POVESTI DIN SECOLUL XXI
29 Iul
Să nu vă aşteptaţi să vă mai scriu şi eu despre Harry Potter! A făcut-o Mişu şi nu are rost să dezvolt la rândul meu!
Mie îmi plac poveştile, iar cele care conţin elemete SF sunt marile favorite. Dar din experienţa, pe care mulţi dintre voi mi-o admiră, cele mai frumoase sunt poveştile adevărate. Unele dintre ele par desprinse din cea mai halucinantă fantezie, dar, din păcate sunt reale. Ceea ce am să vă povestec în continuare nu e la extremă, e doar povestea unei fete din România secolului 21!
O cheamă Ioana şi are 21 de ani. E născută în zodia racului, în Bucureşti. Nu am cunoscut-o personal. I-am văzut doar câteva fotografii pe net, unde de fapt am şi întâlnit-o. E o fată cât se poate de normală, fără defecte, fără niciun handicap fizic! După părerea mea, drăguţă. După spusele ei, are 1,77 m înălţime, cu o greutate de 52 kg, fără să fie anorexică. Dimensiunile fiind 88-60-93. Asta e ce a dat Dumnezeu şi, zic eu, e ok. Na! Dimensiunile ideale sunt asa, ca să avem la ce visa!
Este în anul al 2-lea la facultate pe locuri bugetare, în anul I a avut şi bursă. A terminat un liceu cu renume în Bucureşti, ştie engleză, latină şi greacă, nu face greşeli gramaticale! A citit tot ce are în bibliotecă, pentru că îi place evident şi…NU IESE DIN CASĂ!!! De loc! Vorbesc despre momentul de faţă, pentru că e în vacanţă! Se consideră proastă, nu are prieteni, e o sălbatică! Repet! Este ceea ce susţine ea!
Istoria s-ar scrie cam aşa:
Tatăl a fost pe-acolo cât să o conceapă şi „să-i dea numele” după care a plecat şi, având el o revelaţie, are de gând să o dea în judecată pentru a-şi recupera banii pe care i-a cheltuit cu ea în până ce a devenit majoră!
Mama, femeie cu istorie în divertisment, suferă acum 8 ani o depresie profundă, nu mai poate să iasă din criză, se pensionează şi devine dependentă de Ioana. Pe care nu o mai lasă să iasă din casă! Orice încercare de a cere „voie” se soldează inevitabil cu crize de isterie paroxistică din partea mamei, ceea a dus la o resemnare firească. Mai bine nu zice!
Sora ei suferă de schizofrenie gradul al 2-lea, stă pe ajutor social pentru handicap şi este ţinută sub tratament sever, după ce a avut antecedente de agresivitate. Din cauza problemelor surorii ei, Ioana a fost nevoită să-şi întrerupă şcoala pentru un an de zile.
După cum spuneam, Ioana se consideră, o proastă, o inutilă, un 0%, un nimeni, o tâmpită, varză şi aş putea să continuu la nesfârşit! Se consideră o tradiţionalistă pentru că nu concepe să aibă vreun contact sexual înainte de căsătorie, deşi în starea pe care o are nu prea are de unde să aleagă. Cum poate ea întreţine ea o prietenie, dacă nu iese?
Şi aşa, stau 4 femei într-o casă(există şi o bunică), împreună cu două pisici şi un papagal, nimeni nu munceşte, singura ei fereastră spre lumea exterioară este internetul, se trăieşte din pensii. Nu are o cameră a ei.
Oameni buni, se întâmplă în Bucureşti, în anul de graţie 2009, într-o familie cu bibliotecă în casă, if you know what I mean!
„De ce nu pleci?”
„Şi ce să fac? Să stau şi să cerşesc pe străzi? Cine bagă în seamă pe cineva care nu e bun la nimic!”
Este evident, chiar şi pentru un ageamiu ca mine în psihologie, că ea prin tot comportamentul ei suferă din cauza asumării greşelilor celor din jur . Mama ei nu s-a măritat şi a conceput-o, motiv pentru care ea îşi neagă sexualitatea şi nu vrea să facă sex decât atunci când se va căsători. (Ceea ce poate fi în regulă, nu vreau să judec esenţa opţiunii.)
Din cauza unei experienţe, aşa-zis amoroase, care s-a terminat înainte de a începe, a început să îşi urască corpul pentru că i-a trădat principiile morale.
Nu mai are pic de spirit volitiv, este anihilată ca individ. Îi este frică să stea şi să discute faţă în faţă cu o altă persoană chiar dacă aceea ar fi un psihoterapeut.
Am scris despre Ioana, smulgându-i acceptul, împotriva părerii, că nimeni nu va comenta şi că pe nimeni nu va interesa povestea ei! Vă rog să mă credeţi, chiar şi mie mi se părea uneori, ascultându-i istoria, că sunt victima unei glume gigantice. Mă uit la pozele ei şi citesc ce spune despre ea însăşi şi am senzaţia că e un alint sau o minciună grosolană, dar…nu e! Aşa se vede ea! Proastă, lipsită de importanţă!
„Asta e!” este expresia favorită! E un caz care mie mi se pare definitoriu pentru ceea ce se numeste fatalism mioritic! Problema e că, după colţ, în ritmul acesta, aşteaptă ceva cu mult mai rău! Poate să piardă firul!
Mai mult ca niciodată, comentariile voastre contează. Este o dramă uriaşă să vezi cum un copil se anihilează şi acceptă o izolare care poate pe undeva îi este deja comodă.
Nu pot să schimb lumea, deşi aş vrea uneori, şi nici nu pot să salvez orice om năpăstuit!
Asta e una din poveştile secolului XXI. Ne uităm la ea ca la un film şi eventual derulăm pe repede înainte pentru că ne plictiseşte? Cum ajutăm un asemenea suflet schilodit? Are cineva o baghetă magică?
Nu adunăm fonduri! Încercăm să dăm soluţii şi să trezim încrederea într-o fatã! Atât!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
trist… si din pacate nu e singura care trece prin situatii de genul.. pacat.. sfaturi?? nu cred k sunt in stare sa dau… nici macar imaginatia mea nu e atat de bogata incat sa ma vad intr`o asemenea situatie… brrr… ce sa zic… bafta si succes… in orice decizie ar lua..
.. capu` sus!!!
nu te intelg ” merge la facultate” …..are poze pe internet- dar secrede urata. ” a citi forte mult” – dar se crede proasta. NU ARE PRIETENI!!!!!!
La ce facultate merge? nu a reusit sa-si faca o pritena so o ajete?
Buna! Eu zic sa ducem mama la psiholog, ar fi un inceput. Trebuie sa constientizeze faptul ca poate sa-si distruga fata definitiv.
Nu stiu daca ceea ce voi spune eu aici a fost sau nu deja spus in vreunul din comentariile anterioare, intrucit nu am reusit sa le citesc chiar pe toate. Oricum, dupa parerea mea, problema Ioanei este una destul de complexa, desi nu chiar singulara. As putea sa o rezum (putin fortat) la mediul nesanatos in care a trait si traieste in continuare. Unii au sugerat ca solutie internarea mamei, altii scoaterea Ioanei de catre cineva din mediul respectiv, altii iesirea ei din proprie initiativa din acest mediu. Toti au dreptate, dar toate aceste lucruri sint greu de realizat, cel putin pentru Ioana. Eu cred ca cel mai important este (si au mai mentionat si altii acest lucru) un sprijin pentru Ioana. Ea singura va reusi foarte greu sa-si rezolve problemele. Are nevoie de cineva in care sa aiba incredere (si care sa nu-i insele aceasta incredere), care sa o ajute sa ia anumite decizii care sa ii schimbe viata. Schimbarile nu pot fi bruste, ele trebuie sa vina treptat, fiind vorba de schimbari in mentalitatea ei. Acum este o fata lipsita de incredere in sine, care probabil nu stie sau nu este obisnuita sa socializeze, si care probabil considera ca e datoria ei sa isi asculte mama si sa ramina alaturi de ea si de sora ei ca sa le ingrijeasca si ca sa le menajeze de supararea pricinuita de lipsa ei de acasa, chiar si pentru scurt timp. Ioana are nevoie sa cunoasca lumea din afara casei ei, lumea reala, nu cea de pe internet sau din carti. Cum tu ai reusit sa te apropii de ea, Gabi, esti cel mai in masura dintre noi toti sa o ajuti sa faca acest lucru. Nu stiu exact cum poti face asta, dar in tine are sigur mult mai multa incredere decit in oricine altcineva de aici, oricit de bineintentionati si in masura sa ii oferim una sau alta am fi toti. Trebuie sa gasesti o metoda sa o ajuti sa vada ca exista multe lucruri pentru care merita sa lupte pentru a isi schimba viata. Trebuie sa invete cum sa isi ingrijeasca familia fara sa isi sacrifice fericirea ei.
In concluzie, totul depinde de Ioana, dar i-ar fi foarte greu sa isi schimbe viata fara un prieten adevarat.
cred ca situatia Ioanei se poate rezolva, insa trebuie lucrat in paralel atat cu ea cat si cu mama ei. nu stiu ce sanse sunt ca mama sa inteleaga cat rau ii fac fiicei conceptiile sale. in plus, am inteles ca mama sufera de depresie,si banuiesc ca acesta este mai mult motivul pentru care “se agata” atat de mult de fiica sa.
pentru ioana este probabil de neconceput sa isi interneze mama si sora intr-un azil, nu pentru ca nu isi da seama ca ar putea fi mai bine ingrijite acolo, ci pentru ca in romania ideea de azil este infioratoare. faptul ca ioana este studenta, nu inseamna ca isi poate face macar o amica in cadrul facultatii, ci doar ca se duce la facultate ca sa invete, nu ca sa socializeze. mai ales ca in ziua de azi, tinerii pot fi foarte rai.
contul pe facebook…il vad ca pe o incercare de a isei din viata ei…de a trai o viata pe care si-o doreste, asa cum ar vrea ea sa traisca.
sa o ducem pe mama la doctor, sa ii oferim sprijin ioanei, sa nu o lasam sa claceze, sa ii demonstram ca exista si oameni care nu o vor marginaliza din cauza situatiei in care se afla, sa o ajutam sa vada ca, desi duce o viata grea si care nu da semne de imbunatatire rapida, se poate bucura de micile placeri ale vietii. sa ii aratam ce inseamna o plimbare in parc fara grija ceasului. sa ii aratam ce inseamna o “evadare” in miez de noapte doar pentru ca simti ca pretii te strang prea tare.
practic, cred ca toate acestea vor fi extrem de greu de atins, dar nu imposibil. daca “Ioana” crede ca vre-una din ideile noastre o pot ajuta, stie unde sa ne gaseasca. si sunt convinsa ca mai devreme sau mai tarziu va aparea cu un mesaj…rabdare…
foarte nasoala situatia in care se afla…dar daca merge la facultate, ar trebui sa incerce sa isi faca totusi ceva prietene/prieteni. asa ar mai uita de situatia de acasa.
eu as sfatui-o sa-si faca doua – trei prietene mai apropiate ca sa mai uite de greutati si sa aiba cui sa se confeseze.
succes in viata!
E ceva foarte dubios in treaba asta,adica ce rost are sa iasa in fata cu masuratorile ei ideale,cand povestea le da peste cap complet,fata asta ori e foarte vicleana,ori are probleme Gabi,unele de natura psihica.Parerea mea e ca ar trebui sa mearga sa consulte un psiholog,ar ajuta-o mult,de fapt e singurul care o poate ajuta.Sincera sa fiu cred ca incearca sa se agate de tine,prea e cusuta cu ata alba toata povestea,eu am o varsta si sunt femeie,anumite chestii pe care le-ai expus in povestire,nu trebuiau sa ajunga la urechile tale,cred ca se joaca cu tine.Nu vei fi de acord cu mine,pentru ca barbatilor le place sa auda povesti,sunt ca niste copii.SINGURUL LUCRU PERTINET PE CARE IL POTI FACE, E SA O TRIMITI LA UN PSIHIATRU,PENTRU BINELE EI.
Daca eram Ioana, imi faceam bagajele si ma mutam in chirie cu niste prieteni. Inainte de asta imi cautam servici pe internet ca sunt atatea siteuri care te ajuta. Nimenui nu a inceput de sus si ea trebuie sa inteleaga asta. A fost bursiera anul trecut si se considera proasta…nu e corect. Si eu am 20 de ani, sunt studenta in anul 2 la Londra, am plecat dintr-un oras mic din Romania, am de gand sa ma intorc si sa schimb ceva pentru tara mea, e adevarat ca ai mei m-au sustinut dar acum ma descurc singura.
Nu e usor dar ea trebuie sa fie puternica. Daca vrea, poate sa ia adresa mea de email de la tine. O sa fie bine. Multumesc ca ai facut public cazul ei, sper ca noi o vom putea ajuta.
Nu poti ramane indiferent la coelgii tai 2 ani de zile.
Nu poate fi o fata care sa nu socializeze la facultate e imposibil sa nu fi intalnit cativa colegi care sa intre cu ea in vorba (nu ea cu ei). Chiar si cel mai marginalizat, din anumite motive, e bagat in seama de 2-3 colegi curiosi si inimosi. E bursiera, o stie tot anul de studii, e cea care invata bine.
Poate pur si simplu nu vrea, nu ca nu stie sa se apropie. Si eu citesc, iti dezvolti simturi, gandiri, perceptii, pe care doar din carti le iei. Ar trebui sa fie o fata cultivata, si cu un bagaj bogat.
Avand in vedere situatia de acasa, facultatea ar trebui sa fie scaparea spre civilizatie, spre o alta lume, spre lume.
Nu stiu, nu judec, dar imi e greu sa accept izolarea ei.
Toate bune, sa te ajute Dumnezeu.
domnule gabi cotabita nu stiu ce sa cred..Oricum daca este adevarata povestea e grav, e crunt ..nu am cuvinte..
Am 23 de ani mi-am cunoscut tatal abia la 17 ani, si in momentul acela nu am facut decat sa plang continuu si sa aud din parte lui ca mama a fost de vina pentru despartirea lor. In toti acesti ani nu m-a cautat o data. M-a parasit de cand aveam abia 3 luni. Mama nu s-a recasatorit si nici nu a mai avut alt partener. Sora sau frate nu am avut. Cand eram mica obisnuiam sa vorbesc cu mine cand ma jucam, schimbam vocile ca si cum eram mai multi cei care ne jucam( chiar mama imi spunea ca daca nu intrai in camera si ascultai la usa asa aveai impresia). Nu am foarte multi prieteni ( numai 1 – foarte apropiat) restul cunostinte. Nu ies in cluburi. Ma duc la teatru, la mare, la munte impreuna cu mama. Am avut primul iubit la varsta de 22 si jumatate de ani si cu acesta am avut prima experienta sexuala. Din pacate nu a fost cea mai placuta si nici continuare nu a fost placuta. Imi doream la fel ca sa imi incep viata sexuala cand ma casatoresc. Si acum imi dau seama ca e o mare prostie, nu as fi facut decat sa stau maxim 6 luni casatorita. Nu sunt grasa, nu sunt urata, nu sunt proasta si totusi si eu am refuzat socializarea. Desi eram la facultate nu vorbeam decat cu 2-3 colegi.
Probleme exista in orice familie.poate multi ar spune ca nu se poate numi “durere”, “suferinta” etc ceea ce simte ea acasa.De ce?pt ca are o casa,pt ca are ce manca?
Asta nu e viata! Uneori chiar stau si ma gandesc daca se merita sa traiesti printre persoane “mari”…
N-am nimic impotriva oamenilor,nu am nimic cu adultii doar ca…de la o anumita varsta din cauza problemelor,adultii se schimba,se transforma in niste copii plini de “mofturi” daca le pot numi asa.Spun “mofturi” pt ca este absurd ca la o anumita varsta parintii sa-ti impuna diverse lucruri: “nu fa aia!” “nu iesi!” etc.
Eu am niste parinti unul mai anormal ca celalalt….Tatal meu a plecat cand eram mai mica,iar mama mea de multe ori isi varsa nervii pe mine si pe sor-mea. nervi cauzati de el…
E urat ce voi spune,dar asa e mama mea.Are probleme cu alcoolul,ori de cate ori vine vorba de tatal meu. Oare cu ce te ajuta alcoolul in astfel de conditii?
Nici eu nu am voie asa des pe afara,pt ca orice lucru care merge prost…e vina mea si ATAT! nu ma lasa sa explic,nu ma lasa sa ripostez,nu ma lasa nici sa ma gandesc.Imi da voie doar sa imi exteriorizez suferinta pt a’i da satisfactie.
De multe ori si eu as vrea sa fug,sa plec…dar ma gandesc ca as semana prea mult cu tatal meu…si cand o vad pe mama mea cat de mult sufera si cum a ajuns,las “garda jos”.
Am discutat cu multi prieteni despre situatia mea, si mi-au spus ca ar trebui sa fiu multumita ca am unde sta,ca macar am ce manca. E adevarat, dar suferinta care ne macina in fiecare zi din inresponsabilitatea unor oameni,nu poate fi “alinata” cu aceste lucruri materiale. Fiecare om sufera in felul lui,unii se ascund,altii se exteriorizeaza,altii par indiferenti,altii sufera prea mult.
In concluzie, cu ce ne diferentiem de un cersetor? Poate avem in plus fata de el o casa si mancare,dar cate trebuie sa suportam pt a avea un acoperis deasupra capului?
invidualismul ar trebui sa o ajute,sa se gandeasca la ea si la ce mai poate face la varsta asta. sa o ajutam sa se angajeze macar ca assistent manager si sa vada si lumea de dincolo de cei 4 pereti, sa isi castige banii pe care ii merita dintr-un astfel de job sa isi cumpere ce isi doreste ea, ce o face sa se simta mai increzatoare, o haina,un accesoriu, apoi sa incerce sa socializeze incet incet.
DUPA FIECARE PLOAIE APARE SOARELE, iar pt ea nu e tarziu deloc….
Eu nu o sa dau sfaturi.Nu sunt in masura in special pentru ca am fost in situatia ei.Eu vreau doar sa-i transmit ca se poate.Se poate o altfel de viata.
La mine lucrurile au stat astfel:Mama a fost foarte bolnava inca de cand eram eu mica si am fost foarte apropiate.Nici eu nu aveam voie sa ies prea mult din casa,nu prea aveam prieteni si ma consideram urata si proasta.Ceilalti ma vedeau ca pe o salbatica.Cam aceeasi situatie am avut la invatatura,am luat premii la scoala,am fost doi ani la buget la facultate,acum trec in anul trei.Eu insa nu am citit carti prea multe,nu sunt cultivata,nu am nici pe departe dimensiunile tale,nu imi place nici acum la nebunie corpul meu,dar sunt impacata si accept ceea ce am.
E greu sa schimbi un om care are o conceptie gresita despre el.La un moment dat,lucrurile s-au schimbat.Nu cineva anume m-a schimbat.Cred ca atunci ca am observat ca nu sunt atat d lipsita de importanta lucrurile au stat altfel.Si daca te-ai uita in jur,Ioana,ai vedea si tu ce am vazut si eu.Fiecare dintre noi avem atatea calitati ca puteam cuceri lumea.Si tu poti.
Trebuie doar sa ai curaj.:*
daca fata asta e “adevarata” si nu a inflorit ceea ce a zis problema nu poate fi rezolvata decat de ajutor specializat. o zic din experienta. am o cunostinta in aceeasi situatie. din cauza problemelor din familiei si a lipsi de incredere pe care o are in ea a ajuns o mintomana, tot timpul in cautare de atentie, de obicei prin a te face sa-ti fie mila de ea. povestea tuturor, dupa 10 min de cand a cunoscut persoana, cum a fost violata la 5 ani, cum mama ei e pe moarte, ca a fost diagnosticata cu leucemie etc. lucruri care s-au dovedit a nu fi adevarate. sfatul meu este ca “ioana” sa inceapa sa lucreze la increderea in ea. cu specialisti repet. sa schimbi un om in situatia ei e nevoie de mult, mult mai mult decat de sfaturi de cinci randuri. si e o munca a lui sisif. totusi cred cu tarie ca daca ea are ambitia si taria, dar in primul rand terapia necesara, poate sa-si faca viata mai buna.
daca vrea..pot sa ma intalnesc cu ea sa mai vorbim,sa mai povestim..conversam..ne familiarizam..cu asta cred k ar trb sa incepem cu totii,inainte de a da sfaturi…daca vrea,gabi, ii poti da mailul meu..si oate sa aiba toata increderea..
Eu ii recomand sa se angajeze. Ii va creste mult respectul de sine. Si ii va aduce si venit.
Spre deosebire de scoala, care …nu stiu, dar nu o ajuta cu nimic. Cel putin nu in acest sens.
Nu e o poveste. Viata mea a fost tot pe acolo, dar mai rau si cunosc inca 2 exemple in acelasi stil. Oamenii care vorbesc urat au vieti prea frumoase si tihnite pentru a intelege ca nu totul e lapte si miere.
Trebuie convinsa sa faca lucrurile astea, sa caute de lucru, sa relationeze cu cei din jur, sa mearga la un psiholog. E munca pana reusesti sa faci treaba asta. Daca tot o cunoasteti ar trebui sa o convingeti sa mearga la un psiholog si ar trebui sa stie ca nu e singura care a trecut prin asta si ca poti sa te aduni si sa reusesti intr-un mod sau altul. Deja a vazut ce e mai rau in oameni.
Zicea cineva ca e imposibil sa n-o fi bagat cineva in seama, sa fim seriosi, in ziua de azi poti sa-ti tai venele pe treptele facultatii sau in birouri ca nimanui nu-i va pasa.
Daca doriti, puteti sa-i dati mailul meu(si daca aveti timp, evident) si sa corespondam online. Chiar si conversatiile cele mai banale te scot din starile acestea pentru ca stii ca exista cineva acolo care te baga in seama si pentru care esti suficient de important incat sa-si petreaca timpul cu tine, fie si online.
cineva spunea” esti ceea ce crezi ca esti”.daca crezi lucruri negative despre tine cine are grija ta sa te convinga ca nu esti asa.?dar poate asta e cursul firii,unii se ridica singuri iar altii trebuiesc ajutati.e imposibil sa fii atat de citit si cult si sa te lasi doborat de chestii atat de….nu stiu,dar care pot fi controlate cumva.vorba unuia de aici,se poate gasi un job,se poate sta in chirie si tot asa.trebuie sa vrei sa schimbi ceva.
de ce nu o scoatem in oras intr-o seara? am eu un grup de prieteni cu care se va simti bine. atat. usile se deschid din interior, niciodata din exterior, asa ca sfaturile noastre trebuie sa fie livrate la cerere. ce putem face insa, e sa oferim optiunea.
astept mail pentru stabilirea detaliilor.
@ eu
Daca ai citi cu atentie, ai vedea ca nu iese pentru ca nu e lasata, nu pentru ca nu are cu cine!
Gabriel Cotabita
e o poveste trista…cum sunt multe altele din pacate
e foarte greu sa gasesti o rezolvare…
oricum cred ca nu este o solutie (cel putin nu una completa) ca Ioana sa plece, de bunavoie sau fortata…pt ca va regreta ca a lasat in urma un asemenea haos fara sa il rezolve; pana la urma ea este singura in masura sa rezolve situatia…dar CLAR trebuie ajutata…e peste puterile ei…
si eu am fost intr-o situatie asemanatoare, insa nu de aceeasi gravitate; pt mine ajutorul din afara a contat foarte mult! daca internetul e singura ei legatura cu lumea din afara…ar trebui facut ceva in directia asta…nu stiu, consiliere online…
………………
ma socheaza povestea ei si cunosc persoane care au asemanari cu modul ei de viata. ii recomand sa se uite la asta http://fymaaa.blogspot.com/2009/07/opus-ul-25072009.html si daca ii place si are rabdare sa vada mai multe documentare despre cresterea increderii de sine. degeaba citesti mult daca nu cauti ceva sa te ajute sa iesi din situatia asta deprimanta,sa te automotivezi, pt ca daca nu te ajuti tu nu te va ajuta nimeni,toti sunt prinsi in vietile lor cotidiene si incearca sa-si vada doar problemele lor
am vazut din partea multora sfaturi gen:trebuie sa gaseasca o persoana in care sa aibe incredere, sa isi duca mama la psihiatru, sa gaseasca ajutor ptr sora ei.ok, asa e, dar cum.
povara pe care o duce e prea mare si in capul ei, bineinteles, a intrat ideea ca nu merita nimeni asa ceva asa ca nu apeleaza la o persoana din afara.cum sa apeleze,sa vada si altii durerea pe care trebuie sa o suporte ea.pentru altii e durere, ptr ea e viata ei,ea isi extrage bucurii din putinul si din necazul ei.obisnuinta te invata multe.e usor sa dai sfaturi cand nu cunosti situatia din casa,cea adevarata,cea de toate zilele.nu se dau sfaturi ca nu ai ce sfaturi sa ii dai.
ca sa nu mai spunem cum ar putea ea sa o interneze pe mama ei sau pe sora ei fara bani?nimeni nu e asa de bun incat sa iti dea banii necesari.sa spunem ca s-ar gasi bani,mama ei e depresiva si nu isi vrea copilul departe de ea asa ca nu ar accepta niciodata sa plece sa stea intr-un loc unde nu cunoaste pe nimeni.asta ar omora-o pe mama ei.nu asa usor se rezolva problemele, ea sa iasa mai mult,sa nu se mai uite la filme si sa citeacsa carti.mama ei sa fie internata sau mai stiu eu ce.
ganditi-va ca ea ar fi colega voastra de facultate,ati merge acasa la ea?sincer.cu mana pe suflet.
nu incercati sa fiti haiduci doar prin sfaturi,ca nu ajutati pe nimeni,ba mai mult,nu faceti decat sa demoralizati biata fata.
viata ei va fi foarte grea,fara nici o indoiala,dar macar spuneti o vorba buna pentru ea si bucurati-va de viata voastra,ca e mult mai buna ca a ei.
aaaaaa si ea se uraste pentru ca altceva nu stie ce sa faca,ea a fost servitoarea,a fost mama,a fost tata,a fost tot in familia aia dar nimeni nu i-a recunoscut meritele-cel putin nu din cei ce conteaza.
ioana-tot ce pot sa iti doresc e sa fi fericita,in lumea ta,aia mica.
cu oricata putere de convingere ar fi unii inzestrati tot de ea si de vointa ei tine.ar trebui sa fie convinsa sa vada partile bune,sa constientizeze si vrea ca lucrurile sa se schimbe.daca se mai subestimeaza o sa ajunga la stadiul de depresie si atunci chiar o sa fie greu sa-si gaseasca fericirea.
ioana gandeste-te ca inainte de toti tu esti cea mai importanta si iti faci singura rau.in loc sa te subestimezi si sa fii tot mai trista pe zi ce trece incearca sa-ti gasesti calitatile pentru ca sunt convinsa ca ai foarte multe si o sa gasesti o rezolvare astfel incat sa le fie bine tuturor,in primul rand tie.
ioana nu e deloc proasta ,e dimpotriva o fiinta ce degaja spiritualitate,(stau cu ea ore intregi pe mess si imi face o mare placere,),nu stiu cat e de frumoasa fizic dar e foarte frumoasa la suflet si nu psihiatrul este solutia ,ci faptul ca ea trebuie sa aiba incredere in cineva ca acel cineva sa reuseasca sa i alunge toate frustrarile,sa i daruiasca atat suflet cat daruieste ea ,sa poata sa o faca sa intelaga ca lumea este dincolo de casa si ca impreuna cu acel cineva poate sa descopere miracolul fericirii…as vrea din tot sufletul ca acel cineva sa fiu eu.
Nu mi-a venit sa cred ce am citit aici si ma intristat..
Eu am un handicap fizic care mi-a limitat oarecum miscarile dar nu si optiunile in viata si eu am vazut lumea si am facut cam tot ce am vrut pana acum pentru ca mi-am dat seama ca noi suntem singurii care ne limitam optiunile si existenta. E adevarat ca a trebuit sa lupt cu mentalitati si cu oameni care imi spuneau de ce nu renunt , dar asa sunt eu o luptatoare.
Ce vreau sa ii spun Ioanei este ca nimeni nu poate sa-i traiasca viata in locul ei si ca la 21 de ani e mult prea devreme sa renunti.
Daca as fi intalnit-o pe strada asa cum a descris-o Gabi, mi-as fi zis ca are totul fara sa banuiesc ca in spatele infatisarii ei se ascunde o drama, si ca ea a renuntat la ea inainte de a incepe sa traiasca!
Ioana , da-ti o sansa…nu poti sa traiesti nici in locul , nici pentru mama, bunica sau sora ta, trebuie sa traiesti pentru tine ,pentru ca altfel viata va trece pe langa tine si nu o sa ai sansa sa vezi ce ar fi fost daca….