Gabi Cotabiţă

A fost un an ciudat! Nu ştiu cum a fost pentru voi, dar la mine a început prost, a fost indecis vreo 4 luni, după care s-a făcut atât de rău încât am tras până în ultimele zile să cârpesc şi să vindec ce s-a stricat.
Şi ca să le pună capac la toate, vara a trecut prea repede!
Lucruri bune? Destule!
O vacanţă frumoasă, dar parcă prea scurtă. Am cunoscut oameni noi şi am văzut locuri minunate.
Am redescoperit ce important e să fii sănătos, lucru pe care de cele mai multe ori îl uităm sau îl minimalizăm.
Am început să scriu aici şi aşa v-am descoperit pe voi.
Este liniştitor şi reconfortant totodată să ştiu că existaţi.
Vă doresc să aveţi un an bun cu soare în suflet şi în casă!
Să nu lăsaţi nimic să vă umbrească bucuria vieţii!
Să nu uitaţi că aici e un loc în care, dacă aveţi de spus ceva, precis vă ascultă cineva!
Şi, nu în ultimul rând, sănătate, limpezime în gândire şi împlinirea dorinţelor!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

Ar fi fost multe lucruri de spus într-un post în săptămâna asta. Măcar dacă aş fi făcut doar o simplă trecere în revistă a celor două evenimente la care am participat : „Zece pentru România” şi „Noaptea devoratorilor de stand-up” tot ar fi fost multe de spus şi de comentat. M-am răzgândit!
Şi asta pentru simplu fapt că este Crăciun! Este o sărbătoare mult prea frumoasă ca să las orice urmă de maliţiozitate să apară!
Aşa că vă urez Crăciun fericit, din tot sufletul, să aveţi parte de zile liniştite şi iubire!
Aveţi grijă de voi şi de cei dragi, daţi-le dragoste necondiţionată şi lăsaţi-vă cuprinşi de lumină.
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. V-am ataşat şi cântecul de Crăciun de la VH2, dedicat în special celor care poate se simt mai singuri!
Vă îmbrăţişez cu tot dragul!

VH2 – Seara de Crãciun

M-am convins! Iarna este anotimpul în care românii îşi dau adevărata valoare a indolenţei. Ani de-a rândul am asistat cum fiecare cădere de zăpadă s-a transformat într-o nenorocire naţională.
Nu mă refer la incapacitatea autorităţilor de a face faţă unui amărât de cod galben (nu portocaliu sau roşu!!!) de parcă România s-ar găsi într-o zonă geografică tropicală şi ninsoarea ar fi un fenomen aproape incredibil,ci la nesimţirea care a devenit o caracteristică generală pe plaiurile mioritice.
Nu există trepte curăţate la intrările în instituţii, săli de spectacole, scări de bloc, magazine! Toţi aşteaptă să facă altcineva curat! Cine oare?
Am fost marţi seara să văd concertul Simple Minds la sala Polivalentă. Noroc că nu a venit multă lume, întrucât grupul scoţian nu a fost pe lista de preferinţe a „melomanilor” din România, pentru că altfel s-ar fi petrecut o nenorocire!
Accesul pe treptele sălii era o aventură pe vremea dezlănţuită de afară, mai ales că îţi dădea senzaţia că ar fi curăţate cât de cât. Fals! Erau o capcană teribilă. Gresia folosită era mai alunecoasă decât dacă ar fi fost acoperită cu zăpadă. Noroc cu inspitaţia arhitectului care a prevăzut balustrade. Câteva, dar existau! Cine să cureţe treptele?
Am vazut o fată care a căzut pe trepte, norocul a fost cu gluga de la hanorac, a ferit-o de vreo contuzie periculoasă. Credeţi că dacă s-ar fi întâmplat vreun accident grav ar fi răspuns cineva? Sigur nu! Organizatorii sunt taxaţi pentru personalul sălii, dar condiţiile oferite publicului sunt lamentabile.
Se dă jos zăpada de pe maşinile parcate. Unde o aruncăm? Pe trotuar, peste altă maşină, pe stradă? Nu ştiu ce să zic.
Mi-aduc aminte că am prins o iarnă serioasă în America de nord. În Canada a început să ningă de ziceai că se nu mai termină şi nămeţii vor depăşi în înălţime maşinile. Noi ne pregăteam să plecăm din Toronto spre graniţa cu SUA şi credeam că nu vom mai putea ieşi dinToronto. Am mers bară la bară vreme de 20 de minute. După aceea se circula normal. Dezăpezirea se efectuase. Ningea, dar se circula. În SUA, în Chicago, era zăpadă de vreo 30 de cm, dar nu se punea problema să nu ai locuri de parcare, toate parcările erau curate. Oamenii îşi curăţau maşinile şi alţi cetăţeni o încărcau şi o duceau la râu contra unei sume modice luată LEGAL, cu bon. Toată lumea era mulţimită. Nu exista trotuar care să nu fie perfect curat, iar dacă erau suprafeţe lucioase, atunci erau acoperite cu covoare antiderapante ca nu cumva să fie vreun om care să alunece şi să cadă. Proprietarul ar fi pierdut mulţi bani în procesul care ar fi urmat.
Cum e să fii într-o ţară care nu are infrastructură şi să ţi se blocheze şi amărâtele de şosele pe care le ai? Cum e să le spui prefecţilor ce trebuie să facă pentru a dezăpezi drumurile? Cred că trebuie organizat de urgenţă un schimb de experienţă cu reprezentanţii autorităţilor locale din ţări unde ninge! Slavă Domnului, în Suedia, Norvegia , Finlanda şi celelalte ţări nordice ninge şi se circulă! Se circulă şi pe şosele şi pe calea ferată. Şi cineva trebuie să le spună celor ce organizează aceste „schimburi” că aceste ţări nu sunt în Caraibe!
De când mă ştiu, cum ninge drumul dintre Focşani şi Râmnicu Sărat se închide, trenurile întârzie şi iarna e numai bucuria copiilor. Din nefericire mă ştiu de mult timp şi nu mă mai pot bucura ca un copil de indolenţa celor din jur!
E o iarnă grea! Ciudat e doar că la munte pentru a se putea schia au dat drumul la tunurile de zăpadă! Nu mai înţeleg nimic!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

Bun! V-am lăsat destul să comentaţi! De data aceasta nu am fost leneş sau delăsător, am stat pur şi simplu şi am urmărit ceea ce aţi scris! E fascinant! Cum v-aţi găsit lucruri în comun, cum deja vreţi să vă creaţi un „club”, să vă întâlniţi între voi! Bravo! Adevărate amazoane! Puneţi bazele „tribului” oficial! Măcar puneţi-mă preşedinte onorific! Şi nu mă puneţi în vreun sistem de alegeri, căci sunt convins că va exista o fraudă, un trucaj sau mai ştiu eu ce! Numiţi-mă pur şi simplu! Pe viaţă!
Şi acum înapoi la „oile” noastre. Am citit şi am recitit comentariile voastre. Sunt multe poveşti interesante şi subiecte punctuale extrem de tentante de dezvoltat, dar nu acesta era scopul. Adică, eu nu am deschis acest fir spre a vă cânta în strună şi a vă linişti că sunt multe femei în situaţia voastră, pentru că evident sunt, ci pentru a vă face să descoperiţi o cale în a vă descoperi adevăratele nevoi şi a găsi calea de a vi le satisface. Aşa că, cele două comentarii pe care am să vi le supun atenţiei sunt ale Georgianei şi cel al lui DP. Al unei femei şi al unui bărbat pentru că, după părerea mea ele sunt adevăratele deschizătoarele de drumuri. Şi pentru a nu vă pune să răscoliţi prin comentarii am să vi le copiez aici.
Georgiana
“daca noi femeile am incerca macar sa analizam sintagma – femeia la cratita – am lua-o razna.
femeile de azi vad doar 2 lucuri:
1. ori sa isi gasesasca un barbat gen IRI ori
2. sa ajunga niste femei de succes intr-o multinatioanala si aia de succes eventual pe un post in cadrul departametului de Marketing/PR.”
“femeile din ziua de azi se gandesc cum sa faca sa castige cat mai multi bani ca sa poata sa isi ia toale de firma ( nu mai stiu cu se scrie corect toalesau tzoale) machiaje Dior si Chanel, pantofi Jimmy Choo, genti Prada si Vuiton si fiind prea ocupate cu aceste reale probleme existentiale nu mai au timp sa isi gaseasca un barbat ca sa le umple putinul timp ramas liber intre sedintele de la birou si cele de shopping;
ca sa poti sa ai o relatie trebuie sa intai sa incerci, dupa care trebuie sa ai timp, sa iti acorzi timp, si trebuie sa dai si sa lasi de la tine – evident femeia de azi nu poate sa se “umileasca’” in fata unui barbat – ea e manager intr-o multinationala doar.
si se trezesc singure in casa lor din Pipera sau in garsoniera de la Unirii si se mira de ce?
- femeia “de succes” din ziua de azi nu poate sa ii faca barbatului ei ochiuri la tigaie sau o ciorba cu galusti ca nu pentru asta a facut 5 ani de facultate.
- nu poate sa ii calce o camasa ca doar exista curatatorii.
- nu pot sa faca copii pana la vreo 40 de ani si atunci se chinuie cu tratamente ca, deh!, varsta isi spune cuvantul.
si toate astea pentru ce, femeilor ? ca sa va treziti singure!
dar macar aveti marea bucurie ca sunteti femei de cariera.
felicitari pentru asta, aveti exact nimic!!”

Recunosc, am dat un răspuns agresiv pentru că am vrut să stârnesc reacţii, întrebând-o pe Georgiana dacă e bărbat! Îmi muşcam buzele, dar am făcut-o! Reacţiile nu au întârziat să apară!
Şi apoi a apărut acest comentariu:
“Ce poate fi mai ciudat decat sa observi ca oamenii isi doresc mai mult decat orice, independenta, celebritatea, acces instant la tot ce insemna lumesc si pana la urma tot ceea ce conteaza este simplitatea. Paradoxal ! Am 24 de ani si intotdeauna am crezut ca imi doresc langa mine o femeie independenta, care stie ce vrea de la viata, care stie sa construiasca. Poate ar trebui sa-mi fie rusine (sau poate e normal) am gasit-o: dar are 40 de ani. Nu m-a interesat acest lucru si am insistat sa ne cunoastem. “
“Asadar : respect, iubesc, contemplez feminitatea si atitudinea de care da dovada. Dar totusi, oricat de mult imi plac toate astea simt ca locul meu nu e langa ea (si asta nu are legatura cu diferenta de varsta). Intr-o foarte mare proportie discutiile noastre se tot intorc brusc la “uite-l pe ala care detine nu stiu ce” , “asta-i un set unicat de bijuterii” , “asta-i o blana din piele de scafandru (daca-mi permiteti gluma)” si tot felul de remarci care tin de latura materiala (care nu sunt putine). Despre tranzactii de sute de mii de euro si excursii nu are sens sa va povestesc. Astea vin la pachet ca si prospectul unui medicament sau instructiunile de utilizare a oricariu produs. Poate ca in viziunea multor barbati sunt cel mai mare idiot ca ma gandesc sa nu accept nimic din tot ceea ce as putea obtine de la ea. Dar sincer, pe zi ce trece, constat ca de fapt toate aceste lucruri nu au nici o valoare. Nu as vrea sa credeti ca femeia nu este ok, nici pe departe ! O respect si ii recunosc toate calitatile pe care le detine, dar simt ca desi traieste intr-o lume care-i ofera tot ce are nevoie, totul este invelit intr-o superficialitate infioratoare.
Aceste “amazoane” uita de latura spirituala, ignora setea propriului suflet, ba chiar il ofilesc. Am fi tentati sa punem etichete si sa condamnam. Dar ce ne facem daca asa le este bine lor? Poate chiar asta este viata pe care au decis sa o traiasca si isi asuma toate consecintele !”
De ce nu accepta ca poate cineva este interesat in primul rand de sufletul lor si nu de ceea ce au realizat ele material? E atat de riscant sa-ti lasi sufletul descoperit? Poate el chiar are acea ”paturica” (sic!) care sa ti-l acopere ! Si chiar nu este necesar sa fie “set unicat”. Unicat-ul trebuie sa-l simti doar tu !”
Cu scuzele de rigoare, mi-am permis libertatea de a face câteva corecturi în textele iniţiale pentru a corecta greşelile apărute în fierbinţeala scrierii comentariului şi am mai scurtat din lungimi.
Ce faceţi acum? Să nu vă repeziţi să judecaţi şi nici să vă găsiţi scuze. Puneţi-vă pe o poziţie umilă. Gândiţi-vă că scrisoarea lui DP este scrisoarea de despărţire pe care v-a trimis-o fostul vostru iubit, al cărui nume poate l-aţi şi uitat deja şi descoperiţi cu stupoare lucruri pe care le spune despre voi pe care nu vi l-aţi fi imaginat niciodată că e capabil să vi le spună. Evident, sunt lucruri false, pentru că el nu a înţeles nimic vreodată, nu?!
Aş vrea să nu vorbim de modelul psihologic al celor doi. Despre complexul lui Oedip al unuia şi despre mânia nedisimulată a celeilalte, aş vrea să vorbiţi despre voi.
1. Care sunt cele 3 lucruri pe care vi le doriţi pentru anul nou?
2. Care sunt 3 motive pentru care aţi rupt ultima relaţie?
3. Care sunt cele 3 lucruri pe care le aşteptaţi de la partenerul vostru şi de la care nu puteţi să faceţi rabat?
4. Care sunt cele 3 calităţi care vă fac să deveniţi de nepreţuit?
5. Aveţi vreo nostalgie? Vreo persoană pe care aţi pierdut-o pentru că nu aţi tratat-o aşa cum merita?
Nu uitaţi, că acest exerciţiu are un singur scop şi acela nu este în a vă face să vă simţiţi prost. Aşa că fiţi sincere/i, aveţi numai de câştigat!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă