Ştiu că o să începeţi să spuneţi că pun nişte titluri pompoase pentru nişte dizertaţii uzuale. De fapt noi suntem tot timpul tentaţi să dăm o mai mare importanţă lucrurilor care ni se întâmplă, decât au în realitate privindu-le la scară universală. Aşa şi eu! Cel mai mult caut titlul!
Suntem guvernaţi de cauzalitate, facem “pentru că”, “din cauză că”, “deoarece”, ne justificăm cele mai stupide acţiuni prin explicaţii mirobolante, prin justificări puerile pe care noi, în subiectivismul nostru, le considerăm argumente solide.
Postul trecut a creat o stare plină de echivoc. Părerile au fost împărţite mai mult din deferenţă, pentru că am simţit starea de disconfort creată şi de faptul că, dacă aţi fi avut posibilitatea, l-aţi fi tras de urechi pe Petre. Am să-i transmit când am să-l mai văd.
Dar, a apărut o axiomă, care m-a incitat şi sunt convins că o veţi găsi şi voi la fel!
Cineva a spus că bărbaţii buni întâlnesc scorpii care îşi bat joc de ei, pentru ca, la rândul lor să se poarte execrabil cu femeile minunate pe care le întâlnesc după aceea!
Aşa cum Petre a decretat că toate femeile sunt curve, aşa şi Elena Cârstea prin anii ’90 spunea la televizor, în direct că ”toţi bărbaţii sunt nişte mitocani”!
Amândouă sunt declaraţii “la cald”, sub impulsul momentului, dar ar fi foarte interesant de aflat ce a fost mai întâi bărbatul mitocan sau femeia curvă? Curvele transformă bărbaţii în mitocanii, sau mitocanii transformă femeile în curve?
Întrucât femeile sunt cele care nasc, atât fete cât şi băieţi, el ar purta responsabilitatea pentru compotamentul de mai târziu al copiilor.
Câte femei aţi văzut că se poartă frumos cu nurorile sau cu ginerii_ Soacrele sunt cele hulite, nu socrii! Conflictele cu soacrele sunt duse uneori la un paroxism de neimaginat.
Există deosebiri între soacra unui bărbat şi cea a unei femei! Mama băiatului este coşmarul oricărei soţii! Iar dacă e unul la părinţi… să te ţii!
Ea este perfecţiunea întruchipată, ca ea nu face nimeni mâncare, ea ştie ce are nevoie odorul, este etalonul moral, pentru că mama-i numai una. Complexul Oedip nu e o invenţie! Băieţii singuri la părinţi sunt cel mai mămoşi. De ce nu îl învaţă mama pe băiat să fie înţelegător cu tânăra fată, că nu are experienţă, că-i stă bine cu bluza transparentă, că tatuajul de pe şale, care i se vede odată cu tanga, atunci când umblă cu blugii cu talie joasă , îi defineşte şi mai bine personalitatea şi multe altele? De ce o face cu ou şi cu oţet?
Sunt unicul băiat al mamei şi o ştiu din proprie experienţă! Nici o femeie nu e suficient de bună pentru mine! Nu e “ca lumea!”
Nici mamele fetelor nu sunt cu mult mai breze! Nu pot să vă spun cu exactitate frazele care sunt caracteristice în discursul soacrelor mici, dar credeţi-mă că “vâj” mare şi pe acolo!
Ce se întâmplă? Ce cauzează această optică şi în ultimă instanţă, acest comportament?
Dacă soţul s-a purtat ca un mitocan, a băut, a înşelat-o, asta înseamnă că toţi bărbaţii sunt la fel? De unde ştiu ele asta? Există vreun consiliu secret al soacrelor din toată lumea în care îşi împărtăşesc învăţămintele pe care le-au indus odraslelor?
“Dragă eu îl învăţ pe fiu-meu să nu o lase pe nevastă să sufle, să-şi facă de cap cu toate!
“Dragă. Eu am învaţat-o pe-a mea să-şi trăiască viaţa! Dacă o spală e ca nouă! “
De unde ştiu ele aceste lucruri cu care îşi bombardează odraslele de la primele semne ale pubertăţii?
De ce-şi transferă nemulţumirile şi frustrările mai departe copiilor?
Tatăl fetelor nu le lasă să se uite după băieţi pentru că fiica e lumina ochilor! De parcă nu ar ştii ce le-a făcut şi el altora?! Teoretic chiar trebuia să le şi fi plăcut!
Tatăl băieţilor îl învaţă că în casă trebuie să cânte cocoşul, deşi la el nu mai poţi trăi de atâtea cotcodăceli!
De ce nu intră tinerii în viaţă pregătiţi de acasă, să iubească, să fie iertători, să nu trădeze, să nu fie violenţi să nu fie ipocriţi? Au chiar toţi o genă defectă? Voi ce ziceţi?
Chiar dacă nu aveţi copii, gândiţi-vă ce-aţi face dacă i-aţi avea? Ce i-aţi învăţa?
Sunt foarte curios ce aţi face şi mai ales, ce veţi face!!!
Până atunci,
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

buna gabi,
pana acum nu am scris deloc pentru ca, mai mereu, nu mi-am facut timp de scris, cu toate ca am urmarit tot ce a aparut.
dar penultimile 3 postari ale tale m-au facut sa reactionez: cand voi avea copii sper sa am intelepciunea si capacitatea de a-mi aduce aminte tot ce am invatat de la mama si mamaia mea(bunica din partea mamei). sa nu faci diferente intre copii si nora sau ginere si sa fiu cea mai buna prietena a copilului meu.iar de la tata am invatat sa fac ceea ce imi place, sa fiu puternica si ca promisiunile se respecta.
in privinta singuratatii ai dreptate :nu stim sa traim singuri. am o relatie si il iubesc dar e ceva diferit de ceea ce am avut inainte; pot sa traiesc fara el dar ….. nu vreau; imi este bine asa.
apropo de suferinta:toti trecem prin asa ceva; toti suferim din pricina cuiva si toti ii facem pe altii sa sufere la randul nostru la un moment dat in viata; direct sau indirect; asta e natura umana.
cu respect te salut!
http://women.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/women/relationships/article6738683.ece
http://women.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/women/families/article6790447.ece
Buna , am ezitat sa mai fac si eu vre-un comentariu la atatea cate sunt Domnul Cotabita , nu cred ca mai ajunge sa citeasca si comentariul meu.
Bun textul, si tot ce ai vorbit in text.Ideea care ai expus-o, este exact aceea cand cu 1 luna in urma vorbeam cu sotul meu dupa o partida de dragoste fierbinte (noi avem obiceiul sa mai stam dupa…o ora intinsi in pat la palavre), despre aceea ca femeile sunt numite curve ca asa au fost educati copii de catre mamele lor din mame in mame din timpuri( vorba sotului).
Eu m-am razvratit la moment si i-am adus argumentul ca tatii invata baietii cum sa se poarte in societate si de asemenea invata mai mult de la tata decat de la mama, in timp ce fetele invata mai mult de la mame.
Acum mi-am schimbat putin parerea si cred ca ambii parinti cu scaune la cap,sunt 2 exemple perfecte de la care invata copii. Ce educatie i-au dat parintii aia o sa faca.
Soacrele?! Nu pot sa spun nimic din acest punct de vedere pentru ca soacra este moarta de cancer saraca, si sotul este unul la parinti, are ceva e cam mumos dar acum ca ai tin eu loc si de mama lui ,am de castigat si a fost si este foarte bine crescut.
Gabriel mai scrie cand mai ai timp va urmaresc, al citesc si pe Misu si pe tine, poate invata ceva adolescentii ceva de aici daca au parinti si nu au timp sa-i invete.
P.S. De la ora 12 pana la ora 8 seara toate posturile vi le-am citit. Iti inchipui ca ies din fata calculatorului acum cu ochii injectati de obositi de citit cu sat posturile voastre.
Vreau sa-mi invat copilul sa iubeasca si sa spuna TE IUBESC, pentru ca eu nu am simtit asta si ma durut!
Si o sa incerc sa-i dau cele mai bune sfaturi daca mi le cere si sa il indrum, dar o sa-l las sa-si aleaga drumul pentru ca e viata lui nu a mea si in plus eu mi-am castigat libertatea cu lupte grele , incercand sa schimb mentalitati si nu vreau ca si copilul meu sa treaca prin asta.
“De ce nu intră tinerii în viaţă pregătiţi de acasă, să iubească, să fie iertători, să nu trădeze, să nu fie violenţi să nu fie ipocriţi?”
Cand o iei peste cap ( si asta ni se intampla tuturor si nu rar), ai tendinta da a lua o atitudine ofensiva. Sa ierti nu e floare la ureche nici pe departe! De fapt, cred ca e nevoie de multa inteligenta si resurse sufletesti considerabile sa ierti si chiar mai mult, sa iti faci un principiu de viata din iertare. Parintii considera ca isi vor feri odraslele de suferinta “inutila” si ii avertizeaza ca nu tot ce zboara se mananca si in general cam totul prezentat intr-o lumina de viata dura. Pacat… Atitudinea asta defensiva, neiertatoare, nu face decat sa intretina o stare de blocaj.