DE GUSTIBUS

21 Aug

Nu m-am născut într-o familie bogată. NU mi-am putut permite haine la modă, deşi era o perioadă în care ceea ce era „HIP”, în special în vest, era extrem de tentant dar şi foarte greu de atins. Prima pereche de blue jeans am avut-o aşa de târziu, încât mi-e şi ruşine să recunosc! Primii pantaloni evazaţi mi i-am făcut la un croitor care i-a executat cu teama de a nu fi arestat! Şi văd şi acum privirea lui care parcă mă ruga să nu se afle că mi i-a făcut el! Pe scurt, nu am avut nici mijloacele şi nici relaţiile necesare ca să pot să port îmbrăcăminte la modă. Am supravieţuit. Exceptând câteva sechele care s-au manifestat mai târziu, prin nevoia expresă de a-mi cumpăra multe perechi de pantofi, de cămăşi sau de pantaloni, atunci când găseam prin fabrici, am ieşit cu bine din aceast avatar al tinereţii.
Se purta părul lung. Aveam un adevărat concurs în gaşcă, cine are mai lung părul la sfârşitul vacanţei de vară, pentru că, o dată cu începerea anului şcolar, începea şi tura de verficare la intrarea la cursuri. Te puricau pur şi simplu pentru impecabilitatea uniformei şi lungimea regulamentară a părului! Căutam cu înfrigurare printre rândurile documentelor de la plenarele şi congresele vremii să vedem dacă nu apare vreo înfierare a mentalităţilor retrograde imperialiste, lucru care ar fi dus inevitabil la o nouă prigoană (nici o legătură!!) pe străzi, care s-ar fi soldat cu pantaloni şi mini-joupe-uri tăiate cu foarfeca, ducerea cu forţa la frizer şi alte „mărunţişuri” cum ar fi apariţia la gazeta de perete a oraşului la rubrica „aşa nu”!
Evident că acolo nu scria nimic. De unde să ştim noi pe atunci că directivele de la centru veneau pe canale speciale şi hăituiala avea loc oricum.
Într-un an de facultate am reuşit performanţa să-mi las părul fooooaaarte lung, peste 40 de cm! Îl ţineam prins cu clame după guler! Ce vremuri!
Aveam o permanentă luptă cu sistemul, aşa cum îi şade bine unei generaţii tinere, o generaţie rock!
Acultam cum se năştea muzica de gen la posturi de radio străine, unele chiar interzise, şi, pe de altă parte, încercam să ne afirmăm aprtenenţa la mişcare fără să fim blamaţi pentru aspectul exterior, de multe ori asimilat zoaielor societăţii!
„Nu contează cât de lung am părul, ci contează cât şi cum gândesc.”
Am fost tot timpul preocupaţi să ascultăm tot ce era nou din punct de vedere muzical afară, vedeam cum se schimbă gusturile, cum dispar genuri, cum se dezvoltă altele noi. Mi-aduc aminte cum multe dintre evergreen-urile de azi, erau socotite de mine atunci, la marginea kitsch-ului! Ce anume? Boney M, Modern Talking şi multe altele.
Ascultam multă muzică de avangardă, de la Tangerine Dream la Weather Report, Gentle Giant, Mahavishnu Orchestra, pe lângă care, Genesis era comerţ! Conflictele însă erau numai între noi, prietenii şi erau simple conflicte amicale! De altfel le mai avem şi acum , dar nu mai sunt aşa de pătimaşe.
După 1989 s-a întâmplat însă ceva pe care, iată au trecut 20 de ani, încă nu reuşesc să-l înţeleg! Dintr-o dată gusturile muzicale au devenit motiv de „războaie”. S-a acutizat atât de mult conflictul între fani, încât se făcuseră adevărate armate de susţinători care erau în conflict deschis unele cu celelalte. Ând Depeşişti, metalişti şi rapperi erau oricând gata de bătaie, la propriu, în numele muzicii pe care o ascultau!! A început de atunci o cruciadă nesfârşită. Rând pe rând, susţinători ai diverselor genuri, subgenuri, mişcări muzicale combat cu invective grele pe cei care nu-şi afirmă apartenenţa la gusturile lor! De ce atâta ură în numele artei?
Toate energiile negative, înmagazinate prin natura noastră umană, sunt canalizate înspre apărarea şi impunerea gusturilor noastre!
Cum ar fi să apară un club al susţinătorilor tradiţiei ciorbei de burtă sau ale plăcintelor poale-n brâu, care să se lupte, înjurându-se de mama focului, cu susţinătorii cremei de sparanghel sau a profiterolului?
Şi asta pentru că cineva odată a folosit o sintagmă, tot mai des uzitată după aceea, de „muzică bună”, uitând să spună că, muzica bună nu este aceeaşi pentru toţi!
De gustibus et coloribus non disputandum! Asta e lozincă pe care ar trebui să o punem în locul anunţului cretin de a nu călca pe iarbă. Evident tradusă!
P.S. Şi mai e ceva, care mă deranjează foarte mult! Promiscuitatea care învăluie toate manifestările artistice „independente”. Te duci să vezi sau să asculţi creaţiile unor tineri şi eşti covârşit, cel puţin eu, de tricourile negre, alura neglijentă, beţia necontrolată şi nesfărşită! Nu cred că avangarda, fronda în ultimă instanţă, trebuie asociată cu cocleala! Lăsaţi-i pe cei care n-au nimic de spus să umble îmbrăcat curat ca să facă prozelitism deşucheat superficialităţii! Voi ceilalţi care aţi avea ceva de spus, beţi bere şi votcă prin locuri îndoielnice, îmbrăcaţi neglijent în numele unei libertăţi iluzorii pe care vi-o dă nişa pe care v-aţi ales-o.
E o generaţie tânără mult prea talentată, care se autoexclude şi mă enervează!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
DE GUSTIBUS, 10.0 out of 10 based on 1 rating Share

15 Comentarii pentru “DE GUSTIBUS”

  1. lucian 21. Aug, 2009 at 11:48 AM #

    interesant. Imi place mult cum scrii si tu si bendeac si domnul mai batran…In mare imi place ideea site-ului dar mare pacat ca aveti 2-3 idioti care modereaza comentariile si le lasa doar pe alea care vor ei.PACAT

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  2. siouxsie 21. Aug, 2009 at 3:20 PM #

    fffffffff taaaaaaaaarrrreeeeeeeeeeeeee!!!!!!!! :)

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. Lia 21. Aug, 2009 at 4:32 PM #

    Gabi, am intrat pe blogul tau convinsa ca n-ai mai scris si voiam sa iti spun ca iti gaseam scuza doar daca erai prin turnee, concediu, sau Doamne feri, pr. personale, dar uite ca n-a mai fost cazul. Eram tentata sa iti reprosez ca nu-i tii spatele lui Bendeac cu postarile ca se vede clar ca nu are timp nici sa respire si trebuie sa-l ajutati cu site-ul (sa ne dati ocupatie :) ca la aia mici).

    Despre ceea ce ai scris aici, de acord … numai ca eu una, pe tinerii pe care-i cunosc ca au ceva de spus au un stil ingrijit si ok. Au trecut de faza tricouri negre, rockeri asa cum erau prin clasa a 8-a chiar daca asculta in continuare rock.

    Sunt insa si o clica care toaca zi-de-zi seminte rezemati de gardul de la bloc de cand s-au nascut. Nu merg la un film, in parc, la bazin ceva …. sa faca un sport. Nimic. Isi irosesc cei mai frumosi ani ai vietii searbad si fara imaginatie. Se vede ca au parinti care n-au apucat sa le arate cum sa se bucure de viata fiind mult prea ocupati sa castige multi sau putinei bani, nu conteaza. Trist. Copiii astia habar nu au cum sa se distreze din nimic.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  4. Alexandra 21. Aug, 2009 at 11:02 PM #

    http://www.cabral.ro/din-viata/visez#more-3781

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  5. gadmadream 22. Aug, 2009 at 11:31 AM #

    Sunt si tineri, ce-i drept mai putini la numar, care stiu sa aprecieze fiecare etapa a tineretii la valoarea ei, sa se bucure de ea, sa invete pentru a avea o profesie.
    Acesti tineri citesc o carte, invata pentru a vorbi fluent engleza, franceza, scriu, iubesc natura…

    Este interesant, dar ei nu-si pierd timpul prin baruri, in aburii betiilor, primind bubuiturile ritmice in timpane si stomac, incercand sa demonstreze pueril, ca sunt ADULTI, incercand sa ghiceasca ce este dincolo de perdeaua de fum de tigara …

    Nu! Ei se bucura, asa cum ar trebui sa o faca toti, de fiecare etapa a vietii: copilarie, adolescenta, tinerete…si constat cu placere, maturitate si frumusete in gandirea lor, mai mult decat am intalnit la cei adulti…

    Dau aici doar trei exemple:

    Gabriela: http://gabryellehelen.wordpress.com/
    Sorina: http://sorinaopritescu.wordpress.com/
    Gabi: http://jerry24.wordpress.com/

    ASTFEL DE TINERI EXISTA !
    AR TREBUI INCURAJATI!
    SUNT LA INCEPUT DE DRUM…DAR PROMIT MULT!

    Daca nu au un start bun, tinerii nu vor putea creste iubind ceea ce este de CALITATE, ci se vor complace in MEDIOCRITATE !

    INCA NU ESTE PREA TARZIU!
    INCA SE MAI POATE FACE CEVA, pana nu vor aparea ca pe banda, medicii, profesorii, avocatii, jurnalistii, actorii, cantaretii incompetenti!

    Noi, romanii, avem intotdeauna un optimism debordant si un umor tonifiant :)
    ASA CA SPERANTA MOARE ULTIMA! ;) ;P

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  6. MaTeI 22. Aug, 2009 at 6:24 PM #

    talentul se pierde in Romania…si nu numai in arta, in toate domeniile…in mare parte datorita naivitatii si ignorantei…multi tineri talenti fac alegeri gresite datorita spiritului de turma si partea proasta este ca nu e nimeni langa ei sa-i sfatuiasca…
    Te Salut si Te RESPECT!!!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  7. Valeria 22. Aug, 2009 at 10:40 PM #

    Cu siguranța acești tineri rataciți au stramoși.Sa ne amintim ca fiecare din noi la varsta adolescenței am avut colegi de școala care traiau diferit de noi,da, unii se imbatau,nu se spalau,ne desconsiderau pe noi care eram civilizați.E adevarat cu cat societatea evolueaza te aștepți ca nonvaloarea și incultura sa dispara,dar se pare ca ne inșelam.Cand eram de 12-13 ani credeam ca atunci cand voi crește nu vor mai exista oameni necivilizați,pierdeam din vedere ca cei care erau maturi atunci aveau copii,poate nu le-au semanat toți,dar unul doi cu siguranța duce mai departe mitocania și prostul gust.Noi trebuie sa ne calim și sa supraviețuim printre aceste specimene și mai ales acolo unde ființam sa incercam sa convertim la bun simț cat mai multe persoane.Este greu dar nu imposibil.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  8. ovidiu 23. Aug, 2009 at 1:47 AM #

    Vous etes pas “gratuit”, vous etes tres cher pour nous monsieur!. Am incercat un joc de cuvinte in franceza.Sunt multi care te admira si din romanii stabiliti pe alte meleaguri, care vor purta mereu in inima o bucatica din Romania cu ei.
    Daca ai timp uita-te la un videoclip al unei bune prietene care a cantat la Eurofest 2009 in Montreal.Sunt curios ce parere face unui profesionist .Incerc sa pun aici adresa de pe youtube
    “http://www.youtube.com/watch?v=rLFnm0Oamo0&eurl=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fuser%2Fovis70&feature=player_profilepage#t=194″.
    multumesc si te asteptam cu noi cantece.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  9. Cristi 23. Aug, 2009 at 10:48 AM #

    Nu pot intelege cum se poate ca cei care au devenit “mari” in acele timpuri mult blamate sa se exprime in felul asta…
    1. Oare acele libertati pe care le pretindeati atunci erau asa anormal interzise? Am o sora de 16 ani careia i s-a spus sa nu mai vina cu fusta atat de scurta si machiata in asa fel…poate exagerase dar mi se pare ca nu e foarte diferit de ce povesteste dl. Cotabita aici…
    2. Mi-e foarte greu sa cred, traind acele vremuri, ca un croitor se temea sa nu fie arestat pt o pereche de pantaloni evazati.
    3. Foarte putini dintre cei nascuti in peroada comunista s-au nascut intr-o familie bogata. Asta nu inseamna ca o duceau prost. Asta nu inseamna ca blue-jeansii erau atat de necesari. Chiar daca atractia fata de HIP din west sau east side era atat de mare incat asta isi dorea fiecare tinerel care colecta maculatura si-si dorea sa fie vre-un Michael, respectiv Madonna.
    4. Iar despre parul lung…sunt curios daca, la fel ca multe alte chestii, nu exista o astfel de restrictie, mai era cineva interesat de lungimea parului. Sincer sa fiu am crezut intotdeauna ca asta cu tunsoarea regulamentara a fost un cadou din punctul de vedere al revoltei instinctive a tinerilor, iar lungimea parului era atat de inofensiva incat era permisibila ca si revolta.

    DECI, v-as ruga dl. Cotabita, cu precizarea ca va apreciez foarte mult, sa nu mai bateti campii pe teme de genul regimul comunist ca nu va sta bine si nu va aduce sub nici o forma vreo moralitate sporita sau intelegere mai profunda, nici macar apreciere sporita ca artist. Toata lumea a dus-o intr-un fel sau altul pe timpul acelui regim, dar toti am supravietuit, ceea ce nu pot spune si la data curenta. Poate-s subiectiv, ca oricine care isi da cu parerea, dar mi-e foarte foarte greu sa cred acea “lupta cu sistemul” nu va placea.

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  10. Mihai Bendeac 23. Aug, 2009 at 1:55 PM #

    @ Cristi
    Nu esti primul pe care-l vad pe post de Toma necredinciosul! E bine ca nu stii cum a fost pentru ca nu fac parte din categoria celor care spun ca toti ceilalti trebuie sa treaca prin incercarile celorlate generatii. Invata pe caile actuale de unde vrei tu. NU incerc si nu doresc sa-mi arog drepturi suplimentare pentru ca am trait acea perioada. Nu o regret deloc! Preambulul se referea la cu totul si cu totul alte lucruri, pe care insa, luat de aversiunea rememorarii intamplarilor din era comunista, nu te-ai mai ostenit sa le vezi. Nu ai cum sa intelegi aberatiile din acea vreme si nici nu trebuie sa o faci.
    Daca sora ar fi venit machiata si cu rochie scurta la scoala, asa cum se poarta acum, parintii ar fi fost chemati la organizatia de baza de partid si sanctionati in cel mai bun caz cu mustrare scrisa cu averstiment, iar ea risca o nota scazuta la purtare daca nu chiar exmatricularea! Ai sa spui: Ei si? Nu pot decat sa zambesc! Nici nu vrei sa stii unde te arunca aceasta insiruire de sanctiuni! Si pentru a incheia: Daca tu ai senzatia ca acea”lupta cu sistemul” mi-a placut, afla ca te inseli amarnic!
    M-a izolat, mi-a creat mari probleme, m-a facut sa repet un an de facultate, nu aveam viza nici pentru URSS si multe altele, pe care le-am dat uitarii!
    Multumesc pentru apreciere,
    Gabriel Cotabita

    VN:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  11. Cristi 23. Aug, 2009 at 6:58 PM #

    Va multumesc pt raspuns…

    Singura precizare ar fi ca stiu cum a fost atunci, am trait acele vremuri si tot intr-o familie saraca sau, mai bine zis, neimportanta. Nu am vrut sa par Toma necredinciosul, am vrut doar sa va atrag un pic atentia ca exagerati un pic, si am vrut sa fac asta cumva pe text referindu-ma la ce m-a “deranjat”, desi e mult spus deranjat, poate “atras atentia” ar fi mai bine. Intelegeam aberatiile din acea vreme pentru ca erau o directie logica a lipsei de cultura si prostiei unor oameni din multe functii de conducere; si intr-un fel le reprosam parintilor ca nu lupta cu sistemul din interiorul lui, dintr-o eventuala astfel de functie…
    De aceea m-am referit doar la rememorarile comuniste, am citit si restul…
    Va multumesc inca o data pt raspuns, intelegere si pentru ca ne-ati facut multurora acea perioada comunista mai frumoasa…
    Cristi

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  12. gadmadream 23. Aug, 2009 at 11:44 PM #

    La scoala, fetele trebuiau sa aiba parul impletit in 2 codite, daca era mai lung, cordeluta alba era obligatorie si numarul matricol pe uniforma scolara.
    In timpul iernii nu aveau voie sa vina imbracate cu pantaloni, doar daca sarafanul de la uniforma era luat pe deasupra. :(

    Asa ca….ma gandesc ca nu se justifica “asa zisa” ingradire de acum pentru fete, care nu au voie sa vina imbracate ca si pentru discoteca…

    Nici cum era inainte, nu era bine, dar nici cum este acum!

    Cred ca NORMALITATEA este undeva… la mijloc!

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  13. biZcuit 24. Aug, 2009 at 11:32 AM #

    nu stiu daca o sa scriu ceva nou fata de cei care au comentat inaintea mea, pentru ca recunosc, nu am citit toate comentariile.ideea este ca CEVA se schimba la tineret.nu stiu cum se face, dar parca de 2-3 ani incoace s-a schimbat ceva, si nu mai sunt DOAR manelisti.nu stiu daca se poate spune ca rock-ul e “la moda” dar pe mine, una, ma bucura sa vad tinerii care se aduna pe scari, la teatru si canta la chitara, rad si isi inveselesc zilele asa cum pot.imi pare bine ca eu, la randul meu, fac parte dintr-un astfel de grup si ca nu o ‘ard pe minimaluri’.tot binele din lume:)

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  14. Vlad 26. Aug, 2009 at 6:03 PM #

    Am vazut anul asta festivalul…deci..dezastru e putin spus.Domnule Cotabita(pentru ca altfel nu-mi permit sa ma exprim, am doar 20 de ani), producatorii acestui festival mai apeleaza la valorile muzicale ale tarii,sau le si acestora scarba sa mai intre in jocul asta murdar si pagubos pentru muzica romaneasca?

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  15. Vlad 26. Aug, 2009 at 6:05 PM #

    P.S: …si..pe cand o piesa noua??

    VA:F [1.9.1_1087]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Scrie un comentariu