Ştiu. Am dezertat… Nu am mai scris aici de foarte multă vreme. Nici nu mai ştiu de ce sau, pur şi simplu, am şters motivele reale. Nu a fost de supărare, doar că simţeam că nu am ce să spun aşa de intersant încât să umplu câteva rânduri. Viaţa mea s-a definit doar prin fraze disparate. Acum însă cred că vreau să spun ceva.
Pentru a nu ştiu câta oară repet: nu deţin cheia adevărului absolut, tot ceea ce scriu aici sunt păreri personale sub impulsul unor impresii de moment, atâta tot! Dacă nu vă convin sau nu sunteţi de acord cu ele, foarte bine, e dreptul vostru suveran şi vă respect pentru asta.
CE E VAL…
Vreau să vă împărtăşesc câteva opinii legate de noul val al filmului românesc, prin câteva titluri, fără pretenţii de a trage concluzii definitive. Am văzut câteva dintre creaţiile regizorilor români şi pot să fac o apreciere comparativă.
Am să încep cu „Concertul”. În stil specific românesc am auzit voci care clamau că de fapt nu ar fi film românesc, pentru că Mihăileanu locuieşte în Franţa, este evreu, filmul e vorbit în franceză…Doamne nu ne mai facem bine! Nu contează că acest film a făcut senzaţie la premiile Cesar, deşi nu a luat niciun premiu principal, (doar pentru sunet şi muzică originală). Oare francezii l-au taxat pentru că e român?
Filmul este splendid! Imagine frumoasă, scenariul credibil şi coerent! Un adevărat regal! Sunt momente splendide, amuzante şi chiar ieşi cu inima plină de bucurie de la film! Aştept ca Radu Mihăileanu să facă trecerea la o producţie şi mai mare, cu o rigurozitate regizorală crescută, pentru că el deja se bate în lumea celor care au inventat cinematograful şi acolo concurenţa e mare.
„Amintiri din epoca de aur”, l-am văzut pe DVD şi nu mi-a părut rău. Fiind o înşiruire de scurt-metraje, nu m-a deranjat prea mult, pentru că nu cred că aş fi rezistat la fel de uşor la cele 155 de minute în sală. Doream însă oricum să-l văd, eu fiind fan declarat al lui Mungiu. Consider că 4 luni, 3 săptămâni şi două zile este de departe în categoria celor mai bune 5 filme ale cinematografiei româneşti. Aşa că nu puteam să ratez ocazia. Subiectele îmi erau cunoscute, pentru că ele fac parte deja din folclorul urban de multă vreme. Din păcate nu toate sunt scrise filmic foarte bine. Dacă în 4…3…2 totul curge fără cusur, aici găseşti găuri în discurs, insuficientă susţinere a jocului actoricesc în unele cazuri, paranteze deschise care nu se închid niciodată, lungimi inutile. Cred că nu s-a scos tot ce se putea scoate din poveştile respective. Senzaţia pe care am simţit-o a fost aceea că de-a lungul scrierii scenariului, autorul s-a cam plictisit şi şi-a pierdut entuziasmul. Oricum filmul e de pus în colecţie.
„Eu când vreau să fluier, fluier” – filmul ridicat în slăvi în urma premiului de la Berlin, este pentru mine cea mai mare dezamăgire dintre toate filmele pe care le-am văzut. Am mai văzut filme româneşti proaste care au fost apreciate de critici şi deci, nu ar fi asta o problemă! Dar să ia un asemenea film premiul juriului la Berlin, mă face să mă întreb pe ce loc se mai află festivalul de la Berlin ca importanţă! Şi mi-e groază de ce vor înţelege tinerii regizori de film din România văzând ce filme iau premii la festivalurile internaţionale. Sigur, Berlinul, s-a dorit întotdeauna un promotor al filmului de „avangardă”, dar nu am înţeles justificarea de data asta. Povestea este atât de prost spusă încât, nici măcar român fiind, nu înţelegi care e motivul pierderii „firului” la personajul principal. Nu se justifică filmarea din mână şi din spate a lui George Piştereanu, care încă nu e Mickey Rourke, iar filmul lui Florin Şerban nu este The Wrestler. Dacă ar fi fost scurt metraj şi ar fi fost inclus într-o succesiune de întâmplări reale ale oamenilor simpli categoria fapt divers de după revoluţie, atunci, poate că… Dar aşa? O pierdere de vreme!
“Kapitalism – Reţeta noastră secretă” – documentarul lui Alexandru Solomon, nu este sigur ceea ce şi-ar fi dorit el să fie. Nu e chiar aşa de uşor să fi Michael Moore, măcar şi pentru simplul fapt că ai o voce neplăcută în postura de narator. Conexiunea cu Ceauşescu a poveştilor magnaţilor din România de astăzi este forţată, nu are niciun farmec şi nu se susţine, măcar dacă ne-am referi doar la Dan Diaconescu. Segmentul dedicat lui Gigi Becali este spumos pentru că personajul este şi s-a reuşit surprinderea unor momente delicioase! În rest… hmm, cam nimic!
“Poker” – cel mai recent film al “supravieţuitorului” Sergiu Nicolaescu, este fără îndoială cel mai bun film post revoluţionar al maestrului. Socotit, pe bună dreptate de IMDB, cel mai bun regizor de scene de luptă din lume, de data aceasta maestrul, pe un text foarte bun al piesei lui Adrian Lustig, face o incursiune în domeniul comediei. Pentru a aduce filmul în zona în care se pricepe mai bine, regizorul pune şi bandiţii moderni în film, dar personajele par mai mult de operetă, nu au nicio legătură cu lumea interlopă reală a secolului XXI. Filmul are câteva secvenţe memorabile, care vor face istorie, avându-l protagonist pe Horaţiu Mălăele. Şi al nostru Bendeac are un moment antologic. Iar Jojo, probabil şi-a jucat rolul prin care s-a consacrat ca actriţă de mare talent. Că secvenţele nu sunt legate cum trebuie între ele, că jocul actoricesc este fluctuant, că uneori cadraturile sunt lipsite de inspiraţie şi prea pare totul a teatru TV, asta e altceva…am văzut şi mai rele, mult mai rele! Măcar textul e bun!
“WebSiteStory” – este debutul regizoral al lui Dan Chişu (mai credeaţi aşa ceva??). Creatorul festivalului DAKINO, al curentului de stand-up comedy din România, bucătarul naţiunii, a debutat şi ca regizor! Şi ce debut! Filmul are o temă extrem de actuală şi o morală clară şi bine exprimată, fără nicio ambiguitate. Castingul este de excepţie, Crina Semciuc şi Oreste fiind extreme de expresivi şi credibili, iar apariţiile lui Bucur, Piersic, Ionescu sunt bijuterii. Café Deko şi Costel, Micuţu, Radu şi Teo sunt şi ei prezenţi. Chişu a reuşit să-şi mobilizeze toţi prietenii şi colaboratorii în încercarea de a realiza un film independent care să poată stea în picioare lângă altele de gen de oriunde de pe mapamond, şi credeţi-mă, am văzut multe! Se râde din plin şi, lucru aproape incredibil pentru un film românesc, se înţeleg replicile fără să simţi nevoia de subtitrare! Sunetul şi muzica foarte bune!!!! Vă spun sincer, văzusem filmul într-o fază preliminară şi era cu multe defecte, printre care şi sunetul evident. Şi atunci când Dan mi-a spus că urmează să rezolve problemele de efecte şi sunetul, eram circumspect pentru că am văzut şi mai ales NU am auzit ce făcuseră alţii! Ei bine, lui chiar i-a reuşit! A ridicat filmul cu 50% faţă de ce văzusem astă iarnă! Deci se poate! Va trebui să fie atent la ce festival îl va trimite!
Şi mai departe, singurul lucru de care mă tem este versul lui Eminescu: “ce e val ca valul trece”
VSDNVV
Al vostru
Gabriel Cotabiţă

…ce placere, Gabi! am dat de acest site cautand material pentru lucrarea mea de licenta la jurnalism…si recunosc pana la identificare inteligenta scorpionului (ha, ha); vreau sa vad filmul regizat de Dan Chisu; unde oare? salutari cu drag din Arad…
Mai bine ramaneai dezertat. Te apreciez de cand ma stiu, insa am o umbra de regret ca te-ai asociat cu maimutza asta de Bendeac. Locul tau nu-i aici. Tu esti un artist profi, pe cand monkey… un frustrat care se baga in seama cu toata lumea.
Buna Gabi,
nu am mai scris pe blogul tau dar te-am citit si pe tine “din scoarta in scoarta” ca si pe Mihai. De fapt mai intai pe el si apoi pe tine si pe Dl Dan.Imi cer scuze de off topic vroiam doar sa te intreb de ce nu ne scrii mai des? Chiar ma relaxez citindu-va si va multumesc pt asta.O zi buna.
Nico
imita-l pe NICUSOR DE LA BRAILA , gasesti pe youtube imagini cu el, e mai cunoscut si afara decat fernando , si plus asta are mai multe ” hituri” si chiar vin ” oameni ” din alte orase sa-l filmeze
Eu nu inteleg cum poti sa spui ca Poker e un film OK.Sfatuiesc pe oricine vrea sa mearga la cinema sa vada porcaria asta, sa isi ia si prietena pentru ca oricum e prea prost..si el si filmul.
Acum, daca esti prieten cu Nicolaescu, stai linistit ca nu intra maestru sa iti citeasca balariile.Altfel, la varsta ta sa creditezi filmul asta da dovada de prostie crunta.
Iti dau un sfat, concetreaza-te pe idee, nu pe exprimare.
Mie nu mi-a placut Poker… Mi se pare tras de par rau de tot… Nu stiu ce-a patit Sergiu Nicolaescu de e asa rupt de realitate…Sigur, nu-i foarte rau, dar e tras de par ( ca mai toate filmele lui de altfel, facute in acelasi stil, cu mentiunea ca unele sunt magistrale pentru ca se potriveau stilului si altele… jalnice)…
Ref la filmul lui Chisu, o sa-l caut sa-l vad si eu… Problema de sunet tipica filmelor romanesti s-a mai rezolvat in ultima vreme ( chiar nu inteleg ce e asa mare jmekerie sa faci un dialog clar, acum cand de ex gasesti compresoare si limitere pe toate drumurile) la mai multe filme pt ca au aparut oameni de sunet scoliti ( si care mai stiu ce-i ala compressor, limiter etc)
Auzi, cine naiba mai esti si tu si de unde ai aparut?
Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste “Amintiri din epoca de aur”, “Eu cand vreau sa fluier, fluier!”, WebSiteStory”.
Insa “Poker” nu m-a impresionat foarte mult, in sensul ca ma asteptam la cu totul altceva, cu exceptia faptului ca actorii din distributie sunt nume mari ale scenei romanesti, iar dictia este impecabila. Seamana mai mult cu un teatru, o satira la ceea ce se intampla in “lumea noastra”. Se vede amprenta Domnului Nicolaescu in film.
“Eu cand vreau sa fluier, fluier” este cel mai prost film romanesc vazut de mine. Totusi a avut parte de un promo foarte bun si a umplut salile, lucru de laudat.
Este trist faptul ca filmele romanesti su sunt cautate, iar salile sunt aproape goale. Nu se face nimic pentru promovarea lor.
Mai scrieee, ca scrii mumos!!!!
Apropo filme…
Am reusit de curind sa gasesc DVD-ul cu filmul “Je vous trouve tré beau” de Isabelle Mergault. Bine, bine dar unde este legatura cu tema mea? – ma vei intreba cu siguranta. Ei bine, in film joaca Medeea Marinescu care pot sa spun ca n-am mai vazut-o pe ecrane de cind eram copil (si eu si ea :O). Este un film absolut delicios mai ales cind niste faze iti aduc amnite de momente pe care le-ai trait pe pielea ta. :O) Il recomand cu caldura!