Arhiva pentru august, 2009

Nu împuşcaţi calculatorul!
Calculatorul nu are nicio vină pentru muzica minimală! Minimalismul a apărut în anii ’60. Pornind din zona underground din San Francisco şi a ajuns sa fie cel mai popular stil de muzică experimentală al secolului XX. O să rămâneţi uimiţi de faptul că, până şi The Beatles au o piesă considerată minimalistă! Temele muzicale ale multor filme sunt muzică minimalistă.
Care e însă vina calculatorului? El a evoluat doar cu o viteză demnă de o epidemie virală. Creşterea vitezei procesoarelor, mărirea capacităţii de stocare, creşterea calităţii conversiei analogic – digitale au făcut să se ajungă la posibilitatea producerii unui album muzical pe un laptop! Tot mai multă lume are posibilitatea acum să facă muzică! Nu toţi reuşesc! Aşa că, noi cu cine ne certăm?
A face muzică pe calculator înseamnă nimic altceva decât să foloseşti dezoltarea actuală a tehnologiei şi să nu cheltuieşti bani foarte, foarte mulţi în studiouri extrem de scumpe, pentru a-ţi putea produce ideile muzicale. Bune sau rele, aşa cum sunt ele!
Nu e chiar aşa de simplu să faci muzică pe calculator. Ai sunete, ai tot ce-ţi trebuie! Mai rămâne să le pui laolaltă, să cânte împreună!
Muzica interpretată pe viu se înregistrează tot în programe de calculator, unde se procesează, se mixează şi apoi se trimite către public!
Acuzaţia că „face muzica pe calculator” este de cele mai multe ori o frustrare generată de lipsa de talent sau de strălucire. Ştiu o mulţime de grupuri care cântă live de ani de zile, „muzică adevărată” după cum spun ei, şi care nu transmit nimic, pentru că nu au har! Sunt artişti care cântă perfect, nu falsează, dar nu-ţi transmit nimic, în vreme ce alţii, cu voci sparte, şoptite, disonante, crează isterie în mase! Tot calculatorul e de vină?
Câteva sute de hituri mondiale sunt făcute exclusiv pe calculator! Chiar dacă instrumentele sunt înregistrate pe viu, tot în computer sunt stocate şi procesate!
Calculatorul nu poate face o voce mai frumoasă decăt e. Poate să adauge prin efecte de procesare, elemente care să o facă mai spectaculoasă, dar dacă tu eşti disonant, nu te va face Pavarotti!
Poate să corecteze mici imperfecţiuni în intonaţie, pentru că vocea nu e un instrument temperat şi atunci e dependentă de o serie întreagă de factori perturbatori exteriori, dar dacă falsezi grav, nu se poate face nimic care să nu se observe, precum o peticire neinspirată a unui tur de pantalon uzat cu o bucată din acelaşi material nou-nouţ!
Muzică e multă, nu te obligă nimeni să o asculţi sau s-o iubeşti pe toată! Într-o societate computerizată, în care oamenii vor avea în curând chip-uri interne care vor putea fi folosite ca şi telefon, fax sau GPS, sunt tot mai mulţi aceia care nu mai au nevoie pentru a-şi exonera stress-ul de cuvinte sau de melodii! Le ajunge ritmul! Cât mai rapid şi cât mai tare! Şi din când în când o sirenă care să-i atenţioneze că se va schimba ceva! Nu repede, ci peste alte câteva sute de cicluri de tobe repetate la nesfârşit. Ţipetele celor din sală, ca răspuns la semnalele fluierate, nu fac altceva decât să confirme că sunt încă vii şi încă mai reacţionează la ceva!
Oamenilor le trebuie tot mai puţin pentru a uita de sine! De aici şi techno minimalul!
Nu ştiu Mişule dacă ai putea să faci minimal! Pentru a face orice trebuie să ştii în primul rând la ce e util. Adică, trebuie să ştii de ce le place, ori dacă ţie nu-ţi place!?
Ascult de multe ori, prin forţa împrejurărilor, muzică techno minimală şi mă imaginez în faţa calculatorului în încercarea de a crea o capodoperă a genului. Am terminat o buclă ritmică şi îmi zic: „Acum trebuie să o repet!” şi acesta e momentul în care pierd firul! Pentru că aş repeta-o cu bun simţ, ori tocmai aici e şmecheria! Fără bun simţ! Fără număr! Repetiţii fără număr! Iată de ce nu aş putea face muzică minimală!
Dar pentru asta nu e de vină calculatorul!
Ce vină are el că de cele mai multe ori ascultăm muzică minimală pentru că aşa e „Protocolul”!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Whew! La un pas am fost să fac o prezentare istorico-tehnică exhaustivă a minimalismului!

Ce complicat e să ţii un blog actualizat cât mai des! De la distanţă, din exterior, pare floare la ureche! Ei bine, nu-i aşa! E vacanţă! Nu se întâmplă foarte multe lucruri! Televiziunile de ştiri nu au ce transmite! Noroc că natura e generoasă şi mai provoacă un cutremur! Oricât ar fi de mic este un prilej perfect pentru a crea o înşiruire de discuţii interminabile, care nu duc nicăieri, depre eternul „dar dacă”. Nu vreau să mă duc înspre politică pentru că o fac alţii, mulţi! Bine sau rău, habar n-am! Ştiu doar că, atunci când pământul se aşază mai bine, politicienii nu apar la tv, le e frică de replici! Ceea ce e bine!
De fapt, mimăm că ne pasă! Mimăm că ne interesează că un număr impresionant de clădiri ar cădea la un cutremur serios în Bucureşti, la fel cum mimăm că trăim în ultima vreme!
Spiritul de turmă îşi spune cuvântul şi ne lăsăm luaţi de val, într-o derivă imprevizibilă care ne face să eşuăm în locuri care mai de care mai nepotrivite cu ceea ce se potriveşte forului nostru interior! Şi atunci, când ne trezim şi descoperim că întrebarea firească ar fi „ ce caut eu aici?” spiritul de turmă îşi spune cuvântul şi, pentru a nu face notă discordantă, mimăm ce vedem la ceilalţi!
Sinistru e că la ora actuală se mimează cel mai mult distracţia! La fiecare sfârşit de săptămână, cohorte de oameni iau drumurile cluburilor în căutare de distracţie! Teoretic este locul potrivit! Ai acolo posibilitatea să dansezi, eventual să socializezi, să bei ceva! Numai că nu se întâmplă chiar aşa!
Nu sunt primul care spun asta şi probabil că nu voi fi nici ultimul. 95 % dintre cei care trec pragurile acestor temple ale destinderii, nu au nicio treabă cu ceea ce înseamnă distracţie în accepţiunea mea! Sunt atăt de preocupaţi să se exhibeze în atitudini „cool”, încât uită de ce au venit acolo!
Că băieţii se uită după fete, că fetele se plimbă ca şi cum ar căuta pe cineva, doar din dorinţa de a se arăta, e firesc, este ritualul modern al împerecherii, dar până la final, uită de ce au venit acolo!
Se crează un manej uman, o perindare în cerc a aceloraşi tipuri de haine, pantofi, buze colagen, maieuri cu paiete, genţi şi telefoane mobile! Şi? Dansul, distracţia când încep? După mine, niciodată!
Se abordează o atitudine cât mai indiferentă, care maschează mici răutăţi spuse pe un ton „şoptit” la adresa altor personaje, toate ascunse sub masca unui zâmbet tâmp, de parcă toţi fotografii din lume ar fi pregătiţi să imortalizeze momentul pentru eternitate. Se stă, mişcând uşor în ritmul muzicii şi aşa minimale, se soarbe cu paiul dintr-un pahar şi…cam atât! De socializat nici nu poate fi vorba! Se vorbeşte prin propoziţii scurte, cel mai adesea strigate! Nu se mai dansează slow-uri!! Păi! Ritualul există, dar apropierea?!
Am fost la foarte multe „petreceri” organizate în diverse cluburi bucureştene şi în multe dintre situaţii, nu am găsit nimic din ceea ce ştiu eu că sunt datele unei petreceri! Lume înţepată, care vine doar pentru show-off! Nu tu dans, nu distracţie, nu tu…petrecere în ultimă instanţă!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut şi am parte de prieteni, de o gaşcă de oameni care găsesc motive de râs de fiecare dată când se întâlnesc, care se amuză când văd un film prost, care dansează pe o muzică pe care o iubesc, care-şi crează micul lor univers oriunde s-ar afla şi nu lasă snobismul şi superficialitatea celor din jur să-i agreseze. Probabil că părem pentru unii fiţoşi sau aroganţi, pentru alţii poate părem ţărani. Nu mă interesează! Îmi pare rău doar pentru cei care prinşi în propria neputinţă au uitat să se relaxeze!
Eu nu beau niciun fel de băutură alcoolică de zece ani de zile şi nici înainte nu făceam parte din categoria celor fruntaşi pe ramură! Dar asta nu mă opreşte să mă simt foarte bine! Nu am nevoie de alcool ca să mă relaxez, nu am nevoie de alte adjuvante decât de o companie plăcută şi incitantă! De nenumărate ori am fost întrebat ce am luat sau cât am băut de mă simt aşa de bine! Nu iau şi nu beau nimic! NU sunt un client bun al cluburilor din punct de vedere al consumaţiei, dar ştiţi care e marele meu avantaj? Că nu sunt nevoit să mă duc acolo pentru a mima distracţia! Mă pot distra oriunde!
Şi pentru că vorbeam despre ipocrizie aseară cu Mişu, atunci când nu era încă dat în urmărire generală, am să dau şi eu din casă! Nimic nu e mai frumos decât o seară în care te pierzi în ochii unei femei frumoase şi simţi că eşti în stare să reinventezi toate poeziile de dragoste! Vă imaginaţi ce însemnă în acel moment Bryan Adams şi „Have You Ever Loved A Woman”, de exemplu? Mrrrrr!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

Incep prin a va multumi pentru comentariile la postul anterior! Cel putin i-au arata Ioanei ca exista oameni carora le pasa! Nu conteaza ca unii sunt neincrezatori in faptele exprimate! Uneori ne vine greu sa credem lucruri pe care nu le putem accepta! Celor care s-au indoit pana acolo încât au acuzat-o de prefacatorie, le doresc sa nu ajunga vreodata in starea sa nu le fie crezuta suferinta! Sa vada ce a simtit Ioana cand a citit comentariile lor! Da r asa e lumea! Voi cu totii insa sunteti chiar incredibili! Va multumesc. Am sa va tin la curent cu evolutia situatiei

Azi, pentru ca subiectul anterior a fost mult prea emotional, si pentru ca azi e sambata m-am gandit sa va aduc in atentie primul articol gen blog pe care l-am scris vreodata. L-am mai ajustat pe ici pe colo, dar el ramane stupefiant de veridic.

Triumful mireselor

Se furã mirese pe capete! La fiecare nuntã! Indiferent de mediul social al mirilor, de focuri de artificii, de limuzine si alte farafaslâcuri, … se furã!
Obiceiul e vechi şi vrea sã-i arate mirelui cã, de acum înainte trebuie sã fie cu ochii pe nevastã pentru cã, dacã nu e, plãteşte! Corect!
Dacã şi dupã aceea ar putea sã se “scoatã” doar prin îndeplinirea unor porunci stupide ( strip tease pe muzica lui Joe Cocker!!) sau sticle de whisky, ar fi bine, dar… asta e altã poveste! Dar pânã plãteşte mirele, ce face mireasa?
Presupunem de la bun început cã nu e furatã de cel care o iubeşte încã din grãdiniţã şi se gândeste cã asta e ultima lui şansã de a o mai seduce (încă o dată ??), pentru cã atunci, chiar ar fi o problemã! Nu, e furatã de prietenii şi prietenele ei de-o viaţă, care o duc sã facã ceva special, o nebunie, ceva ce s-ar putea sã nu mai facã vreodatã!
Şi uite aşa, vezi creaturi feminine, îmbrãcate în alb, (mai mult sau mai puţin cu gust), în cele mai “neaşteptate” locuri: la concerte (dacã se poate, chiar pe scenã!) , prin cluburi “tematice”, discoteci, chiar şi pe stadioane la meciuri, fãcând notã discordantã şi degajând o stare de stânjenealã, de abandon definitiv, ca-n filmele ruseşti! ( Ţin minte că şi noi am folosit simbolistica miresei singure într-o gară, în videoclipul piesei “Mai stai”!)
Oare presimt ele ceva? Faptul cã odatã mãritate, asemenea plãceri le vor fi interzise? Ce rost ar mai avea atunci însã suprema aventurã: poza la Arcul de Triumf!?
În fiecare sâmbãtã, cãtre miezul noptii, când se furã fata, zeci de tinere îmbrăcate în rochii albe, se înghesuie, uitând de superstiţia de a nu se vedea una cu alta, din dorinţa de a-şi adjuca trofeul suprem: poza cu Arcul de triumf pe fundal!
Se dansează vârtos pe muzica dată la maximum din maşinile parcate în sensul giratoriu! Hora, sârba sau maneaua sunt susţinerea jocului îndrăcit, de parcă ar fi ultima dată!
Ce vor sã dovedeascã, oare? Cã au învins? Cine e dusmanul? Cã au câstigat un trofeu important? Ce vor sã spunã?
“Am renuntat noi la concerte si cluburi, dar suntem victorioase, ne-am căsătorit, suntem mirese!”
“L-am păcălit pe fraier?”
Au ajuns bãrbaţii sã reprezinte o asemenea mizã ? Hmm! Asta m-ar face sã-mi reconsider toatã atitudinea pe care o aveam faţã de masculul tranziţiei! Câtã vanitate!
Şi ştiţi ceva? Nici dacã şi-ar face fotografia împreunã, cei doi miri nu ar avea vreun drept s-o facă acolo! La Arcul de Triumf ar avea, poate, meritul sã-si facã poze cei care îşi sãrbãtoresc nunta de argint sau de aur şi se iubesc la fel ca-n prima zi! Ei au o victorie importantã la activ! Au rãmas unul lângã altul atâta vreme şi nu e aşa uşor!
Altfel, ce poate fi mai trist decât sã ai o pozã la Arcul de Triumf în noaptea nunţii si dupã doi, trei ani, o alta, la tribunal sau, şi mai rău, să te îmbolnăveşti de singurătatea în doi! Halal victorie!
În secolul XXI, în Bucureşti, asistãm la triumful de o noapte al mireselor! Unde sunt soldaţii de altã datã?

VSDNVV
Gabriel Cotabiţă