Gabi Cotabiţă

Cu toţii suntem victemele manipulării. Din momentul în care deschidem ochii în această lume şi începem să învăţăm abc-ul societăţii intrăm într-un sistem monumental de cizelare a personalităţii în favoarea sistemului, numit manipulare. Subiectul e generos şi nu poate fi epuizat într-o înşiruire de idei pe o pagină de jurnal. Ce vreau să vă spun este că rezultatele manipulării sunt de-a dreptul spectaculoase. Mai ales într-o societate de consum. Ceea ce în limbaj cotidian numim „la modă”, trendy, nu este altceva decât rodul sindromului de turmă, generat de frica de singurătate, de alienare, de cele mai multe ori indusă pe căi insesizabile de către manipularea socială la care suntem supuşi.
Începând de la întrebarea stupidă: „ce idol ai?” pe care cu toţii aţi auzit-o şi la care probabil cu toţii aţi fost obligaţi să răspundeţi măcar o dată sau variţiunea ei „ce model ai” suntem îndemnaţi să ne asociem cu tot felul de personaje mediatice create de multe ori doar pentru a reprezenta poli de atracţie pentru indivizi lipsiţi de perspectivă individuală proprie.
Se profită că fiinţa umană are această alternativă senzorială „îmi place/nu-mi place”, această tendinţă binară de apreciere şi de nuanţele existente dar imperceptibile la o apreciere sumară, pentru a o atrage spre o direcţie sau alta întinzând de gustul personal până ajunge în sfera unuia din polii alternativei de bază. Complicat, nu? Esenţa e, că începem să ne asociem fără să ne dăm seama la păreri, opinii cu care nu rezonam în primă fază!
Multe dintre idolii generaţiilor trecut şi prezente au reprezentat ei înşişi produse de consum folosite în scopul manipulării prozeliţilor. Conştientizarea acestui fapt de către ei a dus de cele mai multe ori la „pierderea firului” sau chiar la pierderea vieţii. Sigur, e bine să fii „regele”, dar ce greu e să trăieşti cu acest titlu.
Cel mai recent exemplu este evident Michael Jackson. Un artist cu sensibilitate, har şi geniu, care a devenit idolul a milioane de oameni în această lume datorită sistemului şi care a fost răpus de sistem.
S-a folosit deja tot arsenalul invenţiilor mediatice pentru a stoarce toate picăturile din imaginea, numele lui chiar şi după moarte. Se trece acum la faza a 2-a. Găsirea înlocuitorului! Pentru că sistemul are nevoie de a pune ceva în locul lui. Nu e ceva nou. După moartea lui Elvis s-a trecut prin aceleaşi faze şi s-a culminat cu alegerea sosiei perfecte. Aşa a apărut Shakin’ Stevens şi nu numai! Prietenii ştiu de ce!
De atunci s-a generalizat în lume un sistem de entertainment care are ca regulă de bază găsirea unor „look-alike” care să şi performeze artistic în stilului originalului. Asemănarea a început să fie tot mai uşor de rezolvat prin evoluţia chirurgiei estetice aşa că, dacă aduce ca şi alură cu „idolul” original şi-l copiază perfect în mişcări, sosia e gata.
Am urmărit sâmbăta la lucru în cadrul unui eveniment care a umplut la refuz unul din cele mai mari cluburi din Bucureşti prestaţia celui care e socotit cel mai bun imitator al lui Michael Jackson.
Curiozitatea mare, dezamăgirea pe măsură. De ce? Pentru că nu era magic! Arăta la fel. Era îmbrăcat la fel, evident mai ieftin, coregrafia era aia, dar… nu putea ţine scena. Nu era MJ!
Băiatul acesta(sosia) a trăit de la 8 ani sub influenţa idolului său. L-a urmat în toate. În transfomările fizice suferite de idol, în creaţia muzicală şi coregrafică, încercând să fie cât mai perfect asemănător. Şi a reuşit! Acum idolul a ieşit din scenă şi el a rămas singur să ducă mai departe moştenirea. Doar că nu ştim dacă va avea puterea să inventeze urmarea sau doar va rămâne să repete ciclic tot ce a învăţat pe dinafară până acum şi la un moment dat nu va fi tentat să imite şi ieşirea din scenă.
Personajul este tragic, la fel cum sunt toate pastişele lui Elvis care se întâlnesc într-un concurs anual în America pentru a spera că una din ele va fi încoronată „rege” cu coroana rămasă liberă!
Şi mai tragic mi se pare însă grupul de fete din primul rând, isterizate de apariţia copiei, care cu lacrimi în ochi cântau versurile cântecelor atât de bine cunoscute şi parcă strigau „Michael!!!” Manipularea şi spiritul de turmă îşi spunea cuvântul din plin!
Aveam senzaţia că fetele trăiesc un scenariu de-al lui Tarantino, care s-a hotărât să-l reînvie pentru că aşa a vrut el, pentru ca ele să-şi exprime asocierea la idol!
Nu ştiu! Cred că originalul va rămâne în sufletul meu oricum şi m-aş bucura sincer la orice preluare a oricărui cântec de-al lui în stilul personal al cântăreţului/ei care îl preia. Cred că a fost un artist prea mare pentru a fi imitat şi orice încercare pare ridicolă, dar să te şi isterizezi la asta… cred că e prea mult!
Ca şi Elvis, Mercury şi alţii, MJ a fost mult prea teatral şi la limita kitsch-ului ca apariţie scenică pentru a mă interesa o păpuşă care-l imită.
Să vedem ce va pune sistemul în golul lăsat în sufletele fetelor isterizate, care la concertul din ’92 nu au fost prezente pentru că aveau oră fixă de biberon şi de somn.
Inspiraţi-vă din viaţa şi cariera oamenilor de succes, dar nu-i copiaţi, nu vă distrugeţi viaţa îndrăgostindu-vă de o imagine, NU VĂ LĂSAŢI MANIPULAŢI!!!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă

Aţi înţeles probabil până acum că, dacă nu am ceva interesant din punctul meu de vedere de spus, nu mă apuc să scriu aici. Ştiu, asta nu e trendy! Pe blog trebuie scris tot timpul, trebuie să-ţi fidelizezi cititorii, să fii interactiv. Ei bine, eu nu cred că e aşa! Dacă am întrebări scurte la care vreau să vă cer părerea, am facebook-ul, corect? Altfel de ce aş mai avea cont şi profil acolo!?
Dar azi chiar vreau să vă povestesc la ce conexiuni ciudate am mai ajuns adunând din întâmplările pe care le-am trăit în 2010.
La mine conexiunile se nasc, probabil la fel ca şi la voi, din cele mai anoste motive sau întâmplări! Azi de exemplu am citit un comment pe blog în care Valeria recunoştea că ei îi place să poarte tocuri, că parcă s-a născut pe tocuri. Mi-a plăcut foarte mult pentru că eu admir femeile pe tocuri! Şi de aici conexiunea tembelă, mi-am adus aminte de reclama care e pe toate bulevardele cu „petocuri.ro” şi aşa mi-am amintit de caracatiţe!!!!
De ce? Caracatiţele sunt nişte cefalopode foarte interesante. Trăiesc puţin, de la 6 luni până la maxim 5 ani, timp în care înfiinţează comunităţi pe fundul mării, „iubesc” şi se împerechează, ceea ce le e letal. După împerechere masculul moare în maxim două luni, iar femela moare la rândul ei după ce se „clocesc” ouăle. Concluzia este că puii petrec cu părinţii, în speţă cu mama lor, doar câteva zile. Dar ştiu totul atunci când se nasc! Nu îi învaţă nimeni nimic şi ştiu „alfabetul caracatiţelor” pe de rost! Subiectul e foarte interesant! Dacă vă pasionează, căutaţi şi o să vă minunaţi!
Şi de aici am ajuns la semnele care ne identifică nouă toaletele: cele pentru băieţi şi cele pentru fete!
Le ştiţi foarte bine! Una este cu o silueta care sugereaza un biped si o alta care sugerează o fiinţă bipedă ciudată care are un trapez între mijloc şi jumătatea picioarelor. De unde ştiu femeile că silueta cu trapez e cea care le descrie?
Sunt atât de dement încât am întrebat-o pe o prietenă , (spirt de altfel, credeţi-mă!) cînd am fost la cinematograf şi o pictogramă era într-o parte şi cealălaltă în parte opusă şi am primit o explicaţie mirobolantă!!!!! Cum că silueta cu trapez simbolizează femeia, pentru că femeile au şoldurile mai late!!!!!
Eu, care mă duc de când mă ştiu la locul cu silueta normală de om, am crezut tot timpul că trapezul acela simbolizează fusta, rochia pe care eu am crezut-o indisolubil legată de sexul feminin! Ei bine se pare că nu e aşa!
Faceţi următorul experiment, fără să vă „extenuaţi” prea mult răbdarea. Aşezaţi-vă comod într-un loc aglomerat, cu mult trafic, cum ar fi Mall-urile bucureştene pe timpul crizei economice. Şi încercaţi să număraţi câte dintre reprezentantele sexului feminin pe care le vedeţi, poartă fustă sau rochie şi veţi vedea că sunt foarte puţine! Toate, dar absolut toate intră pe uşa cu simbolul cu trapez! De unde ştiu ele asta? Nu toate au solduri amforă, darmite trapez! Şi apoi, logic, dacă am fi în Scoţia, unde ştim foarte bine că există kilt-ul, este clar că bărbaţii ar trebui să intre acolo unde trapezul!
Rezultă că prietena mea are dreptate şi mai cred că are legătură cu memoria caracatiţelor!
În ADN, la fel ca şi la caracatiţe, noi avem precis informaţia conform căreia la desenul cu trapez merg femeile… sau nu!
Pentru că, dacă mai umbli prin „locante” vei găsi tot feluri de simboluri pe uşile toaletelor. De la simbolurile gameţilor masculini si feminini, la copilaşi drăguţi care în mod explicit îşi fac nevoile din picioare sau şezând, „bărbaţi” „femei”, „men” „women”, pălărie şi umbrelă (!!!!), pantofi cu toc şi pantofi fără toc, figuri de cărţi de joc, toate încearcă să ne clarifice calea spre locul unde să ne desfăşurăm liniştiţi activităţile fiziologice de uşurare! Rezultă logic că nu e evident că „trapezul” e pentru femei! Şi am avut revelaţia că pantoful cu toc este singurul care identifică clar locul amenajat special pentru ca doamnele şi domnişoarele să meargă să-şi pudreze năsucurile şi nu numai (asta pentru că UGG-urile s-au inventat de curând! Peste câţiva ani va fi o problemă)!
Învăţaţi-vă copiii că pantoful cu toc e pentru fete şi cel fără toc e pentru bărbaţi! Asta pentru că pantoful cu toc face piciorul femeii frumos! Indiferent cât este de înaltă!
Şi mai ziceaţi că scriu lucruri inteligente!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Oare domnul premier Boc ştie că pantoful cu toc e pentru femei? Prince nu e de acord!!

Ufff! A trecut ce era mai greu! A trecut perioada sărbătorilor de iarnă. Perioadă în care tot românul parcă se simte obligat să se distreze, dar mai ales să manânce! Să mănânce pâna la enterocolita supremă!
În această săptămână asistăm la cea mai sinistră competiţie autodistructivă: „cine mănâncă şi cine bea mai mult!”
Am auzit de nenumărate ori discuţii post eveniment de tipul: „ băi, am fost la cumnatu’ şi am mâncat o oală de sarmale, am băut doi litri de palincă şi 40 de litri de vin de l-am băgat sub masă!” „Nu ştie să bea frate! Nu e profesionist!” Şi de aici decurge o întreagă înşiruire de istorisiri, care mai de care mai puţin credibile, legate de aventuri bahice! Nimeni nu vorbeşte de dicarbocalm, alka seltzer, curăţări stomacale urmarea neplăcută a desfrâului „patagruelic şi dionisiac” din perioada de sărbătorilor de iarnă.
Eu, ca aproape în fiecare an, mi-am petrecut momentul trecerii dintre ani pe autostrada A1, gonind spre primul spectacol al lui 2010 de la Piteşti. O ceaţă teribilă! A fost o performanţă că am ajuns întregi şi nevătămaţi şi la dus, dar mai ales la întors. Nu e nimic de compătimit în asta. E o meserie pe care mi-am asumat-o şi m-aş fi simţit trist şi inutil dacă nu aş fi avut de lucru. Mai greu este pentru cei de lângă tine. Este numai unul din dezavantajele faptului că apropele e artist interpret.
Pe scurt, de-a lungul timpului, am făcut revelionul în multe feluri. De cele mai multe ori însă pe scenă sau pe drum spre scenă. Credeţi-mă că pe undeva e mai bine. Dintr-un spirit de auto apărare, am ajuns să nu mai dau aşa de multă importanţă acestor obiceiuri, care oricum s-au cam denaturat. Reuşesc să fac un revelion în orice seară, dacă e o atmosferă propice şi o companie potrivită.
Am fost „maestru de ceremonii” la multe tipuri de petreceri de revelion. Unele chiar în locuri neconvenţionale. Am fost directorul artistic al revelioanelor de la Circul Globus, şi chiar au fost nişte spectacole extrem de antrenante, memorabile chiar, fără modestie.
Aşa că mă simt îndreptîţit să spun că, dacă într-adevăr vrei să te distrezi ca niciodată, există câteva „tips-uri” de folosit în asemenea cazuri.
De la început vă spun că acestea nu sunt panaceu universal şi că ele nu se aplică tuturor, dar dacă simţiţi că vibraţi la ceea vă propun, data viitoare luaţi-le în considerare când vă pregătiţi de petreceri.
În primul rând mergeţi pe mai multe variante şi pe ultimul loc lăsaţi varianta „acasă, la televizor”, în primul rând pentru că mai bine vă duceţi la o tavernă cu manele, cel puţin acolo le vedeţi pe viu!A doua variantă de evitat este „revelionul cu familia şi rudele”! Vă cunoaşteţi prea bine şi oricum de mult nu mai aveţi ce să vă spuneţi. Nici măcar nu veţi putea să vă distraţi şi, inevitabil, veţi ajunge să vă uitaţi la TV şi rezultă varianta anterioară.
Nu vă duceţi să faceţi revelionul la restaurant, club doar cu prietenii voştri! Trebuie să aveţi o infuzie de cel puţin 40% oameni noi, care să vă facă să simţiţi că anul ce începe vă deschide perspective proaspete!
Amestecurile bine făcute sunt generatoare de bună dispoziţie!
Analizaţi cu mare atenţie programul de revelion şi nu meniul, componenţa invitaţilor şi nu cât de cunoscuţi sunt!
Decideţi-vă dacă vreţi să vedeţi un spectacol pe care să-l urmăriţi stând la o masă şi mâncând şi bând sau vreţi să fiţi propriul erou al bunei dispoziţii!
Găsiţi-vă îmbrăcămintea care să vă facă să vă simţiţi bine. Nu vă duceţi îmbrăcaţi doar pentru „poza” de început, pentru că nu vă puteţi distra. Plus că, dacă nu ştii să porţi un costum, el va sta pe tine ca pe un cuier şi, mai devreme sau mai târziu, dai cravata şi haina jos şi devii penibil. E un loc comun şi patetic povestea femeilor care se vaită după două ore că nu mai pot din cauza tocurilor!
E o noapte pentru distracţie şi nu pentru tortură
La voi cum a fost?
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
Un an nou fericit!