Mihai Bendeac

Am ajuns la Sibiu dupa ce am am trait o experienta mizerabila pe Dealu Negru. In mare masura s-a circulat pe un singur sens fiindca se repara drumul ca sa aiba baietii bani de Fratelli si Bamboo. Astea sunt momentele cand ma simt profund umilit…

Discutam cu Alexandra si-i spuneam ca am uneori senzatia ca singura noastra sansa e sa-i vedem pe astia morti. De cate ori mi se intampla sa fiu umilit, sa stau ca un animal in cozi interminabile, cand dau cu masina in gropi/cratere, imi apare in fata ochilor imaginea in sicrie a “REGILOR ASFALTULUI” si a copiilor de bani gata ce o ard cocalareste in cluburi de fite. Nu e vina mea ca se intampla asta! Ei o fac! Stiu! Este ingrozitor faptul ca noi nu avem alta sansa decat moartea lor. Dar asta e adevarul. Nimeni si nimic nu poate opri umulinta, hotia, bataia de joc decat moartea. Nu legile. Ei fac legile. Ei SUNT legile. Moartea. Atat.

E crud ce spun dar, daca va ganditi obiectiv, veti ajunge la aceeasi concluzie. De multe ori am avut discutii in contradictoriu cu diferiti prieteni. Eu le-am spus ca nu pot merge in cluburi fitzoase unde se intalneste “lumea buna” fiindca nu ma pot distra langa oameni pe care i-as impusca in cap daca n-as risca puscaria. Ei sustin ca te poti duce sa te distrezi facand abstractie de ce e in jur. Am fost dus intr-o seara aproape cu forta in Fratelli ca sa vad copia lui Michael Jackson. Recunosc. N-am putut sa fac abstractie de faptul ca organizatorii au dovedit o uriasa lipsa de respect inghesuind de trei ori mai multi oameni decat capacitatea, ca locul e un urias bordel plin de tarfe si cocalari, ca in parcare 80% din masini erau platite din buzunarul meu si-al vostru, ca intrau tot felul de imbecili insotiti de cate 4 bodyguarzi, ei fiind niste nimeni cu buletin. Nu am putut! Si nici nu mi se pare o calitate umana A PUTEA SA NU OBSERVI! Imi pare rau…

Va intrebati poate unde vreau sa ajung…

In timp ce tara este distrusa progresiv de burtosi nesimtiti, in timp ce ne vaneaza cu radarele pe niste drumuri de CACAT, in timp ce niste nespalati ajung peste noapte printisori de Bamboo si se bat in cumparat sampanii…ei bine, in timpul asta, Romania Libera publica pe prima pagina un articol despre TOMA CARAGIU, inspirat din cartea unui neica-nimeni care l-a cunoscut pe artist si unde se vorbeste despre legaturile lui Caragiu cu securitatea si cum era el secretar de partid.

Cartea, semnata de un agronom fugit in State, in care sunt descrisi Toma si un poet poreclit Ahoe, care bea, urla si cersea bani de vin si vodca, a aparut acum multa vreme si o citisem si eu prin 2008.

Asta e important in Romania acum! Asta e de prima pagina!

In zilele urmatoare, nenea Dan Mihaescu, cel mai bun prieten al acestui urias actor va posta pe acest blog despre Toma, securitate si comunism si va da toate explicatiile necesare. Mi se pare ca avem amandoi o datorie morala in acest context. Eu pentru ca marele Caragiu este idolul meu si nenea Dan pentru ca are intr-un sertar un pachet vechi de tigari pe care sta scris “Daca posteritatea se va intreba vreodata cine este cel mai iubit dintre prietenii mei, arata-le te rog aceasta insemnare…”

Dar daca tot o ard “ziaristii” astia asa justitiar gen, de ce nu scriu despre…nu stiu…unul care teroriza copiii la repetitiile pentru Cantarea Romaniei (pe unul din ei l-a aruncat de pe scena cu o violenta dementa fiindca nu vroia sa pronunte Ceausescu) si acum e mare realizator de emisiuni la Realitatea TV?!?! Nu incercati sa ghiciti fiindca sigur dati chix. (e complet neasteptat) De ce nu spun despre alti teroristi delatori din TVR care dupa revolutie s-au apucat de emisiuni intru slava martirilor anti-comunisti?!

Aaaaaaa!!! Pai vrem sa ne intoarcem spre trecut?!?!?! Hai sa ne intoarcem!

“Iata inca unul din motivele pentru care noi, artistii, intregul popor roman, il pretuim pe Nicolae Ceausescu. Pentru ca iubeste Pacea si valorile vietii, se lupta necontenit spre a tine treaza ratiunea omenirii…” (Marele violonist ION VOICU, 24 ianuarie 1986)

“Presedintele nostru Nicolae Ceausescu, deschizator al acestei ere a ideii, situandu-se prin exemplul sau personal in fruntea creativitatii umane in Romania de astazi.” (Marele om de stiinta HENRI COANDA, 19 noiembrie 1971)

“Anii socialismului au insemnat o etapa fecunda, decisiva pentru istoria poporului roman condus cu barbatie, cu eroism, cu intelepciune de tovarasul Nicolae ceausescu.” (Pictorul ALEXANDRU CIUCURENCU, profesor universitar, 18 iulie 1975)

“Popoarela subjugate, strivite sub biciul colonial, capata de la Uniunea Sovietica si statele cu randuire socialista sprijinul moral si material de a se ridica.” (Criticul GEORGE CALINESCU, 7 noiembrie 1958)

“Sarbatorim a 60-a aniversare a scumpului nostru presedinte Nicolae ceausescu si a 45 de ani de activitate a acestui barbat depusa in slujba si idealurile poporului nostru. El este cel mai muncitor dintre muncitori, cel mai taran dintre tarani, cum toti stim, noi suntem o patrie pe care adesea istoria a izbit-o din toate partile…” (Poetul NICHITA STANESCU, 19 ianuarie 1978)

IA SA VEDEM, ACUM CE NE FACEM…? DEZBATEM IN FIECARE ZI PE PRIMA PAGINA DESPRE CUM FACEAU MARILE PERSONALITATI ALE ROMAIEI PACT CU DIAVOLUL IN TIMP CE ASTIA NE UCID TARA SI, INCLUSIV, PE NOI?!?!

Mentionez ca intamplarile ce urmeaza sunt adevarate si s-au petrecut la inceputul anilor 70, ele fiindu-mi relatate de actorul Doru Ana, unul din profesorii mei din facultate.

In armata, printre colegi, Doru Ana il cunoaste pe Lupu Costel. La prima (dar si la a doua) vedere, un baiat simplu din Ardeal, educat si cu oarecare bun-simt. Ce il facea cu adevarat special pe Lupu Costel era pasiunea ravasitoare pentru romanele de razboi, zeci dintre ele invatandu-le literalmente pe de rost… Nu! Nu este o exagerare. Efectiv le stia din memorie! Bineinteles ca omul facea, prin bucuria de a fi in sfarsit in armata, nota dicordata fata de ceilalti “racani”, disperati ca-si vor petrece un an sau chiar un an si jumatate mancand mizerii la popota si trezindu-se pentru inviorare la 6 dimineata.

Lupu Costel era, in primele zile, enervant de vesel si dedicat. In sfarsit traia asa cum visase ori de cate ori parcurgea romanele sale preferate de lupta si razboi. Dupa o saptamana insa, entuziasmul sau coborase la cote alarmante fiindca una citise si alta i se intampla. In loc sa se mazgaleasca cu negru pe fata si sa doboare inamici cu mitraliera, el se vedea nevoit sa repete niste comenzi stupide. Ba “pe loc repaus”, ba “culcat”, ba “la dreapta”, ba “la stanga”. Insetat de adrenalina, eroul nostru nu putea suporta asemenea banalitati plictisitoare.

Dar, fiindca soarta rezerva fiecaruia ce merita, se ivi o ocazie extraordinara!!! O data la patru ani (!!) Ministerul Apararii organiza o mare aplicatie. Cu alte cuvinte, un adevarat razboi, purtat in conditii ce simuleaza o mare batalie adevarata! De ce se facea aplicatia doar o data la patru ani? Fiindca erau necesare pregatiri si o munca titanica de documentare si strategie. Batalia se desfasura intre Zona Dobrogea si Zona Transilvania. Cei mai gradati generali ai fortelor armate romane din cele doua mari zone geografice pregateau (separat evident) planuri de razboi in toata regula si dislocau mii de soldati ce-si satisfaceau in momentul respectiv stagiul militar.

Era asadar, cel mai important moment pentru ceea ce insemna pregatirea militara a tarii.

Lupu Costel era in pragul unui atac cerebral de bucurie… In sfarsit venise momentul suprem. Momentul pe care-l asteptase!

Ajungi in tabara situata in apropierea campului de batalie, soldatii au ridicat corturile, generalii stateau pe telefon cu Ministrul Apararii (care era si el asteptat), armamentul era curatat/armat etc.

In sfarsit, a doua zi de dimineata, la apel, toti cei prezenti au zarit o mogaldeata coborand dealul de langa tabara. Era Lupu Costel, ravasit, obosit dar triumfator. Nimeni nu-i observase lipsa.

“Unde-ai fost soldat?! Ti-a dat cineva permisie?!”

“Nu, tovarase general!”

“Unde-ai fost? Ce cari acolo?”

Nici nu apuca generalul sa termine intrebarea, ca al nostru scoate din rucsac niste suluri de hartie pe care le intinde pe iarba.

“Permiteti sa raportez! Am capturat planurile inamicului!”

Daca gradatii prezenti acolo in moment acela nu au murit de inima in acea secunda, inseamna ca au apucat suta de ani. Toata munca de 4 ani a atator strategi militari se dusese pe apa sambetei intr-o secunda! Harti pline de trasee, tactici, sageti, semne, zaceau in soarele dogoritor de iulie si generalii nu-si puteau lua ochii de la ele.

Ce se intamplase… Imediat dupa stingere, Lupu Costel, excitat de ceea ce i se intampla si decis sa puna in aplicare ce invatase din manualele de razboi, s-a strecurat din cort si a strabatut 6 kilometri pe jos pana in tabara adversa. A lovit in cap cu o bata garda unui general, a intrat in cort si a sustras toata documentatia.

Situatia era de neinchipuit. Patru ani de munca!!! O aplicatie de uriase proportii nu mai putea avea loc din cauza soldatului Lupu Costel.

A fost sunat intr-un final ministrul. Acesta a ramas mut. N-a avut ce face decat sa anuleze toata actiunea.

“Ce sa facem cu nenorocitul asta domnu’ ministru?!”

“Cum il cheama?”

“Lupu Costel.”

“Baga-l-as in pizda ma-sii! Ce sa-i faceti… Dati-i 6 zile de permisie!”

Intr-adevar, nu-l puteau pedepsi in niciun fel. In fond, fapta lui ar fi fost (in caz de razboi) efectiv eroica…