10+ LUCRURI PE CARE SA NU LE FACI PENTRU O RELATIE
8 Sep
Acesta este genul de subiect pe care m-am decis să-l dezvolt de cum m-am trezit astăzi de dimineaţă. Am realizat că, în marea masă de cărticele care mai de care mai explicative, cum să faci una şi cu să nu faci alta, nu există şi un ghid rapid al relaţiilor. Ce vă voi scrie aici e adunat de-a lungul existenţei destul de zbuciumate din punct de vedere relaţional pe care am dus-o şi, spre marea mea bucurie, o mai duc încă.
Nu-mi doresc să credeţi că eu am inventat apa caldă şi mersul pe jos, ci doar vreau să vă dau câteva axiome care, în matematica complexă a relaţiilor se verifică întotdeauna.
Aşadar să începem:
- Nu căutaţi relaţia perfectă, de lungă durată! Vă va fi foarte greu s-o găsiţi. Că vă convine sau nu ideea, orice relaţie „serioasă” este inevitabil mai întâi, un „amantlâc” de o noapte, un „accident” de două săptămâni şi o nebunie de o lună- două. Nu trece prin fazele astea, nu veţi avea relaţii, ci doar negocieri mai mult sau mai puţin reuşite! Cultivaţi atracţia, fãceţi-o sã devinã relaţie, cu calm si fãrã grabã.
Sau, şi mai grav, la un moment dat se instalează plictiseala căutării prelungite şi cedaţi lamentabil unui caz pe care nu l-aţi fi ales vreodată şi ajungeţi să trăiţi doar „dezamăgiri” de 3 zile şi apoi nu ştiţi de ce suflaţi şi-n iaurt!
- Bucuraţi-vă de lucrurile pe care le aveţi în comun dar atenţie la ce vă desparte! E foarte sexy să iubiţi acelaşi cântec, dar dacă „împricinatului” (folosesc masculinul ca să nu zică cineva că sunt misogin. TOT ce e aici e valabil pentru ambele sexe!) face alte lucruri care vă deranjează în principiu, plecaţi repede! Nu o să căutaţi întotdeauna CD-ul cu piesa cu pricina când încep disesiunile. Eventual faceţi o copie de rezervă ca s-o puteţi lua cu voi când plecaţi.
- Nu vă ataşaţi de locuri cum ar fi restaurante, baruri, cluburi, terase, etc, dacă mai vreţi după aceea să le mai utilizaţi! Nu trebuie ca de fiecare dată să vă aduceţi aminte de eşecul nu ştiu cărei seri! Viaţa nu se rezumă doar la o singură noapte. Ca un corolar: Nu ieşiţi în locurile în care mergeţi de obicei, folosiţi oportunitatea unei relaţii ca pe un ghid turistic. Măcar aţi făcut o campanie de cercetare de piaţă!
- Nu vă încurcaţi cu persoane care au ieşit dintr-o relaţie de lungă durată şi nu a trecut perioada de „înjumătăţire” ( perioadă de timp egală sau mai mare decât jumătate din timpul petrecut de cei doi împreună)! Riscaţi să investiţi sentimente, pentru că este palpitant sa fi „umărul” pe care plânge sau „braţele” în care se refugiază să-şi găsească fericirea, până într-o zi în care „dobitocul” / “putoarea” dă un sms sau un telefon şi “suferindul” se înveseleşte brusc, îţi mulţumeşte pentru ajutor, speră că veţi rămâne prieteni, dar se întoarce să-i mai acorde o şansă.
- Nu are importanţă vârsta, dar are o mare importanţă casta! Nu se amestecă castele! (cacofonie asumată!!!) Când spun “casta”, mă refer la celebra brânză bună în burduf de câine. “Burduful”, respectiv originea, poate face mai mult rău decât vă puteţi imagina. Nu aveţi în comun decât o atracţie specifică polurilor opuşi, care, inevitabil, vă şi desparte. Poate nu am dezvoltat sufficient aici, dar credeţi-mă, aşa e!
- Nu disimulaţi, orice ar fi! Decât dacă doriţi să i-o “trageţi” cuiva şi atât! Fiţi aşa cum sunteţi de obicei, pentru că e mai simplu şi aflaţi lucrurile care vă despart de la început şi puteţi alege. Dacă similitudinile, coincidenţele sunt prea multe, fiţi precauţi s-ar putea ca celălalt să nu fi citit acest paragraf sau pur şi simplu vrea să vi-o tragă!
- Dacă după o relaţie nereuşită vina este exclusiv a celuilalt, înseamnă că sunteţi sortit să mai aveţi relaţii nereuşite. NU există un singur vinovat!
- Nu încercaţi să vă impuneţi principiile voastre de viaţă ca de la sine înţelese şi unanim acceptate. Discutaţile în clar, de preferinţă în momentele care nu sunt apropiate de sex, şi ascultaţi şi părerea celuilalt. Culmea, deşi nu seamănă cu a voastră, contează! Altfel, vă veţi trezi că rămâneţi cu principiile ca şi buzele : “umflate”.
- Nu aşteptaţi de la celălalt ce nu sunteţi în stare să oferiţi voi înşivă! Dacă primiţi, ferice de voi! Atenţie însă la nota de plată!
- Dacă aveţi prieteni buni şi aceştia nu sunt agreaţi de noua relaţie, gândiţi-vă bine! Prietenii v-au fost alături de fiecare dată. Dacă prietenii sunt “îndrăgostiţi” de noua “achiziţie”, s-ar putea să se îndrăgostească pe bune! Nu vă gândiţi că pierdeţi şi o relaţie şi un prieten, în fond, cine se-aseamănă se-adună! Poate ei vor face o pereche mai bună!
Cam asta e tot ce am strâns azi. Dacă îmi mai vin în minte, promit să le adaug. Oricum va trebui din când în când să le mai citiţi o dată, pentru că le veţi uita, iar ele funcţionează indiferent de memoria voastră.
Ceea ce cred eu că ar fi bine este să vă bucuraţi de viaţă, de întâmplările şi întâlnirile minunate pe care vi le va oferi. Nu căutaţi perfecţiunea într-o seară în care vinul e bun, creaţi-vă amintiri frumoase! Şi nu mai povestiţi tot ce vi se întâmplă pritenelor şi prietenilor! Vă faceţi o imagine proastă şi, în ultimă instanţă, viaţa o trăiţi pentru voi şi nu pentru alţii!
Cu toată dragostea unei dimineţi de septembrie,
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Au apãrut şi pãrerile voastre. Le adaug ca amendamente.
Amendament 1 – de la Raluca
– Nu comparaţi relaţiile! Partenerii nu seamãnã. Fiecare vã poate oferi momente minunate,altele decât cele oferite de cei anteriori! In perioada de înjumãtãţire comparaţiile sunt inevitabile! Atenţie mare!








Foarte frumos scris…si iti multumesc pentru dimineata de septembrie cu “Trece vremea”…numai bine!
Foarte bun postul si cu toate ca sunt destul de tanar cam 80% din ce spui acolo fac si eu dar despre restu aveam in cap niste idei dar datorita insuficientei experiente de viata in acest domeniu nu stiam cum sa le scot pe gura ca sa le inteleg mai bine. Oricum eu mi le transpun altfel, de exemplu tu spui “creaţi-vă amintiri frumoase” iar eu imi spun, incearca sa ramai doar cu amintirile frumoase cand termini o relatie, dar in mare tot pe acolo e. Asta e motivul pentru care imi place sa vad cum gandesc si altii oameni pentru ca inveti lucruri noi sau inveti cum sa faci lucruri pe care deja le sti dar in alt fel ca in cercetare unde inveti 10000 de moduri in care nu functioneaza un lucru si doar 1 mod in care functioneaza, dar in viata e mai bine ca nu sunt asa de multe lucruri sortite esecului.
Sunt de acord cu tine la partea cu injumatatirea, atat ma gandesc si eu ca ai nevoie dupa o relatie de lunga durata. Plus ca cel mai bine e sa eviti relatii in perioada aia pentru un motiv pe care nu l-ai mentionat:comparatia. Nu comparati fostii prieteni cu actualii, oamenii sunt diferiti. Chiar daca fostul/fosta v-a facut fericiti la un moment dat, ganditi-va ca persoana de langa voi poate gasi alte cai si diversitatea va alunga monotonia.
O zi buna!
@ Raluca
Corect! Precum am spus il si adaug ca amendament la post!
Gabriel Cotabita
Am inteles ca aceste idei sunt acumulate in urma experientelor tale,cum ai spus si tu “de-a lungul existentei”tale,dar in prezent le aplici ca pe niste reguli?!Cred ca in momentul in care te implici sentimental,te indragostesti, devii orb si nu te mai poti controla!
Din cele spuse de tine, am retinut-o p’asta:
“Nu are importanţă vârsta, dar are o mare importanţă casta! Nu se amestecă castele! (cacofonie asumată!!!) Când spun “casta”, mă refer la celebra brânză bună în burduf de câine. “Burduful”, respectiv originea, poate face mai mult rău decât vă puteţi imagina. Nu aveţi în comun decât o atracţie specifică polurilor opuşi, care, inevitabil, vă şi desparte. Poate nu am dezvoltat sufficient aici, dar credeţi-mă, aşa e!”
SUNT INTRU-TOTUL DE ACORD.
Poti sa dezvolti subiectul. Sa vezi ce iese din insotiri intre culturi diferite si religii diferite, cum ar fi intre un chinez/japonez/arab si o romanca sau, de ce nu, intre tigani si romani !?!
Prietenii stiu de ce!
Sa incep prin a spune ca,intr-adevar,inceperea unei noi aventuri(relatie o poti numi foarte tarziu) imediat dupa o despartire dureroasa(uneori,catastrofala) este o idee groaznica,chiar daca atunci pare pasul natural.Probabil speram cu totii ca persoana in cauza va fi pansametul ideal pentru o inima franta.Purtati de valul linistii nu realizam cum,de fapt,un pansamanet nu vindeca,el doar acopera.Cand il indepartam,nu gasim acolo o inima cicatrizata,ci o infectie ingrozitoare.
Nu stiu cum ai ajuns la concluzia ca perioada de timp necesara vindecarii este cam aceeasi pt toata lumea.Sunt atatia factori care sa prelungeasca sau sa scurteze timpul asta…
Parerea mea este ca toate regulile astea nu fac decat sa ne avertizeze.Iar dragostea nu loveste,ea mangaie,cine s-ar feri de ea,cand te poti bucura de nebunia inceputului ca de cea mai buna ciocolata?
Oricum ar fi,eu cred ca sacrificiul merita facut!Pentru ca ,indiferent cat de mult o sa doara zambetele amintirilor,falling in love is still THE BEST FEELING IN THE WORLD!
Ar mai fi si ce vorbeai tu intr-un post anterior-nu incepe o relatie de dragul de a nu fi singur, pentru ca uneori iese mai rau decat daca n-ai incepe nimic
Buna ziua,imi cer scuze ca indraznesc sa te deranjez,dar o fac in speranta ca cineva ma va auzi si pe mine,si daca nu este un efort prea mare pentru tine ,si anuturi umanitatre,povestea mea este simpla,ma numesc Arina,sunt studenta la Universitatea de Vest Timisoara,am trecut de anul I,m-am nascut intr-o familie de oameni modesti,am fost crescuta de bunica din partea tatalui,un copil cu vise ,dar sanatos,acuma 5 luni in urma unui control,viata mi-a jucat o festa,am descoperit ca am caner mai exact,Neuroblastom,au fost momente groaznice,m-am ambitionat sa termin scoala,imi repteam in continu ca nu-i drept,de ce eu,dar am terminat primul an de facultatea,operatia costa in jur de 70.000 de euro,se face doar in Franta,am un prieten,care poate sa ma ia pe asigurarea lui si atunci costuriile s-ar situa undeva la 35.000 de euro,am programata interventia in data de 14.09.09 insa pentru a putea pleca mai am nevoie de 1000RON,cel mai frustrant este faptul ca stiu ca am ocazia sa ma fac bine,ca am reusit sa strang bani pentru operatie,si cand credeam ca vad lumintita de la capatul tunelului,apar cheltuielile de drum,e o suma pe care nu mai am de unde sa o scot,si ma macina,pentru ca imi doresc sa pot trai,sa ma bucur de viata,multi probabil,ne-am pus intrebarea :Ce am face daca am stii ca mai avem de trait 1,2,3,4 zile?Nu?Credeti-ma ,e ingrozitor sa stii ca daca faci rost de 1000 RON o sa traiesti,sa stii ca viata ta ,atarna de o suma atat de mare pentru mine,si mica pentru alti,sincer nu cred ca voi face rost de ea,si de accea ,va rog,bucurat-va de viata,de lucruri simple,de adierea vantului,de o plimbare,de un zambet,de o melodie,credeti-ma sa-i vezi pe cei dragi tie,ca nu stiu ce sa faca,ca sunt constiienti ca vineri poti muri,sau ca poti trai,e mult prea dureros,si mult prea nedrept,pentru acte doveditoare da-ti un e-mail la mayyer_arina@yahoo.com,sau macar pentru o vorba de incurajare,daca plec din lumea asta macar sa plec cu amintiri frumoase!
Frumoasa fata, Arina! nu te descuraja! viseaza, spera si crede cu toata taria ca vei reusi! eu nu am o problema atat de grava, dar te inteleg foarte bine- candva am fost suspecta de leucemie si doar gandul acesta pe mine m-a macinat ingrozitor, pana in momentul in care s-a dovedit ca nu am nimic! spune mai multe detalii!! de unde esti? un nr de tel? voi face imediat un anunt pe facebook! nu te speria! suntem cu totii impreuna cu tine! suntem alaturi de tine! capul sus si nu te lasa batuta! vb
foarte adevarat.
merci pentru post, face bine la inima.
numai bine..poops
Totusi cred ca varsta conteaza , atunci cand diferenta intre cei doi este prea mare , altfel tot ce e scris mai sus poate fi dezbatut .
Un post foarte interesant pe care eu una l-as scoate la imprimanta si mi l-as lipi deasupra biroului.
Eu as mai spune ca nu e bine sa catalogam anumite persoane de la bun inceput ,in ideea in care stim detaliile unei foste relatii a unei persoane care este acum interesata de noi . Faptul ca relatia lui/ei a esuat si aparent el/ea sunt vinovati , faptul ca s-a purtat urat in relatia trecuta , ca a inselat sau mai stiu eu ce nu inseamna neaparat ca se va repeta si in relatia cu tine … sau poate da . Ideea e sa acorzi o sansa pentru a nu regreta mai tarziu ,dar clar sa nu te arunci cu capul inainte .
Si as mai spune din experienta ca destul de des o persoana care a incheiat o relatie lunga nu mai cauta imediat acelasi lucru si vrea in general o perioada de distractie.
Asta mi se intampla mie..am iesit dintr-o relatie de 4 ani, acum sunt cu o alta persoana, care s-a indragostit nebuneste de mine…dar eu stiu, daca se va schimba ceva in atitudinea fostului, ma voi intoarce la el…si exact asta fac, compar toate gesturile, toate clipele…stiu ca nu e bine, dar asta simt!
Incredibil de adevarate aceste lucruri
WOW
de unde stii de perioada de injumatatire ? eu am auzit chestia asta acum muult timp de la cineva
Desi ca structura sunt mai aproape de “uman” decat de “real” nu-mi este straina matematica.
Fara a avea pretentia sau asteptarea ca cele enuntate de mine se vor transforma in amendamente sau axiome spun:
1. Traieste relitatea pentru ceea ce este nu pentru ceea ce iti imaginezi tu ca ar fi. Tradus pentru “el si ea”: Iubeste-l (iubeste-o)pentru ceea ce este nu pentru ceea ce crezi ca ar putea sa devina.
2. Gelozia nu este o justificare pentru zeci de telefoane de verificare pe zi si controale in telefon, e-mail, geanta etc. Singura relatie fuzionala dureaza 9 luni si se termina odata cu taierea cordonului ombilical. Creeaza-ti un spatiu personal si respecta-l si pe cel al partenerului tau.
Si lista ramane deschisa unor “sclipiri” ulterioare
Fain post, Gabi, ai avut rabdare sa colectezi si sa prinzi multe in subiectul asta sensibil. Comentariile de pana acum confirma ca multa lume e inca sensibila, cu rana vizibil deschhisa sau nu inca … si abia asteapta sa ‘confirme’ din exp. proprie ce mai impartasesti aici . GW !
doua “cestiuni”:
- ma enerveaza cand ea spune: “esti prea bun pentru mine” si “nu te merit”. Pe aceeasi tema, “nu inteleg ce vezi tu la mine”.
- si vorba unui prieten: “am renuntat sa incerc sa inteleg femeile. sunt doar o black box with a number generator inside”.
@Monica
Cred ca punctul 2 e cu dus si intors . Gelozia cred ca apare din lipsa de incredere intre cei doi , iar increderea se construieste in timp . Ar fi mai simplu daca stii ca el/ea are anumite indoieli sa te oferi tu sa ii arati telefonul sau mesajele decat sa te controleze pe ascuns sau sa apara certuri inutile.
Fostul prieten stiind ca sunt genul de persoana care tine geloziile pentru ea dar ca ma macina, m-a rugat sa ii spun de fiecare data cand am o indoiala si el se ofera sa imi explice situatia.Cred ca a fost mult mai ok decat eu sa stau imbufnata , el sa nu stie ce am si etc..situatie care exista in multe relatii si poate fi evitata.
Ai mare dreptate, mai ales ca le/am trait pe toate. Am inceput cu un amantlac, a urmat nebunia de o luna-doua si iata-ne, dupa multa vreme, inca impreuna, indragostiti nebuneste.
Si, drept urmare, am ramas amandoi fara “prieteni”, fiindca nu ne/au placut nici de o parte, nici de alta. Dar mi-am dat seama ce inseamna sa iei tu singur decizii…
ce-mi place cum scrii jur!ai vorbele la tine;))(vorba aceea:P)
Gabi asi dori sa scrii cate ceva si despre gelozie…si despre toate formele acesteia! Cum o percepi tu…
poti sa dezvolti ideea cu “castele”? vad ca nu sunt singura interesata
Nu va amagiti si nu va platonati intr-o relatie de lunga durata (6 ani in cazul meu) daca simtiti ca una din parti nu mai gandeste pe aceeasi lungime de unda cu Dvs si mai ales daca incercati sa discutati despre asta si se alege praful de intentia Dvs. pentru ca el/ea o da pe glume si subiect schimbat in special cand vine vorba de urmatorul pas in relatie. Va dau un sfat : lasati-l/o! nu de alta, dar veti avea numai de castigat – 1. el/ea isi va da seama ce-a pierdut si poate va realiza in al 11-lea ceas ceea ce Dvs. v-ati chinuit pana atunci sa-l/o faceti sa inteleaga si poate nu va fi prea tarziu inca pentru voi doi sau 2. veti iesi dintr-o amorteala care tinea deja de prea mult timp, putand explora si trai noi sentimente care pana la urma te vor conduce catre cel/cea potrivit/a sa va aline sufletelul.
http://www.youtube.com/watch?v=mhxK2IOywVE
Multumesc pt sfaturi, domnule Cotabita.
ma regaseam in cateva fraze si patzanii
) nota 10 pentru post
Acum cateva zile am cunoscut un domn care e celebru, bogat, adulat si care sta de 30 de ani cu aceeasi femeie careia (spune el) i-a fost mereu fidel. Sunt tare curioasa care e lista lui de 10+ lucruri pe care SA LE FACI cand esti intr-o relatie… ca sa te tina 30 de ani. WOW! Crede-ma, ar putea avea ce femei ar vrea el, cand, cum si in ce conditii ar vrea! Si totusi… a ales sa nu.
Foarte bune sfaturile si e bine sa tinem cont de ele cand va fi momentul…as mai avea un sfat din propria experienta:
dupa ce te-ai despartit de persoana pe care ai iubit-o cel mai mult, indiferent ca a fost sau nu din vina ta, iar Ea te-a uitat si a inceput o noua relatie, nu astepta sa se intoarca la tine, nu sta in casa cufundat intr-o depresie ca si-a reluat viata cu altcineva…nu merita… iesi in lume, reiati vechile obiceiuri, in curand va aparea alta iubire…
Interesant si de notat in carnetel, ar mai fi de adaugat , dar prea multe pt un singur post , e un subiect inepuizabil , iar sfaturile sunt oarecum de prisos…dragostea nu e matematica… Dar ce bine era daca ar fi fost matematica….
Mare dreptate ai! mai astept postari in legatura cu subiectu!
Interesanta si minutioasa radiografie, desi o citesc cu intarziereze! Dar cum postulatele sunt eterne, nu mai conteaza. Dupa cum nu conteaza diferentele de varsta, dar conteaza fundamental cele de “casta”, de stirpe, de gena culturala si afectiva. La diferentele de varsta merge aprofundat (chiar daca am convenit ca nu conteaza). Vazuta din exterior o relatie intre o pustoiaca de 18 ani (asta ca sa stam sub umbrela majoratului) si un domn de 50, sa zicem, trece ca dorinta de initiere, de “confirmare” a feminitatii. Ce facem insa cand lucrurile se schimba? Si cand pustoiaca de 18 (acum ajunsa la 30) se trezeste prinsa intr-o relatie cu cineva de 19, sa zicem? E o dulce iluzie, o fentare a timpului, din nou o “confirmare” a feminitatii?
te invit sa citesti niste lucruri pe care ma enerveaza..si nu cred ca sunt singurul http://altcevaa.blogspot.com
ZECE… http://www.youtube.com/watch?v=H5ACAdyxyb4
…..SI-O MINUNE!
imi doresc sa fi citit ce-ai scris acum cateva zile
Fara sa fiu vre-un fan Cotabita mi-esti drag …si-mi place si cum vb. la televizor fara sa polemizezi si sa te implici prea multsau sa faci pe afectatul.
Apropos de subiectul de mai sus …stiu si eu de treaba cu jumatatea timpului din relatia anterioara ca sa-ti treaca ….da tot nu trece ….trebuie sa intalnesti ceva mai bun …ha ha ha …sa vezi ce-ti trece daca gasesti ceva mai bun …..ha ha …mie de-aia nu mi-a trecut …ca nu am gasit pe cineva mai bun si mai de incredere …da nu disper …vremea mea va venii ….
Nu sunt neaparat de acord cu chestiunea pozelor ….si daca vine o domnisoara dragutza sau vre-un grup de copii i-ai refuza ???Ma rog poate ca nu am citit tot articolul ca ma enerva ….
@ Nicole
E nu am spus ca numai barbatii au voie cu fete mai tinere! NU inteleg de ce voi femeile va faceti atatea probleme cand intrati intr-o relatie cu un barbat mai tanar decat voi! Oricum nu se maturizeaza niciodata!
Gabriel Cotabita
@ lucian
Ma intreb, daca atat de multe lucruri te enerveaza, cand mai ai timp sa te mai bucuri ca traiesti??
Gabriel Cotabita
Gabi, “te face” Bendeac
. Ai vazut ca esti pe lista? E-hee! Abia astept sa vad.
Auzi, asta nu ne spune nimic. A inceput repetitiile? Hai ca nu ne-aude, zi-ne tu!
Am timp sa traiesc , sa ma distrez , sa ma bucur de viata dar sunt unele lucruri care ma scot din sarite uneori.Nu cred ca ti s-a intamplati niciodata sa stai la rand undeva la primarie sau undeva si doamna care sta cu fundul pe scaunul ei acolo sa-si bata joc de tine gen : iti mai trebuie aia aia, nu am timo acum ca trebuie sa inchidem, sau mai multe chestii…Poate ca statul de vedeta iti ofera mai multe facilitati:) Numai bine
Dragostea pe termen lung este o hotarare, daca vrei sa ramai intr-adevar cu cineva,chiar daca primele luni sunt de vis,fluturasi in stomac… dupa,cred ca mereu exista dupa…raman lucurile care te leaga cu adevarat de persoana respectiva,atunci zic eu ca trebuie luata hotararea daca sa il iubesti si vrei ca acea relatie sa mearga intr-adevar.
Mie imi mai place ceva intr-o relatie si mi se pare oarecum vital: Lasa-l pe celalalt sa respire, sa iasa cateodata numai cu prietenii lui, acorda-i spatiu. daca nu poti face asta ceva nu e in regula.
- oricat de apropiati sunteti, pastreaza anumite chestii mult prea intime numai pentru tine( e valabil mai mult pt fete, dar nu numai)
– daca nu ai incredere in persoana de langa tine gandeste-te cata incredere ai in tine. va pup!
Frumos spus domnule Cotabita. Daca am respecta toate aceste reguli, am fi fericiti tot timpul. Nah, mai sunt cateva lucruri, dar nu le respectam. Nici dumneata nu le-ai respectat, si nu cred ca le respecti nici acum intru totul. Trebuie sa parcurgi niste etape, sa ai anumite trairi ca sa poti trage concluziile singur. Teoria e frumoasa, practica ne omoara. Insa sfatul tau e bine primit. Poate prietenul tau Petre, stie de ce sufera din protocol
.
P.S. Mi-am permis sa va fotografiez cu ocazia aniversarii a 550 de ani de Bucuresti. Sper ca nu am facut o crima prin asta. Stiu, pozele va fac rau…e doar un rau inchipuit:).
am tacut, cat am tacut…acum e timpul sa fiu inteligenta!! fff tare ce ai scris!! eee…inteligenta rau
))
pop
si acum, vb serios: interesant, dar mai trebuie sa scrii, sau sa completezi, macar la ceea ce ai spus despre “casta”- parca ai fi Narendra Sen!!
Interesant…dar daca faci cum zici tu aici si totusi e in zadar? Am avut parte de asa ceva si dezamagirea a fost oarecum mare…Mergem pe principiul accidente la tot pasul?…Nu vreau sa dezvolt dar o intrebare….o femeie ce cauta? Stabilitate sau…..
Bine punctat. Insa am oaresce obiectii la paragraful numarul 3 din ordinea de zi. Adica zici tu ca ne trebuie jumatate din timpul petrecut impreuna ca sa ne revenim dupa o relatie. In primul rand, e dragoste (daca e), nu e matematica. In al doilea rand, asta e o teorie luata din cosmopolitan, transpusa’n diverse filme gen comedii romantice ca sa dea bine la poporul platitor de bilet de cinema. De acord ca tre’sa treaca o anumita perioada de timp, la-la-la, bla-bla-ba, ca sa’ti revii si sa functionezi la capacitati optime dpdv emotional. Da’ ia zi tu. Doi oameni sunt impreuna 10, 15, 17 ani. Adica indicat ar fi, conform teoriei asteia ca fiecare sa nu se implice emotional timp de 5, 7.5, respectiv 8.5 ani. Nu e putin dusa pe campii si alergata cu limba scoasa ideea asta? Sa zicem ca’n decursu’ perioadei asteia de convalescenta intalnesti un om exceptional. Si’i zici “nu, nu pot, mai asteapta’ma 3 ani, doua luni si 5 saptamani pana’mi vine reveneala. Da’ putem sa facem sex de calitate in timpu’ asta daca vrei
” . Cred ca mi’am demonstrat punctul de vedere.
Alta treaba pe care as vrea s’o spun, nu generalizez, dar pe masura trecerii timpului si implicit trecerea cuiva prin mai multe relatii, o parte mai mica sau mai mare din acea persoana, ramane definitiv in urma. Ca si cum ai lasa o parte din tine, din sufletul tau in relatia respectiva. Unii ii zic maturizare. Si ca in timp ajungi sa’ti dai seama ce vrei. Eu cred ca’n timp ajungi mai blazat si mai dezamagit si mai pretentios.
Ar mai fi ceva…
Nu va intoarceti la o relatie chiar daca mai aveti sentimente pentru persoana respectiva daca motivul despartirii nu este doar un capriciu de moment. Ceea ce v-a facut sa va despartiti prima data, o sa va desparta si apoi. La urma urmei, nimeni nu se schimba, iar el/ea o sa ramana tot el/ea si tu vei ramane tot tu.
Irina M….Se spune ca ciorba reincalzita nu are niciodata acelasi gust, dar cateoda are un gust al draq de bun….crezi ca oamenii nu mai invata din greseli in ziua de azi?Despartirile isi au rostul lor….iar cand te impaci cu cineva inseamna ca ce a fost nu a fost in zadar, despartirile precum si certurile te fac sa realizezi si sa apreciezi ce ai langa tine.Asta e parerea mea….
Razvan, de asta am mentionat capriciu de moment. Daca de la bun inceput v-ati despartit dintr-un motiv serios, oricat ai vrea nu poti sa uiti ce,cum si cat ai suferit. Oricat ai incerca, poate ierti, dar de uitat nu uiti niciodata.
Subiectul asta a devenit oarecum…inepuizabil, pareri peste pareri si pana la urma ajungem sa facem tot cum credem….sa facem prostii…se spune ca nu poti sa mai gandesti rational atunci cand iubesti….dar iti poti da seama cand iubesti?Adica da sunt chestiile de moment care te face sa crezi cu totul altceva, dar e musai sa spui?nu poti sa stai linistit si practic sa mearga bine fara cuvinte , fara explicatii si fara a cauta definitii a unor sentimente care te face sa te simti bine.Totusi cum am mai zis e un subiect inepuizabil si parerea ta e buna si ma uitam la comm tale si se pare ca stii despre ce vorbesti…:P