Insuportabilul gust al singurătăţii
19 Iul
Sunt acele câteva secunde înainte de a începe să scrii propriu zis, când sunt de fiecare dată la un pas de a renunţa. Necesitatea mea umană de exhibiţionism este satisfăcută suficient prin aparitiile din concerte sau de la televizor! Ceea ce fac eu aici prin a-mi expune „judecăţii” publice gânduri şi trăiri intime este la limita insuportabilului. Mă înroşesc de fiecare dată când concluzii extrem de personale sunt scrise şi publicate fără urmă de costum de protecţie!
Mai am o lecţie de învăţat! Să nu iau personal unele comentarii la limita maliţiozităţii. Multe dintre ideile exprimate în postul anterior au fost interpretate uneori de-a dreptul elucubrant! Pentru asta există un singur vinovat: Eu însumi! Dacă cei cărora te adresezi nu te înţeleg înseamnă că nu ai ales cuvintele potrivite!
Plus că nu reuşesc să fiu atât de concis pe cât aş vrea! Poate îmi iese azi!
Insuportabilul gust al singurătăţii
Faimoasa întrebare : care sunt cele 3 lucruri pe care le-ai cu tine pe o insulă pustie, este fără îndoială o cale de afla cât de obişnuit este cu traiul solitar subiectul. Pentru că singurătatea este inevitabil asociată şi cu sărăcie de resurse de activitate! Ca la izolarea din penitenciare. După ce că nu ai unde să te duci , nici măcar nu vezi feţe în preajma ta!
Concluzia ar fi că singurătatea, izolarea ar fi una dintre cele mai grele pedepse ce poate fi aplicate fiinţei umane sapiens!
Aveam o teamă viscerală de singurătate încă din primele momente conştiente ale vieţii. O avem în gene, o dobândim ca urmare a manipulărilor continue la care suntem supuşi de societat? Nu ştiu să vă răspund exact.
Ceea ce ştiu cu siguranţă este că ne naştem fără noţiunea de teamă şi societatea nu face nimic pentru a-ţi pune în valoare adevăratul tău potenţial individual.
Venim singuri în viaţa asta şi la intrare suntem preluaţi de gardienii aleşi, care sunt părinţii noştri, care ne protejează şi au grijă pe cât pot să nu ne simţim singuri în existenţa pământeană şi nu numai atât.(Vorbind acum de ceea ce se întâmplă în mod obişnuit, nu în cazurile speciale,orfani, părăsiţi, etc).
Şi aşa viaţa ta începe într-un glob de sticlă, apărat de toate vicisitudinile lumii exterioare.Mama, tata, bunicii, fraţii, surorile, rudele îţi dau senzaţia aceea de apartenenţă, de mare familie. Trezirea e de obicei bruscă, brutală uneori, pentru că în familii se întîmplă adesea conflicte la limita fratricidului şi de multe ori te înţelegi mai bine cu străinii.
Cursul vieţii nu ţine cont de capacitatea ta de a-ţi conştientiza eul, tu mergi înainte. Şi imediat te îndrăgosteşti, ţi-ai găsit perechea, eşti fericit, până cînd la un moment dat se întâmplă ceva, se rupe şi se termină. N-a fost să fie!
Te repezi către o altă relaţie şi , da!! Aşa da! Asta era! Dar după un timp se termină şi asta! Nu ştii să spui exact de ce! Şi uite aşa de vreo câteva ori! Între timp oamenii dragi din jurul tău ocupaţi cu efemeritatea vieţii, încep să plece către lumile lor, societatea îţi pune la încercare capacitatea de acomodare, îţi creează diverse probleme cotidiene de carieră, noi modele de telefoane, de haine, de maşini, etc. Şi relaţiile? Sunt din ce mai rare, pentru că între timp ţi-au crescut pretenţiile şi nu te mai laşi prins cu una cu două! Eşti în control! Atât de mult în control, încât oportunităţile de relaţii sunt din ce în ce mai puţine!
Toate femeile sunt curve şi toţi bărbaţii sunt nişte porci! Corect, nu?
Doar că aşa de mult ţi-ai dori să te ţină cineva în braţe noptea în pat… ce dacă sforăie puţin!
Aşa de bine ar fi să te aştepte cineva acasă! Ce contează că mâncarea e arsă şi rece şi cardul de credit a fost golit!
Suntem de atâta vreme împreună, ce contează că bea puţin mai mult decât ar trebui, că mai îmi scapă şi câte o palmă, toţi sunt la fel!
Sigur aţi auzit aşa ceva! Acestea sunt manifestări ale compromisurilor generate de frica de singurătate! Din cauza ei, oamenii sunt în stare de lucruri pe care altfel nu le-ar fi acceptat în ruptul capului!
De singurătate toate umilinţele la care ai fost supus, par erori de comunicare si de înţelegere, toate trădările greşeli din lipsa de experienţă! Asta e faza iertării! Pentru a nu fi singur eşti în principiu în stare să ierţi orice!
Faza vindicativă este când suduieşti şi găseşti tot felul răzbunări, invectivele devin o explozie de fantezie!
Pe urmă vin lacrimile, insomniile, alcoolul, ţigările, telefoane lipsite de sens la foste relaţii, care în lumina noii situaţii par de-a dreptul ideale! Eşti bolnav de frica de singurătate!
Omul nu a învăţat încă să guste din frumuseţea singurătăţii! De aceea are prieteni, se căsătoreşte, face partide, cluburi exclusiviste, religii, pentru ca în mijlocul acestora să uiţi că de fapt eşti singur şi doar pe picioarele tale!
Singurătatea este esenţială pentru fiinţa ta şi nu ar trebui sa te sperie ci să o conştientizezi ca atare. Gândeşte-te la singurătate ca la o împlinire. Nu ai nevoie de nimeni pentru a fi complet!
Găseşteţi centrul lăuntric în care eşti tot timpul singur, unde singurătatea este întotdeauna perfectă!
Singurătatea este atât de perfectă, atât de plină,încărcată cu toate darurile vieţii! După ce ai gustat din singurătate, orice durere va dispărea!
Nu vă repeziţi! Nu propun alienarea! De abia atunci când ai simţit gustul singurătăţii şi ţi-ai găsit împlinirea interioară, vei putea avea cele mai frumoase relaţii! Fie că sunt de prietenie sau de iubire!Vei intra într-o relaţie pentru a dărui şi a împărtăşi bucuria şi NU pentru că ai nevoie de aceea relaţie pentru siguranţa de a nu fi singur!! Nu va mai fi dependenţă! Dacă vrea să plece, nu-i nimic! Tu nu pierzi nimic! Cel ce pleacă pierde! Pierde iubirea ta dezinteresată şi minunăţia sufletului tău! Tu nu te vei mai simţi incomplet, vei putea căuta liniştit o altă persoană mai pregătită să primească ceea ce ai de oferit şi să clădiţi împreună o minune!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
Urmează obişnuitul
P.S.
Am ataşat la acest post două cântece. Primul de la VH2 care se leagă de iubirea din postul anterior si „Din nou singur” de pe albumul „Viaţa e un cazino” din perioada în care şi pentru mine singurătatea era o suferinţă!
Următorul post va fi despre „Protocolul suferintei”. Nu pot să fac unul despre cum se face muzica pentru că a facut-o Mişu despre actorie şi pe deasupra mai sunt şi inginer!!!
GC
05-din-nou-singur1
vh2-daca-n-ai-iubi1
buna Gabi………..am fost si voi ramane admiratoarea ta. Ca de fiecare data ai dreptate. au fost momente in viata ea cand eram inconjurata de ‘prieteni’ si totusi eram SINGURA. Toata viata suntem singuri dar nu stim sau poate nu vrem sa stim acest lucru!…….. Succes in continuare !……..pupici
da,ne nastem singuri si murim singuri,si pare firesc ,nu?dar de ce sa nu traim singuri? stiu un om care a renuntat la familie doar pentru a fi singur.ciudat dar sunt si astfel de oameni,desi nu pare logic. in principiu uitam care e adevaratul rol al vietii si al nostru in aceasta viata(nu-l stiu inca),si alergam dupa iluzii(lucruri la moda,locuri la moda,tot ce ne ia mintile din reclame,parerea oamenilor despre noi,etc).in concluzie ne imbatam cu apa rece crezand ca suntem fericiti daca avem telefon scump si par oxigenat si suntem goi pe dinauntru
PREAMARIRE FRANCEZULUI,REMARCA LUI FU ISCUSITA:CE DULCE E SINGURATATEA!DAR DA-MI DOAMNE UN PRIETEN CARUIA SA-I POT SPUNE”SINGURATATEA-I DULCE”
O postare suberba, care va fi de folos catorva suflete, cu siguranta.
Eu am trecut deja prin experienta umilintei si fricii de singuratate, insa nu intr-o relatie amoroasa, ci intr-una de veche prietenie (din copilarie). Cred ca se aplica si in cazul asta. Ajunsesem sa plang din orice, sa nu mai am pareri si uit de propria valoare! Omul asta imi vandalizase personalitatea, imi furase preferintele, imi sterpelise crezurile si ideile, pana si expresiile, umorul si vocabularul, si, ajutat de o calitate care imi lipsea (increderea in sine), si le-a insusit cu mai mult succes decat mine! Cu siguranta exista si altii care au avut de-a face cu genul asta de vampiri. Fugiti cat vedeti cu ochii! Pe voi, oamenii normali care functioneaza dupa norme sociale corecte si umane, o sa va domine incet, subtil si sigur.
Persoana aceasta suferea de un complex de…superioritate. Era mereu cea mai buna si inghitea in sec la fiecare reusita a mea. Mi-a trebuit ceva vreme sa realizez ca momentele frumoase paleau in comparatie cu nervii si suferinta. Mi-a trebuit si mai mult sa am curajul sa infrunt singuratatea. Asa ca am tras aer in piept si am taiat o legatura de care eram foarte dependenta. Departe de ea, mi-am schimbat radical stilul de viata. Am petrecut mult timp doar cu mine, timp in care mi-am redescoperit pasiunile, potentialul si inteligenta, am ajuns sa ma iubesc si sa-i iubesc, cu adevarat, pe cei din jur.
Buna Gabi. Sper ca imi permiti sa te tutuiesc. Este prima data cand las un comment blogului tau. De ce? Cred ca nu stiu nici eu exact. Poate pt ca am vrut sa te cunosc si sa te inteleg mai bine prin intermediul acestui blog. Poate pt ca imi era lene sa postez un comment.
Iti multumesc din tot sufletul pt acest post minunat. L-am citit de 3 ori si cred ca il voi mai citi de inca atatea ori. Acest post vine intr-un moment in care aveam mare nevoie de el, in sinea mea nestiind de fapt de ce anume am nevoie dupa un break-up. Aveam nevoie de aceste cuvinte si nu mi le-a spus nimeni pana acum. Posturile tale dau dovada de maturitate si de intelepciune si cred ca am mare navoie de aceste lucruri pentru a-mi contura eu insami personalitatea.
Iti multumesc inca o data pt acest post. Astept sa citesc cu mare interes si drag alte posturi la fel de bune ca si acesta.
Cu drag, Danna
Sunt cateva comentarii din care reiesa ca singuratatea(mai exact lipsa unui partener)se datoreaza unor mici imperfectiuni fizice.Dați-mi voie sa scriu ca este gresit.Sunt singuri si oamenii care trec drept frumosi.Poti fi singur chiar daca cineva merge langa tine.Esti singur pentru ca nu esti inteles.Nu esti inteles nu pentru ca nu a incercat nimeni sa vorbeasca cu tine,esti singur pentru ca nu te-a putut ințelege nimeni fara sa-i vorbesti.Oamenii fara defecte fizice stridente au pe cineva langa ei nu pentru ca sunt ințelesi(desi se mai intampla sa fie)ci pentru ca atunci cand sunt priviti starnesc simturile.Cine este adeptul trofeelor nu da doi bani pe comunicarea sufleteasca.Va pup cu drag,chiar daca nu sunteți perfecți.
Hei, toata lumea e atat de serioasa aici
Trebuie sa recunosc ca titlul postului m-a indus in eroare. Insuportabilul gust… uhh! Ce amar suna! L-am citit insa pana la capat, toate posturile tale merita, by default
Si eu sunt buna la teorie Uite cum zic (si imi zic, de o vreme incoace): in cazul relatiilor, daca dupa cateva experimente esuate putem rezista asaltului de sentimente (si hormoni!) care au efectul loviturii cu leuca in moalele capului din momentul “indragostelii”, cred ca suntem pe drumul cel bun. Daca putem arunca cateva cuburi de gheata (aproximativ o galeata!) in sufletul nostru clocotind de emotii si putem judeca relatia in curs de formare, la rece, sunt sanse sa evitam o gramada de probleme, suferinte si pierdere de vreme.
Galeata cu gheata in cazul de fata este sa fii confortabil cu tine insuti/insati. Chestie pe care n-as numi-o singuratate (mi se un concept mult prea vast), ci pur si simplu confortul existentei in absenta unei relatii intime/personale.
“E bine sa incep o relatie cu aceasta persoana?” este o intrebare al carui raspuns implica o gramada (gramada, nu gluma!) de variabile. Rezolvarea necesita maximum de concentrare si realism. Analiza pura. Raspunsul corect este unul singur “au trait fericiti pana la adanci batraneti.”
Nu ma intelegeti gresit, recitind cele de mai sus imi dau seama ca totul suna ca un calcul ingrozitor si rece. Nu e chiar asa. Sentimentele conteaza enorm intr-o relatie, dar ele trebuie s-o imbogateasca, nu sa o controleze.
In ultimul timp incerc sa respect aceste proaspat dobandite principii si par sa functioneze. Sper sa ma tina si sa se verifice pana la capat. Daca nu, ma intorc aici cu galeata mea cu tot. De data asta va fi plina cu cenusa. De pus in cap
stii ce?singuratatea e urata,e groaznica,e chiar mai rea decat si-ar putea imagina cineva care chiar daca s-a simtit singur a fost incojurat de prieteni.ultimii 3 ani din viata mea au fost si sunt in continuare oribli..si asta pentru ca nu am prieteni si nici puterea de a ma putea integra din nou in societate.suna stupid dar asta am simtit.
O carte teribila despre subiect: “Insiguratul” a lui Ionesco. Recomandabila mizantropilor:)
Nu ma dezamagesti dl Cotabita.
True. So true!
Esti nebun de legat cateodata… dar din pacate… da, oamenii normali se tem de singuratate (multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt normala-hahaha). Pacat ca se tem. E minunat sa fii cu tine insuti mai ales daca iti place cine esti! Success tuturor celora care vel putin incearca sa fie singuri si nu se tem de ce vad. (cred ca multora le e frica de ei isisi- altfel nu inteleg de ce ar accepta compromisuri)
TA TA
daca iti alegi singuratatea atunci poate fi placuta…altfel….NU.
eu nu am ales o, se pare ca ea ma alege pe mine..si e insuportabila. fratele meu..singurul..a murit..parintii mei nu mai sunt ei…iubita m a parasit pt ca m am schimbat(cum draq sa nu ma schimb)…asta e si cu singuratatea..e cel mai veninos lucru pe lumea asta..cel mai greu….
Trebuie sa recunosc ca nu am rabdare de prea multe ori, sa citesc un bloc de text mai lung si lat. Dar de fiecare data cand ma apuc de un post de-al tau, nu-l mai pot lasa si ma transpun de tot in el
Foarte frumoasa postare si sunt cu totul de acord. As putea sa ma hazardez sa spun ca ma regasesc in stilul de viata pe care-l dai ca exemplu.
Draga Gabi, ti-am fost fan mare inca de pe vremea cand cantai “Incearca” si “Nu-ti spun adio”. Acum vad ca si scrii. Postarile tale sunt frumoase si ma bucur cand oamenii cu suflet mare vor sa schimbe ceva in vietile celorlalti
Доброго времени суток
Сегодня прошла тест, результат ошеломил!
психологические тесты прием на работу
@ aquagirlzzz
Sunt intr-o admiratie perpetua! Nu stiu limba! Am dedus ca ar trebui sa muncesc, asa am sa fac!
GC
Всем привет!
Сегодня прошла тест ошеломило меня результатам!
Советую тест на iq crfxfnm
Samaliot misto zburaet.Nu pagady,zaiet.
Inteleg perfect ceea ce spui…doamne cat adevar si cat de simplu spus, am ajuns si eu la aceeasi concluzie in urma vietii de zi cu zi si a relatiilor…si uitandu-ma in urma imi dau seama ca nu eu sunt cea care a pierdut ceva.
Respect pentru cei de pot intelege acest lucru.
La multi ani,Gabriel Cotabita!
Am iubit pe muzica ta….Am si suferit pe muzica ta….Am tinut femeia vietii mele la piept fredonand melodia ” Ma tem ca vei pleca si n-am sa stiu….”
De ce oare e teama aceasta de a pierde pe cel de langa tine…..Te ascult si azi intretinandu-mi focul primei iubiri. Singura. unica. Neimplinita….
Unde iti pot gasi albumele, melodiile, cd-urile, Gabriel cotabita, menestrelul iubirilor si al suferintelor?
Romeo, Focsani,AIRBORNE743010@yahoo.com
“Cel ce pleacă pierde! Pierde iubirea ta dezinteresată şi minunăţia sufletului tău! Tu nu te vei mai simţi incomplet, vei putea căuta liniştit o altă persoană mai pregătită să primească ceea ce ai de oferit şi să clădiţi împreună o minune!”
Grozav, spelendid, minunat ce ai scris, dar este cale lunga pana sa simtim in mod real asta.
Da, dupa o despartire intervine la un moment dat acea stare de bine si in singuratate, ca pana la urma dracul nu e atat de negru, ca viata poate fi frumoasa si solo, ca am invatat o noua lectie si viata merge inainte, ba chiar incepem sa ne simtim inspirati, generosi, zambareti, pana cand sa zicem…vedem exul pe strada de mana cu o gagica. Atunci parca incepe sa paleasca ideea ca va veni si vremea ta, parca incepe sa ti se falfaie un pic ca ti-ai castigat independenta emotionala, ca balta e plina de peste s.m.d.
Testul e cand chiar accepti rezultatul.
Va salut,
eu n-am mai incercat nimic sa fac atunci cand sotia a plecat (de vreo 2 ani) fara nici un motiv,a fost crunt, mai este la mijloc si un copil,n-am mai putut sa refac nimic ,desi sunt destul de tanar(30).Mi-am regasit linistea ,Dumnezeu m-a ajutat ,exista un moment critic peste care toti trebuie sa trecem si sa nu ne lamentam,ne putem imbolnavi si este si mai greu atunci.Trebuie sa ne impacam cu ideea ca nu putem controla totul si mai ales ca nu ne apartine.
Cu stima,