Arhiva pentru martie, 2010

Hoinărind după cai verzi pe pereţi prin Europa
Aşa se poate caracteriza fără a avea teama de a greşi prea tare, agitaţia ce se iscă în fiecare an în ajunul preselecţiei naţionale pentru Eurovision. Atâtea pasiuni, orgolii se reactivează, se acutizează, ne redescoperim capacităţile de intrigă,pentru ce? Pentru ca în finala mare, de cele mai multe ori, să dăm, după aceea, dovada amatorismului şi lipsei de talent.
Se naşte o mare întrebare.
Cum putem avea tupeul noi ca naţiune să ne clasăm pe locuri fruntaşe într-o competiţie de elită, deşi puţin ruptă de realitatea muzicală contemporană, când noi facem în tot timpul anului antrenamente la perete?
„Concertele” de după miezul nopţii prin cluburile din România sau cele din pieţele unde autorităţile locale mai aruncă pentru populaţie câteva fărâmituri de circ gratuit, nu reprezintă dovada unui business serios şi nu creează artişti cu experienţă pentru asemenea confruntări.
Faptul că se promovează pseudo-cântăreţi care arată cât de cât bine şi dau senzaţia că se mişcă, ale căror calităţi vocale se întind pe o cvintă şi cărora dacă le iei programele de auto tuning, nu se întâlnesc cu notele decât întâmplător sau, şi mai rău, chiar şi cu aceste programe nu se poate masca intonaţia disonantă, duce inerent la apariţii în care nu reuşeşti pe parcursul a 3 minute să înţelegi care e linia melodică.
Disperaţi după difuzarea pe radiourile din ţară, compozitorii apelează tot mai des la „reţete” importate de-a valma din muzica internaţională care le atrofiază inevitabil talentul şi capacitatea de exprimare inovativă, neîngrădită şi atunci când sunt puşi în faţa unui asemenea concurs apelează inerent la aceleaşi locuri comune ceea ce îi face să nu găsească nimic nou, special pentru a exprima.
Săracia de sentimente exprimate în muzica din timpul anului duce la o monotonie a textelor, care mai e salvată, (pentru că multă lume ascultă, putină înţelege), de textele în limba engleză, care nouă, anglofoni prin istorie şi până la isterie (!!!)ni se par pline de mesaj!
Poate cele scrise mai sus vi se par prea dure, dar din păcate sunt adevărate şi ar trebui să ni le asumăm şi gândiţi-vă că sunt numai câteva din motive.
Poate ar fi mai bine să trimitem muzică într-adevăr reprezentativă pentru România anului 2010 şi să nu apelăm la genuri de “nişă” ca pop-ul, rock-ul; ar trebui să facem loc manelelor şi cântecelor de petrecere, care cred că ar fi mult mai bune şi sigur ne-ar clasa pe locuri fruntaşe în preferinţele europene. Doar ce s-a afirmat cã 99% dintre noi le plac manelele!
Le cerem artiştilor show-uri fără ca aceştia să aibă posibilitatea să aibă evenimente la care să facă acest lucru mai des, mai ales când, mulţi dintre ei, în tot timpul anului se feresc de asta ca de dracul pentru a nu fi introduşi în aceeaşi categorie cu cei sau cele care fac doar „apariţii”.
Şi apoi, ce rost ar avea să facă asemenea eforturi când televiziunea română atât de anchilozată în filmările standard şi lipsa de decupaj regizoral, îţi ratează orice moment special pe care îl creezi pe scenă, atât de miraţi sunt regizorii de montaj.
Pe scurt ar fi cam aşa, afacerea nu există pentru că lumea nu cumpără muzică, investiţiile sunt mici şi doar din orgoliu, deci nu este interes de susţinere a afacerii şi de aici stângăcii, lipsă de naturaleţe şi chiar gafe monumentale.
Multe din interpretele noastre se îmbracă pentru acest concurs într-un stil care nu le reprezintă şi care le pune în posturi atât de stânjenitoare încât nici machiajele stridente nu pot masca disconfortul pe care-l simt pe scenă. Exhibiţionismul, extrovertirea gen Lady Gaga nu se învaţă în atelierele designerilor vestimentari cu câteva nopţi înaintea spectacolului! Avem două exemple teribile la finala din acest an: Alexandra Ungureanu, o Roisin Murphy fără spiritul avangardist al acesteia şi Dalma a cărei ţinută „oglindă” a pus-o din punctul de vedere al telespectatorului într-o postură cel puţin ilară.
S-au stricat de către disfuncţionalităţile de preluare şi montaj video ale televiziunii apariţiile lui Krivach, Pasager, Anda Adam, Hotel Fm, etc. Cel care nu a fost prea deazavantajat de aceste stângăcii a fost Lulu, pentru că i s-au văzut păpuşile.
Interpretativ au fost surprize plăcute şi dezamăgiri de proporţii! Una din surprizele extrem de plăcute a fost Alexia, care a făcut o variantă de scenă de excepţie, ieşind din tipologia Nicola abordată la înregistrarea piesei lui Mihai Alexandru şi oferind o apariţie plină de forţă şi personalitate nu numai drăgălaşă! A fost o bucurie pentru ochi.
O altă surpriză plăcută a fost Tina G., care spre deosebire de anul trecut când nu a reuşit să transmită nimic din piesa lui Cornel Ilie, acum a avut o apariţie care s-a susţinut şi muzical foarte bine. Dacă va reuşi să ducă personajul scenic prezentat acum, vreme de un an de zile şi să-l consacre, cred că în viitor vom mai auzi de ea.
În rest s-a mers destul de puţin pe performanţa arătată în seara finalei şi mai mult pe ceea ce se ştia despre interpreţii şi piesele respective, pentru că, după cum s-a cântat, piesa Luminiţei cu Pop-Tămaş şi Piper nu ar fi putut intra în discuţie, dar să mai iasă şi pe locul 2, iar cea de-a doua piesă a Paulei, de asemenea nu putea să ajungă în primele 5.
Admiratoarele sexului „tare” şi-au avut şi ele competiţia lor, figura adolescentină a lui Cătălin Josan a prevalat asupra „gropiţelor şi ochilor verzi” ale solistului de la Hotel FM, din păcate însă iată încă o situaţie în care Josan se dovedeşte o apariţie suficientă doar pentru a masca piesa slabă şi interpretarea fără strălucire.
Câştigătorul era evident după terminarea spectacolului.
Cu toată prezentarea scenică statică, dar avantajantă pentru Paula, care s-a dovedit până acum mai mult „human” decât „dancer”, Playing with Fire stă în picioare atât vocal cât şi componistic. Atât ea cât şi Ovi au suficientă experinţă ca să poată cânta şi treziţi din somn!
Cu puţin noroc şi susţinuţi poate şi de faptul că Ovi este şi cetăţean norvegian, cu două antecedente în preselecţiile petru Eurovision în Norvegia, s-ar putea să reuşim să ne clasăm pe un loc ceva mai bun! Baftă!
Dar asta, din păcate, nu va schimba cu nimic starea deplorabilă a muzicii din România!
Vom continua doar să alergăm după cai verzi pe pereţi!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă
P.S. Ne-am strâns şi noi o gaşcă de oameni cu experienţă muzicală şi de televiziune pentru a urmări seara şi am dat note ca un juriu din umbră. Faptul că doamnele au fost într-o majoritate covârşitoare (9 doamne la 2 domni) s-a simţit în rezultatul final; au câştigat „gropiţele” de la Hotel Fm la un punct faţă de Paula şi Ovi!
Concluziile au fost :
- Unde sunt compoziţiile?
- Instrumentiştii lui Brenciu au cântat mai bine decât concurenţii (oricum cântă mai bine decât el!)

GC