunge sa sarbatoresti alaturi de cel/cea draga, nunta de argint, nunta de aur…nu vei avea sentimente ce prind radacini ci totul va plati tribut superficialitatii, vei vrea un alt el o alta ea.

    Dragostea adevarata este “PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTII” si doar atunci, o cina romantica este rezultatul unei iubiri adevarate, cei doi dorindu-si sa fie mereu impreuna.

    Trebuie sa recunoastem ca se fac grave confuzii intre atractia sexuala si sentimentul iubirii.Implinirea celor doi prin actul sexual este un efect, nicidecum o cauza.

    S-a bagatelizat mult IUBIREA.
    De ce? Pentru ca incurajam din clasele mici, “prieteniile”, care se consuma repede, ajungandu-se la sex, apoi cu cati/cate ai avut, esti mai cool…
    La un moment dat te saturi de toate si vrei sa incerci altceva.
    Asa se poate ajunge la consumul drogurilor,perversiuni…

    Si atunci ne intrebam;
    DE CE NU MAI ESTE IUBIRE ?

    EU VA DORESC SA INTALNITI DRAGOSTEA ADEVARATA!

  14. Cindyutza 11. Iul, 2009 at 5:52 PM #

    Eu am fost,pana mai acum doua zile,fata de la “masa tacerii”.Citind blogul tau,mi-am dat seama ca am luat decizia buna.Nici nu pot spune cat de greu a fost pana acum si stiu ca va mai fi.Dar cu totii avem dreptul macar sa visam sa fim candva la “masa soaptelor dulci”.
    Super blogul!

  15. Zdranganel 12. Iul, 2009 at 12:35 AM #

    Gabi, eu nu consider o cina romantica in public un gest romantic ( mai ales daca aranjamentul mesei tale este diferit fata de alte mese ). Mi se pare ca prin acestgest barbatul vrea sa se dea mare -fata de ceilalti oameni – si sa creada femeia cu care a venit ca el este romantic si merita sa faca sex cu el in seara aceea.

  16. Marius 12. Iul, 2009 at 1:01 AM #

    Hai sa o gandim altfel. Nu ca vreau sa-ti schimb perceptia si felul in care judeci ce vezi, doar asa, de exercitiu.:)
    Scenariu, in cazul celor tacuti: Vine tipul de la servici, parcheaza in garajul de la subsolul blocului, urca in vastul apartament cumparat acum doi ani, sotia il asteapta zambitoare, cu copilul in brate, ea spune:
    - Bine ca ai venit mai devreme, ai si tu timp sa te schimbi, stii ca avem rezervare la terasa?
    - Da dear, hai ca avem timp, si in afara de asta, tu esti cea care sta mult sa se pregateasca, nu eu! Oricum, am o veste buna si una rea!
    - Hai draga, ma sperii, ce s-a intamplat?
    - Pai am fost avansat.
    - Super, cum, spune-mi?
    - Au sunat aia de la compania mama, si m-a chemat GM-ul in birou si m-a anuntat ca o sa fiu responsabil pe Europa de est cu logistica!
    - Foarte tare, pai super veste, ce e rau in asta?
    - Hmm, trebuie sa ma duc la o specializare de trei luni la Amsterdam, incepand de saptamana viitoare!
    - Pai cum, ca avem motul lui Mircea peste o luna, si avem si biletele pentru concediul din Spania, dupa aia, ce facem cu ele?
    - Trebuie sa le amanam, sau sa le anulam, ca trebuie sa plec la Amsterdam, daca vreau avansarea.
    - Cum sa le anulezi, motul e la un an exact, si nu ai nici cum sa amani si nici cum sa anulezi ca e traditie, si biletele, crezi ca in noiembrie e sezon la Sevilla, nu e, si ce facem anul asta, mergem in concediu de Craciun doar. Chiar ca e o veste proasta.
    - Hai draga, vedem noi ce facem, eu sunt gata, hai in parc, sa nu intarziem ca ne expira rezervarea.
    - Daa, ca eu de cina in parc am chef acum!
    - Vedem noi draga ce facem,sanatosi sa fim!
    Si urmeaza cina in parc, la care ai asistat tu, si care a fost nu foarte fericita!
    Am un scenariu si pentru cei doi super frumosi, coborati din cartile Sandrei Brown. Dar ala e crud si nu il scriu, lasa-i frumosi!

    -

  17. Mihai Bendeac 12. Iul, 2009 at 1:51 AM #

    @ Marius
    Ai imaginatie, recunosc dar scenariul nu se sustine! Uiti doua elemente esentiale, ea e femeie si daca i-a stricat planurile, oricat ar fi de bosumflata, tot vrea sa-i zica vreo doua, iar el, barbat fiind, e intr-o stare asa de euforica, incat nu poate sa se abtina si-i turuie gura despre oportunitatile avansarii! Nu au cum sa taca!
    Nu am citit Sandra Brown, dar personajele de acolo, din cate mi s-a povestit nu au nicio legatura cu cei doi in cauza, pentru ca nu ma intereseaza decat starea de fapt, nu istoria relatiei si nici viitorul ei!
    Ma asteptam sa aud si varianta rea! Trebuie sa te exprimi liber, nu?
    @ Gabriel Cotabita

  18. Mihai Bendeac 12. Iul, 2009 at 1:56 AM #

    @ Zdranganel
    Si ce e rau in a face sex?
    Asteptam sa-mi spui si cum vezi tu o cina romantica? La ea acasa, eventual sa-ti gateasca ea si sa nu conteze daca arde mancarea? Sa-i transmiti in subliminal ca romantismul consta in a face mancare pentru doi?
    Vezi ce se intampla daca nu te explici? Se poate interpreta in fel si chip si niciodata in favoarea ta!
    @ Gabriel Cotabita

  19. Carmen 12. Iul, 2009 at 3:30 AM #

    Eu nu cred ca romantismul se pierde din cauza tranzitiei sau ca are vreo treaba cu tranzitia..e asa un cliseu asta..sa fim seriosi,lumea a trecut tot timpul prin perioade dificile..in comunism( e cel mai recent exemplu care imi vine in gand) cand n a-veai apa calda sa te speli ca lumea si alergai toata ziua pe la cozi, vezi doamne puteai fi romantic da’ azi nu-ti mai arde din cauza “greutatilor”..nu mi se pare ca romantismul se pierde,doar se transforma(si nu,nu e vorba de Margineanu aici:-) )si e normal sa se adapteze la realitatea sociala si economica pe care o traim.
    In privinta celor 2 cupluri,cei 2 care pareau foarte indragostiti pot ajunge foarte repede(sau mai lent,depinde) in situatia celorlalti 2,plictisitii.La intrebare DE CE,nu exista un raspuns standard..punctul meu de vedere este ca se pierde chimia.Si atunci,incepi sa observi toate micile defecte,toate ticurile inofensive si incep sa te irite.Odata ce a disparut chimia,toate lucrurile care ti se pareau inainte frumoase,interesante,fascinanate la persoana lui acum ti se par stupide sau in cel mai bun caz ,banale.Si in momentul in care incepi sa il vezi BANAL pe cel de langa tine,poti pune cruce relatiei.
    Problema mea este ca tare bine ar fi sa se inteleaga chimia mea cu chimia lui asupra unei date comune de decolare..Eh,visez si eu,nu se poate sa traim ca intr-o productie Acasa Tv

  20. petro 12. Iul, 2009 at 12:02 PM #

    In primul rand: ma bucur ca am gasit un om competent la acest aspect si impartaseste vasta experienta, nu am indoiala ca d-vostra, d-le Cotabita sunteti cerebral si experimentat.

    in al 2-lea rand, ma voi opina si eu un pic, desi e un subiect amplu, complex, cu multe valente.
    Ceea ce afecteaza relatiile in mod curent e si educatia, e si ceea ce subiecti implicati au vazut, au observat, cu ce informatii au fost bombardati prin diverse cai si din diverse surse; ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca multi nu se cunosc pe ei insisi, nu stiu ce vor, au impresia ca vor ceva, il obtin, apoi vad ca nu sunt fericiti. Noul trend e anti romantism, si multi se dezvolta cu ideea asta inoculata prin nenumarate cai media si nu ajung vreodata sa experimenteze romantismul in adevaratul sens al cuvantului.
    O sa mai fac o obs. urata, dar cred ca majoritatea care nu experimenteaza romantism sunt mai slabi cu duhul si cerebelul; societatea romaneasca, tinerii in speta, au copiat ce au vazut la TV, mai ales la productiile americane: e o superficialitate exacerbata intre ei, ei iau ceea ce vad pe sticla ca atare, se imbraca ca si vedetele din videoclipuri, neconstientizand ca acele vestimentatii sunt de scena, iar idolii lor poarta blugi si tricouri de regula.
    Stiti ce e mai tragic? o femei e considerata de succes daca se marita cu un barbat de succes, atat. Si societatea, familia, preconceptiile si nevoile fac presiuni pe tinere sa-si gaseasca un barbat cu bani. Si de aici tot romantismul explodeaza. O fata nu este intrebata cat castiga, ci ce barbat are, daca e maritata, cand se marita, cu cine, ce e sotul, etc.
    Eu as mai invoca si piramida lui Maslow, a nevoilor. E clar, ca daca nevoile biologice si de siguranta nu sunt implinite, nimeni nu se poate concentra la cele de afiliere, socializare, respect si autorealizare. Multi tineri sunt disperati ca nu au o casa, ca nu au un serviciu bun, ca nu au o masina, etc. Cunosc tineri care-si fac o rata exorbitanta la banca sa isi cumpere masina si locuiesc la mami si tati, avand peste 30 ani, si fara bani in buzunar, salariul ducandu-se pe rata pe 3 ani in cel mai bun caz. Si stiti ce zic: sa vezi cate pitzipoance o sa gat cu masina asta!
    In cazul in care ar avea de ales intre dragoste si bani, ar alege bani, dar cu cat e mai nehotarat/a (persoana) cu atat face mai multa mizerie si raneste alti oameni.
    Eu vad ca spiritual majoritatea tinerilor sunt mutilati. Nu vb de aia de bani gata sau carora parintii le sufla in…parti posterioare moi.
    Si e o societate unde formalitatea, fatada, impresia conteaza, ceea ce se vede din afara, APARENTELE. De asemeni e o societate unde in majoritate descurcareala, shmecheria, machiavelismul primeaza si sunt apreciate. Morala e uitata, ca mori de foame cu ea. Inca o data, repet, nu ma refer la categoria oamenilor de asupra mediei social, la cei avuti, mi se pare ca acolo lucrurile pot fi mai diverse.
    Eu personal am cunoscut putine tinere sau tineri care stiau ce vor, care aveau o ierarhie in a pretui anumite aspecte in viata lor. E si o confuzie totala.
    Desigur, subiectul e fff complex.

    Eu am alta dilema: sunt intr-o relatie de un an cu un om cerebral, inteligent, am ce vorbi cu el, si simt mereu nevoia sa il am aproape. Suntem tandri si receptivi, dar eu mi-am pierdut apetitul sexual, nu il mai doresc atat de mult si nu stiu ce sa fac; asa ceva nu se poate discuta intr-o relatie pre usor, cum ii spui iubitului ca nu mai ai chef de sex cu el? afectiv, insa, sunt dependenta de el. E logic?

  21. Mihai Bendeac 12. Iul, 2009 at 1:49 PM #

    @ Petro
    Ai avut o expunere frumoasa, care tinea inchisa o doza de amaraciune pe care nu o intelegeam, sau de fapt, nu o decelasem cauzal! Finalul insa, m-a dat gata!
    Asta da subiect de discutie! Daca incarc suficient intr-una din zile am sa propun aceasta tema! Multumesc pentru atentie!
    Gabriel Cotabita

  22. Natalia 12. Iul, 2009 at 2:03 PM #

    @ Petro
    Hmmm, da, cu siguranta va fi un subiect de dezbatut. Si la fel de sigur, voi participa, deoarece este o problema pe care am trait-o si eu si usor-usor, cred ca i-am descoperit cauza. (multipla de altfel)
    Pana atunci…ti pup si iti doresc numai bine!

  23. Ioana 12. Iul, 2009 at 5:55 PM #

    In primul rand, Petro sunt intru totul de acord cu tine.
    Eu una sunt o persoana romantica, si cel putin pana acum 1 an aveam pretentia si partenerul sa fie macar pe jumatate la fel de romantic ca si mine. Acum am renuntat la ideea asta, deoarece am renuntat pentru moment sa ma implic in vreo relatie, pentru a avea mai mult timp cu mine, etc. Dar, revenind la momentele “romantice” din viata mea… Pot spune ca “sansa” mea in viata a fost ca pana acum sa intalnesc, barbati numai unul si unul… Pe de o parte erau fix cum spunea Petro mai sus. Mi se spunea ca ce atat romantism? Mai intai hai sa facem bani sa avansam la locurile de munca, etc.
    Acum vin eu cu o dilema pe care o am eu de ani de zile. Ok avem parte de lipsuri, viata este grea, multi tineri nu au casa, etc… Dar de ce nu incercam macar o data pe saptamana sa ne detasam de toate astea si sa avem grija de noi? De ce sa nu ne rupem 2 ore in care sa ne gandim la persoana iubita, la cum sa o facem sa inteleaga cat de speciala este pentru noi?
    De ce toata lumea crede ca problemele se vor termina cand vom avea bani si casa? Le am pe amandoua de la 18 ani, pentru ca am avut noroc… Problemele s-au terminat aici? No way….
    Eu cred ca ne-ar fi mult mai usor sa trecem peste toate, daca macar o data pe saptamana ne-am rupe 2 ore sa facem ceva special pentru persoana de langa noi. Si nu ne trebuie un motiv anume. Si desi Gabi nu suporta aceste cuvinte, cred ca in cazul asta este loc de “De-aia!”. Avem nevoie de motiv sa spunem “te iubesc!”? Avem nevoie de motive sa ne asteptam acasa prietenul sau prietena cu o baie relaxanta sau o cina romantica, sau mai stiu eu cum?
    Poate sunt eu una din putinele persoane care INCA mai crede in romantism. Dar fara el o luam pe aratura oameni buni. Imi place sa cred ca totusi exista mai multe cupluri ca cel de-al doilea din povestea lui Gabi.

  24. Valeeria 12. Iul, 2009 at 9:23 PM #

    Romantici au fost si vor fii mereu.Totul este sa se gaseasca.Ganditi-va cei care sunteti ceva mai copti(peste 30 de ani)daca pe timpul adolescentei nu vi s-a intamplat sa fiti ridiculizat si crezut deja demodat ca inca mai sunteti romantic/ca.Mie mi-a fost dat sa traiesc astfel de momente sa mi se spuna ca traiesc in alt timp,ca sunt demodata,ca inca mai cred in suflete pereche.Acum desi sunt la distanta de 20 de ani de adolescenta plang cand citesc o catre in care este vorba despre o dragoste frumoasa,apreciez mai mult filmele in care se sugereaza erotismul si nu-mi sunt dezvaluite scenele pe larg.In consecinta sa cred ca si acum sunt demodata?Din ceea ce am citit constat ca sunt destui oameni care apreciaza o fraza frumoasa,o mangaiere pe obraz sau simplul fapt ca esti ascultat si ceea ce este cel mai important esti si inteles.Acum voi trece la exemplele date de Gabi si voi da altele.Posibil sa nu gasiti asemanari,asa cum am gasit eu si totusi…Ion a lui Liviu Rebreanu a vrut sa-si depaseasca conditia,s-a insurat cu Ana.Nu a facut niciun efort sa o inteleaga,nici nu vorbea cu ea.Ea-l iubea si indiferent cat de mult ar fi vrut ea sa se inteleaga cu el,nu se pute,el o iubea pe Florica.Cred ca daca Ion iesea la masa cu Ana si copilul lor nu ar fi vorbit pe parcursul cinei.In ,,Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi,,avem doi oameni care se ,,casatoresc din dragoste,ca prostii,,(asa le spune un unchi bogat,care totusi le lasa ceva mostenire,se sorb din ochi,se tin de mana,ea-l roaga sa-i explice ce-i filosofia,vorbesc,se iubesc,se despart.Ramane o amintire frumoasa?Alta data poate am sa spun pe larg cum am constatat ca unii barbati regreta ca femeile s-au masculinizat.Mi-a fost dat sa vorbesc cu barbati din generatii diferite.Unul care avea in jur de 60 de ani si-si amintea cu nostalgie cum femeile purtau palarie,pantofi cu toc si vara umbrele de soare,iar unul de 30 de ani care nu suporta blugii cu talie joasa calcati de calcaie si prefera fustele,pantofii cu toc si posetele.

  25. luiza 13. Iul, 2009 at 1:27 AM #

    Frumos postul…Prefer o amintire frumoasa, in locul unei relatii in care sa ma simt singura….Spuneai ca probabil acele persoane niciodata n-au comunicat, s-au amagit singuri de la inceput..cu totii cand suntem indragostiti idealizam persoana de langa noi, eu de exemplu am avut o relatie de doi ani, e singura persoana despre care afirm ca am iubit-o, savuram momentele cand eram doar noi doi, cuvantul potrivit ar fi “intimitate”,cred ca o relatie functioneaza doar cand cele doua persoane reusesc sa fie “intime”, sa stabileasca o relatie de la suflet la suflet, sa se bucure de un simplu dormit unul in bratele celuilalt, sa-si confeseze gandurile cele mai copilaresti……..dar spre sfarsitul relatiei ma simteam singura, la un oarecare nivel cred ca a existat comunicare, nu stiu de ce sau cum a disparut……..poate asa au patit si cei doi casatoriti, sau dupa ce s-au casatorit “s-au pierdut pe parcurs”, s-au transformat in alti oameni, “incompatibili”; eu de exemplu sunt o idealista, daca as fi casatorita mi-ar fi greu sa divortez chiar daca ar interveni monotonia intre noi, si mai ales daca e si un copil la mijloc….
    ………
    suna banal, dar imi face placere si o noapte cand sunt cu iubitul in pat, cand eu citesc o carte si el se uita pe calculator, sau cand mergem undeva cu masina….mie imi place sa admir peisajele si nu vorbesc, dar tot ma simt apropiata de el in astfel de momente.

  26. Valeria 13. Iul, 2009 at 12:21 PM #

    Recunosc ca nu am vazut filmul Public Enemies asa ca nu voi spune nimic despre el,in schimb pot spune ca aveti dreptate,datorita actorilor talentati care interpreteaza roluri de haiduci,de pirati din Caraibe sau de aiurea,de gangsteri,spectatorul empatizeaza cu raufacatorul.Poate daca ne gandim ca multi stramosi de-ai nostri participau la spectacole de lupte in aer liber care se lasau cu varsare de sange,cand se participa la executiile din pietele publice,gasim o posibila explicatie a atitudinii de astazi.Nu vreau sa va enervez,dar eu gasesc ca acea prostituata a gresit ca l-a denuntat pe acest nemernic.Poate ar trebui privita ca o mare curajoasa.Si-a asumat un risc denuntand-ul,asa cel putin vad eu lucrurile.Iar daca mergem pe zicala,,orice nas isi are nasul,,…Ar fi multe de spus si pe marginea acestui subiect,dar sunt convinsa ca aveti si lucruri mai bune de facut decat sa cititi ceea ce scriu eu.Nu vreau sa par deplasata dar tinand cont de distanta pot spune ca va pup cu drag.Iar pe cine ati pupat odata stie ca dupa-i trebuie ceva timp ca sa-si revina.Cel putin asa-mi amintesc eu.Era prin 1990 luna aprilie la Galati intr-un spectacol.Eram cu colege de la liceu.Am fost un grup care v-am luat autograf si pe care ne-ati pupat.Eram tinere si poate prea usor impresionabile.Oricum tinand cont ca sunteti scorpion se expica felul patimas cu care faceti absolut orice,de la pupat pana la a organiza partea artistica a Festivalului Callatis.Va spun acestea deoarece si eu sunt scorpion dar cu ascendent in leu(cum nu se poate mai rau).Am cinismul scorpionului si aroganta leului,asa ca daca uneori va simtiti putin deranjat de tonul meu nu am ce face acesta este naturelul meu.

  27. Mihai Bendeac 13. Iul, 2009 at 1:53 PM #

    @Valeria
    Trebuia sa continui! Eu sigur citesc ce scrieti si nu ma plictisesc asa usor! Povestea din 1990 e palpitanta! Exista si mai rau decat scorpion in leu, daca nu reusesti sa te accepti si sa te iubesti asa cum esti! Iar pentru ceilalti…e problema lor!
    Fara pupici de data asta!
    @ Gabriel Cotabita

  28. Roxana 14. Iul, 2009 at 11:42 AM #

    Am citit postul tau si comentariile de aici.Cred ca situatia asta e din ce in ce mai frecventa in zilele noastre, poate nu neaparat din cauza faptului ca e criza sau ca suntem in Romania.In ultima vreme, valoarea pecuniara s-a schimbat enorm transformandu-se intr-un scop, si nu a ramas doar la nivelul de nevoie pentru supravietuire.Primul cuplu despre care povesteai e ciudat, pentru ca sunt sigura ca asa cum ai spus, intalnirea lor romantica era in cadrul gastilor.Si din moment ce tii atat de mult la aparente, la felul in care esti vazut cum poti sa nu vezi ceea ve traiesti.Ori e rutina, ori e compromis.
    Am observat insa ca in ultima vreme, familia si modul in care este vazuta ea de societate s-a degradat destul de mult si poate ca ei sunt exemplul perfect.Atunci cand spui “sotie”, nu te mai gandesti la fiinta care e a ta pentru ca TU ai vrut sa fie a ta pentru totdeauna, ci te gandesti la o povara, pe care trebuie sa o suporti.Asta e un exemplu pe care-l vad foarte des in jurul meu.Lucrurile nu sunt atat de grele precum par.In vremurile noastre, nu stiu daca mai exista genul acela de iubire in care pur si simplu nu te intereseaza ce spun altii sau poate ca gresesc.Dar e foarte rara.
    Cred, la fel ca si tine, ca pana si iubirea s-a schimbat.Citeam mai sus un comentariu care spunea ca in adolescenta, toti radeau de autoarea lui pentru ca credea in romantism.Asta se intampla si acum.E un lucru ciudat sa iubesti si sa-ti pese de ce spun altii, sau sa-ti pese sa fii “in trend”.
    Un cuplu fara cuvinte e expresia imediata a ceea ce speri ca nu ti se va intampla.Motive,cauze pot fi foarte multe.Si totul e dupa cum iti aranjezi tu.Sa fii sarac si tanar iti da cu adevarat aripi in iubire-nu stii nimic ce ar putea schimba asta pana descoperi care e valoarea banului, iar asta s-ar putea sa te schimbe.Dragostea s-a schimbat…acum tine de altii.
    P.S. Ai subiecte foarte interesante, care merita dezbatute si n-o sa ne plictisesti cu ele…asa ca poti sa nu mai pui fraza aia de la sfarsitul lor.

  29. Nico 23. Iul, 2009 at 10:55 AM #

    Salutare!
    Cum sa nu stim acest cantec???
    Asta e si motivul pt care scriu….; am cantecul asta inclusiv pe telefonul mobil ca sa il ascult cand “imi vine pofta”+ ” cum sa nu plangi”+”ce mai faci”+”noapte albastra”……CE PIESE, O INCANTARE, O MINUNATIE……..FELICITARI!!!!!

  30. only u 13. Aug, 2009 at 3:53 PM #

    Citesc de ceva timp ceea ce posteaza Bendeac pe blog-ul sau si ador sa fac asta, pentru ca imi da senzatia ca stau de vorba cu un prieten foarte bun ,cu care mai tot timpul sunt gand-in-gand. Desi strecoara mereu in textele sale trimiteri catre blog-ul tau, nu am avut pana acum curiozitatea sa “te” citesc.De ce? Din cauza mamei,care mi-a cultivat un sentiment de antipatie fata de tine, justificat numai si exact de faptul ca “fata ta cere palme”. Nu sunt de acord niciodata cu ea,dar in privinta aceasta se pare ca a reusit sa ma influenteze..si nu putin. Un mare minus pentru mine!
    Ma bucur ca Bendeac “m-a convins” sa dau un click si sa ajung pe blogul tau,caci am descoperit astazi ca am doi prieteni buni.
    Imi place foarte mult ce scrii si cum scrii.( atat de mult incat,daca imi voi pierde job-ul va fi si vina ta,nu numai a lui Bendeac).

    Referitor la subiectul acestui post, simt nevoia sa-mi astern in scris parerea.
    Nu stiu cum se manifesta romantismul in urma cu 50 de ani,20…si nici macar in urma cu 10 ani. Imi amintesc vag,ca atunci cand eram de-o schioapa, vecinele mai mari traiau veritabile povesti de dragoste. in acele povesti de dragoste nu parea sa fie vorba vreodata despre bani,masini,pozitii sociale,etc. Spun ca “nu parea” deoarece e posibil sa fi fost prea ingenua si prea mica,sa “aud” astfel de lucruri.
    Acum…mi-e scarba. Numar pe degete ocaziile in care am remarcat un cuplu ce cunostea “romantismul”.
    Sunt fericita sa spun ca am trait si eu,pentru o perioada scurta de timp, clipe romantice..clipe reale,necaracteristice insa vremurilor in care traim. De ce s-au sfarsit? Simplu: dorinta de a acumula bunuri repede si usor, usurinta de a avea orice pipita vulgara de pe Hi5…si as putea sa mai enumar cateva motive,dar ma opresc pentru ca el stim cu totii. Am fost martora unei schimbari totale, peste noapte, a caracterului unei persoane pe care o iubeam si cu care comunicam la fel de usor cum comunic cu mine insumi. o suma frumusica de bani aparuta din senin,ce a implicat o masina de fite si interesul brusc al pitipoancelor siliconate si botox-ate, a distrus ( defintiv,din pacate) un caracter deosebit. Exista posibilitatea ca el sa fi fost asa dintotdeauna si schimbarea din viata lui,sa-l fi eliberat doar de povara de a incerca sa para altcineva…insa,mi-e greu sa accept acest lucru.

    Eu sunt din Galati…un oras prea mic pentru fitele ce ii caracterizeaza populatia.Imi permit sa generalizez, sa ii bag pe toti in aceeasi oala, pentru ca exceptiile sunt mult prea putine sa ma poata contrazice cineva.
    Fiind prea preocupati sa-si achizitioneze haine de firma,i-phone-uri, masini cu care fac “pana-prostului” aproape zilnic, o maimutica tunata/ o golema ce duhneste a steroizi care sa le sporeasca “valoarea”, uita si nu-si mai amintesc vreodata sa iubeasca simplu si neconditionat, sa aiba curajul de a fi romantici..de a petrece ore in sir cu persoana iubita .
    Daca in Bucuresti se mai intampla sa vezi in restaurante “cine romantice” organizate, sunteti norocosi. In Galati nu am vazut NICIODATA asa ceva.Pun pariu ca nici unul dintre prietenii mei,nu a vazut. De ce? Ne este rusine! Ne este rusine sa atragem atentia celor din jur prin manifestarea sentimentelor.
    Tranzitia este de vina pentru toate aceste lucruri? Batranii spun ca da, cei intre doua varste spun ca da,iar noi…tinerii,habar nu avem ce e aceea tranzitie. Noi stim insa ce inseamna “glamour”, “trand”, “cai putere”.

    *daca am aberat,imi cer scuze.chiar am simtit nevoia sa-mi spun “off-ul”.
    Gabi, tine-o tot asa!

  31. Mihai Bendeac 13. Aug, 2009 at 4:15 PM #

    @ only u
    Nu imi place amaraciunea din tine! Oamenii se elibereaza! Si uneori se elibereaza si in defavoarea noastra! Asta nu inseamna sa nu mai avem incredere in oameni sau sa nu-i mai iubim! Treci mai departe. Esti mult prea coerenta ca sa lasi scarba sa te acapareze!
    Gabriel Cotabita

  32. only u 13. Aug, 2009 at 5:37 PM #

    Amaraciune in mine exista,intr-adevar.Nu se datoreaza esecului pe care l-am avut..Esecuri am avut multe si vor urma si mai multe probabil,pana cand voi intalni persoana cu adevarat potrivita ( inca vreau sa mai cred ca exista). Nu urasc oamenii.Ii iubesc si de aceea ma doare ca uita sa gandeasca.Nu suntem un popor de inculti si de oligofreni…cel putin nu ne-am nascut asa.Ma oftic la culme de fiecare data cand constientizez ca suntem superficiali pentru ca asa vrem sa fim,pentru ca asa ne este comod.
    De trei ani nu ma mai uit la TV.Prefer internetul ca si sursa de informare si relaxare,pt ca am posibilitatea de a alege informatiile pe care doresc sa le primesc. Cum sa credem in romantism,in gesturi frumoase si iubire dezinteresata cand televiziunea ne arunca in fata numai emisiuni de genul ” tradati in dragoste”, “schimb de mame”, “dadaca” (sau Dumnezeu stie cum se numeste)? Sunt pamfleturi,e drept, dar ne influenteaza fara sa ne dam seama. Partea trista e ca reflecta realitatea…
    Poate ca e o etapa a vietii mele in care ma razvratesc si ma incapatanez sa vad doar partea urata in oameni .Imi doresc sa fie asa.
    Cand vei avea ocazia sa vizitezi Galatiul, arunca o privire in jur…as fi foarte curioasa sa aflu ce impresie ti-ai format.

    O seara buna!

Scrie un comentariu