I’ m Still Standing

Chiar mă hotărâsem să nu mai scriu! Nu îmi cereţi motive! Oricum acum nu le mai ştiu! Atunci când mă hotărâsem păreau solide, acum le-am dat deja uitării. Aşa că, în momentul în care am simţit că e cazul, am reînceput să scriu. Nu ştiu câţi dintre voi vor mai citi aceste rânduri, pentru că atitudinea mea probabil v-a făcut să nu mai aruncaţi priviri în această pagină, dar eu cel puţin, voi fi eliberat de ceea ce mă apasă.
Vroiam de mult să vă expun câteva gânduri legate de un fenomen destul de recent în viaţa artistică din România şi anume, stand-up comedy!
Am fost aproape de fenomen încă de la începuturi graţie prieteniei care mă leagă de Dan Chişu şi am fost seri la rând în primul Cafe DeKo şi i-am urmărit pe cei care au avut curajul să se urce pe podiumul de acolo, să ia microfonul şi să se exprime liber în speranţa că vor obţine de la audienţa prezentă acea confirmare care se manifestă prin râs! Grea misiune!
I-am văzut cum au apărut, cum şi mai mulţi au dispărut, cum unii au crescut, iar odată cu apariţia serialului pe HBO, fenomenul deja a luat amploare şi nu mică mi-a fost mirarea când am vazut că deja au apărut trupe, foste trupe, vedete ale genului, ba chiar de doi ani există şi o noapte a devoratorilor de stand-up! O întreagă industrie!
Am reluat pelerinajul prin locurile în care se petrece actul artistic şi am ajuns să-i văd cam pe toţi cei care se perindă pe podium sub titulatura de comedianţi, în diverse seri, cu diverse tipuri de public, în toate locurile posibile şi am descoperit că ceva se schimbase!
Zvonurile care îmi ajunseseră la urechi se confirmau! Paranoia de succes începuse să-şi spună cuvântul! Şi când spun asta, chiar ştiu la ce mă refer! Am văzut manifestarea acestei boli la atât de mulţi artişti, din atât de multe domenii de activitate, încât e greu să mă înşel!
Primul simptom e atunci când începe să se pună pe tapet întâietatea primordială: ”ce a fost mai întâi, oul sau găina?” Al doilea este când se discută cine câştigă mai mult şi de ce e aşa, după care se ajunge la vorbe grele pentru că se aşteaptă ca suma câştigată să fie direct proporţională cu nevoile omului şi nu cu productivitatea sau calitatea muncii prestate!
Un adevărat show-business! Cu orgolii, cu clasamente! Credeţi-mă că nu m-ar fi interesat atât să scriu despre asta, dacă nu aş fi observat că deja se ajunge pe alocuri la afirmaţii aberante!!!
Bobo, unul dintre cei talentaţi, pleacă de la DeKo pentru că se ceartă cu Chişu pe bani şi, mă rog, pe mai ştiu eu ce! Se întâmplă şi la case mai mari! Că aruncă cu noroi şi se erijează în inventatorul fenomenului de stand-up din România, e iarăşi paranoia lui într-un moment de nervozitate, dar să spui, citez s-a afirmat „într-o lume în care D.O.D. încă mai umple sala Palatului si se aplaudă sacadat 2 a 4-a ca la congres” nu are nicio logică!
Ce treabă are el cu Doru Octavian Dumitru? Îi ia spectatorii? Oamenii aceştia chiar au început să creadă că au inventat umorul în România?
Nu-şi înnoiesc numerele nici într-un an de zile, nu au reuşit să facă să râdă lumea indiferent de poziţia de intrare în spectacol sau de componenţa socială şi educaţională a publicului şi fac judecăţi de valoare asupra altor artişti care umplu săli mari pe bilete scumpe?! Desconsiderând pe cine? Tocmai publicul!
Unii dintre ei apelează la trucuri ieftine echivalente celor pe care le ironizează, cum ar fi acel celebru “mânuţele sus”, punând lumea prezentă să aplaude pentru glume “de senzaţie” cum ar fi “să aplaude cei care au mai fost la stand-up!”
Wow! Ce comic! Oare vreunul dintre ei a avut curiozitatea să dea ceva din banii câştigaţi prin cluburi unde vin 100 -150 de oameni, pentru a-şi cumpăra un bilet, (dacă vor găsi!) la Sala Palatului, unde vin 4000 de oameni, să-l vadă pe D.O.D. în acţiune? Oamenii de acolo nu beau alcool, stau doar la spectacol şi aplaudă şi râd şi mai vin şi la următorul show! Pentru că Doru munceşte , schimbă numerele, scrie, crează personaje, umple scena! Nu vă imaginaţi cât de mare e scena Palatului, mai ales când eşti singur pe ea!
D.O.D. poate să-ţi placă sau nu, dar să negi realitatea şi să-i condamni pe cei care-l apreciază, acest lucru mi se pare penibil, patetic! Mai ales că e altul segmentul de public, altul este tipul de umor şi nu poţi sau nu te interesează să-l faci! Să-ţi ascunzi tona de frustrări în spatele unor consideraţii jignitoare la adresa unui deschizător de drumuri în România cum a fost D.O.D., mi se pare jenant!
Nu poţi să-i spui lui Bendeac (cum s-a-ntâmplat de altfel!) , care-şi pregăteşte un one man show al lui, că “toată lumea vrea să facă acum stand-up comedy, de parcă ar fi aşa de simplu cum e să faci un show tv!”
Până unde poate să meargă autosuficienţa şi paranoia? Lumea a râs şi până a apărut stand-up-ul în România şi chiar la glume ceva mai intelectualizate! Ce facem acum, negăm tot ce-a existat până la voi, dragi comedianţi?
Ştiţi care e problema, de fapt? Prin această atitudine nu faceţi altceva decât să vă auto anihilaţi! Dar în cele din urmă o fi asta vreo problemă reală?
Poate vor apărea în locul vostru comedianţi capabili să scrie poante noi măcar o dată la două luni, dacă nu lunar, care nu vor mai face uz nejustificat de cuvinte vulgare, doar pentru a obţine succesul ieftin de chicoteli ale pudibonzilor complexaţi ascunşi în sală, care nu-şi vor mai fura punch-line-urile unii de la alţii, care-i vor fi studiat pe cei mari, gen Lenny Bruce, Jerry Seinfeld şi vor deveni lideri de opinie!
Pentru că sindromul de “neînlocuit” este argumentul suprem al mulţumirii de sine! Şi ştiţi foarte bine că sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit!
În loc să vă luaţi de alţii, puneţi voi mâna şi munciţi, scrieţi poante bune, şi daţi-ne umorul acela proaspăt cu care ne tot ameninţaţi de vreo câţiva ani, de când unii dintre voi nu şi-au schimbat textele şi nu au învăţat să facă legătura natural între glume şi… dar mă opresc aici…
Asta pentru că ne pasă şi vrem genul acesta de comedie fără războaie inutile!
VSDNVV
Gabriel Cotabiţă