Gabi Cotabiţă

It’s SHOW time!
Dacă pe vremuri era sloganul “nici o masă fără peşte”, la Vegas l-am adaptat şi a devenit “nici o zi fără un spectacol”.
Ce aş vrea să remarc este caracteristica specială a scaunelor din sălile de spectacol. Senzaţia pe care ţi-o dau e că sunt defecte, pentru că spătarul se lasă pe spate pe măsură ce te adânceşti în ele! Prima oară o percepi ca şi cum rişti să cazi cu scaunul, de fapt totul e făcut pentru confortul tău. Plăcut! Nu ştiu cum am să mă reobişnuiesc cu scaunele şi fotoliile rigide de acasă.
Toate biletele mi le-am cumpărat înainte de spectacol, indiferent de show, iar sălile au fost cel mult trei sferturi pline, excepţie făcând Cher. Eu am zis că e criză şi mi-era teamă că industria de spectacol va intra în colaps, “localnicii” mi-au zis că aşa e în perioada asta! Sper să aibă dreptate!
Dacă ştiţi că vă va veni sete e cam nasol, pregătiţi-vă să daţi si 5 dolari pe o apă plată!
David Copperfield la MGM
Primul spectacol ales a fost la acest ultratitrat şi lăudat magician. L-am ales pe el şi nu pe Criss Angel pentru că mi-a spus colegul Ţeavă, că Angel nu e cine ştie ce şi mie mi-a plăcut întotdeauna de Copperfield (inclusive cartea!). Am stat la al treilea rând de mese , biletul fiind cu aceeaşi valoare în toată sala, la 5 metri de scenă.
Am văzut un spectacol foarte cald, interactiv. David are un simţ al umorului de invidiat. Deşi se vedea clar că e obosit şi chiar puţin plictisit, a reuşit să facă lumea să se simtă bine.
Numerele de magie au fost din toate categoriile. A apărut de nicăieri călare pe un Harley într-o cutie albă pe care o văzusem goală, a dispărut înghiţit de un ventilator uriaş pentru a reapărea în sală în momentul următor, a pus pe scenă, cu nişte martori aleşi la întîmplare din public, care ţineau stâlpii de susţinere, un Lincol decapotabil 1963 funcţional, pe care apoi pentru a-l scoate au avut nevoie de două cricuri, i-a ghicit unuia culoarea şi tipul chiloţilor, unei fete data naşterii, a pus un scorpion să extragă o carte aleasă de cineva din public ş.a.m.d. Senzaţional! Nici nu pot să povestesc tot ce-a fost acolo şi mai ales farmecul cu care a prezentat numerele.
Am stat la masă cu o pereche care mai văzuse o dată show-ul şi mi-a spus că, de fiecare dată când vor fi în Vegas şi Copperfield va fi acolo, vor veni să-l vadă. I-am înţeles, aşa aş face şi eu!
Crazy Horse de Paris/ Jubilee
A fost o zi pe care am hotărât o dedic show-urilor la care vârsta minimă de acces e de 18 ani.
Primul la MGM era un show care a făcut furori în România anilor 80 odată cu apariţia videocasetofon-ului. La Paris nu am apucat să-l văd. Aici a fost mai simplu.
Sub titlul “God Bless Our Naked Skin” Alain Bernardin a inventat în 1951 un nou tip de spectacol de cabaret, în care senzualitatea e la loc de mare cinste, folosind pentru prima dată pe scenă femeia îmbrăcată doar în lumină şi culoare. Conceput ca o succesiune de tablourile scurte, pline de umor şi erotism, spectacolul curge frumos despărţit doar de două numere comice masculine. Fetele sunt după calapodul propus de el, toate la aceeaşi înălţime(în jur de 1,60 m) şi cu aceeaşi formă a corpului, aproape de nedistins una de cealălaltă.
După părerea mea idea s-a cam fumat. Am văzut exact ce mă aşteptam, nu m-a surprins nimic, dar nici nu mi s-a mai părut aşa de extraordinar. Poate la Paris e altfel. Deşi nu cred. Nu aş mai risca o dată.
Am fugit apoi (la propriu) la Bally să prind Jubilee! . Spectacol de revistă, recomandat de Arşinel, eu nefiind un fan al genului, dar acest spectacol funcţionează din 1981 în regia lui Donn Arden cel ce a adus Lido de Paris în Las Vegas în 1959. Plus că, dacă ai văzut Showgirls, vrei să le vezi la lucru, doar eşti la ele acasă!
Şi am văzut oameni buni o montare Hollywood-iană cum nu am mai crezut că este posibilă! O succesiune de tablouri care au ca temă Samson şi Dalila, Titanicul, Fred şi Ginger, muzică de Gerhswin şi sute de fete.
Sunt doar 85, şi îmbrăcate şi dezbrăcate, peste 1000 de costume, cristale Swarowsky, decoruri de peste 4 tone, pene, scări, mişcare multă.
Nişte numere de gimnastică acrobatică cu The Long Twins care sunt acompaniate de uralele audienţei, dărâmarea templului filistin de către Samson, scufundarea Titanicului sunt câteva elemente de forţă ale spectacolului. L-aş recomanda oricui, indifferent dacă-ţi place sau nu genul muzical! Nu credeam că se poate face pe viu, fără pauză pentru schimbarea decorurilor.
CHER
M-am dus să văd spectacolul. Vroiam un concert. După toate producţiile anterioare, vroiam muzică. Aşa că, direcţia Colosseum – Caesars Palace şi m-am aşezat la coadă. Pentru că era! Am găsit loc bun, dar scump! Artista merită! Are 63 de ani, 45 de ani de carieră. Singura solistă cu piese în Top Ten Billboard în fiecare deceniu. Are Oscar, Grammy, Emmy şi trei Globuri de aur! A vândut peste 100 de milioane de discuri. Uff! Ce palmares! Nu are însă trofeul de la Mamaia şi Cerbul de aur! Cred că se va resemna însă!
Am venit pentru un concert, pentru că uitasem unde sunt, şi am găsit un spectacol grandios, o montare pe măsura sălii. Multe proiecţii video cu Sonny din perioada aceea, unele dintre ele în premieră, acrobaţie de înaltă clasă, decoruri monumentale pentru fiecare moment şi ea care a schimbat multe, foarte multe costume de scenă! Nu ştiu să vă spun exact câte, fetelor, pentru că la un moment dat am pierdut numărul! Rezumatul ar fi: Arată la 63 de ani, de vrei să o iei amantă pe loc, show-ul impecabil, uimitor pe alocuri, glamour în fiecare apariţie, s-a cântat impecabil (are şi vocea la ea, nu numai anii!). Singura mea dezamăgire a fost că mi-aş fi dorit să văd mai mult un concert (ştiu Mişule că ţie nu-ţi plac concertele, dar asta e!). Dar nu mă luaţi în seamă, până la urmă a fost splendid!
Pentru voi mi-am riscat “viaţa” şi am făcut câteva poze la concert. E ilegal, dar asta e. Calitatea nu e poate cea mai bună, dar ca să vă faceţi o idee.
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Mişu nu ştie nimic în plus! Halal om! Un telefon nu a dat să vadă ce face prietenul lui! Ce oameni sunt unii!

Mişule, domne, eu mă ţin de promisiuni! Îi promisesem fetei! Indiferent de planurile mele de vacanţă şi de ce mi se întâmplă mie, oamenii au probleme în continuare! Nu se înţeleg cu iubitul, iubita. Mă mai întreabă şi pe mine, îmi dau şi eu cu presupusul!
Şi mai e ceva foarte important. Nu sunt prima dată în America, sunt doar prima dată în Las Vegas! Şi ştii de ce? Pentru că mie nu-mi este frică să zbor cu avionul!
Asta pentru cunoscători!
VEGAS 1
Am ajuns. Aşa cum aţi presupus deja! Un drum lung. Segmentul Frankfurt Las Vegas de 12 ore a fost năucitor. Nu mai zburasem aşe de mult din 1998 de când am fost în Australia. Am zburat într-un avion plin de nemţi, care vorbeau germana, echipajul adresându-mi-se şi mie în această limbă, atât de dificilă pentru mine încât îmi stârneşte admiraţia când aud pe altcineva vorbind-o! Dar admiraţia nu mă poate face s-o şi înţeleg! Tot cu gura căscată rămân atunci când mi se adresează cineva în limba lui Goethe!
Minuţioşi nemţii! De cum am plecat au creat un moment de referinţă din completarea formularelor de intrare în SUA. Cel de la emigrare şi cel de la vamă! Au creat un motiv în plus de stress pentru cei care nu mai fuseseră vreodat în State! Oricum întâlnirea cu ofiţerul de le emigrări e stânjenitoare spre umilitoare, omul privindu-te ca pe un individ veros care vine să-i ia lui locul de muncă sau mai ltiu eu ce să facă! Ţi se iau amprentele, ţi se mai face o poză! Fetelor, când ajungeţi în America pierdeşi cevba timp să vă refaceţi machiajul, pentru că e păcat să-i lăsaţi o amintire urâtă unchiului Sam!
Las Vegas! Sodoma şi Gomora laolaltă prin faimosul Las Vegas Boulevard, cunoscut şi sub numele de The Strip. Dar Strip-ul e înconjurat de o serie de ansambluri rezidenţiale de o frumuseţe şi o linişte pastorală incredibilă! La 2 km e apogeul desfrâului, în comunităţi, aşa cum sunt numite aici, e o linişte şi un calm ca la sanatoriu. E firesc. Cei ce muncesc aici trebuie să aibă şi un loc unde să se retragă!
Într-o asemenea comunitate locuiesc şi eu pe toată perioada din Vegas, la nişte prieteni foarte buni, care au reuşit să funcţioneze în America.
Alături de comunitatea Hampton Gardens s-a instalat un bâlci anual, San Gennaro, avident că italienesc şi nu am rezistat tentaţiei, cu toată oboseala, de a merge să mă plimb prin el.
Tarabe cu nimicuri, pizza, îngheţată, cârnaţi, kebab, căluşei, tiribombe, toate adunate laolaltă. Ca la noi! Doar că aici plăteai şi o intrare de 8 $, lipseau mititeii, dar aveai şi mâncare chinezească, thai şi plimbări cu elicopterul! Am ascultat Laura Pausini în USA!
Însă suprema atracţie era un trio de entertainment care parcă era coborât din filmele lui Fellini! Mă uitam la cei care erau gură cască şi-i ascultau cântând şi nu înţelegeam de ce-i ascultă! Simplu! Oamenii aceia credeau în ceea ce făceau ei acolo pe scenă! Aceea era viaţa lor! Impresionant!

A doua zi am petrecut-o mai mult în casă, pentru a-mi reveni si pentru a face diverse rezervări. Maşină, hoteluri pentru drum, bilete la spectacole!
Seara am ieşit în primul cazinou din Vegas, iMage. Nou, off strip, cel mai sudic din Vegas şi cel mai nou! Sală mare de joc, destul de goală lume diversă, femei frumoase şi urâte. Distracţie la maxim în lounge-ul locului! Se dansa şi se cînta cu o bucurie de nedescris. Am văzut pentru prima dată după foarte mulţi ani un loc în care se dansa după muzica ce rula pe ecranele care împânzeau sala! Sunt sătul de barurile din România în care se vede muzică la tv şi se aude Buddha bar în local!

A treia zi, prima plimbare pe Strip la volanul maşinii proaspăt închiriate, un Chrysler Sebring alb 2008, foarte plăcută la condus.
Strip-ul e construit ca un parc de distracţii pentru adulţi! Cu castele medievale, replici ale Manhattan-ului, piramide egiptene, turnul Eiffel, etc. Le-aţi văzut cu toţii în filme sau în poze! Senzaţia imediată pe care o ai este că parcă cineva ţi-ar fi deschis o uşă spre o lume de basm în care chiar simţi că poţi să faci ce vrei! Simţi că poţi să te joci cu găletuşa în nisip. Totul e uriaş, colorat, luminat şi ziua, trecerile pietonale peste bulevard sunt cu scări rulante care merg.
Noile cazinouri, Wynn, Encore, Trump, etc, au toate ceva în comun, sunt îmbrăcate în folie de aur! Vă puteţi imagina cum strălucesc în soarele deşertului Nevadei?
Şi totul dintr-o dată ţi se pare posibil, pentru că nu e nimic afişat exclusivist. Totul e la îndemână! Eşti în pantaloni scurţi, ai 100$ în buzunar dar simţi că lumea e a ta! Incredibilă senzaţie!
Seara, Wynn Theater, la Le Rêve – Cirque Soleil! Am intrat în cazinou şi mi-am pierdut repiraţia! Imens. Luxos, în gen oriental şi uriaş. Lume pestriţă dar frumoasă. Am luat biletele, m-am pierdut pe culoare şi am ajuns în Encore, un cazinoul adiacent, cu mult roşu!
În sfârşit am intrat în sala e spectacol. Respiraţia pe care mi-o recăpătasem de puţină vreme, mi-a dispărut încă odată! O arenă de 2000 de locuri superbă, elegantă.
Începe spectacolul şi, cu fiecare secundă care trecea, mă afundam tot mai mult în scaun datorită măreţiei, inventivităţii, profesionalismului artiştilor…. Wow!!!! Căutaţi pe net ca să înţegeţi despre ce e vorba, pentru că nu am cum să vă povestesc.
Şi la un moment dat, se aude o voce: “Vă rugăm să ne scuzaţi pentru scurta pauză, întâmpinăm dificultăţi tehnice!”
Am crezut că e un truc ce face parte din spectacol! Nu se poate întâmpla aşa ceva! În Vegas? Imposibil! După 2 minute s-a mai auzit o dată anunţul, au apărut oamenii din staff-ul tehnic şi am realizat că nu e o glumă!
După 10 minute s-a anulat show-ul! Prima dată în istoria lui de 2 ani de zile. Se pare că în apa, care face parte integrantă din spectacol, a apărut ulei şi nu se ştia de unde!
Decepţie! Dar parcă e mai bine aşa decât să fi asistat la o dramă!
În Las Vegas e posibil orice! Dar show-ul continuă! Poate reuşesc s-o văd astă seară pe Cher în concert!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

Bun!
Am promis că drumul fiind lung,( şi este!), o să ne ţinem companie. Veţi citi asta după ce voi fi ajuns în Las Vegas, pentru că, nu au acces la internet în avion. Dar, ce mai contează!
Am să încerc să clarific un element care a stârnit controverse şi animozităţi în postarea anterioară! Şi anume paragraful referitor la neamestecul castelor. A mai contribuit şi dorinţa expresă a unei prietene bune de-a mea de a avea o explicaţie la faptul că foarte mulţi bărbaţi buni, şi aici nu ne referim la termenul colocvial de „bunăciune”, se încurcă cu femei carenu-i merită, ba, mai mult, mai şi suferă din cauza asta.
Am o oarecare îndrituire de a vorbi despre acest subiect pentru că l-am şi trăit de câteva ori, fără să mă consider din acea categorie specială a bărbaţilot buni! (modestia vine de la zborul cu avionul şi nedormitul de 24 de ore!)
Am să încerc să explic cât mai inginereşte: Cred că la baza alegerilor greşite stă mitul care a generat, după părerea mea, şi complexul iui Pygmalion.
Nouă bărbaţilor ne place foarte mult să ne probăm capacităţile creatoare, de modelare a femeilor. Şi pentru că cele dotate intelectual nu se lasă, ne repezim spre cele mai sărăcuţe cu duhul.
Ce poate fi mai fascinant pentru un bărbat, decât să ia un pumn de ţărână şi prin harul său să-l transforme în aur. Să ia bucata de piatră brută şi cu talentul său de Michelangelo să o transforme într-o statuie din marmura cea mai fină! Pe Galateea o cautăm în cele mai sordide locuri cu putinţă şi încercăm să o transformăm în acel model ideal de femeie pe care, tocmai pentru că e ideal şi, poate, din cauza faptului că nu ştim ce vrem, nu o să-i dăm viaţă niciodată.
Eu chiar cred că povestea are şi un final modificat. În sensul că, atunci când Galateea a primit viaţă de la zeii înduplecaţi de rugăminţile lui Pygmalion, s-a uitat la cel ce o crease, l-a găsit cam nespălat şi desuet şi a plecat să-şi găsească ea masculul pe care şi-l dorea! Şi aşa a apărut suferinţa la bărbaţii „talentaţi”.
Pentru a ne arăta că se poate, G.B. Shaw a mai făcut şi el un Pygmalion, pe baza căruia, ulterior s-a făcut musicalul şi apoi filmul My Fair Lady. Aceeaşi poveste, de data asta un pariu, câştigat sau pierdut de Higgins, cine ştie! Totul se termină cu happy end, pentru că se demonstrează doar că se poate schimba, transforma o persoană simplă, într-o doamnă, cel puţin să pară aşa!
Dar aceste transformări le vedem zilnic în faţa ochilor noştri uimiţi. Cu ce sunt diferite piţipoancele (nu există în DEX, dar termenul se foloseşte de câteva decenii!) de azi prin origine, de florăreasa lui Shaw? Cu nimic, doar că nimeni nu le învaţă gramatică şi bune maniere. Există doar unii Pygmalioni mai mici care bagă şi ei în ele ce au. Nişte bănuţi! Că în rest nici ei nu sunt mai buni! Le ţin în haine scumpe, ermetic mulate ca nu cumva să se scurgă zoaiele din ele. Dar măcar fac parte din aceeaşi lume!
De ce ne uităm după aceste fete şi noi ceilalţi, cei de la care aveţi pretenţii? Pentru că pare mai simplu! E mai comod, nu trebuie să dai prea multe explicaţii. Nu încearcă persoana respectivă să te schimbe pe tine!
Da Doamnelor, aţi auzit bine! Marea dumneavostră majoritate încercaţi pe toate căile să dovediţi că un bărbat se poate schimba, că are logică, că va aprecia calea cea dreaptă(aşa cum o vedeţi voi!) pe care o impuneţi unilateral, pretinzând după aceea că asta era soluţia agreată de amândoi.
Rezultatul e că bărbaţii se refugiază la fetele mai „naive” pe care să le modeleze aşa cum cred ei ( o nenorocire!), iar voi, doamnelor, vă lamentaţi că toţi bărbaţii sunt la fel şi nu apreciază o femeie independentă, deşteaptă, etc., care nu se lasă „călcată în picioare”.
Penibile ambele situaţii!
Faptul că am evoluat spiritual, că ne-a crescut nivelul cunoştiinţelor, în loc să ne dezvolte uşurinţa de a-l înţelege pe cel de lângă noi şi de a ne bucura, ne dezvoltă dogme, principii, tabieturi, pe care ne credem îndreptăţiţi să le avem şi de la care nu ne abatem pentru că, nu? Sigur că da! Suntem într-o clasă superioară.
Aşa că, staţi cu ai voştri, cu oameni cu care aveţi ce vorbi şi înainte şi după, de la care aveţi ce învăţa şi pe care-i puteţi învăţa, începând însă de la un nivel minim acceptat şi nu vă impuneţi punctul de vedere. Învăţaţi bridge! Se joacă în doi şi te învaţă disciplina echipei de doi. Nu-i mai modelaţi pe alţii, descoperiţi-vă pe voi!
Atenţie! Toţi cei care vor comenta cu „da, aşa e, dar…” sunt în greşeală! Căutaţi oameni cu care aveţi ce vorbi, care să vă incite sexual şi intelectual şi acceptaţi-i aşa cum sunt, convieţuiţi cu ei, nu încercaţi să-i schimbaţi. Inexorabil îi veţi îndepărta!
Doamne, departe e Las Vegas-ul!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Am ajuns cu bine. Azi m-am acomodat puţin, de mâine sper să pot funcţiona!

As fi putut sa vã îndrug verzi si uscate, dar am decis, unilateral evident, sa nu vând baliverne în acest context. Sunteti la fel de sãtui de ele asa cum sunt si eu. Toata lumea are senzatia ca a descoperit cheia comunicarii si face exercitii cu noi încercând sa ne ducã cu vorba. Unii însã au mai citit niste cãrti si chiar au înteles cum e cu sinceritatea si cum e cu manipularea! Asa cã, pentru a nu vã jigni inteligenta, am sã vã spun adevãrul!
In nemernicia mea, luându-mã cu viata, am esuat în a-mi mai asterne gândurile pe foaia electronicã, suficient de mult încât sã intru în febra pregãtirilor pentru VACANTA!
Cu litere mari! Voi v-ati întors, eu de abia acum plec. Si pentru a fi sincer pânã la capãt plec pentru o lunã. Plec în Statele Unite unde am sã fac o mare excursie pe roti! De la Las Vegas pânã la New York si apoi, traversez Atlanticul cu uriasul si luxosul Queen Mary 2 http://www.cunard.com/OurShips/ pânã la Southampton , Londra si Bucuresti. Fix o lunã!
Am sã încerc, nu promit pentru cã stiu eu cã unii dintre voi mi-ar lua gâtul dacã nu m-as tine de promisiune, sã tin un jurnal de cãlãtorie, cu fotografii de prin locurile unde voi umbla si cu ce-o mai fi. Am sa si filmez, dar nu stiu daca nu va ceda iar calculatorul la efortul la care-l voi supune: nu promit nici asta!
Asa cã, acesta e motivul pentru care nu am scris încã nimic. M-am luat cu pregãtirile si viata. De joi însã vom fi împreunã. Drumul cu avionul e lung si voi încerca sã-l scurtez scriindu-vã!
Asadar, aveti putinticã rãbdare! Eu deja tremur de nerabdare!
VSDNVV
Gabriel Cotabitã