Gabi Cotabiţă

Mă gândeam despre ce să vă scriu, pentru că astăzi a fost o zi extrem de încărcată emoţional! Funeraliile au fost extrem de impresionante. Am încercat să evit să le urmăresc. Aproape am reuşit, doar că am nimerit în faţa televizorului când a vorbit Paris, fata lui MJ! A fost capacul! Toate celelalte cuvinte frumoase spuse au dispărut, s-au volatilizat şi în locul lor au apărut sentimentele adevărate ale unui copil însoţite de lacrimi! Veneam de la o activitate extrem de „nobilă”, de la jurizarea finală pentru Cerbul de aur! A devenit brusc doar o vânare de vânt! De faptul totul e o vânare de vânt! Dar pentru gloria , uneori doar de 5 minute, pentru aura pe care ţi-o aduce actul artistic pe o scenă mai mult sau mai puţin importantă, se face orice! Absolut orice! NU există limită pentru ceea este capabil să facă un om în lupta pentru „glorie”. Nu vreau să mă refer aici la crimele abominabile pe care le-au înfăptuit unii pentru a deveni celebri, ci la lucrurile apropiate nouă, la ce se poate face în showbiz-ul autohton pentru a deveni „celebru”! Sunt în meseria asta de ceva vreme şi am văzut, am auzit şi ştiu o mulţime de lucruri amuzante, picante, etc! Cred că muriţi de curiozitate să aflaţi cât mai multe detalii, nu? Dacă s-ar putea şi cu nume, nu-i aşa? N-o să auziţi asta de la mine!
Arta cere sacrificii! Multe renunţări, multe lacrimi si multă sudoare (la mine e exagerat! Nu mă luaţi de exemplu!). Defapt, în orice domeniu, dacă vrei să ai performanţă, trebuie să pui „osul”! Cei care fac „compromisuri” sunt aceia care nu au acel har pentru a deveni celebri! Era o perioadă în România în care nu exista oraş în ţară fără un festival de muzică uşoară. Sistemul era simplu! Mergeai la câteva festivaluri locale, după care ajungeai la Mamaia. De unde, dacă aveai „succes”, apăreai la televizor şi… urmau înregistrări audio, difuzări la radio, spectacole în ţară…iată ecuaţia prin care deveneai vedetă. Mulţi chemaţi, puţin aleşi si dintre aceia şi mai puţini de valoare! Cântarea României producea pe bandă rulantă o pleiadă de aspiranţi şi mai ales aspirante la titlul de vedetă muzicală! Am fost la multe festivaluri şi la multe dintre ele în jurii! Jurizarea era cea mai amuzantă! După ce se trecea de acordarea premiilor principale, care în general nu se prea negociau atunci când erau evidente, se ajunge la premii speciale şi menţiuni! Aici atunci când auzeai propunerile, puteai să refaci traseele nocturne ale unora dintre concurente! Distracţia cea mai mare era atunci când se descoperea că fuseseră „staţii” multe!
Era un întreg circuit. Cam aceiaşi concurenţi (ca şi acum de altfel!)la toate festivalurile, fapt ce ar nota perseverenţă la prima vedere, de fapt nu era asta! Cunosc o tânără care câştigase toate festivalurile judeţene posibile, era o persoană talentată (serios!) şi „dotată”, dar atunci când a ajuns la Mamaia a clacat deplorabil şi a fost înghiţită de neant! Nu e singura! Palmaresurile festivalurilor sunt pline de aceşti fluturaşi în căutarea momentului de glorie! Pentru că un festival câştigat nu înseamnă consacrarea, e doar o etapă în marea călătoria spre inima şi sufletele oamenilor! Dar aşa a apărut „legenda”: „nu poţi ajunge mare, decât dacă treci printr-o „staţie” din juriu!” Ţin minte cum în 2002, când am fost directorul artistic la Mamaia, am schimbat regulamentul, în aşa fel încât juriul să nu fie alcătuit din persoane cu notorietate, ci din iubitori de muzică. Zis şi făcut! Am apelat la un institut de sondare a opiniei publice care a alcătuit 5 jurii zonale, alcătuite din câte 30 de persoane alese pe criterii reprezentative demoscopic pentru iubitorii şi cumpărătorii de muzică! Nu se puteau pune pile, nu se putea face trafic de influenţă! Le-am spus concurentelor că nu trebuie să se culce cu nimeni din cele 150 de persoane juriu! Credeţi că m-au crezut? Nuuuuuuuuu! Două dintre ele au încercat-o cu nişte domni din zonă, care le-au spus că le pot face să ajungă în finală! Câtă deşertăciune! Nu au ajuns! Juraţii nu le-au ales! Atunci a câştigat Vlad Miriţă.
E mult de povestit! Dar nu vreau să vă plictisesc! Urmaţi-vă visul! Credeţi în steaua voastră, dar nu faceţi compromisuri! Până la urmă se vor dovedi inutile! Nu veţi ieşi din mediocritate!
Chiar aş fi vrut să vă spun lucruri mai vesele! Tristeţea care a dominat ziua trecută m-a făcut să mă gândesc la deşertăciunea goanei după glorie!
VSDNVV
GC

Am citit comentariile voastre si sunt de-a dreptul impresionat cã, nu numai v-ati consumat viata citindu-mã, dar ati mai fost si atat de binevoitori incât ati mai si scris câteva gânduri!Multumesc.
Sãptãmâna trecutã am fãcut parte din jurul de preselectie pentru concursul Cerbul de aur de anul acesta, dar nu despre asta as vrea sa va scriu ci despre o idee care s-a degajat din ceea ce ati trimis voi: “asa e tara in care trãim” si asa, azi as vrea sa zic despre:
Molima mioriticã a ipocriziei

Da! Eu cred cã aceasta e pandemia care ne paste pe noi si nu “noua gripã” zisa si porcinã!
Nu e o metaforã, este un trist adevãr: Cum adicã “asta e tara în care trãim ?!” Faptul cã respirãm aici printr-o conjuncturã astralã nu ne exonereazã de obligatia de a evolua spiritual si a ajuta pe cei din jurul nostru sã facã acelasi lucru! Dacã olandezii s-ar fi resemnat cã fluxul si refluxul isi fac de cap pe teriroriul lor, multe din orasele din acea tara nu ar fi existat, dacã ar fi acceptat ca pe o fatalitate modul de viatã din perioada vestului sãlbatic, probabil cã si acum americanii ar fi avut parte de atrocitãtile perioadei. Ce facem noi pentru a ne pune amprenta pe evolutia societãtii în care trãim? Facem audiente, ratinguri emisiunilor de televiziune in care apar cele mai stupide personaje! O sã ziceti: asa e poporul la asta se uitã! Câtã ipocrizie! Sã ridice mâna cel care nu s-a uitat mãcar o data la o aparitie de acest tip, pe cel putin un canal de televiziune, cel sau cea care nu s-a uitat mãcar cu coada ochului la pozele “paparazzi” si comentariile lipsite de cel mai elemetar bun simt la adresa vietii altor personaje din revistele colorate si lucioase! NU AVEM NICIO SCUZA! Aceste personaje existã pentru cã ne uitãm la ele, din curiozitate, pentru a ne minuna, pentru a râde, NE UITAM LA ELE! Dacã de azi (nu de mâine!) ati sterge programarea posturilor tv care transmit acest tip de emisiuni din telecomanda dumneavoastrã, excomunicându-le ìn uitare, acelor televiziuni le-ar scãdea audienta si ar fi nevoite, dacã vor sã existe în continuare, sã se dezvolte în alte directii. Dacã de mâine (pentru cã azi e deja târziu, ati fãcut-o deja!) nu ati mai cumpãra sau citi tabloide, ele ar dispãrea! Asa cã, am face mai bine sã realizãm, cã nu tara e asa , ci noi suntem asa! Si dacã vrem sã schimbãm ceva, trebuie mai întâi sã ne acceptãm slãbiciunile si greselile si sã ne schimbãm noi însine! Fãrã scandaluri, fãrã cancan-uri, fãrã mondenitãti! Indiferenta e cea care omoarã personajele de acest tip, nu caterinca! Si nu-i duceti grija lui Misu, pentru cã el este un actor mare, va supravietui si va ajunge si mai sus decât e acum!
In aceeasi maladie se inscrie si sintomul “manele”! Mie nu-mi place muzica popularã, nici muzica lãutãreascã! Nu rezonez cu ea, nu-mi spune nimic, mã iritã! Asa sunt eu fãcut! Pot aprecia perfomanta artisticã a unuia sau altuia în domeniu, dar pe mine mã ariceste! Ca si distractia prin bãuturã, dar ãsta e alt subiect! Pe toti îi aud de 10 ani, “vai, manelele, ce nenorocire, etc, etc!” Acceptati-le! Astia suntem! Ele sunt un gen muzical specific folclorului urban! Pionierii genului, formatiile Azur si Generic isi serbeazã 30 de ani de existentã printr-un mare concert la polivalentã! Muzica nationalã româneascã, cea care se cântã la evenimente speciale, botez, nuntã, înmormântare, tãiere de mot, etc. este MANEAUA!
V-aud de atâtea ori vorbind de personaje care vã agreseazã cu manelele lor care urlã din difuzoare! Nu comentez! Si eu am agresat generatii de vecini cu rock-ul ascultat tare! Si acum ascult unele cântece în masinã EXTREM de tare! Asa îmi place! Cã nu ascult acest gen de muzicã, e o chestiune de gust! Dacã eu ca artist nu reusesc sã ajung la sufletul celor care îndrãgesc acest gen de muzicã, e vina mea, ei nu au nicio vinã! Sã nu întelegeti cumva cã mã refer la vreun compromis de dragul succesului! Doamne fereste! Ca o parantezã, eu sunt foarte multumit cã, abordând un gen muzical pe care eu îl numesc “tolerat”, am gãsit câtiva care sã mã aprecieze! Dacã nu ar fi fost asa, ce inginer bun eram si în ziua de azi!
De câte ori nu vi s-a întâmplat la o nuntã fiind, la bucurie, sã se scape o manea de cãtre orchestrã si sã-ti vezi cunostinte apropiate, de la care aveai anumite pretentii, cum sar în sus de bucurie! “Eu nu ascult manele, dar asta e într-adevãr extraordinarã!” Cam asa se zice, nu? Ca si Clinton, care nu a fãcut sex cu Monica! Te distreazã, esti curios, în concluzie, le întretii si inevitabil ajung sã te reprezinte!
Eram la Torino acum câtiva ani pentru un spectacol destinat comunitãtii românesti locale. Spectacolul se tinea într-o discotecã mare. Vorbind italiana destul de bine, am intrat în vorbã cu administratorul locului, fatã de mafiot, cum spunem noi! Am fost prezentat si mi-a spus printre altele cã la el se tineau multe concerte de muzicã româneascã, dar cã lui nu-i place muzica noastrã, dar cã-i curios sã mã audã.
Dupã concert mi-a spus cã a înteles de ce mã place lumea, cã aceastã muzicã îi place si lui. Si-a cerut scuze si mi-a spus cã pentru el muzica româneascã însemna salam si Vâlcea! Repet e o chestiune de gust! Cei care veneau la ambele tipuri de muzicã sunt români! La cealaltã vin mai multi!
Cum se poate schimba asta? E treaba exclusive a artistilor! La ei e mingea.
Dacã atunci când colegul sau colega te va întreba, dacã ai vãzut ce a fãcut parazita manelistã la XTV asearã si tu, nu numai cã nu vei stii despre ce e vorba, dar nici nu te va interesa sã stii, atunci vei avea primele semne cã ai început sã te vindeci de ipocrizia mioriticã! Pânã atunci…
VSDNVV
Gabriel Cotabitã
Bolnav si el de ipocrizie mioriticã

Ultima zi de iunie! Se trãieste sub spectrul amenintãrii unei furtuni ce devine un oaspete tot mai frecvent în tabloul meteo al României! Genul de invitat care vine si nu mai pleacã! Avem eveniment cultural monden. Premierã la Ice Age 3 si inaugurarea primului cinema drive-in al patriei! Conceptul vine din America. Debutul în 1933, apogeul anii ’50 – ’60, declinul cauzat de caseta VHS în ’80. Curiozitate mare si ajungem! Pentru acuratetea informãrii, cinematograful se gãseste în spatiul din dreapta Bãneasa Shopping City, între mall si IKEA. S-a luat spatiul viran, pe care din cauza crizei nu se mai putea construi nimic rentabil, s-a nivelat, s-a aruncat pietris de jos, s-a vopsit peretele mall-ului, s-a desenat chiar un chenar pentru a delimita “ecranul” propriu zis, un emitãtor FM de putere mica, un proiector digital, cativa “morcovi” pentru delimitarea spatiilor de parcare…si gata! Douã, trei luni, spatiul aduce un profit. Parcarea nomalã nu. Ideea este foarte bunã în încercarea de a efecientiza spatiile în perioadã de crizã! (Parc-as fi de la ziarul financiar!!!) Dar stati sã vedeti ce urmeazã! Orice am face noi românii trebuie sã-i däm acea notã, acel flavor mioritic! Am fost la nenumãrate evenimente mondene si de cele mai multe ori te striveste superficialitatea conceptualã. Niste baieti si fete câstigã niste bani foarte frumosi din organizarea de evenimente fãrã sã iasã dintr-o rutinã anostã care nu are nicio legãturã cu situatia propriu zisã! Sã expunem premizele cunoscute: premierã ICE AGE 3 si premierã cinema drive in!
De la intrarea în spatial îngrãdit esti întâmpinat de multe fete îmbrãcate în CATWOMAN(!!!), “pisicutele” arãtau foarte bine, sã nu-l mâniem pe Dumnezeu, dar ce cautã CATWOMAN la Ice Age? Cu aceastã dilemã în minte mã apropii de cortul oficial unde serviciile de bar si debarasare sunt oferite de personal costumat în ZORRO!!!!! Ce??? Unde e ICE AGE? Aaaa! Mã uit si-i vãd pe Scrat si pe Sid care fãceau poze cu invitatii, fotograful însã nu stia unde se puteau gãsi pozele! Fãceai o pozã si o gãsea posteritatea digitalã! Spatiul era luminat cu niste candelabre cu jerbe de flori, reciclate de la vreo nuntã. De necrezut! Iatã-le!

Iar muzica…e muzica era chillout! Eu înteleg cã în Ice Age e frig, dar nu trebuiau sã ne “rãcoreascã” o orã si jumãtate! Nici banda sonorã a filmului si nici conceptual nu e chill out! Oameni buni! Gânditi si cu capul nu numai cu buzunarul! Singura trimitere spre epoca de glorie a drive-in-ului a fost un moment de dans pe muzica din Grease cu baletul de la “Dansez pentru tine”( fãrã Stefan Bãnicã), balet adus cu masina oficialã a evenimentului fãrã sublinierea actiunii! Au venit si ei acolo, au dansat… si înapoi la chill out!!!!! Au apãrut si pungile cu popcorn, nachos si a început filmul! Se aude bine, se vede bine, poti sã comentezi, etc. Si atunci am avut revelatia! Dacã initial drive-in-ul era dedicat familiilor,care-si puteau lua copii cu ei fãrã sã deranjeze pe nimeni, dacã în anii ’50-’60 era pentru tinerii care în masinile lor încãpãtoare fãceau toate nebuniile pe bancheta din spate, acum s-a creat locul în care IN SFARSIT poti intra cu masina ta de fite in cinema sã te vadã toatã lumea cu ea! Pânã acum trebuia sã o lasi în parcare si doar cu cheile te fãleai! Acum poti sã intri, sã iesi din masinã, sã stai pe capotã sã-ti afisezi “bibelourile” feminine arse de solar! Mamã, mamã ce loc “cool”!
Asa cã, let’s drive-in!
P.S. Luat de “revelatie” am uitat de film! E cea mai bunã “urmare” (nu spun sequel, cãci sunã a sechelã si nu e de bine!) pe care am vãzut-o anul acesta! Nu fac nicio comparatie cu cele douã filme anterioare pentru cã nu e neapãrat pozitivã, personajele sunt splendide si te relaxezi de minune!
Votul muzicantului *** ½ din 5 stele

VSDNVV
P.S.2- multumesc pentru încurajãri! Când se mai stabilizeazã treburile cu site-ul (si învãt si eu cum) vã rãspund direct.
GC

Acum sunt sigur cã m-am nãscut in zodia lui “de ce”! Nu stiu sã iau lucrurile ca atare! Crede si nu cerceta nu a fost si nu este motto-ul meu! Nici ipocrit nu sunt, asa cã, trebuie sã recunosc! La inceput, cand varsta era o cifrã si nu un numãr, am mai luat si pe nemestecate, probabil ãsta e si motivul pentru care m-am trezit cã am fãcut un “ulcer” la rãspunsuri de genul “De-aia!” De aici nu rezultã cã am primit intotdeauna rãpunsuri la “de ce”-urile mele! Poate stiti voi rãspunsurile la unele dintre ele si mã veti ajuta sã le rezolv! E valabilã si reciproca! Poate aveti voi “de ce”-uri si vreti sã gãsim cauzalitatea ïmpreunã! O intrebare o si ghicesc deja! De ce scriu eu aici? Nu-i asa? Pfff! Tot trebuia sã o fac, asa cã am sã incerc sã explic. (inclusiv mie!) Esenta e simplã: imi plac provocãrile! Nu am mai scris panã acum in acest fel, sunt un tip mai “vocal”, imi place mai mult sã spun! Cinic, tãios, ironic! Acum nu stiu dacã voi reusi sã fiu si in scris la fel! Poate nici nu vã vor interesa peroratiile( sau aberatiile!) mele! Trebuia sã aflu odatã si odatã! Nici eu nu sunt scutit de inexorabilul depãsirii limitei propriei competente! Mai bine aici, intre prieteni, pentru cã asta e! Am pile! Sunt prieten cu titularul!
De ce multã lume mã considerã arogant? Asa e fata mea! Cere palme! Am descoperit asta cu multã vreme in urmã. Eram in Craiova cu prietenul meu din copilãrie Mugurel Vrabete (bassist Holograf) la o masã impreunã cu o cunostiintã de-a lui, cu care avea el ceva de discutat. Nu aveam nicio treabã cu problema in cauzã, asa cã, tãceam intelept. Cand, din senin, cetãteanul ïmi declarã cu o onestitate frustã: “Nu stiu de ce, dar imi vine sã-ti dau palme!” Hmm! Comentarii? Ar trebui sã-mi fac vreo operatie esteticã si sã aleg eventual esteticianul dupã criteriul: “Fata mea iti cere palme? Atunci fã ceva cu ea!” M-am convins, nebun e cel ce vrea sã facã pe placul tuturor!
Am citit un comentariu in urmã cu cateva zile pe blog-ul lui Mihai al unei fete, (domnisoara, doamnã, nu stiu!) care s-a intalnit cu aversiunea mea fatã de fotografii! In special de cele cu necunoscuti! Habar n-aveti cat de mult rãu se poate face printr-o simplã pozã! Poate e doar paranoia. E de dezvoltat!
Ultimul “de ce” e mai mult retoric. S-a ïntamplat zilele trecute. Cu o searã inainte murise Michael Jackson. Mã indreptam spre TG.Mures cu masina si nu mai pridideam sã rãspund la toate intrebãrile telefonice legate de eveniment, de la diverse posture de radio sit tv. Nu am putut sã-l refuz pe Mãdãlin Ionescu, un om deosebit de altfel, atunci cand mi-a propus sã am o interventie de la studioul din Tg. Mures intr-o emisiune specialã dedicate artistului. Zis si fãcut! Ajung la studioul teritorial, amplasat intr-un loc superb, oameni minunati, conditii tehnice minimale dar, cu chiu cu vai, se face legãtura. Si unde nimeresc!? Intr-o barfã pestritã pe marginea presupunerilor celor prezenti privind viata lui Michael Jackson. Cei care au urmãrit, stiu cã am iesit revoltat din emisiune si i-am lãsat cu ale lor.
Replica unui ziarist de la Evenimentul zilei, prezent acolo, m-a nãucit! “Dar ce vreti domnu’ Cotabitã, discutãm si noi despre viata omului! Ce sã facem? Sã ascultãm muzicã?”
De ce oameni care nu vor reusi niciodatã sã se ridice peste nivelul de vierme sau hienã, in cel mai bun caz, sunt chemati sã-si dea cu pãrerea despre ceva! Nu discutãm de genialitatea celui dispãrut! Cu toti avem dreptul sã ne dãm cu pãrerea, poiana lui Iocan e a noastrã, dar de ce trebuie sã punem ineptiile pe posturile de tv? Ce cautã jurnalistii de monden mioritic sã comenteze vietile adevãratelor vedete, care trãiesc intr-o altã dimensiune, pe care ei nu o inteleg si care nu are nicio legãturã cu “planitatea” peronajelor din revistele colorate autohtone! A dispãrut un artist genial, un deschizãtor de drumuri, un idol pentru cateva generatii si la noi s-a declansat serialul mediatic monden de investigatie si de can-can, continuarea celui cu Elodia, Prohodul lui Michael Jackson! De ce?! Nu l-au murdãrit destul atat cat a trãit? Si de ce sã judecãm noi, de aici, cand nu zãrim decat motul varfului iceberg-ului?! Lãsati idolii sã se odihneascã ïn pace, voi ocupati-vã de sexoasele voastre pitzipoance! E promotie la botox!
VSDNVV (Vã Sãrut De Nu Vã Vedeti)!