Prolog
Sunt unele idei pe care le-am desprins din comentariile voastre şi pe care simt nevoia să le clarific:
- Nu ne-am gândit că, atunci când voi scrie aici, va fi exclusiv despre muzică, de fapt cred că la un moment dat Mişu a zis că nu crede că acei care citesc aici sunt atât de interesaţi de acest subiect. Era evident o exagerare. Dacă vă interesează vreo opinie legată de acest subiect, întrebaţi şi vi se va răspunde!
- Nu cred că voi sunteţi de părerea că atunci când eşti cântăreţ, trebuie doar să cânţi! (Ideal ar fi să cânţi bine şi, dacă o faci, altceva nu mai contează.) Sunt convins că mulţi oameni din muzică, artă în general şi din sport, sunt mult mai oneşti şi mai bine intenţionaţi decât mulţi dintre „profesioniştii” de drept şi de economie, care fac parte din Parlamentul României.
- Fac tot posibilul să vă răspund. Răspunsul apare ca şi cum vi l-ar fi dat Mihai, dar vine de la mine. Încă nu s-a rezolvat problema asta.
- Dacă întâmplător ne vom întâlni, vorbiţi-mi! După ce trece faza de stânjeneală, devin un om normal.
- Scriu exact ceea ce simt şi sunt tributar momentului, nu fac niciun efort şi nici nu mă „screm”, aşa cum a scris cineva într-un comentariu, amuzant de altfel!
Şi acum despre:
Romantismul post tranziţie
Scriam, cu puţin înainte de a debuta acest site, în revista VIP un mic articol la rubrica Blog pe hârtie despre o experienţă ciudată pe care am avut-o într-o seară pe o terasă. Atunci am amintit-o în fugă am să detaliez puţin acum şi veţi vedea de ce.
Era o seară plăcută de sâmbătă acum câteva săptămâni şi Mişu şi-a manifestat dorinţa de a merge la cină la un restaurant în Herăstrău. Mişu, spre dosebire de mine, era în „perioada pară”, eu impar. Nu se putea merge la terasa pe care o alesesem pentru că era terenul de desfăşurare al unui eveniment tradiţional cunoscut sub numele de nuntă, aşa că am purces puţin mai departe şi am găsit locul ideal! Pe malul lacului, mobilier frumos, relativ liber! Am obţinut o masă, datorită notorietăţii, am comandat, etc. Nu e atât de important că e FOARTE scump, că am plecat înfometaţi, ci altceva.
Lângă masa noastră s-a aşezat un cuplu cu un copil mic (cuminte de altfel) în cărucior, ei având rezervare. Şocant a fost că, în ora pe care am petrecut-o în acel loc, cei doi nu cred că au schimbat mai mult decât zece fraze. Era o tăcere stânjenitoare la masa lor! O tăcere pe care am simţit-o dureros!
Ştiu! Veţi spune că e urât că am tras cu urechea, dar nu aveam ce face cu atenţia distributivă!
Ieşiseră împreună cu rodul iubirii lor, la o cină romantică, pe marginea lacului, aveau o stare materială cu mult peste medie, pentru că acolo o supă de peşte este cotată la 100 de RON şi nu mai aveau ce să-şi spună?
Nu ştiu care dintre ei făcuse o „partidă”atunci când s-au căsătorit, dar era trist ce se întâmpla. Aveau tot ce-şi doreau, dar lipsea totuşi ceva! Unde se pierduse?
Duminică însă, am avut o altă experienţă. Venise în Bucureşti un prieten din copilărie, stabilit în Chicago şi am hotărât să ieşim la cină. Vroia în Herăstrău, i-am povestit lista menu cu preţurile aferente de pe terasa de mai sus, am râs şi am ales o altă grădină din centrul Bucureştiului. Aici o surpriză! În mijlocul „curţii” era o masă pregătită ca-n filme! Candelabru cu lumânări, un mise en place pentru doi splendid! Curiozitatea nu mi-a fost mult pusă la încercare! Au apărut! Erau tineri, îmbrăcaţi frumos, de seară, au venit ţinându-se de braţ. Singura perioadă în care nu s-au ţinut de mână a fost câtă vreme au mâncat. În rest s-au sorbit din ochi şi-au vorbit şi au plecat aşa cum au venit, la braţ! Ce romantic!
Oare cei din primul caz au început la fel ca ceilalţi doi, mână în mână, sorbindu-se din ochi? Atât de mult poate deteriora o relaţie tranziţia şi traiul în comun într-o societate aflată în plină criză?
Eu cred că nu! Pornesc de la ipoteza că amândoi sunt sinceri şi niciunul dintre ei nu făcea calcule în minte în timp ce-l sorbea pe celălalt din ochi! Cred că aceia care se sorb din ochi la o cină romantică în doi, vor avea întotdeauna ce să-şi spună, chiar dacă la un moment dat s-ar putea să fie injurii!
Ceilalţi doi cred că nu avut ce să-şi spună ceva vreodată şi au fost legaţi de elemente extrem de pragmatice, că pentru a se simţi bine trebuiau să iasă în gaşcă, unde se bea şi se vorbea tare despre maşini scumpe şi haine de firme! Cred că fiecare l-a vazut pe celălalt ca pe o proprietate pe care li se părea normal să şi-o adjudece. Cred că luaţi de valul îmbogăţirii din tranziţie au uitat că sentimentele nu se negociază!
Ce e de preferat? O amintire frumoasă de la o cină romantică în doi chiar dacă acea relaţie se termină şi-i face loc alteia (poate mai bună, mai potrivită!) sau o cină aşa-zisă romantică fără cuvinte şi plină de plictiseală!
Eu cred că trebuie să-ţi păstrezi romantismul şi să-ţi creezi amintiri frumoase indiferent de calculele de tranziţie! Şi dacă la un moment dat nu mai sunt cuvinte între voi, pleacă!
Discuţia e mult mai lungă şi pleacă de la axioma că un om nu se schimbă, ci doar se eliberează, adică semnele goliciunii de mai târziu sunt vizibile de la început, doar că nu vrem să le vedem!
Cam atât!
P.S. Mă ard degetele să dezvolt subiectul, dar nu vreau să vă plictisesc!
GC
AM ADAUGAT UN CANTEC DE CARE MI-AM ADUS AMINTE! MULTI DINTRE VOI NU AU DE UNDE SA-L FI STIUT!
VSDNVV (credeam ca ati uitat de asta!)
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Recunosc ca nu am vazut filmul Public Enemies asa ca nu voi spune nimic despre el,in schimb pot spune ca aveti dreptate,datorita actorilor talentati care interpreteaza roluri de haiduci,de pirati din Caraibe sau de aiurea,de gangsteri,spectatorul empatizeaza cu raufacatorul.Poate daca ne gandim ca multi stramosi de-ai nostri participau la spectacole de lupte in aer liber care se lasau cu varsare de sange,cand se participa la executiile din pietele publice,gasim o posibila explicatie a atitudinii de astazi.Nu vreau sa va enervez,dar eu gasesc ca acea prostituata a gresit ca l-a denuntat pe acest nemernic.Poate ar trebui privita ca o mare curajoasa.Si-a asumat un risc denuntand-ul,asa cel putin vad eu lucrurile.Iar daca mergem pe zicala,,orice nas isi are nasul,,…Ar fi multe de spus si pe marginea acestui subiect,dar sunt convinsa ca aveti si lucruri mai bune de facut decat sa cititi ceea ce scriu eu.Nu vreau sa par deplasata dar tinand cont de distanta pot spune ca va pup cu drag.Iar pe cine ati pupat odata stie ca dupa-i trebuie ceva timp ca sa-si revina.Cel putin asa-mi amintesc eu.Era prin 1990 luna aprilie la Galati intr-un spectacol.Eram cu colege de la liceu.Am fost un grup care v-am luat autograf si pe care ne-ati pupat.Eram tinere si poate prea usor impresionabile.Oricum tinand cont ca sunteti scorpion se expica felul patimas cu care faceti absolut orice,de la pupat pana la a organiza partea artistica a Festivalului Callatis.Va spun acestea deoarece si eu sunt scorpion dar cu ascendent in leu(cum nu se poate mai rau).Am cinismul scorpionului si aroganta leului,asa ca daca uneori va simtiti putin deranjat de tonul meu nu am ce face acesta este naturelul meu.
@Valeria
Trebuia sa continui! Eu sigur citesc ce scrieti si nu ma plictisesc asa usor! Povestea din 1990 e palpitanta! Exista si mai rau decat scorpion in leu, daca nu reusesti sa te accepti si sa te iubesti asa cum esti! Iar pentru ceilalti…e problema lor!
Fara pupici de data asta!
@ Gabriel Cotabita
Am citit postul tau si comentariile de aici.Cred ca situatia asta e din ce in ce mai frecventa in zilele noastre, poate nu neaparat din cauza faptului ca e criza sau ca suntem in Romania.In ultima vreme, valoarea pecuniara s-a schimbat enorm transformandu-se intr-un scop, si nu a ramas doar la nivelul de nevoie pentru supravietuire.Primul cuplu despre care povesteai e ciudat, pentru ca sunt sigura ca asa cum ai spus, intalnirea lor romantica era in cadrul gastilor.Si din moment ce tii atat de mult la aparente, la felul in care esti vazut cum poti sa nu vezi ceea ve traiesti.Ori e rutina, ori e compromis.
Am observat insa ca in ultima vreme, familia si modul in care este vazuta ea de societate s-a degradat destul de mult si poate ca ei sunt exemplul perfect.Atunci cand spui “sotie”, nu te mai gandesti la fiinta care e a ta pentru ca TU ai vrut sa fie a ta pentru totdeauna, ci te gandesti la o povara, pe care trebuie sa o suporti.Asta e un exemplu pe care-l vad foarte des in jurul meu.Lucrurile nu sunt atat de grele precum par.In vremurile noastre, nu stiu daca mai exista genul acela de iubire in care pur si simplu nu te intereseaza ce spun altii sau poate ca gresesc.Dar e foarte rara.
Cred, la fel ca si tine, ca pana si iubirea s-a schimbat.Citeam mai sus un comentariu care spunea ca in adolescenta, toti radeau de autoarea lui pentru ca credea in romantism.Asta se intampla si acum.E un lucru ciudat sa iubesti si sa-ti pese de ce spun altii, sau sa-ti pese sa fii “in trend”.
Un cuplu fara cuvinte e expresia imediata a ceea ce speri ca nu ti se va intampla.Motive,cauze pot fi foarte multe.Si totul e dupa cum iti aranjezi tu.Sa fii sarac si tanar iti da cu adevarat aripi in iubire-nu stii nimic ce ar putea schimba asta pana descoperi care e valoarea banului, iar asta s-ar putea sa te schimbe.Dragostea s-a schimbat…acum tine de altii.
P.S. Ai subiecte foarte interesante, care merita dezbatute si n-o sa ne plictisesti cu ele…asa ca poti sa nu mai pui fraza aia de la sfarsitul lor.
Salutare!
Cum sa nu stim acest cantec???
Asta e si motivul pt care scriu….; am cantecul asta inclusiv pe telefonul mobil ca sa il ascult cand “imi vine pofta”+ ” cum sa nu plangi”+”ce mai faci”+”noapte albastra”……CE PIESE, O INCANTARE, O MINUNATIE……..FELICITARI!!!!!
Citesc de ceva timp ceea ce posteaza Bendeac pe blog-ul sau si ador sa fac asta, pentru ca imi da senzatia ca stau de vorba cu un prieten foarte bun ,cu care mai tot timpul sunt gand-in-gand. Desi strecoara mereu in textele sale trimiteri catre blog-ul tau, nu am avut pana acum curiozitatea sa “te” citesc.De ce? Din cauza mamei,care mi-a cultivat un sentiment de antipatie fata de tine, justificat numai si exact de faptul ca “fata ta cere palme”. Nu sunt de acord niciodata cu ea,dar in privinta aceasta se pare ca a reusit sa ma influenteze..si nu putin. Un mare minus pentru mine!
Ma bucur ca Bendeac “m-a convins” sa dau un click si sa ajung pe blogul tau,caci am descoperit astazi ca am doi prieteni buni.
Imi place foarte mult ce scrii si cum scrii.( atat de mult incat,daca imi voi pierde job-ul va fi si vina ta,nu numai a lui Bendeac).
Referitor la subiectul acestui post, simt nevoia sa-mi astern in scris parerea.
Nu stiu cum se manifesta romantismul in urma cu 50 de ani,20…si nici macar in urma cu 10 ani. Imi amintesc vag,ca atunci cand eram de-o schioapa, vecinele mai mari traiau veritabile povesti de dragoste. in acele povesti de dragoste nu parea sa fie vorba vreodata despre bani,masini,pozitii sociale,etc. Spun ca “nu parea” deoarece e posibil sa fi fost prea ingenua si prea mica,sa “aud” astfel de lucruri.
Acum…mi-e scarba. Numar pe degete ocaziile in care am remarcat un cuplu ce cunostea “romantismul”.
Sunt fericita sa spun ca am trait si eu,pentru o perioada scurta de timp, clipe romantice..clipe reale,necaracteristice insa vremurilor in care traim. De ce s-au sfarsit? Simplu: dorinta de a acumula bunuri repede si usor, usurinta de a avea orice pipita vulgara de pe Hi5…si as putea sa mai enumar cateva motive,dar ma opresc pentru ca el stim cu totii. Am fost martora unei schimbari totale, peste noapte, a caracterului unei persoane pe care o iubeam si cu care comunicam la fel de usor cum comunic cu mine insumi. o suma frumusica de bani aparuta din senin,ce a implicat o masina de fite si interesul brusc al pitipoancelor siliconate si botox-ate, a distrus ( defintiv,din pacate) un caracter deosebit. Exista posibilitatea ca el sa fi fost asa dintotdeauna si schimbarea din viata lui,sa-l fi eliberat doar de povara de a incerca sa para altcineva…insa,mi-e greu sa accept acest lucru.
Eu sunt din Galati…un oras prea mic pentru fitele ce ii caracterizeaza populatia.Imi permit sa generalizez, sa ii bag pe toti in aceeasi oala, pentru ca exceptiile sunt mult prea putine sa ma poata contrazice cineva.
Fiind prea preocupati sa-si achizitioneze haine de firma,i-phone-uri, masini cu care fac “pana-prostului” aproape zilnic, o maimutica tunata/ o golema ce duhneste a steroizi care sa le sporeasca “valoarea”, uita si nu-si mai amintesc vreodata sa iubeasca simplu si neconditionat, sa aiba curajul de a fi romantici..de a petrece ore in sir cu persoana iubita .
Daca in Bucuresti se mai intampla sa vezi in restaurante “cine romantice” organizate, sunteti norocosi. In Galati nu am vazut NICIODATA asa ceva.Pun pariu ca nici unul dintre prietenii mei,nu a vazut. De ce? Ne este rusine! Ne este rusine sa atragem atentia celor din jur prin manifestarea sentimentelor.
Tranzitia este de vina pentru toate aceste lucruri? Batranii spun ca da, cei intre doua varste spun ca da,iar noi…tinerii,habar nu avem ce e aceea tranzitie. Noi stim insa ce inseamna “glamour”, “trand”, “cai putere”.
*daca am aberat,imi cer scuze.chiar am simtit nevoia sa-mi spun “off-ul”.
Gabi, tine-o tot asa!
@ only u
Nu imi place amaraciunea din tine! Oamenii se elibereaza! Si uneori se elibereaza si in defavoarea noastra! Asta nu inseamna sa nu mai avem incredere in oameni sau sa nu-i mai iubim! Treci mai departe. Esti mult prea coerenta ca sa lasi scarba sa te acapareze!
Gabriel Cotabita
Amaraciune in mine exista,intr-adevar.Nu se datoreaza esecului pe care l-am avut..Esecuri am avut multe si vor urma si mai multe probabil,pana cand voi intalni persoana cu adevarat potrivita ( inca vreau sa mai cred ca exista). Nu urasc oamenii.Ii iubesc si de aceea ma doare ca uita sa gandeasca.Nu suntem un popor de inculti si de oligofreni…cel putin nu ne-am nascut asa.Ma oftic la culme de fiecare data cand constientizez ca suntem superficiali pentru ca asa vrem sa fim,pentru ca asa ne este comod.
De trei ani nu ma mai uit la TV.Prefer internetul ca si sursa de informare si relaxare,pt ca am posibilitatea de a alege informatiile pe care doresc sa le primesc. Cum sa credem in romantism,in gesturi frumoase si iubire dezinteresata cand televiziunea ne arunca in fata numai emisiuni de genul ” tradati in dragoste”, “schimb de mame”, “dadaca” (sau Dumnezeu stie cum se numeste)? Sunt pamfleturi,e drept, dar ne influenteaza fara sa ne dam seama. Partea trista e ca reflecta realitatea…
Poate ca e o etapa a vietii mele in care ma razvratesc si ma incapatanez sa vad doar partea urata in oameni .Imi doresc sa fie asa.
Cand vei avea ocazia sa vizitezi Galatiul, arunca o privire in jur…as fi foarte curioasa sa aflu ce impresie ti-ai format.
O seara buna!