Acest post e trimis din largul oceanului Atlantic! Asta pentru a-i demonstra lui Mişu că se poate!
Dar despre Queen Mary 2 şi traversare la timpul potrivit! Rămăsesem la la Nashville şi la autostrada muzicii. A fost un drum relativ scurt pentru cât am mers îm zilele precedente.L-am parcurs noaptea aşa că, dis-de-dimineaţă eram în oraşul muzicii country. Am avut şansa să mă întâlnesc cu unul din oamenii foarte importanţi în tot ceea ce înseamnă entertainment şi el a fost cel ce mi-a facilitat o vizită la Country Music Hall Of Fame şi o seară la Bluebird Cafe.
Am intrat în clădirea care arată ca un Cadillac din anii `50, cu o oră înainte de închidere. Când am ajuns acolo: surpriză! În holul clădirii se pregătea o nuntă! Când am văzut mireasa afară, împreună cu domnişoarele de onoare, am crezut că e vreo modă, ca la noi cu Arcul de triumf! Nu era! Pur şi simplu în lobby-ul Country Music Hall of Fame se pregătea o petrecere cu mese, cu orchestră veritabilă.
În rest, acolo era toată istoria muzicii western americane, aşa cum e ea. Cu pălăriile de cowboy, cu cămăşile cu model, cu cizmele specifice. Nu ştiu dacă vă place genul. Eu nu mă prea omor, mai ales că după părerea mea la ora asta în zonă s-a cam ajuns la situaţia din fado-ul portughez. Sunt câteva dezvoltări armonice de bază şi multe variante de text. După întâmplările fiecăruia. Aş putea să intru în şi mai multe detalii, pentru că am făcut parte din grupul artistic din 1994 care s-a întâlnit cu songwriters din Nashville NSAI într-un workshop la Sinaia, dar nu vreau să devin prea specific. Însă, indiferent de preferinţe, ei rămân mari profesionişti.
Concluzia ar fi una singură: muzica country pare ca şi cum ar fi păstrată la congelator. Vinde aceluiaşi segment de populaţie americană tradiţionalistă careia îi place rodeo si baseball-ul. Sunt mulţi(tot drumul au existat staţii care transmiteau exclusiv acest gen muzical.), e muzica lor populară, nu ştiu care ar fi echivalentul manelei, dar mă gândesc că Bon Jovi e echivalentul muzicii etno şi mă tăvălesc pe jos de râs! Noi avem „Româncuţe”, ei nu cred că au Americanas.
Seara am ajuns la Bluebird Cafe, loc celebru de întâlnire al country-songwriters, câte 4 pe spectacol. Pe rând îşi cântă propriile creaţii, mai mult sau mai puţin cunoscute. Show-ul e pigmentat cu dialoguri pline de umor, uneori chiar de calitate şi cu poveştile cântecelor, în tipm ce-şi predau ştafeta unul altuia. Mi-a făcut o seară minunată. Unul dintre cei prezenţi, Rand Bishop, a fost una dintre cele mai plăcute surprize. Cu multă sensibilitate, sofisticat, cu umor fin şi cu texte splendide. Căutaţi-l pe net, veţi vedea că nu glumesc!
Pe scurt, dacă Hollywood-ul nu reîncepe să facă filme cu cowboy în care să se cânte muzică country, nu mai văd cum ar mai putea să apară ceva major din gen pe plan mondial!
A doua zi am plecat spre New York prin Virginia şi, când am deschis radioul am auzit Creedence Clearwater Revival cu Have You Ever Seen The Rain :
„I went down Virginia, seeking shelter from the storm”… şi am înţeles!
Cu două zile înainte prinsesem The Eagles cu Take It Easy. Eram în Arizona şi ei cântau „I was sitting on a corner in Winslow, Arizona, such a fine sight to see!” şi eu trecusem pe lângă Winslow! Retrăiam traseul cântecelor!
Nu vă pot transmite sentimentul exact! Poate mă veţi categorisi în fel şi chip, dar pentru mine au fost „coincidenţe” care m-au impresionat teribil! Ştiu ca rimează cu „penibil”, dar şi cu „sensibil”. Alegeţi-o pe cea pe care o doriţi!
M-am oprit în noapte undeva în Pennsylvania, la Harrisburg. Singura calitate a locului a fost aceea că era cea mai răsărită localitate din apropierea New York-ului. De aici puteam ajunge a doua zi la o oră bună în City, fără rush-hour.
Nici nu îmi vine să cred că am străbătut atâta drum! Cu totul au fost aproape3000 de mile 4800 de km.
Marţi seara eram pe Strip în Vegas, iar sâmbătă la Nashvile în Bluebird Cafe. Pe drum la un moment dat m-am oprit pentru prânz la un restaurant italienesc undeva pe autostradă, unde am mâncat senzaţional. Ospătăriţa m-a întrebat de unde sunt, etc, întrebări de gen, pentru a obţine „tip”-ul atât de important în societatea americană. Când a auzit şi de unde sunt şi de unde veneam, zâmbetul profesional a dispărut şi a făcut loc admiraţiei sincere!
„Nu mai ai un loc liber?” m-a întrebat. Nu am apucat să răspund, pierdusem startul replicii, pentru că şi întrebarea venise cu totul şi cu totul neaşteptat, mai ales în America.
„Pentru că, de când mă ştiu (nu se ştia de mult oricum, aritmetic vorbind, nu păreau a fi mai mult de 25 de ani), nu am ieşit din locul ăsta!”
Peroraţia mea de răpuns a avut graţia filozofică a hipopotamului şi acuitatea exprimării limbii de lemn pline de îndemnuri motivatoare, dar, cred că nu exagerez când spun că peste 50% din americani nu au făcut şi nu vor face vreodată traseul pe ca l-am făcut eu! Şi au o ţară minunată! Şi ce e senzaţional, e că e locuită de americani!
Câţi dintre noi reuşim să înţelegem că cel mai important e ceea ce vedem, simţim şi cunoaştem, iar dacă reuşim să şi pricepem, putem să ne considerăm de-a dreptul fericiţi.
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S.
Următorul post vine repede şi se va referi exclusiv la New York. Vreau să ajung din urmă excursia şi până la Londra să fiţi la zi cu totul.
Am prins un apus pe ocean demn de Accuweather!

CE VACANTA AMETITOARE AI!
tu vorbesti de americani, zici ca n-ar face traseul pe care-l faci tu? Ce sa mai zic de Bendeac… Cica merge in turneu pe la Buzau, Bacau, Galati, etc. … p-acilea … si cica n-a mai fost niciodata
PS – scrii cu mult har. incantator!
Foarte multe in prea putine cuvinte. ByTheWay: in Romania sunt o gramada de Romani care nu au iesit din judetul lor, sa nu mai vorbim de Europa. America e mult mai mare dar dstanta dintre obiective este incomparabil mai mare decat in Europa. Nu spun ca nu-i frumos, daca stau sa caut pe internet cele mai spectaculoase locuri sunt in general in USA.
“Coincidenta” cu piesele la radio e super. Mie mi s-a intamplat cand eram pe autostrada de langa Rotterdam sa ascultam Beautiful South:
“This could be Rotterdam or anywhere
Liverpool or Rome
‘Cause Rotterdam is anywhere…”
Vacanta placuta in continuare!